luni, 15 mai 2017

În așteptarea deciziilor comisiilor-raportoare din Senat, privind soarta pensiilor militarilor!

Vă readucem aminte că traseul legislativ al Proiectului de Lege-cadru privind salarizarea personalului din fonduri publice, poate fi urmărit aici (L111/2017). Proiect de lege a salarizării în care însă cca. 225 de inițiatori aparținând grupării politice PSD-ALDE, au introdus în mod pervers, un Art. 40 care nu are nicio legătură cu salarizarea, ci lovește în diverse pensii de serviciu, printre care și în ale militarilor. Efectul prevederilor articolului sunt de-a dreptul șocante pentru un stat pretins democratic, inițiatorii intenționând pur și simplu să suspende orice actualizare a pensiilor militarilor până la finele perioadei de implementare a noii legi a salarizării. Mai exact, până minim în anul 2022. Efectele sunt cunoscute în astfel de situații: neactualizarea pensiilor determină la modul real, o diminuare a puterii de cumpărare a persoanelor afectate. Și ceea ce este cel mai tragic, dacă în cazul unor beneficiari ai pensiilor de serviciu (magistratură, Curtea de Conturi, aeronautica civilă) - cunoscuți ca având pensii cu cuantumuri extrem de mari, diminuarea puterii de cumpărare prin neactualizarea pensiilor nu afectează și supraviețuirea, ei bine, în cazul militarilor situația stă cu totul altfel. Urmare pe de o parte a faptului că mare parte dintre militari beneficiază de pensii denumite de serviciu, dar care sunt de serviciu doar așa cu numele, întrucât cuantumurile pensiilor militare de stat sunt cu mult inferioare față de cuantumurile pensiilor de serviciu atribuite altor bresle. Urmare în pare parte a scăderii cu cca. 30% a cuantumurilor pensiilor militarilor față de cele stabilite inițial de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin efectele Art. 40 din OUG nr. 57/2015. Pe de altă, trebuie să o spuneam și pe aia dreaptă: există suficienți de mulți pensionari proveniți și din armată care au stabilite cuantumuri atât de derizorii ale pensiilor lor militare, încât acestea se situează cu mult sub nivelul unor pensii provenite din sistemul public (în sistemul public nu există doar pensii de 700-1000 lei cum este acreditată ideea în mod propagandistic, ci și pensii de 10 000/20 000/ 30 000 stabilite unor răsfățați ai sistemului - de exemplu, din zona sistemului financiar, sau juridic, a regiilor de stat si în alte situatii). Asta ca să nu mai discutăm de veșnicele excepții la pensii de care beneficiază din plin personalul avocățesc și personalul preoțesc, care au privilegiul de a avea sisteme proprii de pensii - tot sisteme speciale sunt și acestea, categoriile menționate fiind scutite de  a contribui la sistemul public, deși sunt frecvent situațiile în care și remunerațiile acestora provin tot de la bugetul de stat. 


AVIZELE GUVERNULUI ȘI COMISIILOR DIN SENAT PRIVIND ART. 40 

Pot fi consultate aici! Pe scurt, din șirul de avize existente pe marginea Proiectului de Lege-cadru privind salarizarea personalului din fonduri publice, doar 3 incriminează Art. 40 și solicită eliminarea lui. După cum urmează:

- avizul Consiliului Legislativ (a se vedea aici);




- avizul Comisiei de Apărare (a se vedea materialul precedent) - aviz care se referă punctual, la eliminarea prevederilor ce privesc pensiile militarilor;


- avizul Comisiei Juridice (a se vedea aici).



Mențiune importantă! Deși Comisia Juridică a propus eliminarea Art. 40, în motivarea efectuată, aceasta (comisia) se referă exclusiv la pensiile de serviciu ale magistraților. Lucru care ne determină să considerăm că membrii Comisiei Juridice au servit pe tavă comisiilor raportoare, mai exact în mod tacit și prin omisiune, să ia ce decizii doresc privind suspendarea actualizării tuturor celorlalte pensii de serviciu, inclusiv pe ale militarilor, doar de ale magistraților să nu se atingă. Existând premisa de a se repeta istoria din 2010, cand singurele pensii de serviciu neafectate, au fost cele ale magistratilor (și ale diverșilor asimilați, printre care și consilierii Curții de Conturi)!

Notă! Rugăm a nu interpreta că facem propagandă politică. Nu ne interesează doctrinele politice, în condițiile în care în ultimii 7 ani, toate taberele au lovit în militari, într-un mod sau altul! Trecând peste acest aspect, zona "R-26500 Elita" salutăm eforturile domnului senator Nicu Fălcoi, secretar în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din cadrul Senatului, ofițer în rezervă și fost pilot pe supersonice. Despre care am aflat de la diverși interlocutori că a susținut și susține cu fermitate, interesele personalului militar. De apreciat și atitudinea senatorului care a avut bunăvoința să intervină direct și printre noi - a se vedea intervențiile dumnealui din materialul anterior!


Situația doar din M.Ap.N., celelalte ministere/similare neobosindu-se cu informarea publicului

92 de comentarii:

  1. Prin bunavointa userului Karadeniz. Ceva interesant - COMUNICAT DE PRESĂ.

    https://cps.mapn.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/Mass-media/COM%20DE%20PRESA%20din%2009.03.2017.pdf

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine. Dar comanda te costa ... 12 euro.

      "COMUNICAT (09.03.2017)

      1. Începând cu data de 01.03.2017, în baza prevederilor art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare, este de 520 lei.

      În cazul în care nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, aceştia vor beneficia de suma netă de 520 lei.

      2. Începând cu data de 20.02.2017, în baza prevederilor art. 16 din Legea nr. 7/2017 - Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 este de 3.131 lei, fapt ce va
      determina modificări în calculul indemnizaţiilor şi burselor acordate de către Casa de pensii sectorială a MApN, după cum urmează:

      A) Potrivit art. 71 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.88/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, cuantumul burselor lunare plătite pentru copiii personalului armatei decedat şi ai personalului armatei încadrat în diferite grade de invaliditate se
      calculează astfel:

      a) pentru copiii personalului armatei decedat şi ai personalului armatei încadrat în gradul I de invaliditate, prin aplicarea unui coeficient de 1,10 asupra câştigului salarial mediu brut aferent anului 2017, rezultând un cuantum de 3.344 lei;
      b) pentru copiii personalului armatei încadrat în gradul II de invaliditate, prin aplicarea unui coeficient de 0,5 asupra câştigului salarial mediu brut aferent anului 2017, rezultând un cuantum de 1.566 lei;
      c) pentru copiii personalului armatei încadrat în gradul III de invaliditate, prin aplicarea unui coeficient de 0,33 asupra câştigului salarial mediu brut aferent anului 2017, rezultând un cuantum de 1.033 lei.

