joi, 3 august 2017

Cum arată profilul vociferatorilor incisivi contra pensiilor militare de stat și de ce privilegii nesimțite beneficiază aceștia față de militari? Studiu de caz: avocat Alice Drăghici!

Instigator contra drepturilor militarilor, ocupația - gurist la TV!
Vociferatorii urmează a fi selecționati pe parcursul a mai multor materiale, în mod aleatoriu, din spectrul politic, mediatic sau civic, în funcțiile de ieșirile lor isterice în spațiul public contra pensiilor militare. Caracteristici comune:

-  Promovează un soi de egalitarism, dar musai  numai în părțile în care le convine. De exemplu, vor egalitarism la pensii, dar nu și la însușirea interdicțiilor și limitărilor de drepturi și libertăți fundamentale și constituționale, exercitate de legislația internă romănească, asupra militarilor români. Sau vor desființarea pensiilor de serviciu pentru armată, dar nu vor să își însușească și obligațiile discriminatorii exercitate tot prin legislație internă asupra pensionarilor militari cu vârsta până la 63 ani (vârstă care va fi prelungită cu certitudine în situații de conflict armat) - bărbați și femei, de a participa în situație de campanie/război/mobilizare;

Instigator contra drepturilor militarilor, ocupația - gurist la TV!
- Deși pozează în democrați convinși, în realitate promovează și incurajează tacit, instituirea/menținerea  unor interdicții și limitări de drepturi și libertăți fundamentale și constituționale, unor grupuri/categorii de cetățeni - în speță doar militarilor. Grupuri din care vociferatorii sau membrii familiilor lor, nu fac parte niciodată. De exemplu, vociferatorii apar ca mari formatori de opinie contra pensiilor militare, pe la diverse televiziuni de propagandă politică. Formatori de opinii cu rezonanță în special în rândul unor cetățeni cu o educație și cu un nivel de cultură, sub medie. Acești vociferatori de serviciu, deși pozează în democrați convinși, nu reliefează și acuză niciodată la televiziunile pe unde își etaleaza convingerile, faptul că militarii români suportă pe timpul perioadei de activitate sau de reactivare din rezervă, 15 categorii de interdicții sau limitări ale unor drepturi fundamentale și constituționale. Multe dintre interdicții și limitări de drepturi fundamentale (cuprinse în Secțiunea a 3-a din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare - complet neconstituțională, sectiune aplicată în egală măsură și soldaților/gradaților profesioniști prin prevederile Art. 25 din Legea nr. 384/2006), fiind identice sau asemănătoare cu cele exercitate cândva în Germania nazistă asupra cetățenilor evrei, polonezi sau rromi sau cu cele existente  cândva în Africa de Sud pe timpul politicii de apartheid îndreptată de albi contra negrilor;

Instigator contra drepturilor militarilor, hobby - gurist la TV!
- Apare și o situație relativ șocantă, dar care are o explicație ce ține de profundele discriminări existente în legislația română, privind obligațiile militare  cu caracter care ar trebui sa fie general, dar care prezinta în realitate, un caracter profund discriminatoriu. Nu este absolut nimeni misogin (cu atat mai putin, militarii), dar trebuie să semnalăm aspectul și care este acela că dintre vociferatorii de serviciu contra pensiilor militare, majoritatea este formată, în mod incredibil, din femei. De ce s-a ajuns în această situație? Din cauza stupidității și discriminării legislative și a toleranței sau nepăsării naționale privind tratamentele discriminatorii, care protejează femeile în privința serviciul militar și care este obligatoriu în situații de mobilizare/război/campanie (nu ne legăm de obligațiile militarilor în activitate, care sunt normale, ca ale oricărui serviciu), doar pentru 2 categorii de cetățeni: bărbați cu vârsta între 20-35 ani și atenție, militarii deja pensionați cu vârsta până la 63 ani, nu doar bărbați, ci și femei! Vă dați seama ce iese, nu? O femeie-militar pensionată deja, este trimisă pe front obligatoriu la vârsta de 63 ani. Iar o femeie cu vârsta de numai 20-30-40-50-60 ani, nu efectuează  nici măcar stagiul militar obligatoriu! Adică baba din armata luptă la 63 ani, iar pițipoanca stă în club și înjură pensia militară a bunicii de pe front! Când este evident că dacă legislația a stabilit o limită de vârstă de 63 ani pt. niște pensionari care pot fi trimiși pe front - bărbați și femei,  orice cetățean trebuie să îndeplinească aceleași obligații și în cadrul acelorasi limite de vârste - fie ei bărbați și femei! Acestă discriminare și bizarerie fiind cu siguranță, cauza care a determinat ca pe la televiziuni să apară tot felul de vociferatoare contra pensiilor militare, dar care sunt complet inconștiente privind privilegiile de care beneficiază în privința fentării unor obligațiile civice cu caracter general.

