sâmbătă, 5 august 2017

Prin subminarea autorității propriei armate și încălcarea grosolană a drepturilor și libertăților fundamentale și constituționale ale militarilor români, puterea politică actuală a creat premisele perfecte pentru declanșarea unui război civil! În care fiecare român "va jugăni" pe cine poate!

Un războiul civil este inevitabil a nu se declanșa. Cauza? Nu mai are nici o legătură cu pensiile militare desființate la modul practic, de actuala putere politică (prin modificările aduse de guvern prin ordonanță de urgența, din pensiile militarilor români, nu a mai rămas decât titulatura). Aceste pensii fiind de fapt, doar fitilul menit a detona o bombă deosebit de distructivă și care planează de mult timp, în societatea românească. Cauza reală a războiului civil imposibil de evitat, este de fapt nerespectarea drepturilor și libertăților fundamentale și constituționale în România - pentru toți cetățenii în egală măsură, precum și practicarea unor politici civice discriminatorii la adresa unui grup de cetățeni sau altuia!

Totul pleacă de la un compromis care a fost efectuat cu mulți ani în urmă, între societate și armată, în privința acceptării de către militarii români, a interzicerii unor drepturi și libertăți fundamentale. Așa a apărut Secțiunea a 3-a din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (aplicată identic și soldaților/gradaților profesioniști prin efectele Art. 25 din Legea nr. 384/2006), o secțiune anacronică la acest moment, care cuprinde cca. 15 categorii de interdicții și/sau restricționări de drepturi și libertăți fundamentale și constituționale, exercitate asupra militarilor români continuu, începand încă de acum 22 ani. 

Atenție! Cele 15 categorii de categorii de interdicții și/sau restricționări de drepturi și libertăți fundamentale și constituționale, se aplică inclusiv militarilor în rezervă pensionați și persecutați acum prin afectarea profundă a drepturilor de pensie stabilite inițial. În contextul reactivării acestora în situații de mobilizare/război/campanie, obligație care opereaza până la împlinirea vârstei de 63 ani (bărbați și femei). O obligație civică profund discriminatorie în raport cu obligațiile similare inexistente în cazul majorității tuturor celorlalți cetățeni. Cum aceste interdicții și/sau restricționări de drepturi și libertăți fundamentale și constituționale nu pot fi impuse niciunui cetățean fără acceptul acestuia, indiferent că acel cetățean este civil sau militar, rrom sau dintr-o altă etnie, societatea românească o oferit militarilor români de-a lungul celor 22 ani, o compensare rezonabilă. O compensare la care i se poate spune la fel de bine și mită legislativă, acordată în cunoștință de cauză de societate și de statul român, militarilor români, pentru a nu reclama încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale. Neexistând reclamație, nu există nici încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale, ca atare România a putut poza până acum cu mândrie în fața organismelor internaționale, faptul că a evoluat din punct de vedere democratic, oferind tuturor cetățenilor săi, aceleași drepturi și libertăți fundamentale precum în statele autentic democrate.

Mita legislativă acordată militarilor români pt. a accepta/a nu reclama  încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, a fost concretizată în acordarea a 2 compensări rezonabile, respectiv dreptul la o salarizare specială și dreptul la un regim special de pensionare. Acesta a fost compromisul realizat între societate și armata, astfel încât militarii să accepte/să nu reclame impunerea unor serii de interdicții și/restricționări de drepturi și libertăți fundamentale sau a unor prevederi discriminatorii privind obligațiile civice cu caracter general.

Problema de fond este că ultimele evenimente demonstrează că societatea românească a uitat de compromisul realizat cândva, eliminând din legislație, ambele compensări acordate militarilor români pt. a accepta/a nu reclama impunerea acelor interdicții și/restricționări de drepturi și libertăți fundamentale, precum și pentru acceptarea unor prevederi discriminatorii privind obligațiile civice cu caracter general. Neeliminând însă din legislațiile și interdicțiile și/restricționările de drepturi și libertăți fundamentale impuse militarilor români.  

Astfel încât la acest moment în România se produc grave încălcări ale  drepturilor și libertăților fundamentale, exercitate exact asupra militarilor români. Încălcări de drepturi și libertăți fundamentale și în cazul cărora - spre deosebire de trecut când exista acea compensare rezonabilă pe care am menționat-o, acum sunt reclamate, nu doar de militarii români, ci și de un segment important al societății civile. Pentru că și societatea civilă cuprinde o parte care a evoluat și care este conștientă pe deplin de faptul că la acest moment în România, drepturile și libertățile fundamentale sunt călcate în picioare în cazul unui grup. Acest grup fiind al militarilor. Deocamdată al militarilor, urmare a faptului că precedentul odată creat, poate să apară oricând și un al 2-lea grup persecutat - care poate fi o etnie, și un al 3-lea - care poate fi al agricultorilor ș.a.m.d.!