      B) Totodată, potrivit prevederilor art. 82 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, personalul armatei care, în urma participării la acţiuni militare, a fost încadrat în grad de invaliditate beneficiază de acordarea unei indemnizaţii lunare de invaliditate, astfel:
      a) pentru gradul I de invaliditate, două câştiguri salariale medii brute, rezultând un cuantum de 6.262 lei;
      b) pentru gradul II de invaliditate, 1,5 câştiguri salariale medii brute, rezultând un cuantum de 4.697 lei;
      c) pentru gradul III de invaliditate, un câştig salarial mediu brut, rezultând un cuantum de 3.131 lei.

      C) De asemenea, potrivit prevederilor art. 8 2 alin. (1)1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, personalul armatei încadrat în gradul I de invaliditate, beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru însoţitor, egală cu câştigul salarial mediu brut rezultând un cuantum de 3.131 lei.

      D) Potrivit dispoziţiilor art. 85 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, urmaşii personalului armatei decedat ca urmare a participării la acţiuni militare beneficiază de o indemnizaţie lunară egală cu câştigul salarial mediu brut, rezultând un cuantum de 3.131 lei, dacă solda funcţiei de bază este mai mică decât acesta.

      Ștergere
    2. (CONTINUARE)

      "3. Pentru aplicarea prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 226/2011 privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961, fostelor cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată li se acordă o indemnizaţie reparatorie lunară, egală cu câştigul salarial mediu brut, aferent anului 2017, rezultând un cuantum de 3.131 lei, iar potrivit art. 7 din acelaşi act normativ, soţia supravieţuitoare a fostului cadru militar activ, îndepărtat abuziv din armată, dacă nu s-a recăsătorit, primeşte jumătate din indemnizaţia reparatorie lunară, respectiv 1.566 lei.
      4. Începând cu aceeaşi dată, potrivit prevederilor art. 17 din Legea nr. 7/2017 - Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul:
      - pensionarului, la 3.131 lei;
      - unui membru de familie al pensionarului, la 1.566 lei".

      Semnat: Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale (09.03.2017)

      Ștergere
    3. R 26500
      Las că plateste tigri 2 ”consumatia” ! 12 euro plus tva !

      Ștergere
  2. @ All. Aplicam pe viitor, cererea unui user din materialul anterior. Care suna astfel:

    "@ Admin
    Ca o părere personală, ținând cont de cei care accesează de ceva vreme acest blog și de preluările, tot mai dese, făcute de alte bloguri ori site-uri ar trebui sa limitați și să sancționați corespunzător comentariile injurioase. Cei care nu pot purta un dialog civilizat, care nu-și pot controla frecvent vocabularul nu prea cred că au alte calități care să compenseze aceste tare educaționale".

    Cererea este perfect intemeiata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. R 26500
      Nu trebuie sa-ți mai faci probleme atâta timp cât pe bloguri actioneaza ”detectivi particulari” de prima mână precum Huhurez si ucenicii lui ,alde Cezar si tigri2 (mare sculă).

      Ștergere
  3. Sincer va spun ca eu nu mai inteleg absolut nimic din acest comunicat, decat ca doar magistratii nu vor fi atacati de Art. 40, ceilalti vor fi actualizati la pensii dupa 2022! Ei, magistratii, se considera discriminati, dar negrii de pe plantatiile de bumbac ale armatei, politiei si serviciilor de ce sa fie discriminati? Poate-mi explica si mie cineva cum sta treaba...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aceasta este presupunerea. Argumente:

      - 225 senatori si deputati au initiat proiectul, cu tot cu magaria de la Art. 40. Fiind aproape cert ca acestia isi vor sustine si vota megaria.
      - din 13 avize (incluzand PV al guvernului), doar 3 incrimineaza Art. 40 sau propun eliminarea lui.
      - din cele 3 avize favorabile: unul (Consiliul Legislativ) incrimineaza explicit intregul Art. 40, unul (Comisia de Aparare) incrimineaza explicit Art. 40 doa in ceea ce ii priveste pe militari, iar ultimul (Comisia Juridica) incrimineaza Art. 40, dar cu motivatie exclusiv pt. magistrati.

      Mai departe, trebuie ne evaluam sansele la modul realist. Adica, doar o minune ... poate lumina mintile decidentilor.

      Lumina care speram sa le vina. Intrucat in caz contrar, va urma ceva radical unde vor pierde: un razboi pt. drepturi si libertati fundamentale si constitutionale acordate militarilor, in regim egal precum cetatenilor civili. Fara discriminari pt. primii si fara privilegii pt. ultimii. Acesta urmand sa fie si ultimul razboi din tara asta, pt. instaurarea democratiei autentice!

      Ștergere
  4. Referitor la Art.40 din Proiect: Comisia pentru Aparare are in responsabilitate Sistemul de Aparare si siguranta nationala,Comisia Juridica se ocupa in principal de Miniserul Justitiei,etc.si au insistat pentru eliminarea personalului militar si de justitie din Art.40.
    Parerea mea este ca Art.40 sa fie eliminat definitiv deoarece legea se refera la SALARII si nu la PENSII si nu are ce cauta aici. Eventualele amanari ale actualizarii pensiilor se pot aproba din 2018 prin Legea bugetului sau Oug.etc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Precedentul legislativ demonstreaza ca o coalitie majoritara, voteaza cf. emanatiilor din avizul/punctul de vedere al Guvernului - chiar daca acest aviz are doar caracter consultativ. Bineinteles, cu conditia ca guvernul sa fie desemnat de coalitia majoritara (conditie indeplinita in cazul de fata). Iar punctul de vedere al actualului guvern, ne este defavorabil.

