miercuri, 2 august 2017

Mesaj pe înțelesul ciumpalacilor și istericelor care blamează pensiile militare! Atenție! Nu cumva să nu mai își mai doreacă chiar armata, pensii militare! Militarii acordându-și singuri în schimb, drepturi fundamentale și constituționale, egale cu ale voastre!



Pensiile militare nu constituie nicidecum un privilegiu, ci reprezintă o compensare relativă, menită să acopere grave încălcări care se produc în România, ale unor drepturi și libertăți fundamentale și constituționale, precum și ale unor discriminări de ordin civic. Toate acestea fiind exercitate exclusiv asupra militarilor, dintre toți cetățenii români!
Există 15 categorii de încălcări grosolane ale drepturilor și libertăților fundamentale și constituționale, exercitate asupra militarilor români, și care dacă ar fi exercitate asupra altei de categorii de cetățeni – de exemplu, asupra minorității rrome sau asupra mass mediei, România ar fi imediat condamnată de toate organismele internaționale. Cele 15 categorii de încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale, exercitate asupra militarilor români, sunt reglementate prin lege internă, respectiv prin Secțiunea a 3-a din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare – secțiune complet neconstituțională, aplicată în egală măsură și soldaților/gradaților profesioniști prin efectele Art. 25 din Legea nr. 384/2006.

Exemple de încălcări grave ale drepturilor și libertăților fundamentale, exercitate asupra militarilor români:
-          interzicerea sau restricționarea dreptului fundamental și constituțional - la liberă exprimare, element care a determinat situația ca militarii în activitate, să nu aibă dreptul să reacționeze mediatic, contra aurolacilor și diverselor țoape politice sau din mass media care îi jignesc la liber pe militari, prin diverse intervenții în mass media;
-          restricționarea dreptului fundamental și constituțional la muncă, militarilor fiindu-le interzis ca pe lângă profesia de bază să își de fondeze, de exemplu, o firmă sau sa fie asociat la o firmă, element care restricționează în mod implicit și nivelul de trai al familiilor de militari;
-          interzicerea dreptului fundamental și constituțional la asociere sindicală, element care defavorizează complet armata în raport cu toate celelalte bresle, în apărarea drepturilor profesionale, de salarizare și de pensionare;
-          interzicerea dreptului fundamental și constituțional de a participa la mitinguri, de a manifesta, de a declara sau participa la grevă, militarii interzicându-li-se la modul practic, orice o metodă de a a-și apăra drepturile profesionale, de salarizare sau de pensionare;
-          interzicerea dreptului fundamental și constituțional de a face parte din partide, organizații și formațiuni politice. Element care a determinat excluderea dreptului militarilor de a contracara orice decizie politică îndreptată contra intereselor armatei;
-          interzicerea dreptului fundamental și constituțional de a candida pentru a fi ales în Parlamentul României sau în funcția de președinte al României, în condițiile în care cele 2 instituții au dat naștere unor specimene sau curente politice, care au prejudiciat fățiș interesele armatei.

Atenție! Cele 15 categorii de interdicții sau restricționări de drepturi fundamentale și constituționale, nu sunt nicidecum atribuții de serviciu! Ale nici unui serviciu! Sunt exact ce spune denumirea, interdicții sau restricționări de drepturi fundamentale și constituționale cu caracter general, care pot fi aplicate la fel de bine oricărei alte categorii profesionale sau întregii națiuni! Inclusiv ciumpalacilor și istericelor cărora le stau în gât pensiile militare. Constituția României nu permite interdicții de drepturi fundamentale, ci doar restricționari pe durată limitată, aplicate și acestea însă în mod nediscriminatoriu, respectiv tuturor cetățenilor, nu doar militarilor!

Atenție! Militarii sunt extrem de toleranți și doresc la fel ca orice om normal, egalitate în drepturi! Dar nu egalitate doar la pensii, ci în toate!  Și în primul rând, în privința celor 15 categorii de drepturi fundamentale și constituționale, călcate în picioare în România de diverși ciumpalaci și isterice care blamează pensiile militare! Atenție! Nu cumva să nu mai vrem noi pensii militare, acordându-ne singuri în schimb, drepturi fundamentale și constituționale, egale cu ale voastre!

42 de comentarii:

  1. Bun! Lucrurle incep sa devina coerante. Ordinele "de partid" sunt clare. Este necesar sa die rupta o suma de bani. Pentru acoperirea unor obligatii asumate sau promisiuni ... electorale.