Instigatoare contra drepturilor militarilor, hobby - guristă la TV!
- Unii dintre vociferatori cum ar fi avocata Alice Drăghici, sunt și suburban de ipocriți. Astfel celebra avocată care care înfierează cu mânie proletară pensiile militarilor, nu suflă un cuvânt despre faptul că ea însăși are un regim special de pensie. Pentru că în România există 2 categorii de pensii speciale "sub acoperire". Acestea fiind cele stabilite avocaților și popilor, printr-un tertip legislativ sinistru. Aceștia nu sunt obligați să contribuie la sistemul public de pensii, decât dacă vor. Și nu vor, întrucât au o alternativă mult mai bună - sistemele de pensii de breaslă. Legea nr. 263/2010 (Art. 6 aln. 2) -  a sistemului unitar de pensii, acordându-le privilegiul de a-și deturna contribuțiile de la sistemul public, către propriile sisteme de tip "castă închisă". Vă dați seama cum vine treaba, nu? Un avocat angajat de stat, primește pentru serviciile sale - extrem de costisitoare, bani de la stat. Iar avocatul respectiv, din banii primiți de la bugetul de stat, nu își direcționeaza contribuțiile tot către stat, ci către propriul sistem de pensii. Militarii sau alți cetățeni, neavând acest privilegiu!

În sinteză, avocata Alice Drăghici care tună și fulgera pe la televiziunile de propagandă politică contra pensiilor militarilor (notă: ultima ieșire - 31 iulie 2017, la Antena 1, mesajul de propagandă contra pensiilor militare fiind direcționat cu ajutorul guriștilor-propagandiști Gâdea și Ciuvică versus sindicalistul din poliție, Dumitru Coarnă - vădit obstrucționat de moderatori și avocata Alice Drăghici să își exprime punctul de vedere),  se bucură de următoarele privilegii nesimțite și drepturi speciale pe care militarii nu le au:

- Privilegiul nesimțit de a nu fi supusă celor 15 categorii de interdicții și/sau limitări de drepturi fundamenentale și constituționale care sunt exercitate prin legislația internă asupra militarilor români. De a căror existență o doare în cot, în condițiile în care mai are pretenția ca mai este și avocat și că ar avea vreo legătură cu democrația și statul de drept.


Instigatoare contra drepturilor militarilor - guristă la TV!
- Privilegiul nesimțit și discriminatoriu de a fenta efectuarea serviciul militar și care este obligatoriu doar pentru unii cetățeni în situații de mobilizare/război/campanie, în condițiile în care o femeie-militar pensionată și a cărei pensie militară îi stă avocatei Alice Drăghici în gât, este înhățată până la împlinirea vârstei  de 63 ani și trimisă pe front. Sa le apere pe unele femei mult mai tinere, precum avocata Alice Drăghici! În afară de discriminarea menționată, fiind și complet penibil ca o femeie-militar pensionată, să lupte pe front la 63 ani, în timp ce pe perioada razboiului, o tinerică precum avocata Alice Drăghici nu are altă treabă, decât eventual să explice națiunii la TV, cum este treaba cu pensia militară nesimțită a femeii-militar trimisă pe front la vârsta de 63 ani!

- Dreptul special și discriminatoriu în raport cu drepturile altor cetățeni, de a nu contribui la sistemul public de pensii - ci la un sistem propriu de breaslă, avocata Alice Drăghici bucurându-se de un privilegiu de care nu beneficiază în România, decât 2 caste: avocații și popii. Fiind evident că privilegiul de care beneficiaza, prejudiciaza pe de o parte, fondul public de pensii. Pe de altă parte, fiind la fel de evident că dreptul de pensie de care beneficiază avocata Alice Drăghici, este nu doar special, ci extrem de special!

În sfârșit, nu am uitat de vociferatorii de serviciu de la spelunca B1 TV, Sabin Orcan si Tudor Barbu, alți 2 fătălăi toxici care ca și ceilalți de teapa lor, denigrează armata și instigă la nerespectarea drepturilor elementare ale militarilor români.

Vor urma riposte punctuale pt. fiecare vociferator în parte și nu cedăm până când specimenele în cauză, nu vor avea drepturi fundamentale egale și obligații militare egale, precum militarii români denigrați de aceștia!

C.C.O.M. "R-26500 Elita"

41 de comentarii:

  1. DEce nu mergeti multi mmilitari a televiziunile astea si sa ii intrebati ,in afara de clntaneala asa ,denigrarea , atac la persoana , minciuni si amestec in probleme pentru care nu au comptenta, ce contriburie aduc ei tarii astea in fara de a da din gura? sa le fie rusune Paparuda aia de alis cevrea de fapt ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru intelocutorii care nu cunosc ca avocatii si popii au pensii speciale "sub acoperire", redam extras din L. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii - Art. 6 (2). Iata EXCEPTIA:

    "Art. 6
    (2) SE POT asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, în condițiile prezentei legi, avocații, notarii, personalul clerical și cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum și orice persoană care dorește să se asigure, respectiv să își completeze venitul asigurat.

    Ne aducem aminte cum Elena Udrea a incasat 3 miliarde lei ca avocat la stat! Nefiind obligata sa vireze un cent la fondul public de pensii! Partidul sau si alti isterici, tipand in schimb ca sistemul public de pensii este ... insuficient!

    RăspundețiȘtergere
  3. Niste biete tescovine , rezultate dupa ce vinul si tuica buna au fost extrase din fructe, niste bieti gazetasi de mana a doua, prefacute cu ceva sirop de zahar, exact ca tuica facuta din ...kkt!