      Ștergere
    2. Sa ne clarificam. Legea se refera la salarii. Toate motivarile se refera la salarii. Principalul obstacol e reprezentat de lipsa fondurilor la care initiatorii garanteaza ca exista. Art 40 demonstreaza ca MINT. Se incearca emiterea unei Legi ale carei efecte sunt ff discutabile, unul fiind efectul Legii asupra pensiilor. Dar, prioritar ramane MINCIUNA. Hai sa crestem salariile dar nu sunt bani. Am mai avut o Lege emisa in acelasi stil care e in vigoare din 2009 dar nu se aplica nici azi. Astia sunt politicienii nostrii. Ne cer votul si ne multumesc tragandu-ne tepe.

      Ștergere
    3. @Smecheras Bursuc

      S-o fi referind legea doar la salariile bugetarilor dar impactul acestei legi depășește cu mult această sferă având implicații asupra pensiilor, asupra salariilor din mediul privat, a ajutoarelor sociale până la ajutoarele de înmormântare.
      Nu doar problema fondurilor necesare bugetării acestei legi este cauza art. 40 ci și alte considerente. Unul îl reprezintă fiscalizarea diferită a salariilor de cea a pensiilor. Actualizarea pensiilor militare cu noile grile salariale ar duce la o creștere a pensiilor care, in valoare netă, prin neimpozitarea unui cuantum de 2000 lei și eliminarea plății din pensie a CASS, pot depăși valoarea netă soldei unui activ echivalent iar dacă de anul viitor aceștia vor suporta integral din soldă contribuția de asigurări sociale și cea de sănătate activii vor constata că este mult mai rentabil să fii pensionar. Pe lângă diverși diletanții și visători politici și în guvern și în parlament sunt destui profesioniști (la secretariatul general al guvernului sunt peste 3200 funcționari iar la parlament peste 2400) care se străduie să-i convingă pe alde Dragnea/Olguța Vasilescu că realitatea și impactul provocat de o astfel de lege e mult diferită de visurile lor onirico/electorale.
      Politicienii noștri nu vin din spațiul cosmic și nu sunt impuși de ONU sau FMI ori forțele de menținere a păcii ci sunt aleși democratic de noi și dintre noi. Inclusiv multe din acțiunile rezerviștilor militari stau sub zodia politicului, de la partide politice inființate de aceștia, la structuri asociative ( vezi mai ales ANCMRR), bloguri ( vezi Huhu Rezea), până la persoane fizice ( vezi protestul lui Vlăduțoiu).



      Ștergere
    4. Bine , bine. Dar cum rezolva art 40 din Lege problema? Efectele fiscalizarii diferentiate nu dispar prin blocarea pensiilor. Dupa care.... Chiar si Legea 263 permite depasirea , hai sa-i zicem, bazei de calcul. E diferita fata de ... castigurile celor activi. Asta e motivul pentru care, intrarea in randul pensionarilor echivaleaza cu trecerea la statutul de cersetor. Veniturile activilor sunt 40% solde si 60% alte drepturi care, esalonat, functie de cresterea vechimii de pensionar, dispar din baza de calcul. Toti desteptii despre care vorbesti au un singur scop, lovirea pensionarului ca inca mai sufla. Altul e lovirea celui care tace. Cate majorari au avut sanatatea si innvatamantul in ultimii 10 ani si cate au avut cei din aparare? Diferenta e proportionala cu ... amenintarea cu greva. Sa ne imaginam Piata Victoriei plina , nu cu taximetre ci cu ... blindate. Dar sa nu exageram. Avem o Armata de doi lei pentru ca atat dau politicienii pe ea.

      Ștergere
    5. @ Smecheras Bursuc 14:10
      O rezolvă în sensul amânării actualizării până când prin modificări ale legislației pensiilor se rezolvă problema. Nu fac confuzie intre baza de calcul a pensiilor și veniturile salariale ale activilor similari, prima fiind de regulă mai mică. Dar chiar și la o pensie brută mai mică decât baza de calcul diferența de fiscalizare poate face, de anul viitor când se mărește fiscalizarea veniturilor salariale ( acesta fiind de fapt scopul nedeclarat al acestei faimoase legi a salarizării care aruncă cu venituri salariale ca invitații la nunțile cu maneliști), ca o pensie brută mai mică decât baza de calcul, care este și ea mai mică decât veniturile salariale brute ale similarului activ, să ajungă la valoare netă mai mare decât venitul net încasat de activul similar.
      Nu trebuie mers cu comparația majorărilor salariale la sănătate și învățământ ci e suficient dacă ne raportăm la colegii din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Dar asta e altă poveste. In capitalism determinat este raportul cerere- ofertă. Chiar dacă am umple Piața Victorii de blindate tot nu s-ar întâmpla mare lucru, clasa politică și romanul de rând nu percep apărarea ca pe o necesitate stringentă, mai ales în contextul integrii în UE și apartenenței la NATO. Și unul și altul au, la nevoie, un spațiu de refugiu și siguranță departe de conflict.
      Până nu se va schimba percepția acestora privitoare la apărare nu vom obține decât firimituri ca și până acum. Cum oligarhia politico-economică are nevoie să fie protejată în interiorul țarii de către proprii cetățeni nemulțumiți, structurile de ordine și siguranță internă: afacerile interne, SRI, SPP, STS, gardienii din penitenciare, sunt deja în fața armatei la salarizare dotare și alte drepturi.
      Ori in schimbarea percepției un rol important ar trebui să avem și noi. Neputința și obida nedreptăților suportate îi face pe mulți dintre noi să coboare nepermis ștacheta comportamentală și câțiva colerici cu ieșirii de maidan dau cu tesla în bilele de tenis ale tuturor militarilor iar tolerarea lor ne face părtași. Ieri făceam un apel la comentarii civilizate și nu-l facem de florile mărului ci în urma unor semnale și atenționări privind posibilitatea ca unele siteuri să fie reclamate și chiar închise pentru injurii, mai ales la adresa unor persoane publice iar unii autori să fie aduși in fața justiției.

