marți, 21 noiembrie 2017

Un proiect de lege care scoate în decor toate acele O.N.G. care fac politică! Inclusiv A.N.C.M.R.R. este vizată!

O.N.G. = organizație neguvernamentală, al cărei prim scop declarat este de utilitate publică. Un alt aspect care trebuie reținut este acela, că prin lege, organizațiile neguvernamentale beneficiază de facilități importante de la bugetul de stat, cum ar fi acordarea gratuită a unor sedii, scutiri de la plata unor impozite, taxe sau a utilităților, precum și a unor finanțări directe! În subteran, toată lumea bună cunoaște că organizațiile neguvernamentale constituie o sursă de spălare a unor bani, parte provenind din fondurile publice, iar altă parte provenind din fonduri private!

Elemente care din punct de vedere al decenței democratice, ar presupune ca astfel de organizații neguvernamentală, să practice în mod obligatoriu, o atitudine de neutralitate și de echidistanță față de viața politică. Numai că în România, urmare a unor legi cu caracter ambiguu, majoritatea organizațiilor non-guvernamentale sunt implicate peste măsură în diverse jocuri politice.

Proiectul de lege prevede printre altele, faptul că pentru a fi de utilitate publică, o organizaţie neguvernamentală nu trebuie să fi desfăşurat în ultimii doi ani şi nici în prezent activităţi politice de orice fel, activităţi de strângere de fonduri sau campanii de sprijinire sau opoziţie faţă de un partid politic sau un candidat pentru o funcţie sau demnitate publică în care acesta poate fi numit ori ales.

Prevedere care suprinde în plin flagrant, A.N.C.M.R.R. Care conform propriului statut, este persoană juridică română de drept privat, de utilitate publică, adică mai pe românește, organizație neguvernamentală. În situația în care proiectul de lege care interzice organizațiilor neguvernamentale să facă politică,  A.N.C.M.R.R. are o problemă colosală. Trecând peste faptul că A.N.C.M.R.R. și-a declarat în mai multe rânduri, în mod public, partizanatul politic față de anumite formațiuni cum ar fi U.N.P.R. sau PSD (inclusiv în ultimii 2 ani),  A.N.C.M.R.R. riscă să fie scoasă în afara legii, urmare chiar a prevederilor propriului statut! Care precizează negru pe alb la Art. 3, faptul că asociația își desfășoară activitatea sub patronajul a 2 persoane politice: președintele României și ministrul apărării. Element mai mult decât suficient ca A.N.C.M.R.R. să își piardă statutul de organizație neguvernamentală, lucru care ar conduce în mod inevitabil, la autodizolvarea asociației!

Alte informații tematice: aici, aici sau aici! Informații despre ceva fibrilații din partea unui fost premier al României și care demonstrează din plin disperarea mafiei, privind declararea transparentă a surselor de finanțare - regăsim aici!

228 de comentarii:

  1. Informații despre ceva fibrilații din partea unui fost premier al României și care demonstrează din plin disperarea mafiei, privind obligativitatea declararii transparente a surselor de finanțare a ONG - regăsim aici http://www.gandul.info/politica/doi-parlamentari-psd-vor-sa-inchida-gura-ong-urilor-care-critica-partidele-sau-politicienii-pnl-e-un-act-de-cenzura-document-16435951

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte buna treaba cu ANCMRR!!....doar ca ma astept ca in "secunda 2" sa scoata din prevederile statutului chestia cu.."sub patronajul" si sa actioneze mai departe pe sestache !?

    RăspundețiȘtergere
  3. La rusi dar si la unguri,ONG-uri finantate de Soros-Het.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-ati "albit la oo" cu soros si cu "statul paralel".....basme de adormit copiii.....sau prostii??

      ca si Orban si Putin sunt niste naivi dupa cum zic unii mai sus....hai noapte buna !!

      Ștergere
  4. ...si din pacate mai este in lucru un proiect de lege(al PSD) care trebuie sa abroge interdictia condamnatilor cu sentinte definitive de a accede la functiile in stat indiferent ca sunt alese sau numite,pana la functia de presedinte al RO inclusiv
    deci:
    -dragnea isi netezeste drumul catre presedintie,desi cf legii nu ar putea fi nici deputat nici presedintele CD....dar o baga pe aia cu "m-a votat poporul",de parca l-ar fi votat pe el cineva personal, si se mai aduna si gasca penalilor din parlament la care justitia nu poate ajunge,pt ca stiu ei "coledzii" ca ar fi nevinovati....asa de "nevinovati ca se ascund in spatele imunitatii parlamentare.Ce mai! Bataie de joc!!

    PS sper sa nu citeasca ce am scris ,huhurezul sau mares:):) ca le-am stricat ziua
    Oricum faptele tot asa raman indiferent cat sunt unii de indobitociti de un partid sau altul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta ar fi corectă numai în tandem cu:
      -raspunderea penală a procurorilor pt dosare mănărite și/sau comandate..
      - pedeapsă penală pt judecătorii care judecă cf comenzilor sistemului
      - pedeapsă penală pt ofițerii de informații care sunt infiltrați sau își recrutează informatorii din medii socio-profesionale interzise!
      Șerbane... mai direct, mai indirect m-ai jignit!
      Posibil că tu sa nu te consideri un mare idiot!
      Atunci înseamnă că ești peste Puțin, Trump, Orban...etc?..WAW!
      Ești nemaipomenit! Du-i ceapă lui Nicușor Dan, că moare de foame!

      Ștergere
    2. Serbane..vezi ce zice Constitutia...pam..pam..

      Ștergere
    3. Insuficient.
      plus spargerea mafiei sporurilor dim Mapn în detrimentul actualizarii pensiilor tuturor pensionarilor la cel putin nivelul 1.1 2016.
      Jos oskarul acordat acum smechereste pentru 6 luni prin rotatie functie de iesirea la pensie,etc,etc.
      Fondurile economisite prin stârpirea mafiei sporurilor din mapn vârf sa fie dirijate spre actualizarea pensiilor celor pensionati inainte de 2016.

      Ștergere
    4. Akord@sunteti glumet.Care presedinte?Poate presedinte de camera la Jilava ca i-a pus Luluta gheata la cur..Urmeaza LOV ca tot ne iubeste.

      Ștergere
  5. Serbane

    Udrea..cum mai sta in sondaje??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai stă la sondaje, pt că este gravidă!

      Ștergere
    2. Poate..capra..tot mai merge..

      Ștergere
    3. nu am treaba cu scursurile umane(asta ref la udrea)

      Ștergere
  6. Dincolo la Huhu a inceput operatiunea " Dezgroparea fosilelor cu trecut penal"
    Se gasesc destui pupatori de moaste penale, not problem. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe la Huhu sau pe la ”spalatoria Huhu” pardon bloaga ”Nufarul” roșu ?

      Ștergere
  7. Adita, te rog sa ma scuzi!
    Nu mai fac, nene! M-a pus dracu' sa ma iau de tine...

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu interzicerea brutala a ONG-urilor este benefica ci publicarea fondurilor!...
    Si pt cele de asa zisa utilitate publica este valabil! Daca sunt valoroase, atrag prin programe forte, atunci oamenii vor subscrie cu acei 2% catre ei! In rest, niciun banut de la buget!