    Una pe termen scurt, ar fi cresterea pct. de pensie in sistemul public cu 9%, deja operata. Electorat de electorat aici. La armata nimic, bineinteles. Iar obligatia asumata NU poate fi acoperita. Prin urmare, ochii politici se indreapta spre pensionarile din armata. Pt. ca orice pensionare presupune si un nou angajat, deci cheltuieli duble. Odata stopate pensionarile din armata, raman bani pt. achitarea celor 9% dati in plus la pensiile din sistemul public.

    Alta nevoie de bani - de aceasta data pe termen ceva mai lung, respectiv peste 6 luni, este destinata acoperirii obligatiilor electorale asumate, prin aplicarea noii LSU. Din nou nu au bani, dar elecoratul beneficiar este masiv. Asa ca ajung tot la pensiile militare,de aceasta data in plata. La care NU vor sa mai adauge un cent de la 01.01.2018. Asta inseamna baluba indexare cu cresterea salariului mediu brut si baluba actualizare ale pensiilor militare, functie de majorarea soldelor. Chestia cu rata inflatie este de scos ochii naivilor, intrucat daca anul trecut inflatia a fost negativa, nicio pensie nu a crescut cu rata inflatiei - ci doar urmare a majorarii salariului mediu brut. Si asa va fi si in acest an si multi ani de acum incolo. Banii economisiti din neindexarea pensiilor militara cu 50% din salariul mediu brut (contribuabilii si celelalte pensii de serviciu vor beneficia de aceasta majorare) si din neactualizarea lor functie de cresterea soldelor (la celalte pensii de serviciu, actualizarea se va efectua), intrand astfel in aplicarea noii LSU, la electoratul masiv. Cu sacrificarea pensionarilor militari. Din nou!

    In ambele situatii mentionate, conteaza din punct de vedere al partidului, doar sa nu ramana fara electoratul format din pensionarii carora le-a fost majorat pct. de pensie cu 9%, precum si fara electoratul beneficiar al noii LSU.

    Ordinul de a face rost de la pensionarii militari de banii necesari acoperirii promisiunilor electorale, a cazut initial pe MMPS - din motive de fidelitate. Dupa scandalul iscat, ordinul este pasat acum fix in gradina M.Ap.N. si a M.A.I.

    In orice situatie, daca nu se intampla nimic spectaculos stil demisii de ministri, sef SMG, unitati militare in greva etc., ordinul de partid va fi executat ... fara sovaire. Pt. ca altfel, PSD-ALDE nu pot face rost de banii necesari achitarii obligatiilor electorale. Practic M.Ap.N. si MAI, nu au ce ordonanta sa scoata fara sa loveasca in pensiile militarilor! Pt. ca li s-a pus pe masa suma de bani pe care trebuie sa o scoata ... pt. electoratul PSD-ALDE.

    Prin urmare, scandalul va continua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PSD este in razboi cu SRI si justitie.Cum nu pot sa se razbune punctual pe ei lovesc in toti.Cu alte cuvinte suntem victime colaterale.Dece totusi ANCMRR din SRI si pensionarii din justitie tac?
      Tace si Iohhanis de unde deduc ca a pus de un compromis cu Dragnea si implicit PSD.65% din veniturile activului in care intra OMM si pensia suplimentara este o tragedie.Daca varsta mi-ar permite maine m-as angaja imediat in alta armta.Observati ca NATO nu reactioneaza la ce se intampla cu noi.

      Ștergere
    2. Din pacate de data asta presedintele Iohannis joaca politicianist nu ca un sef de stat si cdt suprem al Armatei.
      Altfel spus, ii convine politic sa-i lase sa-si rupa capul...

      Ștergere
    3. Domnule R26500 , fara a intra in demonstratii , am convingerea ca domnii care elaboreaza acte normative in domeniul pensiilor au inceput sa foloseasca aparatul matematic necesar. Pana in prezent au mers dupa ureche , adica dupa intuitie. Nu este greu pentru un initiat in mecanismul de calcul a pensiilor sa constate cam care ar fi procentul de calcul a cuantumului pensiei aplicat bazei de calcul , considerata identica cu solda bruta , pentru ca pensia neta sa nu depaseasca solda neta lunara ( fara adaosurile neimpozabile si netaxabile) , in anul 2017.

      Ștergere
    4. @ Trofin 3 august 2017, 10:41. Din experientele avute cu "aparatul matematic necesar", rezulta ca intregul sistem este format din retardati.

