marți, 8 august 2017

A fost adoptată Ordonanța de Guvern nr. 59/2017, prin care niște fasciști de conjunctură și care nu dau 2 bani pe încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, înfig în pieptul militarilor români, "steaua galbenă" cu 5 colțuri!

O.U.G. nr. 59/2017 (textul integral este acesta) adoptată de guvernul în exercițiu - la ceas de noapte (M.Of. nr. 648 din 07.08.2017), nu mai recunoaște nici o formă de compensare a celor 15 categorii de interdicții și restricționări de drepturi fundamentale și constituționale impuse în mod abuziv și total nedemocratic, militarilor români în activitate și/sau în situațiile de reactivare în caz de concentrare/mobilizare/război/campanie, prin Secțiunea a 3-a din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Urmând ca pensiile militarilor pensionați sau care urmează  să se pensioneze, să fie la modul practic "înghețate pe viață", iar anumitor pensii stabilite pensiilor militarilor deja pensionați, să le fie diminuate și cuantumurile în plată. 

Ordonanța emisa de Guvernul României a desființat la modul practic, pensiile militare de stat (principiul de bază privind actualizarea pensiilor militare, ori de câte ori se majorează soldele militarilor în activitate, a fost desființat. Din pensiile militare de stat, nemairămânând decât titulatura). Ordonanța păstrând însă intacte toate cele 15 categorii de grave interdicții de drepturi și libertăți fundamentale impuse militarilor români pe timpul perioadei de activitate și/sau de reactivare! Element care a justificat dintotdeauna - ca formă de compensare rezonabilă, existența pensiilor militare de stat! Or, eliminarea pensiilor militare de stat, fără a fi însoțite "la pachet", și de eliminarea celor 15 categorii de grave interdicții de drepturi și libertăți fundamentale, va genera cu certitudine, un război civil în România. Dar nu pentru pensii, ci pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamamentale pentru orice cetățean, fie el și specie inferioară din categoria "militarilor".

Ordinul Militar "R-26500 Elita"  atenționează militarii în activitate, să fie toleranți în orice domeniu, mai puțin în încălcarea propriilor drepturi și libertăți fundamentale, care nu trebuie să fie mai prejos decât alte drepturi și libertăți fundamentale, acordate cetățenilor români! Întrucât acest lucru nu este apreciat de nimeni în România, la finalul carierei militare urmând a vi se înfige în piept și vouă, steaua galbenă cu 5 colțuri! Așa cum am fost stigmatizați acum,  predecesorii voștri!

În ceea ce privește pe militarii în rezervă, în condițiile în care cunoaștem extrem de bine ce înseamnă zeci de ani de  ani de interdicții de drepturi și libertăți fundamentale, avem înfiptă acum în piept - drept recompensă a patriei, și steaua galbenă cu 5 colțuri! În condițiile în care mai avem și atribuții în caz de concentrare/campanie/mobilizare/război! Ceea ce înseamnă că înainte de toate, trebuie să câștigăm cum știm noi cel mai bine, ceea ce nu am avut parte niciodată! Libertatea!


O.U.G. nr. 59 din 2017
care face "pipi" pe compensarea rezonabilă a celor 15 interdicții
de drepturi și libertăși fundamentale exercitate asupra militarilor români 

(extras în părțile care privește pensiile militare)



100 de comentarii:

  1. Poate e de ajutor cuiva o posibila formulare pentru solicitarea unicei actualizari pe legea 223 :
    Comandantului CSP a MApN
    Introducerea cu prenume,nume,adresa etc.............
    Prin prezenta ,conform articolului 60 din legea 223/2015 şi a art.1 din procedura de actualizare a pensiilor militare de stat din ordinul M 25/2016 şi datorită ambiguităţii formulării “de regulă din oficiu” care lasă loc de interpretări, solicit actualizarea drepturilor mele băneşti ca urmare a creşterii soldei de funcţie cu 15 % generată de prevederile legii 152/2017 şi a acordării salariului de merit în integralitatea sa prin prevederile legii 115/2017.
    data....semnatura....
    Ar trebui trimise cu confirmare de primire pana in 14 septembrie inclusiv.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru dl Liviu Po : In OUG care a acordat salariul de merit in doua transe de cate 10 % celor care nu aveau se stipuleaza foarte clar ca aceasta nu constituie majorare in sensul art 60 din L 223. IN CONSECINTA, NU se fac actualizari ale pensiei cu cei 20 % primiti in 2 transe ca salariu de merit de activii care nu aveau.
    Pentru militarii activi : Atentie mare la intocmirea rapoartelor de trecere in rezerva. Eu, din proprie experienta, cred ca nu mai este timp sa depuneti rapoartele de trecere in rezerva. Riscati sa se aprobe de ministru undeva aproape de 15 septembrie, sau chiar dupa aceasta data. In consecinta, drepturile voastre de pensie vor fi deschise din 15 septembrie incolo, si conform actualei OUG, vi se calculeaza cu noile reguli. Drepturile de pensie se deschid cu prima zi in care a-ti ramas acasa si nu va mai plateste solda si norma de hrana. Exemplu concret : Eu am facut raportul de trecere in rezerva pe 27.09.2016, a venit ordinul de trecere in rezerva in 20.11.2016, trecerea in rezerva fiind cu 30.11.2016, dar prin OZU , comandantul a stabilit perioada de predare-primire a functiei pana pe 09.12.2016. Incepand cu 10.12 am ramas acasa, am primit solda si norma pentru 9 zile, iar in ianuarie cand a venit Decizia, in ea scrie clar ca s-au deschis drepturile de pensie cu 10.12.2016.
    Pentru R 26500 : Incepand cu ianuarie 2018 scade impozitul pe venit de la 16% la 10 %, lucru pe care il vom resimti pozitiv.
    Inflatia a trecut deja de 1 %, vom mai lua ceva si de acolo.
    Imi pare rau ca nu avem macar formula integrala de actualizare de pe L 263/2010.Asa cum am mai spus, revin cu ideea ca nu era posibila actualizarea pensiilor cu 25 % la 01.01.2018, pentru ca militarii activi NU VOR PRIMI ACESTI BANI decat pe hartie, ei intorcandu-se la buget sub forma contributiilor la stat care se plateau inainte de angajator. Daca ei nu primesc, pensionarii ar fi luat toata suma, mai putin impozitul de 10 %.
    Guvernantii nu au inteles nimic, si in loc sa dea in cei care si-au aranjat pensiile in ultimele 6 luni, sau 1 an prin introducerea acelui spor TICALOS de pana la 50 % pentru lucrari de exceptie, au dat in bietii oameni care au pensii la valoarea medie pe M Ap N, sau chiar mai mici, privandu-i de viitoare actualizari...
    Domnilor si doamnelor guvernanti, trebuia sa umblati la OUG 57/2015, acolo unde nici Ciolos nu a avut curajul sa stipuleze in articolul care prevede ce nu se baga in baza de calcul. Sa umblati acolo si sa adaugati la ceea ce NU INTRA IN BAZA DE CALCUL, sporul pentru lucrari de exceptie ( pana la 50 % ), si mai sunt ... S-ar fi redus pensiile care trec de 10000 lei, iar ceilalti nu aveam de suferit.
    In fine, viitorul ne va arata calea de urmat. Asteptam vremuri mai bune, guverne mai bune ... Sanatate sa avem.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ciolos ar fi umblat si acolo ,numai ca juristii asimilati magistratilor au "palmat" sporul de excelenta...De ce oare?Ca s-o faca de oaie.Sarmana oaie...multe mai suporta.