      Ștergere
  5. R 26500
    Hai ,macar dreptul la replica la o intrebare a lui Mares la topicul anterior daca nu si problema cu ”detectivii particulari”.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ei motiveaza pentru magistrati DISCRIMINAREA, dar noi suntem DISCRIMINATI DE MAGISTRATI! Clar!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Argumentul pueril/mecanic, este ca justitia este putere in stat. Ca atare - dupa ei, fiind putere in stat, justitia ia ce decizii doreste pt. a-si apara/conserva propriile interese. Care - dupa ei, daca ar fi afectate, cica ar fi afectata independenta justitiei.

      Teoria este de coma de fapt! Justitia nu este realmente putere in stat si nici nu are cum sa fie, din 2 motive:

      - justitia nu judeca dupa legi emise de justitie, ci dupa legi emise exclusiv de politic. Ca atare, nu are cum sa fie independenta de politic, ci este subordonata politicului.
      - justitia nu este SRL sa isi castige existenta din fonduri proprii, ci are o existenta dependenta exclusiv de buzunarele contribuabilor. Ca atare, din nou justitia nu este independenta, ci depinde exclusiv de buzunarele cetatenilor.

      Problema de fond este ca in toata aceasta combinatie, in situatii similare - cum a fost in 2011 cu desfiintarea pensiilor de serviciu, justitia nu isi apara decat propriile interese. Fiind un simplu element mecanic al "aparatului de partid si de stat" de tip monolit.

      Ștergere
  7. Off Topic..mosul zice si tare-mi place !! Daca Mosul zice ..categoric ..asa-i ...!!!
    PS..pretenarii lu m-Alul ..!!
    Mos Alecu
    1 oră ·

    Mai vechiul (si fara sanse de vindecare) "client" al unor clinici de psihiatrie , tigri2 (motănelul căcăcios , viorel kis) , si-a gasit un aliat de nadejde in Corneliu Ifrim ... in a-l musca de c.r pe mos alecu ...
    Primul mai are , rare , momente de relativa luciditate , dar singura lui constanta este ascunderea (prin stergere) a productiilor lui ... intelectuale !
    Cel de-al doilea are un fix dominant cum ca ar fi ziarist - pamfletar ... Din asta rezultind peroratii kilometrice fara cap si fara coada care-l extaziaza , si-i intaresc convingerea ca "noroc de el" ca se mai inteleg (si se rezolva) toate nedreptatile...
    Cornelusule șăzi cuminte !

    RăspundețiȘtergere
  8. Prin eliminarea Art.40 din L 111/2017 daca acest proiect devine Lege in acest an, pensionarii militari ar fi singurii beneficiari ai Actualizarii deoarece in anul 2017 numai Sistemul de Aparare beneficiaza de majorari salariale,cei din justitie, diplomatie,parlamentari, etc nu au majorari salariale in acest an.
    Actualizarea din acest an ar fi benefica pentru pensionarii militari deoarece in primul rand s-ar pune ORDINE in sistemul pensiilor militare de stat !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Daca ar fi asa, de ce nu se vorbeste nimic si nicaieri de asta, prietene? Nici un ziar sau post tv nu clampanesc nimic, de parca suntem sabotati cu intentie marlaneasca!

      Ștergere
    2. Chiar dacă legea salarizării intră în vigoare și se aplică pentru militari din acest an, fără art. 40 actualizarea pensiilor pentru militari se face tot pe legea 223/2015, care poate fi modificată în sensul amânării actualizării, de exemplu sub pretextul că nu este terminată recalcularea că nu au fost rezolvate contestațiile etc. Plus că intenția declarată a ministrului muncii este ca după intrarea în vigoare a legii salarizării să înceapă analiza legislației în domeniul pensiilor și eventual modificarea și corelarea acestor legi cu legea salarizării mai ales pe partea fiscalizării. Experiențele anterioare sunt mai mult decât lămuritoare și sunt destul de convins că nici anul viitor nu vom vedea această actualizare.

      Ștergere
    3. Cred ca vorbim de multa incompetenta. E total aiurea sa crezi ca majorand salariile nu apar si alte efecte. Unde sunt analizele. Cum isi poate inchipui cineva ca pensia e ceva care nu are legatura cu salariul? iar interventia de blocare a pensie cand salariul creste determina o deteriorare rapida a nivelului de trai, tocmai a celui care a dat totul si este la nevoie. TOTAL IMORAL. Nu exista o explicatie de bun simt si e chiar o nesimtire ca se incearca explicatii. Ca sistemul de pensii are vicii, sa nu uitam ca e rodul activitatii politicienilor, politicienii trbuie sa le rezolve. Dar cand majorezi salariul, te uiti la toate efectele si dimensionezi majorarea cat sa-ti ajunga banii sa acoperi toate efectele. Daca te incurca pensionarul... nu e bine. E de bun simt sa consideram ca omul, cat a muncit, a asigurat plata inaintasilor si nu avem dreptul sa-i luam resursa care il ajuta in ultima parte a vietii. Nu i-a oprit nimeni pe domnii politicieni sa inlature neregulile din sistem. Dar sa fie pe fata. E o moda sa acorde drepturi unor categorii in defavoarea altora. Dar, in ultimul timp numai pensionarul e lovit. Sa nu uitam OUG 57 cu acelasi vestit art 40. O alta marsavie e ... repetarea continua a refrenului cu cresterea salariala la Armata. Pentru curiosi... verificati ritmul cresterilor salariale la Armata fata de... a zicem invatamant. Se pare ca unii sunt atat de dobitoci incat cred ca daca suntem in NATO nu mai au nevoie de Armata. Altfel nu se explica de ce suntem asa de idioti.

      Ștergere
  9. Daca guvernul PSD-ist vrea sa
    ne arda o va face chiar daca din lege dispare art.40. Guvernul a mai folosit tehnica OUG.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie schimbari radicale in societate! Practic, la acest moment, orice putere in stat este ilegitima. Intrucat provine in urma unor alegeri/mecanisme in care NU toti cetatenii au dreptul sa candideze si sa fie alesi. Cum este cazul, militarilor in activitate.

      In cosecinta, cele 3 puteri in stat provin urmare a unui mecanism antidemocrat, prin care NU se acorda dreptul tuturor cetatenilor de a candida si a fi alesi. Acest element este mai mult decat suficient care sa atraga ilegitimitatea celor 3 puteri.