      Si o luam matematic acum! Ce comparam? O pensie neta incluzand grupa de munca versus o solda care nu remunereaza grupa de munca sub pretextul ca grupa de munca in activitate, va fi remunerata doar la pensionare? Pt. ca in acest caz este foarte posibil si extrem de normal ca cuantumurile pensiilor sa depasesca o solda! Dar asta NU inseamna ca pensia este mai mare ca solda, pt. ca daca se intampla, acest fenomen se intampla exclusiv urmare a adaosului cuvenit pt. grupa de munca NEREMUNERATA in activitate! Or, daca se face comparatia astfel, si apare plafonare doar asa ca sa nu fie depasita solda in acivitate, pacaleala este DUBLA! Grupa de munca ramanand tot NEREMENURATA in activitate sub promisiunea ca ar fi remunerata la pensie, iar la pensie baga textul ca daca o remunereaza cf. promisiunii, s-ar depasi solda la care nu se plateste grupa de munca!

      Sau dupa cum este normal, trebuie comparam pensie neta FARA niciun adoas provenit din grupa de munca, versus o solda care oricum NU remunereaza grupa de munca? Aceasta trebuie sa fie de fapt, comparatia corecta! Caz in care, bineinteles ca toate pensiile sunt la 1/2 din solda si NU au cum sa depasesca solda! Adaosul la pensie pt. grupa fiind un surplus cuvenit pt. ce nu s-a platiti la vreme - adica in activitate, surplus care NU trebuie sa intre in comparatia pensie-solda.

      Dar "camatarii" din "aparatul matematic necesar", NU vor lucra dupa comparatia corecta si fireasca! Adica vor face pe prostii si se vor preface ca orice adaos provenit din grupa de munca, NU trebuie acordat integral, pt. ca s-ar depasi cuantumul soldei nete in activitate!

      Pana la urma, totul pleaca de la o stupiditate existenta in legislatia romana privind pensiile! Cand esti activ - militar sau civil, faci parte dintr-o grupa de munca, dar NU iti este platita cand esti activ. Aici aceeasi solda/salariu ca si cei fara grupa. Risti in acea grupa 20-30 ani, moca. Sub pretextul ca activitatea in grupe de munca, va fi remunerata dupa iesirea la pensie! Iar la pensie, daca din cauza grupei depasesti solda/salariul, ti-o taie! Or, asta este ... cacanarie in toata regula.

      Pt. a NU mai exista astfel de tertipuri de prost gust in legislatia muncii si pensiilor, grupa de munca trebuie platita in activitate. Aceasta se va regasi automat in pensie. Si atunci NU ai cum sa mai depasesti solda/salariul in activitate. In caz contrar, pacaleala cu comparatia (pensie + grupa remunerata) NU trebuie sa fie mai mare decat (solda/salariu FARA grupa remunerata) ... continua!

      Ștergere
  2. O cucoana Ioana Ene Dogioiu zice pe ziare.com ca penalii draknea si taricica ar dori iesirea din sistem a pensionabililor procurori, judecatori ce jongleaza cu dosarele lor penale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aia....este ofiter de informatii acoperit!....s-a descoperit singura prin anumite informatii pe care le-a dat ca proasta, in presa!

      Ștergere
    2. Daca acesti politicieni, ajunsi acum ministri, mint cu dezinvoltura, la pace, in starea de "de normalitate", am dreptul sa gandesc si sa dau frau liber imaginatiei la starea de criza, mobilizare si razboi?
      ------ Ex. Bg. 17Mc. nu a suferit pierderi in urma actiunilor inamicului din raionul X, ci din contra si-a dublat efectivele, ei alaturandu-se, de buna voie, cei 7000 de prizinieri, care din dragoste nestavilita fata de programul politic de guvernare Dragnea-Valcov, au jurat credinta si lupta cit la cot cu ai nostri, stiind ca la victoria finala vir obtine o pensie de 130% din solda! -----

      Traiasca ministrul Apararii si mama lui! Salutari fierbinti de pe frontul de est!