    RăspundețiȘtergere
  4. http://www.fsanp.ro/2017/08/pensii-de-serviciu-proiect-03-08-2017/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De remarcat ca modificarile celorlalte legi vizeaza doar un singur articol doar la 223/2015 se modifica mai multe.
      Se spune ca nu se modifica modul de calcul dar acolo se vorbeste deja ca netul pensiei nu trebuie sa depaseasca netul mediei soldelor ce compun baza de calcul.

      Ștergere
    2. Si probabil cea mai importanta chestiune este neactualizarea pensiilor in functie de salariile activilor.
      Asta loveste in cei cu pensii mici nu in cei care au pensii faraonice, date exemplu si motiv pentru care a aparut aceasta OUG.
      Ce mizerie!

      Ștergere
    3. Realitatea, B1, DIGI24, astia care sunt in insolventa ce le tin coaiele in gura la servicii, pupincuristi, de ce nu va luati si de ei ? Sau si voi aveti gura plina ?

      Ștergere
    4. @ stefan sorin 4 august 2017, 18:44. In material apar nume (foto), cu propagandisti de la tote televiziunile enumerate de tine. La B1 TV am facut o referinta scurta la sfarsit, pt. ca oricum e o televiziune pe care nu o urmareste nimeni.

      La Digi 24 nu am facut intr-adevar referiri, din urmatorul motiv: televiziunea asta chiar prezinta stiri, nu face intruniri din alea cu analisti politici retardati precum celelalte 4 televiziuni. Eu nu am sesizat ca Digi 24 sa asmuta prin diverese emisiuni, pe cineva contra armatei. Prezinta stirile sec din toate domeniile si cam atat!

      Ștergere
  5. Tare ași fi vrut să fiu oficial pe casa d-nei avocat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Postat pe facebook
    Scrisoare deschisa domnilor Tutuianu si Ciuca

    Sunt ofiter in rezerva al armatei romane si imi asum libertatea de a ma adresa dv. fara functiile pe care le indepliniti in acest moment.
    In ultima perioada de timp s-au acutizat atacurile in mass media asupra armatei romane si in special a rezervei de cadre a acesteia . Constienti ati lasat sa se raspandeasca ideea ca militarii beneficiaza de pensii ,, nesimtite,, care depasesc veniturile unui cadru activ . Nu ati luat masuri sa ne aparati si sa recunoasteti deschis ca noi , MILITARII IN REZERVA avem pensii MILITARE DE STAT calculate in mod legal cu pornire de la 65% si limitate la 85 % din solda activilor , la care se mai adauga drepturile pentru pensia suplimentara ( pentru care am platit ani de zile) si OMM( Ordinul Meritul Militar). Si aici nu se iau in calcul anumite sporuri, indemnizatii sau norme primite de activi. Ati permis tuturor posturilor de televiziune si tuturor neavenitilor sa terfeleasca REZERVA ARMATEI ROMANE , sa batjocoreasca activitatea noastra vazuta si nevazuta , sa murdareasca memoria colegilor , camarazilor nostrii cazuti la datorie in vreme de pace sau in teatre de operatii.
    Greu de crezut dar chiar dv. stimate domn Tutuianu ati mintit in legatura cu pensiile militare . Probabil ca sunt cazuri care depasesc salariile activilor datorita unor sporuri si indemnizatii necunoscute de catre noi stimati domni dar marea masa a cadrelor militare in rezerva au pensii cuprinse intre 65% si 85% calculate si neactualizate corect ca urmare a unui ordin perfid M25.
    Domnule Ciuca respect haina militara , respect cariera militara , onoarea , demnitatea si caracterul camaraderesc al meseriei armelor. Am lucrat in unitati si mari unitati din cadrul SMFA. Am avut comandanti inteligenti si foarte bine pregatiti ale caror ordine le-as executa si acum fara cracnire. Dumneavoastra ati dinamitat aceasta incredere in sefii din MApN si va declar deschis ca, in caz de razboi, nu mai sunt dispus sa imi dau viata pentru sefii mei .
    Nu se pune problema despre juramantul dat in fata statului si natiunii. Daca trebuie voi muri pentru aceasta tara.
    Pentru dumneavoastra nu.
    Solicit sa aveti minima decenta si sa va prezentati scuze militarilor activi si REZERVEI armatei romane.
    Demisia este un act unilateral si de ONOARE.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitari !Si eu am scris lui Iohannis,ceva asemanator!
      Fara demisie ,dar calitatea lui militara este de Comandant Suprem!

      Ștergere
    2. Sunt total de acord cu aceasta scrisoare. Ar trebuisa se analizeze fiecare pensie in parte.Nu pot fi de acord sa nu se actualizeze pensiile militareOricum pensiile ca si soldele sunt mult ramase in urma.De indexare beneficiaza toata lumea. De majorarea punctului de pensie numai civilii.Sa iasa tot MApNul si sa explice ,cu exemple, cum este cu pensiiile militare .