    RăspundețiȘtergere
  9. @mares
    cand am zis Orban sau Putin m-am referit la postarea lui Ice, de altfel poti vedea ca este la categoria "raspundeti"Mai citeste odata!...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Postarea in cauza nu prea este la raspundeti....
      Ti se pare tie ca eu il simpatizez pe Dragnea, Ponta &? Gresesti! Empatizez cu Plesoianu!
      Si mor de dragul lui Dancu, Rus, KWI, Orban, Turcanu, ambii de la pnl!
      La care mai pot adauga Pora, Dogioiu, Luluta, Macovei, Ciolos si hoasca aia ce s-a gripat la discutii pt MJ, ....ce se voia si ea in guvernul sublim Ciolos!
      Ca si tine, îi ador fierbinte!
      Numai ca eu vad justitia putin altfel....sa inceapa procesul adevarat astfel: Romania impotrica cetateanului Dragnea pt urmatoarele acuze: ......!
      Si adu DNA probe solide, sa faca infarct, nu abureli!

      Ștergere
    2. Pai parca pana acum "mureai" de dragul mumiei si erai monarhist convins...asta pana i-ai intrat pe sub piele lui olescu.....contribuie si tu cu ceva la cei 27 mil euro,sechestru pe averea lui dragnea.....ahaaa iar a intervenit "statul paralel"....lupta PSD-ul cu fantomele de numa'numa:):)
      saracu' dragnea va ramane fara bani de paine...ca din anul 2000 de cand a inceput ca sef CJ teleorman,n-a avut timp sa stranga suficient

      Ștergere
    3. Ești incoerent!
      Și nu mă mir! Pt că ai rămas la stadiul liceu/82 di nu ai înțeles rolul monarhiei in România!
      Monarhia va fi singura instituție în măsură să găsească vectorul dezvoltării noastre!
      Cumva, în mintea ta, a avea opinii monarhice constituie un delict de opinie?
      Înaintașul tau a luptat sub jurământ regelui sau secretarului general al omenirii?
      Ești limitat...orice monarhie se bazează pe Armată și Biserică!
      Tu ești împotrivă?
      De ce nu mă mir?

      Ștergere
    4. Și cum este cu faza.. este sau nu la răspundeți?
      Îți pot da adresa unui oftamolog f bun!

      Ștergere
    5. Monarhia constituțională înseamnă parlament, partide politice, democrație, alegeri corecte, guvern și implicare minimal, dar esențială a regelui!
      Nu știai, așa-i?

      Ștergere
    6. @Iulian Mares
      Pai asa este si acum cu presedintele Iohannis, se comporta ca un rege... :)
      E si sas, unii il injura pentru asta dar vor un rege care e tot neamt. :)

      Ștergere
    7. Nuuu, sistemul profund vrea din UK! El, fraierul crede că fiul unui blănar poate fi rege....

      Ștergere
    8. Pai nu inteleg de ce unii o contesta pe Kovesi, ea vine din sistemul profund al magistratilor avand sange albastru de magistrat de la tata. :)
      A, ca nu e perfecta... Si familia regala nu era iubita de toata lumea la timpul ei. :)
      Cat despre presedintele Iohannis, toti au inceput de undeva, nici Alexandru Ioan Cuza nu s-a nascut domnitor, nu mai spun de alti domnitori romani.

      Ștergere
  10. Poate fi interesantă și întâlnirea de ieri de la sediul ministerului apărării, cu reprezentanții structurilor asociative ale militarilor. Au participat inclusiv șeful SMG și o bună parte ș ministrul apărării.
    http://www.mapn.ro/evenimente/1635_Întâlnire-cu-reprezentanții-asociațiilor-militarilor-în-rezervă-și-retragere
    http://www.in-cuiul-catarii.info/2017/11/21/intalnire-istorica-la-mapn-13182

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si credeti ca se va mai putea indrepta ceva?
      Cat despre batjocura adresata noua, niciodata!

      Ștergere
    2. @ Mareș
      Deocamdată este prima întâlnire de acest gen și se pare că nu și ultima. Dialogul este premiza de bază pentru a se putea indrepta ceva. Și sunt multe de indreptat, inclusiv mentalități și comportamente.

      Ștergere
    3. Ciuca nu-i nici macar pion pe tabla de sah!
      Cu mentaltatile si implicit comportamentele de skimbat sunt de acord!

      Ștergere
  11. GATA..S.A TETMINAT..!
    S.A VOTAT INGHETAREA....

    RăspundețiȘtergere
  12. Ciuca..nu uita..vom veni la poarta ta..!

    RăspundețiȘtergere
  13. La dracul cu tradatorii din ANCMRR, CARE NU-I DECAT O GASCA SUPERPOLITICA PENTRU INTERESELE CATORVA GULERE SI MANECUTE ALBE, POLITICE! Pe noi numai ne-au matrasit si ne-au ignorat!

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu ati vazut ca individul s-a ingrasat ca un porc?Ala nu mai intra pe poarta ci il salta subordonatii peste gard.
    Dragnea ,sechestru pe avere.Uite ca D-zeu cand da da bine.
    Marite Cezar@.faceti o gresala impardonabila.Bontas,mosul pervers sa se spanzure?Exclus.Omul are o placere teribila sa fie injurat.Concluzia.Este masochist.

    RăspundețiȘtergere
  15. pe Huhurez nu mai scrie nimenii s-au a inchis si a plecat la DNA pentru sprijin .....moral

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. T3
      Îți face plăcere să-ți skimbi numele precum ciorapii?

      PS
      Șefa DNA și L. Orban scot numai confeti pe gură la GDS! Este corect?

      Ștergere
  16. Întrucât DNA i-a pus sekestru asigurator pe proprietăți, Liviu m-a sunat in seara asta să-i împrumut, pt o saptamana-doua, până la ridicarea sekestrului, 200000€ pt țigări și alte alea!
    Categoric, nu am putut rata ocazia, mai ales că mi-a propus o dobândă excelentă! Acum vin de la notar....gaj i-am luat secretara!
    Sper sa nu-mi ceară icre roșii căci nu am decât negre și ștevie franțuzească

    RăspundețiȘtergere
  17. In Italia cand i se confisca proprietatea unui important lider mafiot aceasta este transformata in sediu al Carabinierilor.
    Proprietatea sefului de clan mafiot Dragnea ar putea fi transformata in penitenciar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine că a scăpat hotelul Triumf de Luluta!
      Știi ce a fost înainte în sediul DNA?

      Ștergere
    2. http://infopuls.ro/2016/05/30/povestea-nestiuta-a-sediului-dna-cine-este-eroul-care-are-o-statuie-ridicata-in-fata-sediului-directiei-anticoruptie/

      Nu stiam.

      M-am documentat. :)

      Un motiv in plus ca militarii sa sprijine DNA in general si pe Veverita in particular. :)

      Ștergere
    3. Aveti sanse doar daca faceti parte din "secta" asta. :)

      https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Incoruptibilii

      Ștergere
  18. Ai ratat ocazia.Ti-a luat-o inainte Huhu.