      Ștergere
    2. Hai, Liviule,
      Mă faci să râd prea rău!
      Democrația este un lux....muncim pe 2 lei, mâncăm rădăcini....etc!
      Tot un Boc, dar mai european...

      Ștergere
  3. Ce de va întâmpla dacă azi, la sesiunea extraordinară nu se va asigura cvorumul necesar și legal?

    RăspundețiȘtergere
  4. Alex,
    Kiar dacă luiai, în plus, Oskar și sporul pt viza de control financiar preventiv, în MApN, nu se putea ajunge la pensii peste 10.000 lei, pe L223!
    Ce sa mai zic despre gogoșile împuțite ale pescarului ne.1 al României, cum că în 3-4 ani o pensie de 7000 a ajuns la 22000, prin actualizarea cu soldele activilor!
    Un mincinos ordinar...numai în 2017 a crescut cu cate ceva SF a activilor, dar fara sa influențeze actualizarea pensiilor!
    Mai bine și-ar analiza cum i-a crescut averea fabuloasă, bugetar fiind și cu declarație de interese, la zi și completată?
    Dar au inceput unii să-l strângă de bile și va ieși la lumină cum își multiplica el averea de 10-15 X / an!
    Asta dă, OSCAR!
    DNA a început corectura la romanul scurt "Dragnea, ultimul concediu!"

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Este foarte interesant ca ministrul de justitie n-a semnat ordonanta, cu toate ca are in subordine:
    - personalul auxiliar din instante
    - personalul cu statut special din penitenciare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pt că are experiență la CCR și nu vrea că, posibil mâine...să fie cercetat pt un aviz suspect, în plus are in competenta/subordonare/sub autoritatea personal care fac obiectul!
      Și mai este o kestiune de moralitate... procurorii mei scapă, iar eu dau aviz să-i rad pe ceilalți! Nu?

      Ștergere
  7. In legea 90/2001 de organizare si functionare a Guvernului Romaniei la art 27 al.(3): Hotararile si ordonantele Guvernului se semneaza de primul ministru, se contrasemneaza de ministrii care au obligatia punerii lor in executare si se publica in monitorul oficial.
    Evident ca ministrul de justitie are obligatia de a pune in aplicare aceasta ordonanta, de ce toti au semnat nunai ministrul de justitie n-a facut acest lucru ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deleagă pe un SS...secretar de stat! Nu vrea ei și gata!

      Ștergere
  8. De cand ma stiu eu nu am mai vazut atata lipsa de raspundere in cadrul conducerii MApN, atata lipsa de comunicare. Aveti cuvantul meu ca nu pot sa inteleg ce fel de incredere pot sa mai aiba militarii din unitati in acesti ghenerali care fac precum strutii doar doar scapa tura asta si mai vad ei ce se intampla pana le vine randul Am asa o scarba profunda si ma minunez ca exista asa ceva in armata....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Instinctul de conservare este exacerbat!.... Mai ales la săraci, kiar dacă sunt generali!
      Ia sa fi avut avere, conturi...crezi că suportau mizeriile acestor nimicuri de politicieni?
      Ăsta este și strategia....conducere săracă....și va fi docilă. Popor sărac = docil și aplaudă ca zombi orice ciosvârtă aruncată din joi în pasti!

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    4. @ CEZAR. Mai du-te in PM de maimutoi retardat si dispari de aici!

      Ștergere
    5. Cezar
      Pe activi, mai ales cei mai tineri nu îi interesează încă, prea mult problematica legilor pensionarii!
      Aici nu este problema de alocare bugetară, ci de decuplarea pensiei de actualizarea cf gradului și SF a activului!
      Categoric că cei cu situația penală controversată nu ar face obiectul...