      Ștergere
    3. va felicit ar trebui sa facem ceva comun sa semnam si sa trimitem ce spuneti dvs peste tot , ar trebui sa scrieti asa cum faeti acum si la nenorocitii aia din televiziuni care ne improsca si ne denigreaza , brvo si felicitari ALATURI DE DVS

      Ștergere
    4. @micutule , eu sunt mult mai radical decat tine, chiar voi cere dezlegarea de juramant si ma gandesc daca mai merita sa-mi dau viata pentru tara compusa din tradatori si naivi.
      Eu imi apar saracia si nevoile si neamul ...nu mai este de actualitate. cand vad cata nedreptate, minciuna si discriminare ,plus un popor care a fost atatat impotriva noastra si ne uraste...pentru ce, pentru cine sa fiu erou?
      Pe mine sa nu contati, s-ar putea sa ma predau oricarui inamic!

      Ștergere
    5. un subofiter al armatei ROMANE va urmeaza

      Ștergere
    6. O MICA! obiectie domnule micutzul: sporurile pentru pensia suplimentara si pentru meritul militar nu se adauga la 85% ci se plafoneaza in acelasi 85% ,asa ca degeaba am platit contributie pentru pensie suplimentara,ca ea se taie daca prin adaugarea ei se depaseste 85%

      Ștergere
    7. o corectie la corectie: contributia pentru pensia suplimentara este inclusa in plafonul de 85%, dar OMMul nu este. de aceea se ajunge pentru cei care au peste 25 de ani de activitate la cazuri in care pensia e mai mare decat salariul.
      in alta ordine de idei, nu am vazut pe nimeni sa faca scandal cand functionarii publici, inclusiv cei din MApN, au primit majorari uriase anul trecut, conf. OuG.43.

      Ștergere
  7. Nenoricitii! Incearca sa ne abureasca tiganeste, dar mai ales sa induca opinia publica in eroare! Proiectul ultim afisat pe este acesta http://www.fsanp.ro/wp-content/uploads/2017/08/OUG.-pensii-de-serviciu-02.08.2017-doc.pdf.

    In care mimeaza ca pensiile ar urma sa fie indexate cu rata inflatiei. Fara sa spuna ca rata inflatiei este zero. Si fara sa spuna ca indexarea de care beneficiaza cei 5 milioane de contributivi, cuprinde la fel ca in L. 223/2015 si indexarea cu 50% din cresterea salariului mediu brut. Indexarea de acest an de 5.25% s-a datorat in exclusivitate cresterii salariului mediu brut, si nici macar cu 0,1% pt. inflatie care a fost negativa (-0,5%).

    In concuzie, prin eliminarea indexarii in functie de majorarea salariului mediu brut si/sau actualizarea pensiilor in functie de majorarea soldelor militarilor in activitatea, cretinii astia ne ... ingheata de fapt pensiile militarilor pe viata! Urmand ca o data cu trecerea timpului, din cauza stagnarii, sa avem cele mai proate pensii din Romania, contributivele crescand an de an macar cu 4-5& urmare a acelei indexari cu 50% din cresterea salariului mediu brut!

    Daca ordonanta se adopta in halul asta, inseamna stea galbena cu 5 colturi pe pieptul nostru!

    RăspundețiȘtergere
  8. http://www.huhurez.com/2017/08/a-fost-aruncata-pe-piata-o-varianta-mai.html

    RăspundețiȘtergere
  9. E.mail uri trimise :presedintelui tarii psd ului, camerei dep, mapn senat, dragnea ,min muncii, cps, etc :
    Azi 02.08.2017 ora 08.00

    Domnilor, pentru detensionarea situatiei create de pensiile militarilor , am urmatoarea propunere;
    Militarilor sa li se acorde pensia calculata dupa contributivitate +
    -o indemnizatie pentru perioada cat a fost militar care sa aiba valoarea calculat pe grade, arme si vechime in limita raportului de 4,36 / 1 de la general la soldat, fara discriminari si cu mentiunea ca ea sa reprezinte programul de 24 /24 fata de 24/8 , ore de proigram +vicisitudinile vietii de militar, juramantul militar si consecintele lui si gradul de deteriorare a sanatii si vietii ca militar, aceasta poate fi si cu 200% mai mare decat pensia pe contributivitate (pensia pe contributivitate reprezentand 33% din drepturile pe care statul ar trebui sa le dea la pensionari) va multumesc
    Cu stima
    Comandor (R) fost pilot militar , cu speranta de viata sub 70 de ani
    KIS VIOREL CNP 156..., pensie 4022 dupa 23 de ani de mansa si peste 3000 de ore de zbor pe cel mai greu si dificil elicopter MI-8, salvat sute de vieti si sute de ore in folosul tarii , al umanitatii si economiei nationale.Zeci de aplicatii, rezolvari de cazuri speciale, cochetand cu moartea o viata intreaga-in folosul tarii si al asigurarii independentei ei!
    Tel 07644..., cupon pensie 2355...-URZ*,
    "

    RăspundețiȘtergere
  10. ma gandesc , serios, sa cer dezlegarea de juramantul militar si de obligatiile ce-mi revin in caz de razboi, sa mearga "ma-sa cu ochiul de sticla" , alde gadea, chiriac, si celelalte vuvuzele,ca nici cu armata pizdificata nu mi-e rusine(adica , chir mi-e rusine)o sa cer protectie la Putin.