      Ștergere
  10. Iar avansari in grad ale unor militari aflati deja in rezerva/retragere https://www.agerpres.ro/comunicate/2017/05/15/comunicat-de-presa-administratia-prezidentiala-16-43-41

    In afara de faptul ca nu vad de nicio culoare rostul unor astfel de avansari dupa trecerea in rezerva/retragere. Mai este un motiv. Cum sa avansezi in rezerva/retragere pe cineva - de exemplu de la colonel la general, dar sa ii achiti pensia militara in continuare, tot pt. gradul de colonel? Adica macar sa fie pana la capat recunoasterea, daca tot e sa fie ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Avansarile astea tampite continua sa se faca sa se abata atentia de la gradele obtinute de precedesorii din vremurile de demult, ehei, si astfel sa apara o continuare fireasca pe un obicei firesc, stramosesc, din indepartatele ere ale basismului medieval!

      Ștergere
    2. Chestia asta cu avansarea in rezerva/retragere, este si o mistocarie pana la urma pt. toata tagma militara. Chiar stiu un caz. Cam papagal tipul. Trece in rezerva maior, iar in rezerva ajunge ... colonel. Facut de Oprea pe listele ANCMRR.

      Poanta si mai dura este ca daca il reactivezi acum, NU ai cum sa il incadrezi pe o functie de colonel, intrucat nu stie ce sa faca pe ea, nivelul lui este tot al gradului de maior cu care a trecut in rezerva. Iar daca il incadrezi, structura aceea este ... ucisa pur si simplu. Numai aberatii!

      Ștergere
  11. Poate vede si d-nul senator Falcoi desi sunt convins ca stie.Va admir si va respect d-nule comandor(prefer comandor mai mult decat senator)Si da!! va multumesc pentru efort.Desi poza mea o vedeti stiti foarte bine ca am colaborat/conlucrat in toate misiunile....Dvs fara noi v-ar fi fost greu,iar noi eram "cainele de paza" al dvs(intrarea in zona de nimicire/iesire din zona/lasat inamicul sa cada in capcana.....deh chestii "simplute" de tactica Av. si RAA
    Dar conteaza ce am scris mai jos:

    "poporul care nu-si hraneste armata va fi OBLIGAT curand sa hraneasca armata dusmanului"
    Napoleon Bonaparte

    "hrana" nu inseamna doar "mancare"....inseamna multe altele

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Relevant citatul din Napoleon. L-am atasat si in material.

      Ștergere
    2. Fost pilot pe supersonice ..senator ..USR
      Ne poate spune distinsul domn Falcoi ..ce doctrina politica a imbratisat ...??

      Ștergere
    3. Apropo ..
      USR...parca acum recent a votat impotriva pensionarilor militari
      Sa intelegem ca don Falcoi ..va vota ..contrar maretului partid ..???

      Ștergere
    4. @ CEZAR 16 mai 2017, 17:22. De ce nu il intrebi personal? A publicat adresa. Dupa ce ca e printre putinii demnitari care a coborat printre noi (unii dintre noi fiind si bine dusi cu sorcova), acum ce facem, il ingropam? Sau te deranjeaza ca ii baga in seama pe militari?

      Ștergere
    5. Il intreaba la Bastion in wek, caci sunt ambii din Timisoara!

      Ștergere
    6. Nici maca nu l-asi saluta !!

      Ștergere
  12. A inceput ... scandalul! Sindicaliştii CRITICĂ în bloc proiectul în Comisia de muncă din Senat. La discuţii participă şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu (Fiola - cum este mai nou, alintata).

    http://www.mediafax.ro/politic/sindicalistii-critica-in-bloc-legea-salarizarii-in-debutul-dezbaterilor-comisiei-de-munca-din-senat-la-discutii-participa-si-ministrul-muncii-lia-olguta-vasilescu-16315478

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce i se spune Fiola? :)

      Ștergere
    2. Medicii militari si intregul personal medical auxiliar, cresteri salariale!
      Maine va fi randul celor cu titlul stiintific, dr.! :))

      Ștergere
    3. Au dat-o deja pe "barbi". Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat marți că inechităţile din sistemul bugetar vor fi corectate abia în 2022. A bagat si placa cu "sustenabilitatea".

      http://www.stiripesurse.ro/ministrul-muncii-noi-declara-ii-despre-legea-salarizarii-suntem-dispu-i-la-concesii_1196435.html

      Ștergere
    4. Fiola a "menţionat, în deschiderea dezbaterilor, că Legea prevede o creştere cu 56% în medie a salariilor bugetarilor, precum şi creşteri de 100% la baza piramidei salariale şi mai mici la vârf".

      Hmmm! Daca ne luam dupa avizul guvernului care majoreaza de la 01.01.2018 contributiile de asigurari cu 23% prin preluarea acestora in totalitate de catre angajati de la angajatori, rezulta ca acea crestere medie reala va fi de fapt de cca. 33% pana in ... 2022.

      Ce mai zice Fiola? "Ea a subliniat că vor exista creşteri de 100% la baza piramidei salariale, iar în Armată vor fi majorări de peste 200%, tot la baza piramidei salariale din acest domeniu!" Mda! De fapt, baza piramidei salariale este ... salariul minim pe economie. Care se preconizeaza a ajunge la 2 500 lei in ... 2022. Fiola recunoscand practic ca acea crestere de peste 200% la armata, nu face decat sa aduca in 2022 la nivelul salariului minim pe economie de 2500 lei, si pt. membrii armatei care acum sunt retributi in mod jenant ... sub salariul minim pe economie actual. Sau mai direct, Fiola recunoaste la acest moment ca dintre toti bugetarii, armata are cele mai proaste lefuri.

      Ștergere
  13. Critica un domn cerebral, numit Coarna, nu un individ buhait, numit Doaga Dogaru!

    RăspundețiȘtergere
  14. Fiola cu stricnina ar trebui ejaculata din functie cat mai urgent!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corneliunsson,
      Nu mai scrie mascari! Ce ai? Boala lui Kalake?