      Ștergere
    6. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    7. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    8. Numai tu Cpt Padina...te lăudăm cu benzile așezate pe strada! Uiți repede....
      Te ajung eu pe tine, pe Paul, Ștefan ... Vișinescu!

      Ștergere
    9. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    10. Asociațiile din TM zic diametral opus și ele v-au consemnat între cei mai zeloși și represivi...nu eu!...eu nu prea cred..😃😁🤔
      Unii zic că ați fost forțați să ieșiți afară că să de stingă conflictul...ceva gen Caba!
      Mă lași cu Paul...trimis pe afara tot că să de uite!?
      Pe tine te-ai dat la stana, că te prindea și fata....
      Este nașpa, pistolare!

      Ștergere
    11. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    12. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
  9. CASA DE PENSII SECTORIALĂ A M.Ap.N.

    Directorului Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale


    Domnule Director,

    Subsemnatul ........., domiciliat în localitatea ..........., CNP ..............., cu dosar pensie nr. .........., nr. tel. ........., înaintez prezenta


    CERERE

    În conformitate cu prevederile Art. 60 (1) a) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care solicit actualizarea pensiei achitate subsemnatului.

    Precizez că optez pentru luarea în considerare a mediei soldelor de funcţie îndeplinite în aceleași 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, pe care Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N. le-a utilizat la emiterea Deciziei de recalculare a pensiei cu Nr. ...... din data de ...........

    Menționez că cererea mea survine urmare a majorării cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcție, prin efectele Legii nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

    Semnatura: Data:


    (Aceasta este cererea mea. Art. 60 (1) a) din L. 223/2015 privind pensiile militare de stat: "Art. 60. -
    (1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional și/sau solda de funcție/salariul de funcție al militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 și 108 și în funcție de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, astfel:
    Puneri în aplicare (1)

    a) potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu și a mediei soldelor de funcție/salariilor de funcție îndeplinite în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, LA CEREREA PERSOANELOR ale căror drepturi de pensie au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;


    Atentie: "Art. 60 (2) În situația în care, în termen de 6 luni de la data primei majorări, persoanele îndreptățite nu depun cerere în acest sens, actualizarea se face, DIN OFICIU, pe baza mediei soldelor de funcție/salariilor de funcție din ultimele 6 luni de activitate".

    In conditiile noii OUG emise ieri, nici o actualizare nu se mai poate face DIN OFICIU, intrucat pe 15 sept. 2017 intregul Art. 60 in forma in care exista acum, DISPARE. Prin urmare, actualizarea functie de cresterea SF cu 15%, NU se mai poate face decat LA CERERE inaintata pana pa 14 septembrie.

    Cu multumiri userului Tehnocrat care ne-a deschis ochii).

    RăspundețiȘtergere
  10. O.U.G.59 este mult mai perfida decat variantele vanturate anterior. Nespecialistii vor sesiza mai greu acest lucru. Traducerea este urmatoarea:
    -solda bruta=baza de calcul bruta;
    -solda neta este baza de calcul neta;
    -in %, solda bruta (100% baza calcul)-prestatii sociale(39%)=61% solda neta;
    -pesia suplimentara,ca pensie privata pe contributie individuala,este FURATA PERPETUU.
    CONCLUZIE:ORICATA VECHIME AI AVEA SI IN ORICE GRUPA DE MUNCA AI LUCRAT,POTI PRIMI MAXIM 61% DIN BAZA DE CALCUL, VESNIC.
    pARVAN iON

    RăspundețiȘtergere
  11. Textul integral al OUG 59/2017: https://lege5.ro/Gratuit/ge3dqmrzgi4q/ordonanta-de-urgenta-nr-59-2017-privind-modificarea-si-completarea-unor-acte-normative-din-domeniul-pensiilor-de-serviciu

    Sau

    http://legeaz.net/monitorul-oficial-648-2017/oug-59-2017-modificare-completare-acte-normative-pensii-serviciu

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna ziua,
    Cu scuzele de rigoare as dori sa ma "lumineze" si pe mine cineva , vis-a-vis de faimosul "oskar", intrucat am iesit din sistem in 1998, si in aceea perioada nu exista asa ceva , si nu mai vorbesc de multitudinea sporurilor.
    Va multumesc anticipat,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. SISIF!
      Un spor pt lucrări de excepție, cu până la 50% din SF, pt 5% din ENP!
      Provine din mediul civil în baza unei OUG, parca...

      Ștergere
    2. *SSID...😃😁😀, 100 de ani!

      Ștergere
    3. @ Ion Florin Tobosaru 8 august 2017, 11:53. Un spor care nu exista in acea vreme. Total irelevant pt. situatia in care ne aflam acum cu totii. Asta este de fapt problema noastra nr. 1, nicidecum Oskar-urile, Nobel sau premiile Grammy.

      Eu as fi ma degraba de alt aspect. Cum este posibil sa ai o indemnizatie de 50% in plus la pensie daca scrii o carte pe oricum nu o citeste nimeni? Sau daca esti artist cantaret, inclusiv manelist la ... nunti!

      Ștergere
  13. Art. 60al(2) din legea 223/2015 a fost abrogat de oug 57/2015 art.40 pct.13: "La articolul 60 , aliniatul (2) se abroga" . Asa ca actualizarea din oficiu nu s-a aplicat, nu se aplica si nu se va aplica din oficiu.