      Ștergere
  3. De pare că niciun minister și serviciu special nu vor să dea aviz favorabil proiectului de OUG!
    Mai mult SRI nu dorește să dea aviz deloc!
    Vom vedea ce va ieși mâine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-as dori un sistem de pensii acordat noua, fara denumirea de militara sau speciala, ci doar pensie de recunostinta a statului pentru sacrificiile si privatiunile serviciului in Armata.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cei care au ieșit la pensie, la vârste destul de tinere (45-50 ani), trebuiau penalizați (pensie anticipată, sau anticipată parțial). Au sărit calul! Este sfidător, mai ales la adresa celor care au ieșit la pensie la limită de vîrstă în grad. Să le fie rușine! Nu mă interesează cuantumul pensiei lor, dar gestul lor, reprezintă o pată/palmă dată armatei. După cum vedeți, nimeni nu spune o vorbă bună la adresa militarilor. Și nici nu o să auzim, foarte mulți ani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Retorica aceasta belicoasă nu are nici o legătură cu argumentaţia. Pensionarii militari, ÎNDEPLINESC SERVICIUL MILITAR ÎN REZERVĂ, sub incidenţa Jurământului Militar depus, fiind rezerviști operaţionali cuprinși în planurile de mobilizare ale unităților . Astfel beneficiază de pensie de serviciu .Deci nu sunt simpli pensionari fara obligatii militare.
      In perioada 2000-2008 marea majoritate a cadrelor militare au fost fortate sa iasa din sistem, adica sacrificati pentru indeplinirea conditiilor de aderare la NATO si preconditie pentru intrarea tarii in UE. Ei au fost sacrificati, si multi dintre ei si familiile lor au avut de suferit, si-au vazut un vis frânt. Toata tara culege roadele avantajelor statutului de tara membra NATO inclusiv d-voastra, datorita acestor oameni sacrificati. Nu ei au vrut situatia aceasta. Ar trebui chiar recompensati ci nu blamati. Ei inca au cu obigatii militare dar blamati de toti.
      Dealtfel , toate statele civilizate au prevauta aceasta posibilitate pentru militari. Aţi dorit NATO si sunteti în siguranta.PENSIONAREA CADRELOR MILITARE DIN STATELE NATO Ex:
      Italia
      - Ofiţeri inferiori: vârsta: 45-55; ani de serviciu: 25-30; pensia: 80% din ultimul salariu brut;
      - Ofiţeri superiori: vârsta: 45-55; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80% din ultimul salariu brut;
      - Generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensia: 80% din ultimul salariu brut.
      Turcia
      - Ofiţeri inferiori: vârsta: 41-48; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu;
      - Ofiţeri superiori: vârsta: 41-52; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu;
      - Generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului
      Turcia
      - Ofiţeri inferiori: vârsta: 41-48; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu;
      - Ofiţeri superiori: vârsta: 41-52; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu;
      - Generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului
      Turcia
      - Ofiţeri inferiori: vârsta: 41-48; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu;
      - Ofiţeri superiori: vârsta: 41-52; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu;
      Turcia
      - Ofiţeri inferiori: vârsta: 41-48; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu;
      - Ofiţeri superiori: vârsta: 41-52; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu;
      Ungaria
      - Ofiţeri inferiori: vârsta: 45; ani de serviciu: 37;
      - Ofiţeri superiori: vârsta: 50; ani de serviciu: 37;

      Ștergere
    2. @ dorina miron , nu inteleg de ce R 26500 baga batul prin gard , cu cei ca domnia ta ?
      ori habar nu ai despre ce vorbesti , ori esti rau intentionata .
      cei iesiti la pensie 'anticipat" , au fost penalizati , cu varf si indesat . deci , taceti dracului , nu mai manipulati !
      dupa legea actuala , nimeni nu poate iesi la pensie la mai putin de 47 -48 de ani . asta trebuie sa explice ministrii si sefii de structuri . cum au iesit la pensie la 39-40- 42 - 44 de ani
      ( varsta ) !?
      dupa cum vedem , este blamata legea pensiilor militare de stat , dar artificiile , pensiile nesimtite - ilegal acordate - nu !
      ministrul apararii si ministrul de interne , care au dezinformat privind pensiile militare de peste 30.000 lei , trebuie sa raspunda pentru minciuna propagata si pentru valul de ura starnit la adesa militarilor .
      minciuna privind pensiile de 120 % , raportat la salariul activului , a fost propagata chiar si pe acest blog , la fel sumele aberante de 8.000 lei pensii . am spus asta repetat .
      acum , cand va confruntati cu propria prostie si manipulare, va declarati revoltati .
      in toate partidele exista sute de rezervisti . ei au bagat in capul politrucilor aceste aberatii despre pensiile militare .
      vedeti ce mizerii spun despre militari tocmai ei
      ( fosti "colegi ").
      principalii dusmani sunt tocmai lichelele in uniforma . au fost lichele in armata si MAI , sunt lichele in politica - ei sunt sinecuristii de serviciu , cu influenta la redactarea legilor . de aceea militarul de cariera , cu LM si scoala militara , care a activat in trupele operative , este cel mai lovit .
      un derbedeu nu intelege epuizarea unui militar , indiferent de grad , care pleaca de la 14 ani de acasa , serveste 20 de ani in operativ ( lucrand cat altii in 30-40 de ani ). si este facut nesimtit , daca a iesit anticipat ( penalizat ,prin toate legile de pana acum ) . de regula , sanatatea facuta praf la 45 de ani . niciun nenorocit de jurnalist militar sau politist nu scoate o vorba , in publicatiile militare sau ale MAI , si voi vreti compasiune si intelegere de la societate .
      trebuie facuta curatenie morala in institutiile militare , scoase la lumina cumetriile , rubedeniile , hotiile , etc . - pe acestia nu-i face nimeni nesimtiti ?!