    RăspundețiȘtergere
  19. A disparut din peisaj T3(Avianyc)?S-o fi dus la Cotroceni sa-i ceara socoteala locatarului pentru nepasare privind inghetarea pensiilor noastre?Nu m-ar mira sa-i dea jos statuia de pe soclu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hrănește și înoată cu rățuștele!
      Este prezent sub alt nume! Copilării...

      Ștergere
  20. http://m.ziare.com/international/dupa-lovitura-in-forta-a-armatei-presedintele-mugabe-a-demisionat-1490155

    Inca un prieten de--al lui don Dragnea, fondatorul GIO in opinia procurorilor DNA ( grup infractional organizat ) si-a dat demisia.
    Ramane din ce in ce mai singur, il mai sprijina doar fratii lui de suferinta intr-ale infractiunii, condamnatii cu suspendare Radulescu si Neacsu de la PSD si Huhurez, seful cu propaganda mincinoasa a talibanilor dragnisti. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ”NUFĂRUL ROȘU” - curatătorie chimica pentru politicieni corupti,condanati,urmariti penal,etc cu rezultate convingatoare (Huhurez blog srl)
      Foloseste ;
      - detergent anticoroziv marca MAREȘ
      - Inălbitor original marca LUMINIȚA de la capatul PC (computerului)
      AngajatI pentru câlcat si apretat; ICEPARU SI TEHNOCRAT

      Ștergere
    2. Labarule...zii de vânzătorul de copii și proprietarul ilegal de case! Carmen & KWI!
      Poți să-mi spui dacă a platit impozit pe faimoasele meditații?

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    5. Au făcut ceea ce trebuia!
      Dar nu eu am fost coleg cu ei...ci T3!

      Ștergere
  21. Aici o dai in arătură....Mugabe are 93 de ani!
    Cu generalii am fost coleg....
    Atenție....!
    Nu pune etkete căci ți se pot lipi pe față!
    Că mâine un fost deținut te poate baga la arest! " Îmi dădea tekefoane, sim-uri, cafea, țigări, mă scotea individual la baie...etc!
    Că mâine, ești pe corupție!
    Sa te vad cum strigi... Vreau dreptate!
    Vezi că statul profund are nevoie de exemple, fiind într-o mare criza!
    Apoi...vei pistă Help, cu o cartela de Maldive!....:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astept acuzatiile! :)
      Deocamdata plec in Tokyo, trebuie sa ma relaxez putin dupa anii de serviciu pe baricadele Justitiei. :)

      Ștergere
    2. Samuraii nu se joacă! Nici iacuza!
      Acuzații a la DNA pot veni și după 20 de ani!
      Că la D'Artagnan!
      Tu sa fii pregătit!

      Ștergere
    3. Ce tip de aeronavă avea traiect de zbor Sibiu-Harare?
      Ai fost și tu? Insoteau aeronava și sing Th? Ăla care tot notai?
      Eu eram deja acolo! :))

      Ștergere
    4. PS Scuze,
      Mozambic si Zimbawe

      Ștergere
    5. AN 26 . Traiectele de zbor pe acele vremuri se stabileau functie de necesitati.

      Ștergere
    6. Cu An 26 au făcut Sibiu-Mozambic? 4-5 escale pt alimentare!
      Așa erau vremurile!
      Ei, cu Mozambic era alta afacere.. ..exclusivitatea unor zone de pescuit! Mai mult moca! Alte vremuri...în fapt, era contrapartidă pt niște spitale, palate, școli, spital!

      Ștergere
    7. Baaaa, las-o in bălării!
      Ce propunerile p...îi făceai tu?
      Cine erau tu sa faci astfel de propuneri,
      Și atunci îți trebuia autorizație de survol și viza pe pașaportul de serviciu!
      Îți place sa bagi din top....ceva de speriat!

      Ștergere
    8. Erau misiuni speciale. Nu te intreba nimeni ce si cum,pasapoarte ,etc . daca ai avut colegi ,cunostiinte care au comandat plutoane ,companii cu elevi de acolo intreabai sa-ti confirme.

      Ștergere
    9. Si la misiuni externe nu-ti trebuie pasaport? AN-26 facea atatea escale pe aeroporturi...., oricum, lista cu persoanele de la bordul aeronavei trebuia aprobata de cineva, ....ministrul apararii cel putin pe acele timpuri!
      Ce sa-i intreb pe ei? Aici e vorba de legislatia noastra!
      T3, asa se iesea din RSR?

      Ștergere
  22. Ole, ce spuneai tu acum cateva zile despre domnul ”omul nostru” de la USR? Ca e ultima speranta a militarilor, ca combate bine, ca merita atentia noastra? Pai auzisi ce facu la votul din Comisie? Se abtinu, ca cica este in ”incompatibilitate” , in calitatea lui de politician nu poate vota impotriva intereselor de partid, indiferent care partid. Hai ca e bine.Cat a tinut dragostea?

    RăspundețiȘtergere
  23. Unii ati cerut sa se modifice COR si olguta prin ordinul 1786/2017 publicat in MoOficial 909/21.11.2017 s-o conformat.
    O aparut ocupatii noi.
    De ex:
    Bonitor la animalele de ferma cod COR 213236
    Ombudsman cod COR 243223
    Etc.

    RăspundețiȘtergere
  24. Maidanezrosu
    Sunt incantat sa observ cat de mult te.ai maturizat de cand esti si tu..militar !!
    Daca mergi in Japan..nu uita sa treci pe la Fukusima..sa bei neaparat apa..din balta..
    Vei lumina noaptea..si te va gasi usor m.Alul cand va dori sa.ti traga o limba....pam..pamm..

    RăspundețiȘtergere
  25. Petre Padina,
    Nu este de glumă! Vom muri de foame...preturile tot cresc!
    Un prânz la un restaurant bun a crescut deja cu 12%! Groaznic....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am comandat ieri de la Complexul mil. Sinaia si azi imi aduce....s-a scumpit!
      Si sunt director regional la o firma de protectie!....nu este mare lucru, cam 8000/luna, masina, telefon, secrtara, bonuri benzina si de masa! Putin, f putin!

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Folosesc mobilul!
      Patronii verifică directorii regionali?

      Ștergere
  26. Reddog merge in Japonia sa invete sa traiasca cu minime cheltuieli: un pumn de orez fiert pe zi.
    Cand se va intoarce inapoi, drepturile sale de pensie, inghetate pe viata, i se vor parea foarte mari.
    Asa ca daca aveti pensii insuficiente si traiti rau, mergeti undeva unde sa traiti si mai rau, la intoarcere veti constata ca traiti foartr bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Aditza..PC (PULA CALULUI)
      MERGI LA RAND CA PIERZI SUPICA DE OASE DE LA CANTINA SOCIALA
      AICI SUNT DOMNI OFITERI..NU.I DE NASUL TAU...

      Ștergere
    3. Termenul nou este PCc! Sper sa nu gasesti si la asta o traducere, caci te va balacari! :))

      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    7. As vrea eu sa fie birje la gara, din pacate sunt doar aurolaci!
      ...nu sunt inginer....
      Nu te pune cu Padina, caci este fruncia! :))

      Ștergere
  27. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crezi sau esti sigur?
      Cine asigura bani, are si interese!