    RăspundețiȘtergere
  14. Comunicatul CPS MApN publicar pe site-ul casei de pensii in 6 iulie, este rezultatul multor cereri adresate Directorului CPS MApN cu privire la aplicarea legii 152/2017. Si cei care au facut cereri la CPS in cf cu ordinul M 101/2012 au primit exact acelasi raspuns ca si comunicatul. Numai ca eu am vazut si cereri unde s-a cerut expres Directorului CPS sa-si precizeze pozitia institutiei domniei sale privind necesitatea pensionarului recalculat pe legea 223/2015 de a face cerere privind aplicarea art.60/legea 223/2015 ca urmare a aparitiei legii 152/2017. Dl director, a evitat sa dea un raspuns. Oare de ce n-a respectat irdinul ministrului M 101/2012 ?.
    Eu cred ca si luca si tutuianu is pe-o mana, sa-si bata joc de pensionarii militari pana acestia intra cat mai repede la 2 metri sub pamant. Ce nu stiu acum domniile lor, ori ce fapta se plateste. Ai facu bine asteapta-te la bine, ai facut rau, asteapta-te la rau pt tine si familia ta, pt tine si urmasii tai.

    RăspundețiȘtergere
  15. Deci Oug 59 intra in vigoare peste 3 zile. Indexarea pensiilor speciale numai cu rata inflatiei, in Ian.2018 nu va aduce nimic in plus la pensiile noastre, deoarece indicatorul cunoscut privind inflatia este cel din anul 2016, cand inflatia a fost de -0,5%.
    Vor avea o usoara crestere toate pensiile mai mari de 2000 de lei daca si numai daca se va reduce impozitul de la 16% la 10%..!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu zic ca a intrat in vigoare din momentul publicarii in M.Of.

      Ștergere
    2. http://www.afer.ro/legislatie_nationala/Lege%20nr.%2024%20din%202000.pdf

      "Art. 12. - (1) Legile úi ordonanĠele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României,expiră la ora 24,00 a celei de-a treia zi de la publicare.

      (2) OrdonanĠele de urgenĠă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiĠia depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară."



      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  16. Conform art VII, pct 2 din OUG "... Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizeaza DIN OFICIU, in fiecare an, cu rata medie a inflatiei ... ".
    Dl R 26500 : Care cerere mai trebuie ? Scrie ROMANESTE IN OUG. Nici cand a dat Ciolos 5,25 % la inceputul anului nu a trebuit nimic. Se actualizeaza din oficiu.
    Eu am incercat sa prelucrez decizia mea prin majorarea SF cu 15 %, insa m-am oprit la un moment dat pentru ca nu stiu sa fac unele corelatii financiare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1]. Inainte cu o luna, au fost majorate SF cu 15% prin L. 152/2017.
      2]. Cf. Art. 60 (1) inca valabil la acest moment, la orice crestere de solde, pensiile SE ACTUALIZEAZA functie de cu cat au crescut soldele, pe baza de cerere sau din oficiu.
      3]. OUG 59/2017 publicata aseara abroga in realitart. Art. 60, inlouindu-l cu un alt Art. 60 care NU mai pomeneste absolut nimic de vreo actualizare a unei pensii, functie de majorarea soldei.

      Art. 60 in forma mentionata de dumneata zice de actualizare cu ... rata inflatiei, nicidecum in functie de majorarea soldelor de grad si functie.

      Prin urmare, discutam de lucruri ... diferite. Ceea ce ai sesizat dumneata NU acopera actualizarea pensiei in functiei de vreo majorare de solde. Astepti pana la 01.01.2018. Soldele vor fi majorate cu 25%, insa ... nu si pensia dumitale. Care va fi actualizata cu altceva ... cu rata inflatiei. Care anul trecut a fost de - (MINUS) 2.5%. Dupa lege, cand rata inflatiei este negativa, iti ramane dupa actualizare acelasi cuantum. Lucru care se va intampla probabil, pana punem mainile pe piept.

      Asadar, singura sansa sa iti fie actualizata pensie functia de majorarea soldelor de functie cu 15% urmare a Legii 152/2017, este sa faci cerere pana pe 14 septembrie. Intrucat dupa 14 septembrie, Art. 60 in actuala forma din L. 223/2015, MOARE. In locul lui, aparand magaria mentionata.

      Atentie! EU nu raspund pt. cei care fac cerere de actualizare a pensiei, si care pot constata ca le scade pensia dupa actualizarea. Eu am facut cererea mea, pt. care raspund. Aici apar si niste calcule care difera de la persoana la persoana. De principiu, cine a iesit la recalculare PE PLUS, la actualizarea survenita in urma majorarii SF cu 15%, mai primeste ceva in plus. In rest, nu pot oferi nici o garantie!

      Ștergere
  17. I-am votat, au ajuns la putere si cu votul meu. Cat traiesc, cate zile-mi da Dumnezeu, voi lupta impotriva lor, psd+alde, pana cand nu vor mai conta in politica Romaniei.

    RăspundețiȘtergere
  18. Stiu ca unele OUG intra in vigoare la 3 zile de la publicarea in M Of. Asta e mai deosebita pentru ca au dat-o in vacanta parlamentara si trebuie LUATA LA CUNOSTINTA DE SENAT. Adica inregistrata si prezentata. De votat o pot vota in sesiunea ordinara. Guvernul nu era abilitat sa dea OUG pe timpul vacantei parlamentare.

    RăspundețiȘtergere
  19. Biroul Permanemt al Senatului in sedinta de astazi va repartiza Ordonanta 59 la Comisii pentru avize si Raport final..! Deoarece comisiile vor avea termene in Septembrie avem timp sa trimitem Propuneri de modificare a acesteia
    Senatorilor din acedte comisii.
    Eu o sa insist cu urmatoarea propunere
    Deoarece vor fi afectate de aceasta inghetare cel mai mult pensiile mici ar fi mai corect ca INDEXAREA PENSIILOR sa se faca GRADUAL, adica pensiile mici sa fie indexate cu un procent mai mare( de exemplu cele sub 2000 de lei, o indexare de 15%) si in continuare procente din ce in ce mai mici, iar cele peste 10 000 lei, indecare zero.
    In acest fel s-ar mentine constanta diferenta intre pensii fara sa afecteze puterea de cumparare a celor cu venituri mici..!