Clasa politică românească dovedește prin modul haiducesc recent de acțiune și faptul că aceasta este perfect inconștientă.  Inconștientă că prezența acesteia în structurile statului care au luat decizii nefaste contra armatei, are și un caracter complet ilegitim. Urmare tot a unei interdicții de drepturi fundamentale și constituționale impuse militarilor, respectiv aceea de nu candida și a nu fi aleși în funcții de demnitate publică. Poporului român în întregimea lui, fiindu-i restrâns astfel și un drept fundamental și constituțional, de a alege în funcții de demnitate publică pe oricine are încredere că îi reprezintă interesele - inclusiv pe militari, și nu doar dintr-o paletă restricționată artificial  de persoane și grupuri care sfidează/tolerează/încurajează încălcările drepturilor fundamentale și constituționale elementare, pe care le acordă selectiv, cui consideră de cuviință.

Revenind la iminența unui război civil cauzat de nerespectarea drepturilor și libertăților fundamentale și constituționale în România. Fitilul fiind deja aprins, bomba nu mai are cum să nu explodeze! Este o bombă care nu mai poate fi oprită din gură sau prin mimetism asupra democrației, urmând la fel cum se întâmplă ciclic în România în astfel de situații, ca fiecare român "să jugănească" pe cine poate, în funcție de cum înțelege sau nu, gravitatea încălcării într-un stat a  drepturilor și libertăților fundamentale și constituționale!

C.C.O.M. "R-26500 Elita"

24 de comentarii:

  1. Cred ca ar trebui sa actualizati sectiunea "Persoane politice "non gratae" pentru militari si pt familiile acestora"

    RăspundețiȘtergere
  2. Mesaj transmis de fostul sef al SMG. „A murit şi capra, nesimţiţilor!” http://www.gandul.info/stiri/a-murit-si-capra-nesimtitilor-mesajul-dur-al-unui-general-cu-patru-stele-dupa-scandalul-pensiilor-militarilor-16684526

    Asa doar ca chestie, nu ca ar fi mare viteaz. In 2011 neschitand un gest, cand eram "juganiti" de portocalii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Un comentator banat, pe nume Cezar - securist cu state vechi, ma ameninta pe un ton jegos, ca voi fi legat pt. instigare! Idiotul neobservand ca materialul instiga la ... respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale in Romania.

    Oricum interventia sa este binevenita! Fiind evident ca acuzatia de nerespectare a drepturilor si libertatilor fundamentale in Romania - care nici nu mai trebuie dovedita, fiind curs de desfasurare de 22 ani continuu, creeaza frisoane. Intregului aparat de partid si de stat si intregului sistem! Care nu agreeaza sub nici un motiv ca toti cetatenii sa beneficieze de aceleasi drepturi si libertati fundamentale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cezar '89 Timișoara?
      Bag imediat un linkurile cu viața și opera handilaului....

      Ștergere
    2. Cezarica, ai si pasaport de Baneasa?

      Ștergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se retine doar urmatoare parte: "Ne ghidam dupa "daca unul rezolva problema beneficiez si eu". Noi ne punem in miscare numai daca ne baga sula in coaste. Priveste-i pe cei din Bucuresti. Pentru aceasta nu se baga cei care ne pot uni. Trebuie mobilizati cei cu cunostinte juridice sa atace legea 80/1995 in partea cu restrictii".

      Ștergere
    2. Pentru documentare, kiar dacă eu nu și nu cred o iotă! 😎😃

      http://www.cercetare-memorialulrevolutiei1989.ro/

      Ștergere
  5. Miroase a "praf de pusca" imi era dor. Da Doamneee!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Moarte, hai vino moarte, căci tu ești singură ce știi să alegi!
      Cezar, cu ce de moare mai lent? 14,5 sau 7,62? Tu știi sigur!

      Ștergere
  6. Calculul pensiei cu marirea sf vu15% se mai face?

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Militarii s-au pensionat, polițiștii și jandarmii au urmat iar pompierii au ieșit și ei la pensie!
    Baaaa, cine va mai scoate din zăpadă la iarna?
    -PSD cu LOV în față, strigă poporul in cor!

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu sunt jurist dar din art. 115 din Constitutia Romaniei pe care il voi posta mai jos, nu stiu cat de corect a procedat Guvernul Romaniei la celebra OUG de plafonare a pensiilor militare.
    Mi-a atras atentia art 2,3,4,5,si 6 si cand le citesc de 2-3 ori ma gandesc ca OG 57/2015 sta in sertare de doi ani aproape si avea finalitate anul trecut in iunie iar art 3 spune ceva de anulare, Art 4 in ceea ce priveste plafonarea pensiilor nu am auzit nici o explicatie urgenta !!!
    Art. 115 – Delegarea legislativă
    (1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
    (2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe.
    (3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
    (4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
    (5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).
    (6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
    (7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).
    (8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. trimeti in scris cu semnatura de primire lui gaina aia de olguta si celui de la finante care este tot asa de .......si subliniti cu rosu acest punct 6

      Ștergere
  10. Vă dați de profilul imbecililor care au ajuns să conducă România? Azi tai pensia militară a unui Cdt.B. in rezerva (nu conteaza neaparat functia). Iar la razboi, il reactiveazi si îl pui sa lupte cu deosebit elan patriotic, pt. a salva chiar ..urile alora care i-au taiat pensia.