      Ștergere
  15. Răspunsuri
    1. Am dat si o cautare pe Google si tot nu m-am dumirit...
      Oricum, cred ca Lia-Fiola s-ar intelege bine cu papagalul din videoclip, se pare ca au acelasi temperament.. :)

      https://m.facebook.com/groups/1662448927398960?view=permalink&id=1788433638133821

      Ștergere
    2. Lasă,Fiola.Fă rost de o cupă și dă-io ciobanului că plânge!

      Ștergere
  16. Avand in vedere ca discutiile si nemultumirile in randul rezervei armatei sunt foarte aprinse cred ca CSP a MApN ar face bine sa publice ( a mai facut-o pe timpul ,,nebunului,,)o lista din care sa reiasa clar pentru fiecare dosar pensia calculata potrivit Legii 223 si cuantumul aflat in plata. Am fi foarte surprinsi sa vedem ca peste 60-70% din aceste pensii nu ar creste deloc cel putin pana in 2020. Dar se pare ca onor conducerea MApN nu are oameni pregatiti sa sustina punctele noastre de vedere ori nu se doreste.
    Seful SMG si cel al DFC a MApN ar trebui sa solicite celor doua camere sa fie audiati in legatura cu coeficientii din lege si cu aberantul art.40. Iar audierile sa fie publice . Sa vedem si noi, deschis, daca sunt de partea subordonatilor sau nu. Daca au sange....kaki.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Micutzule, intr-un stat mafiot sunt numiti cappi di tutti cappi al acestor mafioti in functiile cheie! Un mafiot nenorocit sa se duca la alti mafioti nenorociti, pentru ce, daca este sub cod omerta?! Si mass media este mafiota si sub cod omerta. Ai auzit zilele astea discutandu-se despre soarta rezervistilor potlogariti si jefuiti de catre aceste clanuri mafiote de stat? Ne-a tinut cineva partea, ne-a ajutat cineva? In Sicilia s-a nascut Mafia particulara, o bagatea oarecare, dar in Romanistan este Inalta Academie Mafiota de Stat, la rangul de 7 stele, care si pe cea japoneza a eclipsat-o, precum in crime si genocid Hitler pe Mussolinni! Mafiile straine sunt carpe de sters pe jos, comparativ cu mafia politica romanistana!

      Ștergere
  17. Ati citit ce a declarat Olguta, astazi, despre pensiile militare? ,,Sunt inghetate deja, dar... nu pana in 2022..."

    RăspundețiȘtergere
  18. De curiozitate.....

    http://m.go4it.ro/curiozitati/cat-castiga-un-luptator-seal-pe-care-us-navy-vrea-sa-il-transforme-acum-in-cyborg-16256845

    RăspundețiȘtergere
  19. De aici sa intelegem ca se vor reactualiza si pensiile?
    http://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/s-a-aprobat-ordonanta-2-2017-deputatii-au-decis-din-iunie-cresc-salariile-pentru-militari-politisti-etc-ce-s-a-mai-stabilit-pentru-militari-si-politisti-631045.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm! Abia sunt sosit de pe drum si nu reusesc sa leg deloc informatia, cu datele oficiale. Fara sa am pretentia ca nu am citit pe graba, dar eu nu vad absolut nicio majorare salariala pt. armata, stabilita de OUG 2/2017 sau de Legea de aprobare a OUG 2/2017. Imi scapa ceva cumva?

      1]. OUG 2/2017 este acesta https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OUG_2_2017.pdf. Nu vad nimic despre nicio majorare salariala la armata.

      2]. Apoi a urmat traseul legislativ pt. aprobare prin lege. Traseul este aici http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16199. Senatul nu a modificat nimic prin legea de aprobare, rezulta de aici http://www.cdep.ro/proiecte/2017/100/40/2/se57.pdf.

      3]. Din traseul legislativ http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16199, rezulta ca intr-adevar, azi a fost adoptata de CD legea de aprobare a OUG 2/2017. Cu amendamentele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci si ale Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

      Amendamentele admise sunt aici http://www.cdep.ro/comisii/munca/pdf/2017/rp142.pdf si practic acestea reprezinta elementul IN PLUS la OUG 2/2017 in original.

      Hmm! Eu nu gasesc printre amendamentele admise legat de armata, decat numai ceva legat de MEDICII MILITARI!

      "Art.III. – (1) Începând cu luna iunie 2017, personalul militar,poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special
      din sistemul administraţiei penitenciare – MEDICI – din sistemul
      de apărare, ordine publică şi securitate naţională, indiferent de
      funcţia pe care este încadrat, pot opta, în locul soldei de
      funcţie/salariului de funcţie, gradaţiilor şi soldei/salariului de
      comandă după caz, pentru salariul de bază stabilit pentru o funcţie
      echivalentă, potrivit prevederilor din familia ocupaţională „Săn
      ătate”, la care se adaugă solda de grad/salariul gradului profesional deţinut.

      (2) Ajutorul la trecerea în rezervă sau în retragere ori la încetarea raporturilor de serviciu, pensia şi alte drepturi specifice care se acordă, potrivit legii, personalului prevăzut la alin.(1), se Stabilesc în raport cu soldele/salariile lunare brute cuvenite în calitate de personal militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, corespunzătoare funcţiilor încadrate, potrivit legii.”

      CONCLUZIA MEA FIIND CA STIREA PREZENTATA DE ACEL COTIDIAN, ESTE COMPLET ... FALSA. CINEVA A CITIT DOAR PRIMELE CUVINTE DIN CE AU ADOPTAT DEPUTATII DESPRE ARMATA, CAND DE FAPT DEPUTATI AU ADOPTAT CU TOTUL ALTCEVA DECAT MAJORARI SALARIALE PT. ARMATA!

      Nu am vazut bine? Gresesc undeva?

      Ștergere
    2. Au reusit da bulverseze si sistemul militar prin legiferarea modalitatii de salarizare pt serviciul medical.
      Maine seful SMF va opta pt salarizarea primarului din LasFierbinti, iar Cezar va opta pt politistul comunei sau...pt ajutorul social al lui Floricel!

      Ștergere
    3. Se pare ca nu pierzi nimic din ...operele alese ale cinematografiei ..PROTv.!!
      Felicitari ...!!!