    RăspundețiȘtergere
  20. Pt Dl Alex
    Invocati o prevedere legislativa, abrogata lrin oug 57/2015, prevedere legislativa care n-a produs nici un efect, lt ca s-a abrogat inainte de intrarea in vigoare a legii 223/2015.
    Va rog sa cititi oug 57/2015 art 40 pct 13 " la art 60 alin (2) se abroga"
    De ce frecati menta, credeti ca-i prostiti pe toti pensionarii militari?

    RăspundețiȘtergere
  21. Cititi dvs OUG publicata aseara !!!!

    RăspundețiȘtergere
  22. Eu am citat din art. VII, pct 2 al OUG publicata aseara, aceasta noua care modifica art 59 din OUG 57 / 2015. E ok ? Eu vorbesc FRUMOS CU TOATA LUMEA. ROG SA FACETI ACELASI LUCRU DL TEHNOCRAT...

    RăspundețiȘtergere
  23. R-26500, 1. Cereri?!!, precizările CPS MApN sunt foarte clare. 2. Actualizarea cu 15% a cuantumului brut al soldei de functie, fara indexari(conform precizări CPS MApN), deci si fara indexarea de 5% din 2016, duce la o "crestere" negativă pentru toate pensiile militare. Calculul se poate face ușor cu anexa de la decizia de pensie(L 223/2015) in fata sau cu aplicația de pe site-ul "ancmrrcturzii.ro". 3. Referitor la actualizare, punctul 7 din OUG 56/04.08.2017, rezolva total problema, astfel nu se mai majorează solda de functie, ci solda de baza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu m-am riscat. Tinand cont ca Art. 60 (3) din L. 223/2015 prevede ca

      "Art. 60 (3) În anul în care pot fi aplicate atât prevederile art. 59, cât şi cele ale alin. (1), se aplică dispoziţiile cele mai favorabile".

      Asta inseamna ca daca urmare a ACTUALIZARII pensia ar scadea, ACTUALIZAREA NU SE MAI OPEREAZA, CI RAMANE DOAR INDEXAREA! Eu mi-am asumat oricum, si riscul sa nu fie asa.

      Ștergere
  24. Biroul permanent nu s-au putut reuni din lipsa de cvorum....erau doar 4 parlamentari....
    Cică mai încearcă odată după ora 15.00…! 😂😃😃😎🤗🤗

    RăspundețiȘtergere
  25. ATENTIE! APAR CONFUZII LEGATE DE ART. 60 DIN LEGEA 223/2015 PRIVIND CACTUALIZAREA PE BAZA DE CERERE/SAU DIN OFICIU, CARE FATA DE VARIANTA INITIALA, A FOST MODIFICAT PRIN ART. 40 DIN OUG 57/2015.

    Iata textul actualizat al. Art. 60 din L. 223/2015 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/170060:

    "Articolul 60
    (1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, astfel:

    a) potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie îndeplinite în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, LA CEREREA persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;
    b) în funcţie de gradul militar/profesional deţinut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi media soldelor de funcţie/salariilor de funcţie deţinute în cele 6 luni alese conform prevederilor art. 28 pentru drepturile de pensie deschise în baza prezentei legi.

    (2) Abrogat. ABROGAT! ABROGAT! ABROGAT!
    ----------
    Alin. (2) al art. 60 a fost abrogat de pct. 13 al art. 40 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 57 din 9 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 923 din 11 decembrie 2015.

    (3) În anul în care pot fi aplicate atât prevederile art. 59, cât şi cele ale alin. (1), se aplică dispoziţiile cele mai favorabile.

    (4) Procedura de actualizare prevăzută la alin. (1) se stabileşte prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale, emis în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi".

    ATI VAZUT CE A ABROGAT ART. 40 DIN OUG 57/2015, DIN CUPRINSUL ART. 60 DIN LEGEA 223/2015? Iata ce a abrogat:

    "Art. 60 (2) În situația în care, în termen de 6 luni de la data primei majorări, persoanele îndreptățite nu depun cerere în acest sens, actualizarea se face, DIN OFICIU, pe baza mediei soldelor de funcție/salariilor de funcție din ultimele 6 luni de activitate".

    ACEST ARTICOL NU MAI EXISTA! ACEST ARTICOL NU MAI EXISTA! ACEST ARTICOL NU MAI EXISTA! ACEST ARTICOL NU MAI EXISTA! ACEST ARTICOL NU MAI EXISTA!

    Prin urmare NU mai exista ACTUALIZARE DIN OFICIU!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper ca am fost clar. La un moment dat, am furat-o si eu, uitand ca Art. 60 (2) - cel cu ACTUALIZAREA DIN OFICIU, A FOST ABROGAT! Deci, NU mai exista nici o ACTUALIZARE DIN OFICIU, CI EXCLUSIV PE BAZA DE CERERE!

      Ștergere
    2. Atentie! EU nu raspund pt. cei care fac cerere de actualizare a pensiei, si care pot constata ca le scade pensia dupa actualizare.

      Eu am facut cererea mea, pt. care raspund. Aici apar si niste calcule care difera de la persoana la persoana. De principiu, cine a iesit la recalculare PE PLUS, la actualizarea survenita in urma majorarii SF cu 15%, mai primeste ceva in plus. In rest, nu pot oferi nici o garantie!

      Ștergere
    3. Pai sa vin CPS cu precizari, nu?