    Ca decident, trebuie sa fii ori sabotor, ori inconstient sa procedezi in felul asta. Este ca in povestea chinezeasca cu regele care si-a ucis garzile din motive de economie, iar cand a fost atacat de regatul vecin sa fie juganit, tipa ca din gura de sarpe: "- Să vină gărzile să apere regatul!"

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu este relevant, ci doar bizar. In conditiile in care M.Of. a publicat si la orele 23.00 diverse acte oficiale chiar in ziua promulgarii lor (de exemplu - LSU), inclusiv in zilele de week-end, ordonanta buclucasa presupusa a fi adoptata vineri, nu a aparut inca in Monitorul Oficial.

    RăspundețiȘtergere
  12. Va rog sa nu-mi confiscati dreptul de-ai beli si jugani pe cei doi corifei cu prazu'-n gaoz, Lov Fiola si Mustoacaca Bulibasa Tiliorman! Sunt pacientii mei si le-am pregatit un forceps de avortare de toata frumusetea!

    RăspundețiȘtergere
  13. Vad ca de la astia(PSD & ALDE) nu mai putem astepta nimic, suntem ajunsi in "infern". Poate , doar daca le-am da oleaca de bataie si-i vim alunga pe acesti mafioti, mincinosi care aplica legile exact ca-n fabulele lui La Fontaine"Dreptatea-i doar pentru Grivei(magistrati si parlamnehoti cu sleahta lor de alesi locali),nu-i pentru catei (militarii blegi si naivi)"
    Daca gasiti vreo asemanare in versurile de mai jos , pregatiti-va de lupta.

    3-7
    Voi ce intraţi, lăsaţi orice speranţă!" ...
    3-16 Suntem ajunşi într-a durerii ţară
    cu chinuite suflete apuse
    ce şi-au pierdut a minţii lor comoară."

    Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate"....
    Noi siam venuti al loco ov'i' t'ho detto
    che tu vedrai le genti dolorose
    c'hanno perduto il ben de l'intelletto".
    Infernul (Dante)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie și în engleză, că să înțeleagă și LOV! Cel puțin în franceză că este deja poliglotă!

      Ștergere
    2. Tocmai ca LOV este specialista in italiana...

      Ștergere
  14. Dupa valul de pensionari pana la 31.08. ii compatimesc pe cei ramasi in sistem.Gestiunile trebuie sa le ia in primire cineva , vor duce prin cumul 2-3 functii vor claca prin demisie chiar si fara drept de pensie !

    RăspundețiȘtergere
  15. Lumea se misca repede si mai ales spre dimensiunea dreptatii si adevarului istoric si factual!
    Polonia solicita Germaniei doar pentru distrugerea Varsoviei, in WW2, 45 mld $!
    Gata, ajunge cu penitenta de fatada, in media!
    Te-ai jucat si ai aplicat dreptul razboiului, ai pierdut, plateste neamtule, ca sa-ti iasa pe nari dorinta de spatiu vital si rasa ariana!

    http://m.activenews.ro/externe/Polonia-s-a-razgandit-si-vrea-ca-Germania-sa-ii-plateasca-despagubiri-de-razboi-45-de-miliarde-dolari-doar-pentru-distrugerea-Varsoviei-145202

    RăspundețiȘtergere
  16. Cred ca Ordonanta de urgenta inca mai este pitrocita, daca nu s-a publicat in M.Of, isi produce efectele numai dupa publicare...
    Daca pentru militari, in ultimul ceas au corectat pct.3 Art.60- LA DATA STABILIRII, cuantumul net al pensiei nete...pentru celelalte pensii speciale a ramas forma initiala: Art.IX. pct.1- Cuantumul net al pensiilor de serviciu STABILITE in baza Legilor...NU POATE FI MAI MARE decat...
    Daca ramane aceasta formulare se poate intelege ca aceste pensii speciale vor scadea dupa publicarea Ordonantei ! Aici trebuie facuta o corectie .

    RăspundețiȘtergere

Acest blog nu este destinat pentru rating, ci sustinerii drepturilor militarilor de cariera, activi si in rezerva. Fiind vorba de o categorie profesionala ignorata si persecutata atat legislativ, cat si politic - in mod continuu incepand cu anul 2011, comentariile indecente nu isi au rostul! Rugam a nu lua in seama comentariile unor useri precum Cezar sau Adrian (Bontas), intrucat au probleme grave la mansarda!