      Ștergere
  28. Ne privim
    Tot cu ura..
    Rade m.Alul
    De un..T.2..stirb in gura !

    RăspundețiȘtergere
  29. Se pare ca am scapat de iliescu de la ancmrr, a venit Bahnareanu.
    Daca pleaca si politrucii de la Cluj-Napoca: trasca si duduiala as crede ca ancmrr vrea sa se schimbe.

    RăspundețiȘtergere
  30. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Gl. Bahnareanu este un om deosebit!

      Ștergere
    3. Si asa m.Ale cu AN..26..IN MISIUNI EXTERNE..PANA IN ZIMB...
      RATANI..BATRANI SI MINCINOSI
      Cand eu stiu ca.i imprastiam pe la diverse zboruri Tarom..mai aled de noapte..cu destinatii in alte tari de unde erau pusi pe alte curse..
      Asta doar ca sa nu.i mai astepte popa cu mitraliera pr aeroport

      Ștergere
    4. Padina,
      T3 sustine asta! Eu nu sunt ca el aviator si-l cred 100%! :))
      O sti el ceva....caci a fost....la....nu am voie sa scriu! Poate le ducea filiere, tarozi, cuple, calti, surubelnite.....etc! Meserias, nu?

      Ștergere
  31. Poate va intereseaza.MM ,pana in 1990 in fosta securitate.Facea parte din grupa care instala TO pe la diversi sefi si din cand in cand mai si le asculta.Dupa 1990 s-a transferat la politie.Pensionar incepand cam din 1998.Vechime efectiva in jur de 31 ani.Intamplator am vazut cuponul mandat plata a drepturilor de plata pe luna noiembrie 2017.Drepturi luna curenta.Pensie 4384:Impozit 381 Total de plata 4003
    In concluzie.Armata a fost,este si va fi cel mai prost platita.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inteleg ...maistru! Daca scriai: un MM era mai clar!

      Ștergere
    2. @Iulian Mares
      Dar Veve stiti cine e?
      A declarat ca i-a placut serialul Caracatita. :)

      https://m.facebook.com/profile.php?id=100008446986372

      Ștergere
    3. Veveriței i-a plăcut caracatița pt că are mai multe p....icioare, nu te gândi la prostii!

      Ștergere
  32. Intalnirea din 20/11/2017 a fost o mare diversiune marca psd. Fara a rezolva nici o problema cu care se confrunta cadrele active, in rezerva si retragete psd a obtinut slugarnicia unor conduceri de asociatii ale militarilor. Numai ca aceste conduceri nu mai reprezinta pe nimeni. S-a vizat evenimentul din 01/12/3017 pt ca psd sa nu fie huiduit de pensionarii militari.
    psd va constata ca manipularea nu mai tine, in randul cadrelor militare, va constata acest lucru cu ocazia alegerilor viitoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când l-am văzut în prezidiu pe generalul recitator....
      Și toți au înghițit minciunile și nu au carait nimic!

      Ștergere
  33. KWI merge cu trenul la Ploiești!
    ...cu bilet!
    Pe când și naveta la Sibiu, tot cu trenul?

    PS- Avianyc, aveți gară?

    RăspundețiȘtergere
  34. Lu Dragnea ii vor da ..puelea inapoi
    Pana si sechestru ii o facatura grosolana
    Suma..ii cea initiala..ca di cum drumurile au fost facute pe gratis...
    cred ca.i ultima..mare rusine care v.a pica pe capul..Huidumei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cauza asta omul amana nunta! Cu ce sa plateasca avansul la restaurant si muzica?!
      DNA se pozitioneaza impotriva familiei traditionale!
      Duduca aia, multa rau, o fi suparata ca nu a mai luat-o pe ea?

      Ștergere
  35. T3
    Cum vezi indexarea in locul actualizarii pensiilor militare?
    Cu 9%?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In mod normal anul acesta trebuie sa se faca o actualizare cf art 60.Pentru unii o sa fie negativa pentru altii putin pozitiva.
      Cu indexarea in forma OG 59 este de discutat . Ea rezista pâna se ajunge la CCR.Cât timp reper pentru nivelul de trai este salariul mediu pe economie raportarea si la acest indicator este obligatorie. Sa asteptam .
      Problema-i daca se gaseste cineva sa o puna pe masa CCR.
      Nu exista 9% pe actualele prevederi.

      Ștergere
    2. Cred ca nu ai citit palavrele lui Fifor!:))

      Ștergere
    3. Cu asociatiile rezervistilor! Gasesti detalii pe Huhu!
      I-a imbarligat rau!

      Ștergere
  36. La Conferinta Nationala din 21.11.2017, gl. lt. (r) Neculai Bahnareanu a fost ales presedintele ANCMRR pentru urmatoarea perioada de 4 ani (2018-2021)
    Mult succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. SA NU RASUFLE CUM A RASUFLAT SI LUPESCU... FAAAAAAASSSSSS!!!!Deocamdata certa este numai schimbareala ANCMRR. Ce va aduce ea, nu stie nici Bahnareanu, dar in nici un caz sa nu creada careva ca acesta va batea cu pumnul in masa sau va iesi la proteste impotriva conducerii MAPn sau a guvernuui. IN INICI UN CAZ!

      Ștergere
    2. Acum sa iasă în stradă cu dacul liber, ăla cu steagul de 5 m!
      Probabil forța argumentelor va prima, în sfârșit!

      Ștergere
  37. Mares ,tu chiar crezi ca asta va rasturna muntii sau esti dus cu pluta?Ca ANCMRR sa gandeasca cu capul ei trebuie sa renunte la facilitatile acordate de MApN.N-ai sa vezi asta in vecii vecilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu am comentat nimic!....am dat doar o informatie bruta!
      Totusi este un pas....
      Este mai aproape de tine, ca promitie...72! Am fost candva subordonat direct dansului.

      Ștergere
  38. Mie, Dl Gl Bahnareanu mi-a fost comandant de UM in Cluj-Napoca. Nu ma pronunt, pt ca nu stiu ce a asimilat si cu ce a ramas din caracterul si obiceiurile oamenilor faini din Transilvania.
    Primul lucru care ar trebui sa-l faca este ca ancmrr sa militeze pt modificarea legislatiei si intetzicerea avansarilor cadrelor militare in rezerva sau retragere.
    Cand gradul militar va fii resoectat si militarii vor fii respectati, indiferent ca sunt activi, in rezerva sau retragere.

    RăspundețiȘtergere
  39. Tineti minte trei cuvinte: PSD-ul IARA MINTE.
    Daca era un minim respect al psd fata de militari puteau modifica art 59/legea 223/2015 astfel:
    "(1) cuantumul pensiilor militare de stat se indexeaza anual cu 100% din rata medie anuala a inflatiei , la care se adauga 50% din cresterea reala a castigului salariului mediu net realizat"

    RăspundețiȘtergere
  40. Pt activistii psd care vor fi dovediti in instanta ca au incalcat legea, eu nu i-as trimite in gherla, le-as da munca in folosul comunitatii in Jud Tulcea la LEPROZERIA TICHILESTI.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar pe cei basisti..iohamisti usr.isti
      Ii promovexi in functii??