      Ștergere
  26. R-26500, Poate nu s-a înțeles...OUG nr. 56/2017 - completarea art. II din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea OUG nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
    ..................................................................................................
    (7) Majorările acordate personalului din cadrul instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, potrivit alin. (3) lit. b), alin. (5) şi (6), se aplică la salariul de bază/SOLDA DE BAZA/salariul de funcţie cuvenit/cuvenită, al cărui/cărei cuantum nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, şi se adaugă la acesta/aceasta.

    Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare
    ..........................................................................................
    (3) De la data intrării în vigoare a prezentei legi se majorează cu 15% cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție ale următoarelor categorii de personal:
    ...........................................................
    b) cadrele militare în activitate, precum și soldații și gradații voluntari, inclusiv personalul civil din Ministerul Apărării Naționale și instituțiile aflate în subordinea sa, cu excepția celor care au beneficiat de majorări potrivit Legii nr. 250/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative;

    Având in vedere ca majorarea nu se mai aplica la solda de functie, ci la solda de baza, nu se mai aplica prevederile art.60/223/2015.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar nu a crescut cu 15%SF a activului?
      Pe cale de consecință nu trebuie sa se actualizeze și pensia? dar

      Ștergere
    2. Majorarea cu 15% CBSF se regăsește in solda pe luna Iulie, care intra in buzunare luna aceasta. OUG 56/04.08.2017 a fost publicată in MO 0647/07.08.2017, iar începând cu data de 10.08.2017 produce efecte. Programul de salarii va fi modificat, iar diferența de bani prin raportare la SB se va da săptămâna următoare.

      Ștergere
  27. Pt Dl Alex
    Mie mi se rupe de pensiile militare. Am ivestit in copii si nu mai am nevoi. Daca am prezentat un art de lege abrogat, inainte de intrarea invigoare a legii,v-am jignit ?

    RăspundețiȘtergere
  28. R-26500, In concluzie, ca si majorare de la 01.08.2017, doar cu rata medie anuale a inflației, care se pare ca va fi pozitiva(vezi si ultimul raport al BNR de astăzi), in jur de 1%, iar ca si crestere, cu diferența procentului de impozitare de la 16% la 10%, care rămâne in buzunare. Sănătate sa avem.

    RăspundețiȘtergere
  29. FARISEISMUL, PROPAGANDA MINCINOASA...IMPOTRIVA ARMATEI

    PENSII MEDII LUNARE:

    MApN=620euro
    MAI=780 euro>.26% decat la militari
    SRI=1016euro >64% decat la militari
    Magistrati219% decat la armata
    De ce este urata Armata de catre guvernanti si mass media?
    Cand se vor trezi militarii?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    2. Armata (si nu numai) este urata pentru ca niciodata niste jigodii si derbedei precum cei ce conduc Romania nu vor putea simpatiza cu OPUSUL lor. Militarii sunt tot ce nu sunt politicienii. Majoritatea militarilor au demnitate, onoare, comportament civilizat, PREGATIRE PROFESIONALA, un minimum de echitate si respect fata de ceilalti si fata de lege. Cum vreti sa ne inghita niste hoti si impostori necalificati? Pentru ca majoritatea politicienilor asta sunt. Impostori, derbedei si curve cu o pregatire dubioasa care se mira ce au ajuns.

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
  30. @R 26500 de ce-l mai gazduiesti pe VISINESCU de Timis , ciobanul de la Dv, oricum nu are nimic de spus doar "baga batul prin gard".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da-l in PM de paranoid. Nu o sa stau sa moderez vesnic, pt. 2 indivizi cu probleme psihice grave, unul fiind debil de-a binelea! I-ati vazit si voi care sunt, ignorati-i si gata!

      Ștergere
    2. T2,
      Omul...hai să-i zicem așa, asta grație fizionomiei și poziției uneori bipedă, are idei puține și fixe! Totul se trage de la gemenele Caceu...! Același sindrom îl au și câteva scârbe ce de credeau ciracii sistemului apus; nici nu merită nominalizarea, cu toate că s-a incercat ani la rând oxigenarea și menținerea lor în viața în mod artificial!
      Nu te mai enerva....

      Ștergere
  31. Eu va spun ca nu imi da pace deloc prevederea asta: "Art. 60. -
    La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei."

    O pot aplica cum vor muschii lor, inclusiv sa scada pensiile. Posibil ca asta sa fie si intentia, din moment ce prevederea asta ii vizeaza excluisv pe militari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "La stabilirea" nu "la stabilirea si recalcularea", ar fi trebuit mult mai multe precizări. Nu este cazul, produce efecte pentru viitor + Deciziile CCR, lucru confirmat in direct la B1 TV de maestrul jurist al PSD, N.E.

      Ștergere
    2. @ Fireman rezervistu l8 august 2017, 15:22. Iti sugerez sa o lasi mai moale cu "viitorul" ala - este clar ca nu stii ce inseamna si cum aplica CCR de fapt tiganeste, faza cu viitorul.

      In 2011 - eu (si alti 26500), am avut pensiile diminuate la propriu. Iar CCR a spus ca NU se pune faza cum sustii tu ca daca legea actioneaza pe "pe viitor", nu inseamna ca nu iti taie din pensie. Intrucat si aici e faza ... cica ne-au fost diminuate pensiile doar in viitor, adica de la 01.01.2011, legea aplicandu-se "pt. viitor".

      Asa inteleg ei "pt. viitor", adica daca iti taie, iti taie doar doar din spetmebrie incolo. nu si pt. anii trecuti. Parol - doar am trecut prin faza asta pe pielea mea!

      Ștergere
    3. Daca ne uitam atent la prevederile legale care au dus si la diminuarea unor pensii militare in anul 2011, vom vedea ca s-a folosit termenul "RECALCULARE", stabilirea pensiei are loc doar cu ocazia deschiderii dreptului de pensie.