      Ștergere
    3. din unitatea mea au murit 1 din 3 inainte de 60 de ani,majoritatea 57 ani unul singur 63,era comandantul ,unul singur 73, era DS cred a avur sporul de cifru de la cel de sus.ultimul 50 ani si 4 luni de pensie

      Ștergere
  6. http://www.stiripesurse.ro/adrian-u-uianu-anun-in-miez-de-noapte-despre-pensiile-militarilor-ce-garan-ii-da-ministrul-mapn_1211253.html

    RăspundețiȘtergere
  7. Pe militarii din TOpEx i,a anuntat cineva de ordonanta buclucasa, ca poate sunt unii ce vor dori sa iasa si ei dar nu cunosc surpriza.Incadrati in program permanent nu stiu daca au timp de net,iar rudele din tara nu prea stiu despre ce e vorba!

    RăspundețiȘtergere
  8. Voi care ati iesit la pensie dupa 2009 va dati seama ce inseamna sa va recalculeze pensia la 65 % din solda activului fara nici un spor?Nu va incredeti in promisiunea cuantumului cel mai avantajos.
    Veti ajunge sa aveti o pensie egala cu a unei femei de serviciu sau a unui gunoier.
    Solutia:cereti pentru activi tratament egal cu toti cetatenii tarii.Asta inseamna anularea tuturor restrictiilor impuse prin statutul cadrelor militare.

    RăspundețiȘtergere
  9. Fiti militari nu carpe.La ora asta toti beneficiarii de pensii militare trebuia sa fie calare pe palatul Victoria.Puturosenia se plateste.Vom asista la o noua recalculare a pensiilor.Nu va incredeti in cuantumul cel mai favorabil.Cand veti primi 65% din veniturile activului fara nici un spor veti constata ca aveti o pensie egala sau chiar mai mica decat un gunoier.Comentariile pe internet sunt apa de ploaie.Numai strada si razboiul psihologic rezolva problema.

    RăspundețiȘtergere
  10. Politica si Armata Romaniei in istorie. Daca aruncam o privire in spate vedem clar motivele pentru care Romania nu a avut Armata in momentele cruciale. Istoria se repeta. E nevoie de un tap ispasitor pentru nereusita programului politic asumat. Actiunea este una curajoasa. Sunt puse in pozitia de TAPI institutiile de aparare si ordine publica. Polirucii afirma fara retinere principii ale echitatii, reclama salarii si pensii NESIMTITE dar nimeni nu face referire la nevoile de aparare si la interdictiile necesare a fi suportate de angajatii respectivelor institutii. Singura conditie impusa e sa ne aliniem in spatele stabilor din partid si sa actionam pentru bunastarea lor. Orice abatere e sever sanctionata. Domnilor, Romania nu are o strategie privind apararea. Nu are definit posibilul agresor si nici ce trebuie facut in situatia de urgenta. Greseala Armatei e ca niciodata nu a sanctionat cum se cuvine actul de tradare. Trebuie sa stie si politrucul ca la momentul crizei, Armata are dreptul si obligatia sa inlature si sa sanctioneze orice derapaj. Vecinii de la N/E au fost victimele agresiunii si au pierdut deja parte din teritoriu. Romania se afla in situatie similara.Politicienii nostrii actioneaza inmpotriva intereselor Romaniei, aprind si alimenteaza ura intre Armata si societatea civila. Cine va actiona in cazul unei agresiuni. Militarii nu au incredere si nici moral sa lupte. Va lupta PSD in frunte cu Dragnea si Olguta? Sa aibe succce....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La nevoie de găsește un 14,5 mm BEST pt fiecare individ... mai mult sau mai puțin veros!

      Ștergere
    2. Ce sa faci hobre cu 14,5...au nu stii ce insemneaza ...???

      Ștergere
    3. Este Mtr recuperată de pe TAB-ul pierdut!
      Unii l-au folosit in Piața 700! Cunoști persoane?.... Eu am citit ceva...., dar nu cred! Nu cred și gata!