    RăspundețiȘtergere
  11. Să le fie de cap!
    Deci,vom rămâne cu aceste pensii,ciuntite de Cioloș cu 35% și calculate,cu indicii din 2009,pîîîîîînă ne duce Popa la locul cu verdeață!
    Vă gândeati,atunci când ați îmbrăcat de tineri uniforma militară și ați suportat zeci de ani privațiunile militare,atunci când la ieșirea la pensie vom trece prin ce trecem?
    Ce fac ăștia de 15-20 ani cu noi,se numește:distrugere lentă a psihicului individului,a sănătății și în final a vieții, în masă,de către un grup organizat.
    Da,se îndeplinesc cumulativ elementele constitutive ale mai multor infracțiuni în ce privește infr.contra umanității.
    Și după cum se știe aceste infr.
    nu se prescriu.
    Ăștia,sunt inconștienti,pt.a masca sau a pune la loc ce s-șparlit,lovesc în cei care și-au distrus tinerețele.
    Bine,unii vor spune că ăsta a fost serviciu.Bine,bine,dar de ce nu ne lasă măcar puținii ani care mai îi avem de trăit,nu ne lasă să trăim liniștiți?
    Îelegeam dacă țara trecuse print-un cataclism,război sau mai stiu eu ce molime,dar cînd tu nenorociților,ați distrus țara cu bună știință,pt.a vă îmbuiba voi și șacalii vostrii,atunci nu mai aveți nicio scuză.
    Noi,marea majoritate,trăim din această pensie,dacă nu o luăm o lună suntem muritori de foame!
    Voi vă permiteți să plecați prin cele mai exotice tărâmuri,să sprgeți,zeci de mii de € într-un wichend.
    Sper,să răspundeți în fața legii pt.acest rău făcut,voi si cei care vă susțin prin presă!
    Nu poți să susții că luăm pensie de 120-130%,din solda activului,când luăm 85%,după ce a tăiat guv.Ciolosi,35%.
    Ori eti prost,ori rău intenționat și manipulezi cras opinia
    publică.
    Oricum,ne merităm,parcă si soarta!

    RăspundețiȘtergere
  12. GÂNDIȚI-VĂ BINE, DOMNILOR POLITICIENI ROMÂNI!
    Din faptul ca nu exista azi un razboi sangeros pe pamantul Romaniei nu rezulta cu necesitate ca nu va exista nici maine
    Gl.Gb.(r) Gheorghe Vaduva.
    Adaug eu;
    -ganditi-va ca niciunul dintre militari nu va vor apara palatele , conturile din banci si amantele, ati cam furat degeaba!

    RăspundețiȘtergere
  13. A. Initial s-au incercat mai multe variante de batjocorire a militarilor, prin modificarea drepturilor de pensie. Cred ca s-a adoptat varianta "pas cu pas", acum se fac trei modificari, urmand ca la adoptarea oug 57/2015 sa se fac si celelalte, care au transpirat in spatiul public: scaderea bazei de calcul, etc.
    B. Aspectul limitarii pensiei nete la sokda lunara neta, care este oarecum discutabil.
    Notam :
    SLB solda lunara bruta
    SLN solda lunara neta
    PB pensie bruta
    PN pensie neta
    Discutabil este SLB, evident in functie de acesta si SLN. Parerea mea, 50% este ca acest SLB este numai partea din solda lunara bruta, care intra in baza de calcul. La fel de bine poate sa fie chiar toata SLB trecuta in statul de plata si cea care nu intra in BC. Astept si alte pareri.
    Conditia este:
    PN<=SLN
    Si sa vedem limitarea la PB
    Sunt doua situatii total dustincte.
    1. cei care ies la pensie in perioada 15.09,2017-31.12.2017
    2. Cei care ies la pensue incepand cu 01/01/2018
    Aceste situatii sunt datorate contributiilor stabilite prin codul fiscal si impozitului pe drepturile salariale.
    Notam: CAS-contributia pt sanatate
    CASS- contributia individuala la bugetul de stat, egala in procent cu contributia de asigurari siciale
    Imp-impozit
    B.1
    CAS+CASS=5,5%+10,5%=16%
    Imp =16% pt ce trece de deducerea de 1100. Obs. Este posibil ca aceasta deducere sa mai creasca
    SLN=SLB-CAS-CASS-Imp

    CAS+CASS=5,5%+10,5%=16% SLB
    Imp=(SLB-0,16SLB-110)0,16=0,1344 SLB-176
    SLN=SLB-0,16 SLB-0,1344 SLB+176
    SLN=0,7056 SLB +176
    Pt pensii mai mari de 2000, pt cele mai mici PB=PN
    Pt cele mai mari de 2000 lei
    PN=PB-(PB-2000)0,1=0,9 PB+200
    Conditia PN<=SLN devine
    0,9 PB+200<=0,7056 SLB+176
    Rezulta, fara omm
    PB <=0,784 SLB - 27 = 78,4% SLB -27
    Omm 10% PB <= 86,24% SLB -30
    Omm 15% PB <= 90,16% SLB -31
    Omm 20% PB <= 94,08% SLB -32
    B.2 CAS=9%
    CASS=26%
    Impozit=10% peste ce trece de deducerea fiscala
    Varianta optimista
    Varianta pesimista, este ca CASS sa fie mai mare pt grupele de munca, CD si CS=AC
    Obs. Cei care prind 6 luni in 2018 pt BC, vor avea o SLB mai mare, dar o SLN aproxinativ egala sau f.f. putin mai mare ca in 2017 asa ca sa nu se astepte la pensii mai mari.