      Ștergere
    4. CCR condus de juristul de ICVA, kiorului Zegrean! Cum să-i tai omul din pensie, în viitor, nu este proprietatea lui!
      Cate rele a făcut maimuțoiul ăla... nu știu cum de-l mai rabdă pământul!
      Gelu, ne pui pe gânduri!

      Ștergere
    5. R-le, eu inteleg ca pensiile Nete stabilite dupa data de 15 sept, vor fi limitate la Solda Neta avuta in cele 6 luni alese raportata la Solda bruta conf.elementelor de la Art.28 din Oug.57/2015..! Deci numai acestea, altfel de ce ar fi parasit Generalii Unitatea Operativa pe care o comandau..?!

      Ștergere
    6. @ Iulian Mares 8 august 2017, 16:52. Comunstoizii de la CCR au decis deja in 2011, cum sta treaba. Iti taie doar in viitor. Argumentand dupa ce s-au scarpinat profund in ..ur, ca una este cuantumul si alta dreptul la pensie. Adica poate sa iti rada si 99% - cica ai drept de pensie, chiar si daca are valoarea de un ... cent.

      "Mai mult, prin Decizia nr.1.284 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.838 din 25 noiembrie 2011, sau Decizia nr.977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.711 din 10 octombrie 2011, a statuat:

      "Cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil."

      Si se poate trage apa peste CCR!

      Ștergere
  32. Terminati cu interpretari,analize,calcule etc.Chiar nu pricepeti ca suntem condamnati pe viata?In timp ce preturile la bunuri si utilitati vor creste noi ramanem la stadiul de acum.Se va repeta situatia din 2000,cand veniturile plt.adj. activ erau mai mari decat pensia unui general,comandant de armata.Ceeace spun este real .

    RăspundețiȘtergere
  33. R 26500

    (4) Procedura de actualizare prevăzută la alin. (1) se stabileşte prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale, emis în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
    Anexa 2, Norme de aplicare,

    Actualizarea pensiilor militare de stat prevăzută la art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, se realizează de către casele de pensii sectoriale, de regulă din oficiu, pe baza informațiilor din bazele de date proprii, fără a fi emise decizii în acest sens, conform prevederilor din anexa nr. 1 la ordin și prevederilor legale în vigoare la data prevăzută de lege la data actualizării pensiilor.

    Eu cred ca ne ambalam degeaba, daca se schimba ceva ,trebuiau sa modifice si normele de aplicare. Actualizarea pensiilor nu este o procedura de exceptie, ci o regula ,deci, trebuie facuta din oficiu

    RăspundețiȘtergere
  34. Care sunt efectele ordonantei asupra legii 223/2015 modificata cu oug 57/2015 pana la 14/09/2017 inclusiv ?
    S-o luam pe pcte:
    Art.VII pct.1 = zero
    Art.VII pct.2 = zero
    Art. VII pct.3 coroborat cu Art. X = zero
    Art. VIII = zero pt cacererile se solutioneaza cf legii 223/2015 nemodificata.
    Rezulta ca, orice cerere adresata si inregistrata la CPS pana la 14/08/2017 se rezolva fara a tine cont de prevederile OuG 59/04.08.2017.

    RăspundețiȘtergere
  35. Nu toti pensionarii militari locuiesc la oras si au acces la net.Dar lunar ajung la dansii cupoanele de pensii necesare la cabinetele medicale.Ii doare imprimanta pe cei de la CPS sa informeze oamenii daca trebuie facuta cerere ori ba? Au primit cumva ordin sa faca economii bugetului MApN prin necunoasterea noutatilor legislative?

    RăspundețiȘtergere
  36. Dupa lungi asteptari mi-a sosit si mie rectificarea pozitiva cu 25% ,dar nu intrati in panica ca nu la un cuantum de 10.000 ci la unul de vechime minima 20/25 la care au mai bagat 3 ani la cumulata datorita grupelor, adica la 2050.Acum ma apuc de testament ca oricum nu mai sufera modificari cu acesti tradatori de neam si tara.Dar pana crap cu ,copacul de perfuzii dupa mine ,pungile cu drene pe umar PE EI SI PE MAMA LOR!

    RăspundețiȘtergere
  37. Domnilor,eu zic să nu vă grăbiți cu cererile.
    Cum am spus și pe site Huhurez,actualizarea cu 15% dă cu minus.
    Să nu vă treziți cu pensia diminuată din această cauză!
    Dacă știți sigur că dă pe plus faceți cerere.
    De ce să pe minus,deoarece actualizarea nu se aplică tuturor elementelor ce au stat la recalcularea pensiei ci numai la câteva .
    În plus,eu nu înțeleg de ce se deduce Indexarea din 2016,când actualizarea se face în 2017?
    Dacă nu s-ar aplica Ind.din 2016 atunci da,actualizarea ar da pe plus.
    Riscați cu cererile,numai dacă știți sigur că vă dă cu plus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am riscat si am cerut actualizarea. Intrucat chiar daca iese pe minus, CPS NU are voie sa imi mai actualizeze pensia. Urmare a prevederilor Art. 60 (3) care DISPUNE ASTFEL: "În anul în care pot fi aplicate atât prevederile art. 59, cât şi cele ale alin. (1), se aplică dispoziţiile cele mai favorabile". Adica CPS nu poate sa imi mai opereze actualizarea ceruta de mine daca ies pe minus, in caz contrar incalca prevederile Art. 60 (3)! Lucru dat de inteles si de comunicatul CPS. PUNCT!