      Ștergere
    4. Da DETALII..poate te lamureste cineva ..poate chiar ala care a ..folosit 14,5 in Piata 700 !!..??
      Chiar nu ai propietatea cuvintelor ..chiar ca militar ..daca esti ..nu iti dai seama ce aberatii spui ...????

      Ștergere
    5. Sigur. Persoana importanta. 14,5 in piata? Darama tot. Daca trece prin cap, nu ramane nici gatul... Dar asa e la noi. Cine conduce si vorbeste, o face doar sa minta.

      Ștergere
  11. @Dorina Miron, in legatura cu penalizarea la iesirea anticipata, credeti ca-i deranjeaza un 1% penalizare pentru fiecare an de pensionare anticipata, adica daca iese cu 5 ani mai repede ,in loc de 14.000 va lua 13.300, asta nu mai ales ca toti acesti smecherasi, cat sunt pe "cai mari" isi aranjeaza ce vor face dupa, iar de suferit are tot micimea pensionarilor militari. Ca si acuma propaganda fascisto-psd.ista iese in fata pe toate posturile nationale si extraterestre de televiziune , aruncand in opinia publica cu minciuni si jumatati de adevaruri falsificate...
    Va rog scrieti , puneti-va toate informatiile si cugetarile la dispozitie , aici pe forum, sunt citite de f multi decidenti si jurnalisti, oricum , eu le culeg de peste tot , fac un rezumat si le trimit acolo unde trebuie, inclusiv la structurile NATO si UE, aveti incredere ca-i vom sufoca.
    Diseara d-l Dogaru va merge la Romania TV ,la ora 10 si l-am informat cam ce discuta pensionarii militari pe aceste bloguri , a spus sa aveti incredere ca nu se va lasa intimidat de jurnalistii impartiali , cei care ne lovesc din toate racursurile posibile si va vorbi chiar fara aprobare , prea ne umilesc toti sacalii si ne-au "bagat in gura " boborului naiv!
    Adica finantistii si juristii din ministere isi trag sporurile noastre (Ex. sporul de radiatii nu-l are un radiolocatorist sau aviator care sta toata viata sub bombarda antenelor cil are un izmanar de-ai lui Oprea; sau sporul de conditii grele nu-l are luptatorul din linia I ci cel care inseriaza dosare...)

    RăspundețiȘtergere
  12. Sedinta de guvern a fost amanata...stiripesurse.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Momentan, pana definitiveaza textul ordonantei contra armatei. Intentia a fost deja afisata. Iar cei din PSD/ALDE, la fel ca si cei din fostul PDL, sunt foarte consecventi in obiectivele care necesita sa smenuiasca niste finante.

      Ordonanta va fi emisa in proportie de 100%. Cu mentiunea ca este posibil sa asistam la o ghidusie practicata frecvent de PSD cand vrea sa acopere guvernul, sa proteje cat de cat pe minsitrii obedienti din guvern. Posibilitatea fiind ca ordonanta sa fie inlocuita cu o lege adoptata la ...utu ma-sa, in regim de urgenta in Parlament. Tactica lui Ponta ... care in cazul actelor normative cu continut negativ, initiate chiar de guvernul lui, se ascundea pasand marsaviile sa fie transformate in lege de Parlamanent. Ponta afirmand cu o seninatate de mitoman notoriu, cum ca el ... nu se opune legilor adoptate de Parlament.

      Ștergere
  13. Eu, Adminului și mai mulți interlocutori am atras atenția de multe ori ce ne pregătesc politicienii.
    Vom deveni proștii de serviciu,sau mai bine zis am devenit proștii lor încă din 2010.
    Ei au furat în draci și acum taie de la noi pt.a acoperi jaful făcut.
    Se vorbea de un anumit fond de solidaritate,unde este? Îmbuibați i zilei,probabil,nu au fost de acord!
    De unde să taie,de la proștii de serviciu,adică de la snaop!
    În câțiva ani o să fim muritori de foame!Noi și ceilalți pensionari civili!
    Pt.ei noi nu contăm!Aleșii și îmbuibații,care au sărăcit bugetul de stat,o vor duce bine,cei 5 mil.de pensionari vor fi muritori de foame,ca și până acum!
    De ce?Păi să vedeți preturi la utilități,impozite,de nu vor putea să le ducă pt. Ca aleșii să-și facă salarii adevărat nesimțite!Deja și-au triplat în unele primării salariile.Se poate nu?Doar e la liber!
    Ăștia sunt mai nenorociți ca toți!Dacă cu boc și Zeus a fost rău,vă dați seama ce v-a fi de acum înainte?
    Cei 5 mil.de pensionari civili acum se bucură că le mai aruncă politrucii un os de ros și că la militari îi f.te la pensii,dar când or plăti impozite și pe fumul de pe coș,atunci o să vadă.
    Nu noi am sărăcit țara,au sărăcit o ei politrucii,prin politicile duse din 1989 și până în prezent!
    Ăștia sunt adevărații burghezi proletari de care vorbea Marx!
    Trebuie lăsate toate orgoliile la o parte,vorbăria multă, să ne organizăm într-un sindicat puternic și să luptăm democratic,alfel vom deveni vai mama noastră.Să nu ziceți că nu v-am spus!
    D-le,admin R,v-am spus la plecarea în vacanță să vă încărcați bateriile că vom avea de lucru în toamnă.Ați făcuto?