      Ștergere
  41. Stie cineva...ILIESCU..ANCMR..ADUNAREA BABELOR IN RETRAGERE...l.a avansat GENERAL PE T.2 ??
    DACA NU..MARE PACAT..
    NE MANDREAM CU UN GENERAL SOFER PE TRACTORUL CU SFARLEAZA.....

    RăspundețiȘtergere
  42. Dl Cezar, aveti ceva in comun cu Dl Tigri2: ati mancat pana acum pensie un nr de ani , egal cu nr de ani cat ati fost cadre militare active, multi dintre noi nu speram la acest lucru.
    Sunteti un fel de veterani ai pensiilor militare. Nu zic sa va iubiti, dar, zic ca veteranii trebuie sa se respecte intre ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cezar este la subsolul paginii ....cu toate ca-i vorba de mansarda!
      T2, in niciun caz!

      Ștergere
  43. Ne privim iarasi chioras
    Cu ranchiuna si cu ..uraa
    Rade..rade tare m.Alul
    De un T.2..STIRB IN GURA!!

    RăspundețiȘtergere
  44. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu..AN.26..ziceai..
      Mai lasa.ma....

      Ștergere
    2. Dragnea vrea sa plece la Mugabe tot cu un astfel de avion.
      Luminita+Huhu vor fi pe aeroport sa-si ia ramas bun de la hamsterul mustacios. :)

      Ștergere
    3. Domnul colonel Mares este patriot, nu cred ca tine cu infractorii.
      Despre persoanele de la subsol nu ma pronunt.

      Ștergere
    4. T3,
      Ce capacitate maxima de transport, ekipaj, altitudine si autonomie de zbor are AN-26?

      Ștergere
    5. 2 piloti ,,tehnic ,navigator , 2500-2600 km ,400-450 maxim viteza croaziera, 25000 kg încarcatură maxima

      Ștergere
    6. Clar 300 de lazi X 10= 3000 bucati unelte!

      Ștergere
  45. mi se pare tulburatoare comparatia intre situatia de atunci(....) si cea de azi a armatei RO.Bine ca (inca) nu este razboi

    http://adevarul.ro/locale/botosani/soldatii-romani-umiliti-politicieni-pusi-capatuiala-trimisi-moarte-arme-stricate-flamanzi-operati-viu-1_5a143e5b5ab6550cb862eb84/index.html

    RăspundețiȘtergere
  46. Mândru sunt
    Mandru sunt Doamne iara
    Io am PENZIE MILITARA..
    Nu se umfla sa nu crape
    Nu mai creste sa nu curga
    A luptat T.2 cu satra..
    Toata viata sa ne ajungaaa...

    RăspundețiȘtergere
  47. http://m.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/black_cube/fostul-ofiter-sri-daniel-dragomir-un-an-de-inchisoare-cu-suspendare-637361

    Alt "luptator" impotriva "statului paralel".
    Mare parte din " luptatorii" astia au fost condamnati de o instanta.
    Evident, sunt nevinovati, probele au fost fabricate etc...
    Astia vorbesc exact ca mafiotii din Italia.

    RăspundețiȘtergere
  48. @ Reddog
    Un clip interzis pe blogul ”Nufarul roșu” fost Huhu Rezea

    https://youtu.be/fFDCy72mKtI

    Intr-adevar ,Mareș este un ”patriot desavârsit” care a pierdut sau caruia i-a fost confiscata busola la trecerea in rezervă sau intrarea pe blogul ”Nufarul Roșu”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Convingerile mele sunt dintre cele mai nationale, ekilibrate si ferme!
      Nu ma iau dupa ciobani, fie ei si din Jina, care se spala doar cand ploua!

      Ștergere
  49. Exista un concept moral sau juridic orin care o persoana condamnata nu spune adevarul, sub prestare de juramant?
    Ghita, akitatul, o fi mintit prin vie?


    https://m.facebook.com/permalink.php?story_fbid=524756607878834&id=100010334985925

    RăspundețiȘtergere
  50. Ciuma rosie vrea sa fim liberi si independenti ca Venezuela si N Korea.
    Aceeasi placa gaunoasa cu neamestecul in treburile interne.
    Dealtfel, daca vorbim de America Latina, astia cam au un trecut comunist si ura impotriva USA.
    Chile este statul care a facut nota discordanta pe acolo.
    Lovitura de stat a lui Pinochet si debarcarea presedintelui comunist Allende (ales democratic) a salvat statul chilian.
    Acum Chile e departe ca nivel de trai.
    In rest cum spuneam, lideri de genul Cbavez au distrus tari cu retorica lor gaunoasa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dictatorului nj prea i-a fost bine, kiar daca CIA l-a adus la putere!

      Eu doresc sa fur 4-5 case, sa nu platesc impozit, sa fiu singurul absolvit de incompatibilitate!
      Mai vreau ca toti magistratii si parlamentarii sa fie acoperiti ai serviciilor!
      O vreau pe Guset premier si Macovei Procuror general!
      Pe surse....DNA Prahova instrumenteaza un nou caz de coruptie din anii 30: posibila mita luata de portarul de la Capsa de la societatea Astra Romana si mita in blanuri si like-uri pe Facebook obtinute de Menumorut, cand a lasat sa treaca o ceata de celti prin voivodatul lui!
      Am zis!

      Ștergere
    2. Numele meu il puteti afla cand veti merge sa luati autograful ala de la dl. Mares. 😂😎

      Ștergere
  51. https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=798972683618844&id=179273642255421

    Sorina Matei a facut o pasiune nebuna pentru Veve. :)
    Tot sapa si nu gaseste nimic convingator. :)
    #SorinaocautapeVeveinDumbrava

    RăspundețiȘtergere
  52. Tusi Carmen de la MAI o emis ordinul nr 139/2017 Mo Oficial 921/23.11.2017:
    Norme metodologice de aplicare in MAI a legii 270/2015 privind Statutul rezervistilor voluntari.
    Fac obiectul cei care n-au implinit 55 de ani pt cadrele militare si 51 de ani pt soldati si gradati.
    Dl Adrian, nu va bagati ca va depaseste.

    RăspundețiȘtergere
  53. In Ciuma rosie puteti include fara gresala, toate partidele parlamentare.
    T3@ma tu esti constient ca atunci cand pupi dulapul la coite i le pupi si pe ale lui Boc?Tu cu Boc sunteti colegi de partid nataraule.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce sa zică și unchiul și nepotul lu Flocirica Dansatoarea. Atâta pot, asta -i!!!!!

      Ștergere
  54. Mares ,parca erai mai documentat.Molusca ,domnule,molusca.Nu-i spunem noi asa ci ciracii lui.Nu vizeaza aspectul lui fizic ci comportamentul.Molusca s-a desavarsit ca analist politic dar si ca turnator la secu pe vremea lui nea Nicu, cand era ghid la ONT.