    RăspundețiȘtergere
  14. Ai perfecta dreptate R26 !! Problema e ce facem ? LA ASTIA NU E NUMAI PROSTIE, DAR SI REAVOINTA !

    RăspundețiȘtergere
  15. MILITARII VA TRANSMIT UN ULTIM AVERTISMENT

    https://www.youtube.com/watch?v=3zKgmTJMtAs

    RăspundețiȘtergere
  16. Atentie la reformularea art.60 ! Pensia nu poate fi mai mare decat baza de calcul ! Se pare ca se va aplica actualizarea cu indicele mediu al inflatiei DOAR pana ce se va egaliza pensia in plata cu baza de calcul !! Dupa aceea NU se vor mai actualiza, ci vor ramane asa pe viata, in timp ce celelalte pensii se vor indexa anual conform legii ( 100% rata infl. + 50% crestere sal.mediu ) In modificare NU se specifica faptul ca DOAR LA STABILIREA PENSIEI PENSIA CALCULATA NU TREBUIE SA FIE MAI MARE SAU EGALA CU BAZA DE CALCUL !!! iar apoi aceasta sa poata fi indexata anual cu rata inflatiei ! Asa cum ne-am obisnuit, toate problemele interpretabile/neclarificate in lege, au fost interpretate in mod defavorabil pensionarilor militari. Ar fi devastator pt. cei cu pensii mici si vom fi ajunsi de gunoieri mai repede decat ne inchipuim. Acum pct.pensie=1000 lei si se va mari, deci cei cu 2,5 pct. ne vor ajunge si depasi .

    RăspundețiȘtergere
  17. Felicitari. Scurt si la obiect adica militareste. Si fara sa fiu ipocrit, asta pentru ca sunt plecat din tara, spun ca solutia este, de aceasta data, in strada.

    RăspundețiȘtergere
  18. Felicitari, scurt si la obiect, adica militareste. Si, fara sa fiu ipocrit (asta pentru ca nu sunt in tara), cred ca singura solutie ramasa este, de aceasta data, protestul in strada.

    RăspundețiȘtergere
  19. Buna ziua
    Stimati colegi sunt si eu un rezervist ca si dumneavoastra care este acum bataia de joc a camarilei politice.
    Urmaresc de multa vreme postarile si comentariile de pe acest blog.
    Imi permit ca in acest context sa propun urmatoarele:
    1. Este necesar de URGENTA infiintarea unui partid politic format din rezervisti care sa lupte cu camarila mafiota si tradatoare pentru Patrie si pentru neamul romanesc.
    2. Cuvantul de ordine acum pentru rezervistii din SNAOPSN este UNITATE.
    3. Trebuie sa declansam masuri de protest in scopul apararii drepturilor si demnitatii tuturor rezervistilor (mai putin ale lichelelor precum Botos, coldea, etc.)
    4. Militarii si politistii sa nu mai fie supusi privatiunilor si incalcarii drepturilor omului. Sa avem aceleasi drepturi ca toti civilii care acum ne jignesc si urla ca avem pensii speciale. Totodata, civilii sa participe anual, trei luni de zile de stagii de concentrare pentru a se acomoda cu viata cazona.
    5. Politicienii trebuie sa fie fortati sa renunte la beneficiile nemeritate representate de salarii, pensii, indemnizatii, etc
    6. Magistratii - judecatorii, procurorii si grefierii - nu sunt mai presus de lege.
    Daca da, atunci ei sa lupte pentru Patrie.

    Cu respect un pensionar militar

    RăspundețiȘtergere
  20. Zece ani de contributivitate in mediul privat pe salarii decente s-au dus pe apa sambetei prin recalcularea pe legea 223, sase ani de ganduri de calcule de la guvernul boc incoace mi-au facut parul alb. Ok, am zis asta e, merg inainte, macar s-a facut liniste, avem pensii militare, nimeni nu mai are nimic cu noi. Linistea a durat un an si sase luni si am luat-o din nou de la capat. Chiar nu mai stiu cum sa reactionez. Clar voi lucra in continuare pentru un trai decent apoi cand nu se va mai putea, Dumnezeu cu mila! Sincer nimeni nu ne va ajuta. Totul a fost in puterea noastra dar acum cred ca si Dumnezeu si-a luat mana de pe noi! Pacat de tara asta si de armata ei. Ne meritam soarta!

    RăspundețiȘtergere
  21. Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti.cine ma pus sa incalc juramantul militar in decembrie 89?

    RăspundețiȘtergere
  22. Da Gelutu murim dar nu ne opreste nimeni sa murim luptand decat sa fim umiliti in genunchi.La guristii TV e necesara o blocada la domiciliu gen plimbare de cafea nu iese cu lunile din casa facem ture, schimburi,grafice.Cine ne aresteaza politia,jandarmii sunt in aceiasi oala!