    RăspundețiȘtergere
  14. Adevarul ca este un razboi greu, dar despre este posibil ca de aceasta data sa nu mai fie pierdut! Propaganda desantata care o tine pe aia cu porumbul, securistii si comunistii, se loveste de aceasta data de zidul militarilor activi existenti in activtate, care nu au cules nici porumb, nu au fost nici securisti si nici comunisti. Majoritatea celor in activitate fiind intrati in sistem dupa 1990.

    Adica - la acest moment propaganda nu se loveste de comunisti si securisti, ci se loveste de ostasul rutinat in misiuni de lupta in Angola, Bosnia, Kosovo, Irak, Afganistan. Si constient ca in flancul estic, macelul poate izbucni oricand. Caz in care securisti si comunisti devin cei care tuna contra pensiilor militare, adevarati comunisti si nomenclaturisti cu state vechi precum ... Bogdan Chireac ... Anton Hadar ... Ciuvica si alti depasiti de vremuri!

    Ramane de vazut. Cum si militarii au evoluat in mentalitate si atitudine ca de altfel intreaga societate, mai ales la nivel CIVIC ACTIONAL, in conditiile in care idiotii insista sa isi bata joc de militari, devine extrem de posibil ca si in Romania sa iasa cu ... scantei! Cu zanganit de arme!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai ,daca au cules porumbul , in locul altora , merita pensie , nu ? cam asa ar trebui vorbit .
      au construit canale de irigatii , drumuri , cai ferate , canal , diguri etc.
      nu au stat cu mana in c-r ! au stat ani de zile departe de familii .
      altii au mers in TO , altii au stat in stare de necesitate sau de urgenat ( nici nu mai stiu ce inseamnna aceasta ). ai vazut, tu ,un dobitoc din MApN sai MAI luind apararea , public , institutiei din care face parte ? gunoaiele acestea , de pe la protectia pesonalului , actiuni speciale , care ar trebui sa contracareze propaganda inamicului - nu sunt capabili sa iasa din birou ,sa dea un comunicat! acesta este starea armatei , astazi !
      ne mirac ca suntem calcati in picioare .
      atat timp cat , iresponsabili si prosti - precum coarna , pricina , dogaru - vorbesc in numele nostru , vom fi calcati in picioare !

      Ștergere
    2. QED..si tot vorbesc de vreo 15 ani ...!!

      Ștergere
  15. In cateva zile acest cancer numit psd a pierdut 200.000-300.000 de votanti. Dupa primul salariu pt ianuarie 2018, luat in februarie 2018, pierderea electoratului psd va fi intre 1.000.000-1.500.000 de alegatori.
    Atunci, psd va fi sub 20% si dragnea, olguta, tutuianu, carmen dan, nu mai conteaza in ecuatie, dna poate sa-i sune si sa-i intrebe ce-au facut in ultimii 5 ani.
    De ce aceasta laveta, numita olguta nu a facut nimic privind imoralitatea in totalitate a celor 7 pensii de serviciu, pe care le pastoreste si a aplicat asupra celei de a 8 pensie de serviciu: pensia militara de stat, fata de care n-are nici o competenta legala, singura care trebuie sa ramana in legislatia prezenta si viitoare ?
    Pt ca spera ca acest polinon valcov, dragnea, olguta, etc. sa scape de bratul lui Dumnezeu si a justitiei din Romania.