    RăspundețiȘtergere
  55. http://sindicatulcmd.blogspot.ro/2017/11/noile-magarii-ale-ministrului-muncii.html?m=1

    RăspundețiȘtergere
  56. La capitolul definiții guvernamentale, Premierul este mai tare că Or_ban! Asta e definiția idiotului. "Să facă aceleași lucruri și să se aștepte la rezultate diferite.”, a spus Tudose într-un interviu, referindu-se la unii cetățeni ce nu au țiglele pe casă, respecctiv A.B. și P.P./C!
    O ști el ceva, că de aceea e Premier!...o avea date de la servicii!?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce ai domnule?
      De unde tragi tu aceste concluzii...?
      Poate fi oricine....

      Ștergere
    2. Nu înțeleg de ce domnia voastră se ia de mine...și nu numai!
      Nu eu am dat definiția!
      Mergeți la guvern sau la Brăila!

      Ștergere
  57. Domnilor nu vi se pare curios ca Bontas își tot elimina comentariile?Apreciez ca ar putea fi una din doua motive:1)șeful ierarhic nu i le aproba.2)are reacții întârziate. Cu alte cuvinte nu-i prea merge bibilica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://www.gandul.info/magazin/de-ce-injuraturile-pot-fi-benefice-pentru-sanatate-15818742

      Ștergere
    2. Șeful guvernului a spus că să nu ne așteptam de la unii "anumiți" la rezultate diferite!
      AB să aibă grija la AVC!

      Ștergere
  58. De ce înjurăturile pot fi benefice pentru sănătate

    Deşi nu este frumos să înjuri, specialiştii cred că această formă de manifestare poate fi sănătosă din punct de vedere psihologic. Această reacţie ne poate ajuta să ne simţim puternici, să exprimăm mai uşor o emoţie şi, paradoxal, chiar poate lega prietenii. Exact ca în zicala “Fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă”, tot aşa „Înjuratul nu-i subtil, dar pentru sănătate e util”, iar rezultatele pot fi foarte vindecătoare. O înjurătură poate exprima de o mie de ori mai bine starea de spirit a cuiva decât dacă ar spune “m-a supărat”. De multe ori, aflăm cu adevărat ce se află în adâncul sufletului unei persoane suferinde atunci când îi scapă câte o înjurătură, decât atunci când se exprimă elegant şi folosind cuvinte alese. Înjurătura este un feedback automat, natural şi onest”, crede Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N. Titulescu spunea că în ROU se înjură cu sârg de la opincar la ministru!
      Parca alte nații ar avea blânde dojeneli!

      Ștergere
  59. Trebuie sa fim alaturi de Dl Adrian in greaua incercare prin care va trece in aceasta iarna, incepand cu 01/01/2018.
    Pt ca nici la civili, beneficiari de pensie pe legea 263/2010, datorita oug 82/2017 nu li se indexeaza pensia cu nimic in primele 6 luni ale anului, ci cu 10% incepand cu 01/07/2018.
    In ceea ce priveste reducerea impozitului de la 16% la 10% incepand cu 01/01/2018 pe dansul, nu-l afecteaza sau il afecteaza f.f. putin.
    Numai ca in aceasta iarna cresc f mult cheltuielile, cu intretinerea, cadourile, sarbatorile de iarna, etc.
    Nu stiu ce va face Dl Adrian si cum poate s-o scoata la capat.
    In programare sunt trei structuri de programare:
    - de atribuire
    - alternativa
    - repetitiva
    Tinand cont de acest lucru ii dau un sfat:
    Atata timp cat n-aveti ce va trebuie, nu mai frecati menta pe blogurile militare, luati-va un job si puneti mana pe treaba.

    RăspundețiȘtergere
  60. MERITA C I T I T
    De ce a fost omorât Muammar al-Gaddafi:

    Libia, sub loviturile aeriene ale NATO, şi a raidurilor insurgenţilor liberali şi islamişti, s-a transformat din Jamahirie în “tânără democraţie”.
    Să vedem de ce l-au omorât pe liderul lor Muammar al-Gaddafi:
    1. Libia lui Gaddafi nu avea NICI O DATORIE faţă de nimeni în lume.
    2. Preţul unui litru de benzină era de 0,14$
    3. Preţul unei pâini era de 0,15$
    4. Învăţământul şi spitalizarea erau GRATUITE.
    5. Tinerii căsătoriţi primeau în dar 64.000 $ pentru a-şi procura apartament.
    6. Fiecare familie libiană avea PROPRIA CASA.
    7. Pentru fiecare membru, familia libiană primea anual 1000$ subvenţii.
    8. Pentru fiecare copil nou născut, familia primea 7.000 $, ajutor material.
    9. Ajutorul de şomaj 730 $ lunar.
    10. Orice libian, dacă era admis la oricare facultate din lume, primea 2.500 $ de la stat plus întreţinere plus un automobil.
    11. Salariul unei asistente medicale era de minim 1.000 $.
    12. Automobilele în ţară erau vândute numai la PRAT DE FABRICA.
    13. La deschiderea propriei afaceri, Jamahiriya Libiană oferea un ajutor material de 20.000 $, într-o singură tranşă.
    14. Nu EXISTA IMPOZIT pe imobil, la apartamente şi casele de locuit.
    15. Impozitele mari erau interzise prin lege.
    16. Cetăţenii libieni primeau creditele FARA DOBANDA din partea statului.
    17. Energia electrică era GRATUITA pentru populaţie.
    18. În toată ţara era dezvoltată o reţea de magazine pentru familiile cu mulți copii, în care alimentele de bază erau vândute la un preţ simbolic.
    19. Pentru vânzarea produselor alimentare cu termenul expirat – amenzi astronomice.
    20. Pentru falsificarea preparatelor medicale – pedeapsa cu moartea.
    21. Vânzarea şi consumul de alcool – interzis prin lege.
    22. Intermedierea în vânzarea imobilelor – interzisă prin lege.
    23. După venirea la putere a lui Gaddafi, din Libia au fost alungate marile corporaţii.
    24. Doar după preluarea puterii de către Gaddafi, negrii din sudul Libiei au primit drepturi cetăţeneşti.
    25. În 40 ani de “dictatură” populaţia ţării a crescut de trei ori, iar mortalitatea infantila s-a micşorat de nouă ori.
    26. Speranţa de viaţă a crescut de la 51,5 la 74,5 ani.
    27. Gaddafi a luat decizia de a scoate Libia din sistemul bancar mondial şi alte 12 tari arabe erau gata să-i urmeze exemplul.

    Acum Libia nu mai are nimic, în afară de “democraţie”.
    Libienii prostiti de americani au vrut democratie , alcool si droguri, fiindca in rest aveau de toate la pret ridicol de mic, iar americanii cu aliatii lor i-au bommbardat ca sa le ia bogatiile si fiindca Gaddafi a alungat marile corporatii care sugeau tara, si a vrut sa iasa din sistemul mafiot bancar mondial impreuna cu alte tari arabe !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Red,
      Lasa proștii să vorbească,
      Ei nu sunt pe partea noastră!