    RăspundețiȘtergere
  23. Domnule Gl.Ciucă
    În atare situație, generată de Guvernul Romaniei, împotriva Forțelor Armate, prin pasivitatea de neînțeles a ekipei de comandă, înțeleg că vă este foarte greu și neindicat să vă dați demisia de onoare, dar în calitatea de "colegule" vă propun o variantă de compromis, din care vom înțelege multe: înaintați raportul cu solicitarea de pensionare!
    Este singura soluție pentru a rămâne pozitiv în galeria înaintașilor din stânga intrării în biroul dumneavoastră!
    Noi vom înțelege tot!

    RăspundețiȘtergere

  24. PENSIONAREA CADRELOR MILITARE DIN STATELE NATO
    Italia
    - Ofiţeri inferiori: vârsta: 45-55; ani de serviciu: 25-30; pensia: 80% din ultimul salariu brut;
    - Ofiţeri superiori: vârsta: 45-55; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80% din ultimul salariu brut;
    - Generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensia: 80% din ultimul salariu brut.
    Belgia
    - Ofiţeri inferiori: vârsta: 51-52 ani; ani de serviciu: 20-30; pensie: 80% din ultimul salariu.
    - Ofiţeri superiori: vârsta: 54-56 ani; ani de serviciu: 20-30; pensie: 80% din ultimul salariu.
    - Generali: vârsta: 58-61; ani de serviciu: 25-35; pensie: 80% din ultimul salariu.
    Franţa
    - Ofiţeri inferiori: vârsta: 52 ani; ani de serviciu: 20-30; pensie: 75% din salariul de referinţă (bază ultimele 6 salarii);
    - Ofiţeri superiori: vârsta: 52; ani de serviciu: 20-30; pensie: 75% din salariul de referinţă (bază ultimele 6 salarii);
    - Generali: vârsta: 57-61; ani de serviciu: 25-35; pensie: 75% din salariul de referinţă (bază ultimele 6 salarii);
    Germania
    - Ofiţeri inferiori: vârsta: 52; ani de serviciu: 20-30; pensie: 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie;
    - Ofiţeri superiori: vârsta: 54-56; ani de serviciu: 20-30; pensie: 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie;
    - Generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensie: 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie;
    Marea Britanie
    - Personalul militar beneficiază de o legislaţie proprie privind pensiile diferită de cea care reglementează pensiile personalului civil;
    - Militarii beneficiază de pensii militare de stat;
    - Pentru a beneficia de pensie integrală, perioada de serviciu militar trebuie să fie de minim 30 de ani;
    - Pensia se calculează pe baza celui mai mare salariu anual pe care militarul l-a primit în ultimii 3 ani de serviciu.
    [Nota: Corelat cu materialul redactat, rezulta ca militarii britanici beneficiaza la pensie de 3,3% procent din cel mai mare salariu primit in ultimii 3 ani, pt. fiecare an in serviciul militar. In aceasta ipoteza, fara a avea certitudinea, rezulta ca britanicii au drept de pensie militara de cca. 60% din respectivul salariu pt. 18 ani de serviciu militar, iar pt. fiecare an in plus se adauga 3,3%].
    Olanda
    - Valoarea pensiei reprezintă ultimul salariu brut x 1,75% x numărul de ani de serviciu.
    [Nota: Aici exista o inadvertenta. Rezulta ca in fapt, exista o legislatie separata fata de civili. In caz contrar, am ajunge la concluzia ca la toti olandezii pensia se calculeaza pe baza ultimului salariu brut x 1,75% x numărul de ani de serviciu, ceea ce nu poate fi real. Dupa cum stau lucrurile ar rezulta ca in Olanda militarii au de departe cele mai mari pensii fata de alti cetateni. In conditiile in care un colonel olandez are o solda lunara cuprinsa intre 8 000 si 10 000 de euro].
    Polonia
    - Ofiţeri inferiori: vârsta:50; ani de serviciu: 15; pensia: 75% din salariul din ultima lună (salariul net inclusiv sporurile);
    - Ofiţeri superiori: vârsta: 55; ani de serviciu: 15; pensia: 75% din salariul din ultima lună (salariul net inclusiv sporurile);
    - Generali: vârsta: 60; ani de serviciu: 15; pensia: 75% din salariul din ultima lună (salariul net inclusiv sporurile);
    Turcia
    - Ofiţeri inferiori: vârsta: 41-48; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu;
    - Ofiţeri superiori: vârsta: 41-52; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu;
    - Generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului
    S.U.A.
    - legislaţia privind pensiile militare este diferită de cea care reglementează pensiile civile;
    - pensia se calculează în funcţie de anii şi lunile în serviciul militar, data trecerii în rezervă, categoria de forţe, modul de executare al serviciului militar şi baza de calcul, stabilită ca medie a salariilor cele mai mari în ordine descrescătoare primite în 36 de luni, oricare ar fi acestea, în decursul serviciului militar;
    - pensia medie fost în anul 2008 de 4.632 USD/lună.