    RăspundețiȘtergere
  16. http://stiri.tvr.ro/embed.php?video_id=149801

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca dl. ministru da dovada de naivitate ministeriala , d-sa vorbeste de echitate cand spune ca in viitor toate pensiile militare vor fi indexate cu rata medie anuala a inflatiei , deci cu 0% si pensiile mici si cele medii si cele mari. Mai produce verbal o naivitate cand spune ca pensiile militarilor care vor iesi la pensie in anii de aplicare a LSU vor creste si ele in fiecare an. Oare asa sa fie ? Se va iesi la pensie cu pensii din ce in ce mai mari daca se mentine algoritmul actual dar cei din urma vor avea pensii din ce in ce mai mici in raport cu noii pensionari. Ce ar fi fost corect sau presupun eu ca ar fi fost corect ?. Sa fi stabilit un coeficient de calcul pentru pensii de 60% pentru CN , 62% pentru CD , 64% pentru CS si 66% pentru AC , fara alte adaosuri , cuantumul obtinut sa se majoreze cu OMM iar actualizarea sa se faca corespunzator art. 60 din Legea 223/2015.La aceste procente si cu OMM max. de 20% pensiile nete nu ar mai depasi cu mult soldele nete ( fara adaosurile neimpozabile si netaxabile) , daca baza de calcul ar fi identica cu solda lunara bruta , respectiv : pentru coeficientul de 60% baza de calcul = 3175 lei , pentru 62% baza de calcul = 3969 lei , pentru 64% baza de calcul =5291 lei iar pentru coeficientul de calcul de 66% baza de calcul=7937 lei. Sub aceste valori ale bazei de calcul pensiile nete ar fi cu ceva mai mari decat solda neta ( si nu ar fi rau !) iar peste aceste valori ale bazei de calcul , pensia neta va fi cu ceva mai mica decat solda neta ( repet , fara adaosurile neimpozabile sau netaxabile ). Daca presupunem ca nu vor mai fi solde brute sub 2000 de lei atunci din datele de analiza ar rezulta un coeficient de calcul a pensiei de 55% astfel incat pentru baza de calcul cel putin egala cu solda bruta( 2117 lei ) sa nu se obtina o pensie neta mai mare decat solda neta ( 1494 lei).Pare ca ne apropiem prea mult de procedura de calcul a pensiei prevazuta de Decretul 214 din 1977.

      Ștergere
  17. Sa recitim… ‘’VALOAREA CONTRACTULUI CU ŢARA’’
    Autor:
    Colonel Florin Şperlea Publicat pe: 09.01.2016
    ‘’…Nu-i siliţi pe tinerii de astăzi care se dedică, admirabil, carierei militare să se îndoiască de valoarea contractului cu Ţara! Este ultima redută. Dincolo de ea, consecinţele sunt de nebănuit…’’
    https://www.armataromaniei.ro/blog/10754/valoarea-contractului-cu-%C5%A3ara

    RăspundețiȘtergere
  18. https://www.facebook.com/viorel.kis/posts/953188414822286

    RăspundețiȘtergere
  19. Cum era de așteptat, magistrații nu fac obiectul OUG!
    Politicienii au ales intre cătușe și gloanțe!....este o alegere proasta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar,șparlamentarii fac obiectul?
      A,uitasem,ăstia sunt aleșii,care sunt aleși să ne .ută.
      Mama lor de nesimțiți!

      Ștergere
  20. Coarna a transmis prin B1 ca ne asteapta maine ,vineri,4/8/2017 0ra 10 in fata guvernului.Daca puturosim acasa cu protapul in sus vom suporta consecinte iesite din comun.coarna spune ca a fost chemat la discutii si cand a vazut textul modificarilor si-a pus mainele in cap.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maine! Eu dau o fuga dela 150 km ... dar sa imi bag picioarele ca daca nu gasesc macar 10 000 de rezervisti acolo numai din Bucuresti, dau o raita pe la sediul ANCMRR si ii scot pe liderii aia afara, de moț!

      Nu stiu ce se intampla, dar astia din Bucuresti dorm pe ei si asteapta sa le rezolvam treburile cei veniti unii si de la 600 km departare! Macar acum sa se dezmeticesca!

      Ștergere
  21. intrebati-l pe coarna :
    - de cand stia despre modificarea legii pensiilor ?
    - cand si-a depus dosarul de pensie ?

    RăspundețiȘtergere

Acest blog nu este destinat pentru rating, ci sustinerii drepturilor militarilor de cariera, activi si in rezerva. Fiind vorba de o categorie profesionala ignorata si persecutata atat legislativ, cat si politic - in mod continuu incepand cu anul 2011, comentariile indecente nu isi au rostul! Rugam a nu lua in seama comentariile unor useri precum Cezar sau Adrian (Bontas), intrucat au probleme grave la mansarda!