      PS- îngălat cum este, nici măcar nu-și poate da seama că informațiile provin de la o persoană care a stat în Libia mai multi ani și a avut interes și date despre poporul și societate libiană!
      In cazul de fata, bunul meu prieten, fost ambasador al FR, A.B.
      Anatolia Borisov, zis și...."programatorul".

      Ștergere
    2. Astazi am intalnit un fost colaborator inca activ la apararea civila.Dupa discutia cu el m-am hotarat ca la tara sa-mi amenajez un buncar dotat cu tot ceeace este necesar inclusiv supravietuirii.Daca am norocul sa nu fie necesara folosirea lui pana dau in primire din cauze naturale ramane mostenire urmasilor mei.
      In alta ordine de idei.Cred ca am intuit dece Bontas tot ataca pensiile militare.Vrea si el si pe undeva dorinta lui este indreptatita..Uitam ca civilii salariati prin MApN nu prea beneficiau de 8 ore de program.
      T3@Inca nu te-ai copt la minte.Inca nu esti convins ca Dragnea si KWI au baut si beau cu acelasi pahar?Deosebirea intre ei e ca unul vede partea plina iar celalalt partea goala.

      Ștergere
    3. Iulian Mares25 noiembrie 2017, 11:24

      Președintele Libiei, Moammar Gaddafi, a lansat, în anul 1984, grandiosul proiect The Great Man-Made River , constând într-un sistem major de conducte, rezervoare, pompe, toate pentru forări la mare adâncime, infrastructura mamut fiind destinată asigurării resurselor de apă pentru o populație de 70 de milioane de oameni! 1300 de puțuri de mare adâncime despică Sahara pentru a extrage zilnic în jur de 6,5 milioane de metri cubi de apă. Conducta gigant cu diametrul de patru metri și lungimea de 4000 de kilometri – cea mai mare conduct de apă dulce din lume! – transportă apa spre orașele din nordul Libiei. Proiectul a costat peste 20 de miliarde de dolari…
      http://www.aquatim.ro/aquastiri/2015/07/07/incredibil-dar-adevarat-sahara-sta-pe-150-000-de-kilometri-cubi-de-apa-dulce/

      Ștergere
    4. Radu,
      Categoric, nimeni nu-i perfect! :))
      A platit pt curajul lui și a unui fost prieten evreu, cât și pt prostia celorlalte uniuni tribale!
      A se citi "Sfidarea mondială".

      Ștergere
  61. Huhu e un imbecil ce pupa mana ce îl plesnește și multumeste celui ce se slobozit în gura lui.

    RăspundețiȘtergere
  62. Rusnacii testează cu femei noi costume de protecție individuală, pt trecerea prin barajele de mine ale inamicului!

    http://m.adevarul.ro/international/rusia/cum-trece-soldatul-rus-printr-un-camp-mine-probleme-ajutorul-unui-echipament-revolutionar-1_59fd7ea25ab6550cb8cb795e/index.html

    RăspundețiȘtergere
  63. Ce se intampla , nu mai scrie nimeni sau este blocat?

    RăspundețiȘtergere
  64. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  65. gata s-a hotarat riposta psd-ului!!!!!....drogati,soros,statulparalel(si ilegitim?!:):)) si bineinteles ,ocult,corporatii bla,bla....asteptam riposta locala huhu si mares:):)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era o zicere de copii sa pupi poala popii!
      Pupa poala lui KWI, Lulutei, Organului, Lui Lazar și poți trece și la La Macovei și kiar Gusett, ca-s mai tinerele!
      Sau ai sindromul ăla de kk și-l adori pe bețivul națiunii și atunci înțeleg totul!
      Hai Băse, că mai ai un vot!

      Ștergere
    2. https://www.activenews.ro/stiri-mass-media/Jurnalista-Simona-Popescu-despre-„generatia-Marincea-Bot-din-presa-„cocolisita-de-Ambasada-Americana-Vor-urma-mari-convulsii-sociale.-Cei-care-vor-sa-profite-din-plin-si-sa-iasa-intariti-sunt-extremistii-neomarxismului-147761

      Ștergere
  66. Poate va intereseaza
    Mo Oficial 930/27.11.2017
    Ordinul ministrului MApN nr 143/2017 de modificare si completare a M 120/2015 pt folosirea caminelor militare , cabanelor militare, sanatoriilor si a altor facilitati recreative si sportive aflate in patrimoniul MApN.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Li s-a interzis foștilor programatori, în sfârșit?

      Ștergere
    2. Mares, o singura modificare in ce priveste PCC.
      "Membrii de familie ai PCC au acces in aceleasi conditii ca PCC.". E vorba de tariful aplicat, 50%. Pana acum PCC plateau pentru sotie sau copii tarif integral.
      Daca tu nu mergi la CM Sinaia sau Predeal, de ce ai vrea ca fostii programatori sa nu aiba acces? Pentru ca au pensii prea mari?
      Aha, bineinteles ca tu mergi la Karlsbad sau Monte Carlo...

      Repet o intrebare, tu ce colegi civili ai avut de nu poti sa-i suferi?


      PS. Domnule Olescu, e vorba de unele prevederi ale unui Ordin de Ministru care sunt in favoarea PCC. E un pas inainte. Va rog sa publicati replica mea!

      Ștergere
    3. Aliasule,
      Nu raspund la intrebari mai mult retorice!....ah, faza cu imoizitul fix 0, sa le fie de bine! Am avut in ekipa si programator civil, culmea, provenind din SMFA, dar era deosebita!
      In Malta, nu ma intereseaza Sinaia, Predealul....am fost de atatea ori, gata ajunge! Sa merga si tinerii astia!

      Ștergere
  67. Iata ca se poate ca in 7 zile un proiect de lege aflat in dezbatere parlamentara sa fie promulgat:
    PLx nr.481/20.11.2017, privind inzestrare cu Sistem de rachete Sol-Aer cu bataie mare(HSAM),pe 25 a fost trimis la Presedentie, iar pe 27 a post Promulgat..!!

    RăspundețiȘtergere
  68. T2-ce vrei sa scrie ca am luat-o și ca nu suntem în stare sa ripostam?

    RăspundețiȘtergere
  69. https://www.alternativenews.ro/2016/10/am-fost-hraniti-cu-minciuni-aderarea-la-nato-a-distrus-armata-nationala-a-romaniei.html?m=1#.WhxDVC-n9IY.facebook

    RăspundețiȘtergere
  70. https://m.antena3.ro/actualitate/militarii-vor-sa-dea-in-judecata-guvernul-pentru-furt-calificat-443918.html

    RăspundețiȘtergere
  71. gata m-am racorit dupa jignirile incasate nemeritat
    Noapte buna tuturor!ca deocamdata ma uit la comunicatul Departamentului de Stat al SUA....nici astora nu le plac infractorii condamnati.....urmeaza tariceanu??!!
    @mares=noaptea mintii:):)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De jignit nu te-a jignit nimeni, sensibilule!
      Lasa ca, iti va mari rau de tot veniturile un vek prieten, baselu cu Dulapul corect, ca sa pot scrie cu majusule...Serban = mintea noptii!
      Tu nu poti realiza ca pe toti ne deranjeaza 3 lucruri:
      -coruptii
      -modalitatea ilegala de lupta anticoruptie
      -conducerea ilegala, nedomocratica a ROU, prin structuri ai caror oameni nu au fost alesi democratic ci numiti oe functii!
      Cand vei intelege si tu, probabil ca lucrurile vor fi transate intr-un fel sau altul, iar neomarxistii de import vor fi istorie! Pana atunci, afla macar de ce li se spune asa, neomarxisti!