      Ștergere
    4. D-le, R-2650016 mai 2017, 21:35,nu gresiti nicaieri , aveti perfecta dreptate , doar ca intrebarea mea era ironica si rautacioasa. Am vrut sa va supun atentiei un articol in care titlui nu are nici o legatura cu continutul acestuia. De aici pleaca si intoxicarea si invrajbirea civililor impotriva noastra.Cu respect, sa aveti o zi buna.

      Ștergere
  20. Am remarcat o asemanare izbitoare intre mos Alecu si prezentul guvern.
    Mos Alecu daca nu ar avea naivi ,habarnisti ,dusi cu sorcova sa-i creada sporovaielile de pe fb ar fi falimentar.
    Guvernul daca nu ar fi avut naivi ,creduli in orice, vânatori de pasari de pe gard, habarnisti ,dusi cu sorcova , nestiutori de calcule economice , nestiutori de câte zile are saptamâna sau numele tarii in care traieste ,etc sa le creada promisiunile nu ar fi obtinut voturile pe care le-a obtinut.
    Vorba lu Camil Petrescu ”daca nu ar fi prosti, intelectualii ar face foamea”.
    Sau poate la mijloc o fi vorba si de destinul unei natiuni ...............
    Si ce corectie iti aplicau unii pe aici când le spuneai pe sleau cum si câta incredere poti sa ai in doar promisunile prea marite si bine primite de unii.
    Acum se uita precum ”gașca-n lemne” la bunaciunile câstigate.
    Sa multumiti presedintelui ca totusi a promulgat legea si nu a intors-o in parlament s-o faca toti d-ampreună flendere si inca sa mai fie prin sertarele parlamentului.
    Hai ,salutare tigri 2- tot avia la inaltime ,restul pedestru si cu jalba-n proțap.

    RăspundețiȘtergere
  21. S a aprobat o majorare pentru medicii militari care opteaza pentru salarizarea dim Ministetul Sanatatii, in Camera Deputatilor! Actualizarea se discuta la Comisia pentru Munca din Senat in aceste zile.

    RăspundețiȘtergere
  22. Reddog - Fiola,din praduielile mas media ci ca se dopeaza cu CnH2n+1OH.,dar tu sti , si Dinca si Blejan nu erau straini de formula,daca nu pica Mazare, mai erau si azi prin zona.

    RăspundețiȘtergere
  23. Nu are legatura cu tema, dar merita atentia! NATO dă în CLOCOT: Turcia a VIOLAT de 141 de ori spațiul AERIAN al Greciei într-o ZI.

    http://evz.ro/nato-turcia-violat-141-ori-spatiul-aerian-greciei.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pregateste operatia Cipru...

      Ștergere
    2. Am citit si cred ca e nashpa/nasol/belea:(:(Oricum cred ca presedintele /dictator e "dus cu capul" Istoria recenta confirma ce inseamna erdogan,si nu m-am inselat in privinta lui inca de la inceput ca a comis-o cu dictatura(imi pare rau,concluzie amara pt cel mai puternic stat militar din NATO dupa SUA)
      PS Oare ii "calmeaza" rusii??

      Ștergere
  24. Haideti sa o lamurim! Fiola este dusa cu capul sa noi? Cica "pensiile militare au fost inghetate deocamdata". http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21769886-prima-dezbatere-legii-salarizarii-sindicalist-distrugeti-tot-bateti-joc-noi-rotaru-puteti-plecati.htm

    Deci, este oficial? Unde este actul normativ? Sau este secret de stat, clasificat?

    RăspundețiȘtergere
  25. @ Gelu Olescu, ai uitat micul amanunt ca traim intr-un stat mafiot si trebuie sa realizam ca acestia lucreaza doar pentru mafiotiii lor, nu pentru noi!

    RăspundețiȘtergere
  26. Scandal in Comisia de munca a Senatului
    Ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, a spus ca, dupa adoptarea legii salarizarii, trebuie analizata si situatia din sistemul de pensii.

    "Pensiile militare au fost inghetate deocamdata. Sigur ca ele nu vor fi inghetate pana in 2022. (...) Dupa ce terminam cu salarizarea, vom intra intr-o discutie foarte aplicata pe legislatia pensiilor din Romania pentru ca si acolo avem discrepante infiorator de mari. Adica persoane care la ora actuala au indemnizatia sociala minima, asa numita pensie sociala, care a ajuns acum la 520 de lei, au ajuns sa fie egali cu persoane care au muncit 15 ani si au cotizat la sistemul de stat. Este clar ca trebuie sa facem si acolo corecturile pe care le-am avut si aici", a spus Olguta Vasilescu.

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21769886-prima-dezbatere-legii-salarizarii-sindicalist-distrugeti-tot-bateti-joc-noi-rotaru-puteti-plecati.htm

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiola este dusa cu capul sa noi? Daca este oficial, unde este actul normativ? Sau este secret de stat, clasificat?

      Pe de alta parte, este clar ca trebuie sa intram in primele proteste organizate ALTFEL.

      1]. Suspendarea oricarei obligatii militare a personalului militar pensionat aflat in rezerva, pe toata perioada neactualizarii pensiilor militare.

      2]. Egalizarea obligatiile militare pt. toti cetatnii - femei si barbati, dupa modelul pensionarilor militari cu atributii la mobilizare/razboi pana la varsta de 63 ani.

      Adica, fiole din astea ca Olguta bine hranite si sanatoase tun, trebuie sa indeplinesca si ele stagiul militar obligatoru la razboi, pana la varsta de 63 ani. Asa cum sunt obligate si pensionarele noastre din armata!

      Astia nu isi revin pana NU ii zguduim pe limba lor, in privinta privilegiilor pe care si le-au tras vizavi de niste obligatii pe care au ajuns sa le aiba numai niste papagali din Romania, adica militarii.

      Ștergere
    2. Juridik,
      Este clar! Ia de la bogati si da la saraci!
      Cornele, te-ai scos!

      Ștergere
    3. Gelu, fiind sub-locotenent, voi trage sfori sa o iau...la mine la anticamera, secretar personal!
      Muierea asta ma uimeste...ori nu stie ce vorbeste, ori nu stie csnd sa taca!