    RăspundețiȘtergere
  25. De pe Facebook...
    ‎Mihail Nicolescu‎ în PENSIONARII MILITARI ROMANI
    2 ore ·
    COARNĂ A SPUS LA B1 TV. CĂ MÂINE VINERI,04.08.2017 ,LA ORA 10.00 , NE AȘTEAPȚĂ PE TOȚI MILITARII REZERVIȘTI,POLIȚIȘTI REZERVIȘTI , ÎN FAȚA GUVERNULUI. PERSONAL CRED CĂ ESTE SINGURA OCAZIE ,ÎN CARE MAI PUTEM SENSIBILIZA PE GUVERNANȚI ! DECÂT SĂ CLEVETIM PE REȚELE DE SOCIALIZARE,MAI BINE NE VEDEM CU TOȚII LA,, PALATUL VICTORIIA,, ! IATĂ CĂ CINEVA (COARNĂ) NE OFERĂ O ȘANSĂ SĂ PROTESTĂM ! SĂ VEDEM CINE VINE ?! CONFIRMĂ CINEVA ??? DACĂ NU VENIȚI,ATUNCEA VĂ CONVINE CUANTUMUL PENSIEI ȘI FAPTUL CĂ GUVERNUL ANULEAZĂ ACTUALIZEAREA PENSIILOR !

    RăspundețiȘtergere
  26. B.2 Cei care ies la pensie incepand cu 01/01/2018
    SLB solda lunara bruta rezultata prin marirea soldei de functie cu 25%
    SLN solda neta din SLB de mai sus
    CAS+CASS=35% din SLB
    Imp=(SLB-0,35 SLB-1100) 0,1=0,065 SLB - 110
    SLN=SLB-0,35 SLB- 0,065 SLB +110
    SLN = 0,585 SLB + 110
    Pt o pensie bruta mai mare de 2000 lei.
    PN=0,9 PB +200
    PN<=SLN
    0,9 PB+200<=0,585 SLB+110
    0,9 PB <= 0,585 SLB-90
    Fara omm PB<=0,65 SLB -10= 65% SLB -10
    Cu omm 10% PB<=71,5% SLB-10
    Cu omm 15% PB<=74,75% SLB -12
    Cu omm 20% PB<=78% SLB -12

    RăspundețiȘtergere
  27. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @ mosmartin 16 ,
      chiar nu aveti minte ?
      iar incepeti cu aberatii , vorbind despre pensii de 7.000- 8.000 lei ?
      chiar nu intelegeti ce se intampla , nici macar acum , vazand ce ura este revarsata , la televizor , impotriva pensiilor militare ?
      pensia medie , atat la MApN , cat si la MAI - in jur de 3.200 lei !
      despre ce naiba vorbiti , iresponsabililor ?
      explica-i , domnia ta , unui om cu pensia de 1.000 lei , ceeea ce ne prezinti noua .
      nici nu te asculta , dupa prima fraza . sunt oameni , si nu doar civili , care habar nu au cum se calculeaza pensia , desi sunt pensionari .
      manipulatorii tv stiu bine acest lucru . ca de fiecare data , ne dam singuri foc la valiza .

      Ștergere
  28. Cum afecteaza noua forma a art,60, indexarea pensiilor aflate in plata, cu rata inflatiei ?
    Notatii: BCB - baza de calcul bruta din ultima decizie de pensie
    BCN - baza de calcul neta calculata di BCB de mai sus
    Card- cuantumul pensiei intrate lunar pe card
    CardLimita- cuantumul maxim al pensiei ce intra pe card, datorita actualizarii pensiei cu rata inflatiei.
    BCN= 0,9 BCB+200
    Pt cei ce n-au omm ,
    CardLimita <= 0,9 BCB+200
    Omm 10% CardLimita<=0,99 BCB+200
    Omm 15% CardLimita<=1,035 BCB+200
    Omm 20% CardLimita <= 1,08 BCB+200
    Deci indexarea cu rata inflatiei depinde doar de baza de calcul si omm
    Cum se procedeaza: se calculeaza CardLimita
    Daca CardLimita acum este mai mic de suma care intra lunar pe card, nu veti mai beneficia niciodata de o actualizare netului cu rata inflatiei.
    Daca CardLimita acum este mai mare decat ce va intra pe card, veti mai benefucia de indexari cu rata inflatiei, pana in luna in care ce va intra pe card, ajunge la valoarea lui CardLimita, dupa aceea nu veti mai beneficia de nici o indexare cu rata inflatiei.
    Obs: cei mai multi nu o sa mai beneficiem de vre-o indexare cu rata inflatiei.
    Militarii sunt singura ctg sociaka din cele 8, beneficiare de pensii de serviciu, la care s-a limitat atat pensia neta cat si actualizarile ulterioare, datorita inflatiei

    RăspundețiȘtergere
  29. Cand impuscati sparcaiturile aste, stimati militari inarmati? Aţi făcut-o cu Ceauseşti si nu puteti cu aceste lepadaturi?

    RăspundețiȘtergere

Acest blog nu este destinat pentru rating, ci sustinerii drepturilor militarilor de cariera, activi si in rezerva. Fiind vorba de o categorie profesionala ignorata si persecutata atat legislativ, cat si politic - in mod continuu incepand cu anul 2011, comentariile indecente nu isi au rostul! Rugam a nu lua in seama comentariile unor useri precum Cezar sau Adrian (Bontas), intrucat au probleme grave la mansarda!