      Ștergere
    2. Gresit.

      - Coruptia se stabileste in justitie si ea nu se face la parlament sau la Santaj TV. Nu deranjeaza decat masura in care penalii din parlament schimba legea dupa care se stabileste daca cineva este corupt sau nu.

      - Legalitatea sau ilegalitatea luptei anticoruptie se face prin decizii ale CSM, garantul independentei justitiei si prin actiuni in instanta de catre partile vatamate.

      - Obligativitatea oricarui demnitar ales democratic de a se supune legii este nenegociabila. Restul sunt basme ale penalilor de adormit pelicanii care inghit pe nemestecate ce li se livreaza la televizor.

      Comunicatul Departamentului de Stat este extrem de grav pentru a intelege ca suntem pe marginea prapastiei. Insa reactia PSD-ului si a aliatilor sai dirijati de la Moscova este si mai grava.

      Se despart apele.

      Ștergere
    3. Teoretic așa este..., Dar ce te faci cu indivizii care fac din teorie un moft?

      Ștergere
    4. Greșit?
      Dar tu unde ai trăit?
      Ce se afirmă în declarație îți sunt străine?

      http://evz.ro/dragnea-tariceanu-sua-departament-legi.html

      PS-pe mine nu Dragnea si/sau Tăriceanu mă interesează ci justiția să triumfe kiar dacă ar fi sa se scufunde o lume!
      Că să nu scriu despre porcăriile CSM cu superbul Danilet et &....

      Ștergere
    5. Pai nu scrie. Pentru ca esti si dezinformat si de rea credinta. Ceea ce nu cred ca interesaza pe nimeni.

      Chestiile cu stat paralel, Soros, agenturili, bubulii, ... sunt pentru analfabetii functional.

      Ștergere
  72. In curand pe ecrane.

    Caracatita

    Astia din film se lupta cu "statul paralel"

    #ForzaVeve :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Operația "Cu mâinile curate" a făcut mai întâi curățenie în magistratură!
      Ulterior, după ceva timp, a stins motoarele, pt că nu poți ține stringul mai mult de 3-4-5 ani!
      Luluța este smenara sistemului!....nu contează ce va fi, dar fără kiloții ei de basket, nu se poate!
      Aferim...aici îți trebuie carte, nu adidași!

      Ștergere
    2. Nu așa...
      www.veverita_rasa_plictisita_drenpturile_omului.com

      Ștergere
    3. Teoretic pe noi nu trebuie sa ne afecteze legile justitiei ca nu prea suntem infractori poate doar 1%.Cine a furat la duba !Pt.strictul necesar nici nu mai stiu nr.ratelor si CARurilor platite!

      Ștergere
  73. Ma uit la noua componenta a conducerii ANCMRR si ma crucesc.Numai generali si un colonel de samanta de parca ANCMRR este formata numai si numai din generali.La placinte inainte la razboi mai vedem noi.Cat de prosti pot fi cei ce au ales?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum ce doreau....sgmaj, Lt, Cpt, ....? Ăștia nu sunt pensionari!

      Ștergere
    2. Majoritatea celor care au votat sunt generali si colonei in rezerva/retragere. Avand in vedere varsta pe care o au si vechimea matusalemica in armata,singurul lor obiectiv va fi sa-si mentina in plata cuantumul avantajos (obtinut pe L263).

      Ștergere
    3. Un grup care va merge la ministru precum la inalta poarta.Bucurati-va.

      Ștergere
    4. Iceparu,
      Tata, si tu esti neomarxist?.... Voiai ca din conducerea acestui ONG, in fapt, sa faca parte si rezervisti cu grade mai mici? Adica unul ca C sau S, care in viata lor nu au intocmit un document, nu au elaborat absolut nimic? Ei, doar asa, au completat prin personalizare modelul raportului prin care solicitau pensionarea!
      Este o ekipa noua, trebuie cautionata pana la proba contrarie! Cu un singur component al ekipei centrale am mari indoieli, dar gl. Bahnareanu este diferit de Iliescu; daca a acceptat sau si-a dorit presedentia atunci a avut motive intemeiate si sunt convins ca stie tot raul facut de vekea ekipa!
      Ceea ce sustin unii, ma impinge cu gandul doar la miscarile revolute din armata tarista, rupta in doua in 1917, Armata Alba si Rosie!
      In tot acest zbucium eu sunt de partea Amiralului Kolceak Aleksandr si astept sa ma impingi spre Irkutsk! Categoric ca voi riposta, pt ca mi-a ajuns atata inversare a valorilor!

      Ștergere
  74. Eu cand il vad pe col trasca ion, vicepresedinte ancmrr, nu pot sa am incredere in aceasta asociatie. acest politruc din consiliul politic al A 4 din Cluj Napoca este o rusine pt toti militarii in rezerva sau retragere din Transilvania. Acest politruc n-a condus niciodata o structura militara, a fost fiul de suflet al lui pantelimonescu, secretarul consiliului politic al A 4. Pe acesti zero barat nu i-a ales nimeni, s-au ales intre ei.

    RăspundețiȘtergere
  75. OUG-59, cel care ne blocheaza actualizarile cu soldele activilor etc a fost adoptat tacit. Sapatamana viitoare se va supune aprobarii plenului parlamentului si vocile PSDiste spune ca se va adopta , asa ca ADIO ARME...sula actualizari!

    RăspundețiȘtergere
  76. Eu cand v-am spus ca pierdeti timpul ma-ti injurat.Numai daca puneti de un partid va baga cineva in seama.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iceparu,
      E bine cu partidul...,dar cu câți bani ești dispus să sponsorizezi? Cred că știi că nu se fac partide din cotizații... ?

      Ștergere
  77. Micutii de la Ciuma Rosie au inceput cu retorica gaunoasa a la Chavez, suveranitate, neamestec, colonie, agenturile straine etc
    Mafiotii vor suveranitate si neamestec in infractiunile lor. :)

    RăspundețiȘtergere
  78. Pentru ca ANCMRR sa fie reprezentativa pentru cei cu pensii mici sau medii , din conducere nu trebuie sa faca parte generali sau colonei iesiti din sistem dupa 2000. Un pensionar care a beneficiat de sporuri de sute de procente nu o sa-si taie singur craca.
    Au reusit sa ne rupa atat de activi cat si intre noi pe ani de pensionare. Au lucrat curveste.

    RăspundețiȘtergere

Acest blog nu este destinat pentru rating, ci sustinerii drepturilor militarilor de cariera, activi si in rezerva. Fiind vorba de o categorie profesionala ignorata si persecutata atat legislativ, cat si politic - in mod continuu incepand cu anul 2011, comentariile indecente nu isi au rostul! Aviz securistii care au primit dispozitii de infiltrare, in scopul destabilizarii coeziunii si cooperarii intre militari!