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. @ tigri 3 8 august 2017, 21:09. NU MAI EXISTA DIN OFICIU, ti s-a explicat o data, de fapt de mai multe ori.

      Ștergere
  38. Dacă pensiile rămân înghețate,iată că accizele la benzină și motorină cresc cu 25% ,respectiv14%,din 01.septembrie.
    După accea urmează reacții în lanț.
    Așa procedați nenorociților?
    Urmează,geze,curent,etc.

    RăspundețiȘtergere
  39. Pt Dl Ifrim
    Daca va apucati de testament, trebuie sa aveti in vedere ca eventuala pensie de urmas lasata sotiei, se calculeaza astfel: pensia dumneavoastra fara omm impartita la doi, pt ca omm intra in calculul drepturilor de pensie doar la militari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e soarta ,o sa bea mai putin cat contravaloarea OMM, ce sa-i faci daca moare ,moare n-ai ce-i face , dar oricum am stabilit ca daca moare unul dintre noi eu ma retrag la tara!

      Ștergere
    2. Tehnocrat 08.08.2017 ora 20.44 : OMM intra in calcul si la pensia de urmas.

      Ștergere
  40. Pt Dl Alpacin
    Exista o ierarhie a actelor juridice. M25/2016 este o norma juridica subsecventa legii 223/2015. In aplicarea M25/2016 s-a dat un MRU, norma juridica inferioara fata de M25/2016.
    Asa ca, daca vreti sa interpretati o norma juridica, priviti in varful ierarhiei actelor juridice, care reglementeaza un domeniu.
    Ca o paralela a art.60 al(1) putem sa amintim de art.121 a legii 223/2015 cu restituirea unor diferente, la cerere.
    Nu exista nici un caz ca un beneficiar al art,121 sa fi primit vre-o diferenta, fara sa faca cerere.

    RăspundețiȘtergere
  41. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  42. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si totusi directorul CPS, ti-a zis clar ca este dreptul tau sa alergi intre Art. 60 (1) si Art. 60 (3).

      Ștergere
  43. Daca va fi necesara o Cerere sunt convins ca va apare un Comunicat din partea CPS a ministerelor.
    Eu cred ca am cerut Recalcularea/Actualizarea pensiei cand am ales cele 6 luni..!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si totusi directorul CPS, ti-a zis clar ca este dreptul tau sa alergi intre Art. 60 (1) si Art. 60 (3). Mai mult nu ar fi putut sa iti sugereze ce ai de facut, decar daca iti frigea cateva curele ... unde doare.

      Ștergere
  44. Felicitari pentru stradania voastra!

    RăspundețiȘtergere
  45. Indexarea pensiilor speciale numai cu rata inflatiei, in ian.2018 nu va aduce nimic in plus la pensiile militare, deoarece indicatorul definitiv cunoscut privind inflatia este cel din anul 2016, cand inflatia a fost de -0,5%. ( indicatorul definitiv privind inflatia in anul 2017 va fi cunoscut la sfarsitul lunii ianuarie 2018 !!! )
    Ordonanța de urgență nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu , art. 59. - Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată."

    RăspundețiȘtergere
  46. @tehnocrat
    Acest site este citit si de văduve,copiii celor decedați și care au dreptul la pensie de urmași până la 27 ani dacă urmează cursurile universitare.Este păcat să-i pui în eroare!
    Pensia se calculează normal,inclus OMM.După care ,se împarte la 2.
    Sau vrei,d-ta să le dai idei idioților ăstora!

    RăspundețiȘtergere
  47. Ar trebui călcați cu șenilele tancurilor această gașcă de hoți și mincinoși care au distrus România. O gașcă de penali, care au furat cât au putut din țara asta își bate joc de armata română, de poliție de structurile de informații. Ne merităm soarta dacă acceptăm așa ceva. Jegoșii ăștia ar trebui să fie în pușcărie cu averile confiscate nu în Parlamentul și Guvernul României.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa este , dar daca nu merge nimeni la toamna la comisiile care vor judeca aceste ordonante nenorocite m degeaba

      Ștergere
  48. Sa ne aducem aminte ca:
    1.Ultima actualizare a pensiilor militare a fost in Oct.2008.
    2.In anii 2010, 2011 si 2012 toate pensiile au fost inghetate.
    3.In anii 2013, 2014 si 2015 toate pensiile au fost indexate, aprox.15% in cei trei ani,mai putin cei 26500 de pensionari militari si regulati si cu banii luati si neindexati.
    4.In anul 2016 toate pensiile au fost indexate cu 5%.
    5.In anul 2017 toate pensiile au fost indexate cu 5,25%, inclusiv cele scazute in urma recalcularii.
    Vedem ca istoria se repeta: urmeaza inghetarea pensiilor fara Actualizare..fara Indexare..!
    Noi cei 26500 suntem caliti deja, dar ceilalti veti...rezista ??

    RăspundețiȘtergere
  49. Cei indexati in 2013, 2014 si 2015 sunt cei recalculati pe "contributivitate" cu cuantumuri mai mari decat ce primisera pe L164 calculata /recalculata si care au mai fost ajutati si din mouse (unii dintre ei)...acum la recalcularea pe 223 pensiile le-au scazut drastic si nu inteleg de ce. Sa-l intrebe pe goprea.

    RăspundețiȘtergere

Acest blog nu este destinat pentru rating, ci sustinerii drepturilor militarilor de cariera, activi si in rezerva. Fiind vorba de o categorie profesionala ignorata si persecutata atat legislativ, cat si politic - in mod continuu incepand cu anul 2011, comentariile indecente nu isi au rostul! Rugam a nu lua in seama comentariile unor useri precum Cezar sau Adrian (Bontas), intrucat au probleme grave la mansarda!