      Ștergere
    4. Iuliane, pai zicea Fiola ceva ca sunt pensii militare de 520 lei, oamenii aia si-au pierdut capacitatea de munca si au invalditati si nu e normal sa aiba cat aia cu 520 lei fara o zi vechime si n-au ridicat un pai toata viata! O sa ia de la Generalul Izmana, Badalan si alti Gica Contras ai nostrii, cu gradele luate de la Luna, si care fac politichie contras!

      Ștergere
    5. m_Ale ..macar un card sa dai si tu ..si sunt satisfacut ...!!

      Ștergere
    6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  27. Pe Romania tv un parlamentar a tunat la Dogaru: ,,Unde ati fost zilele astea cand trebuia sa cereti drepturi pentru rezervisti si sa aveti acum pretentii, ca la Comisie si Senat n-ati fost vazut!?'' La care el a baiguit ca ,,nu trebuie prezenta cuiva ca sa se aplice niste drepturi constitutionale!'' Uite ca sindicalistul Coarna s-a luat cu ei de gat, de unul singur, si era sa fie dat afara din sala, saracul! N-a avut unul de-ai nostrii sa-l sprijine! L-au invins prin linsaj, seful comisiei spunandu-i amenintator si trufas casa aiba grija cum ridica tonul si comenteaza ca ,,PSD e la putere si sunt peste 240 de voturi!'' A spus-o la modul ingamfat si exact ca pedelista aia buzoianca ce a intrat in istorie cu ,,ciocu' mic!'' Si, atunci, ce pretentii sa mai avem ca de ani de zile nu castigam nimic doar cu fariseul si farseurul Dogaru pe post de falsa portavoce?! Inca o data s-a dovedit ca lipsa unui lider sindicat cu c..ie de berbec ne-a adus la acest esec lamentabil!

    RăspundețiȘtergere
  28. Fiola spune:
    "Pensiile militare au fost inghetate deocamdata. Sigur ca ele nu vor fi inghetate pana in 2022."

    ..Ca sa fiu rautacios: poate vor fi inghetate pana in 2222+ bonus inca 300 de ani.ca n-a zis ca mai devreme ci poate si mai tarziu.Ce a spus fiola/barbi este apa de ploaie si vorbe in vant care nu inseamna NIMIC!!

    RăspundețiȘtergere
  29. Sa nu aveti incredere in politicieni chiar daca provin din mediul militar.Va aduceti aminte de un individ,fost sef al SMG,Eugen Badalan ,membru PDL,senator,secretar al comisiei de aparare ,care a votat legea lui Boc cu ambele maini?Analizati-l si pe Dobritoiu,care a comandat trupe de studenti ai Institutului medicomilitar.Ati auzit voi vreo luare de pozitie in ultima vreme, a sa pe tema pensiilor militare?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vorbesti de ..puscariasi ..??

      Ștergere
    2. @Iceparu: Onorabile, cu siguranta ca toti militarii politicieni au facut front comun impotriva noastra si ne-au dat lovitura de gratie a calaului! Macar o voce stridenta de militar nu s-a remarcat, ne-au lovit cu votul si in mod talharesc! Unul nu s-a opus cu vehementa! Si doar rezervistii le-au dat credit electoral...

      Ștergere
  30. Si a foost bine la Senat, la comisie...
    Cat de deskisa (?) a fost Olga! I-a ajutat pe medicii militari...ca deh, mai ne cautam si noi...
    Apoi pe Fi sefi, nu cu 5 ci doar 10%, caci sunt vremuri grele.
    Dar, la presiune, pompe, administrative nu a rezistat mult... e mignona!
    Doar 25% pt primari, vice, secretar...in aceasi formula si la CJ! Pentru ca, e pericol mare cu fonduri UE!
    Dar, de Ioana de ce ati uitat? Cum care Ioana? Secretara noua a primarului.... Ce, daca domn' Primar (Nelutzu) intre 4-6 oki, i-a promis ca o ia si la...Miami, ea nu merita mai mult? Da...i-a dat un telefon nou, generatia a 5a, ca F-35, dar numai atat? Predecesoarea ei a primit mult mai mult si casa si masina...kiar si prefectura pe mana!
    Cred ca s-a pacalit cu astia!? Se misca mai greu decat ceilalti, vor sa para democrati si mimeaza dialogul fie el si social!
    Vorba lui Flori din Vaslui: Va pup unde vreti, dar numai pi bani!
    O fi bine?... Ma indoiesc, caci ca maine nu-i poimaine si vin alegerileeee!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iulian: Te intrebi cat de deschisa a fost Fiola? Atat de tare a fost de deschisa ca i-am vazut gugutzul!

      Ștergere
  31. Am găsit un comentariu pe un alt site al rezervistilor, scris de dl.Callatianul Ovidiu, care merita sa fie transmis si pe site-ul nostru, fapt pentru care, cu permisiunea d-stra il redau mai jos : Ați expune opinia ca militar activ la un proiect de lege aflat în dezbatere la parlament care privește salarizarea militarilor nu poate fi considerat vorbit în front și peste 80% din militarii armatei române de astăzi pot face propuneri pertinente. Ca nu o fac, deși au dreptul, ba mai mult sunt invitați să o facă prin acea pagină de internet specială pentru așa ceva, existentă la fiecare cameră -”Opiniile persoanelor interesate asupra propunerilor legislative aflate în consultare publică:” , demonstrează că doar cunoșterea limbii engleze, a STANAG-urilor, participarea la aplicații și activtăți comune cu alte armate NATO și executarea de misiuni în teatre nu este suficient pentru a fi intergrați pe deplin în această alianță și că pe lângă imensul handicap al dotarii și înzestrării cu armament, tehnică și echipamant avem încă de recuperat și un mare handicap uman.

    RăspundețiȘtergere
  32. OFF TOPIC ..
    DIN CICLUL ..TOTI SUNT HOTI >....

    DEZVĂLUIRE INEDITĂ a unui fruntaş PNŢ: cum i-a RENOVAT Corneliu Coposu casa Siminei Mezincescu EXCLUSIV
    De Razvan Gheorghe
    Postat la 17 mai 2017, 07:00
    292 Vizualizări
    Simina Mezincescu si Corneliu Coposu
    mediafax.ro
    Share
    Tweet
    Share
    E-mail
    Comentarii

    Fruntaşul ţărănist Barbu Piţigoi (86 de ani) – fost deputat şi lider cu atribuţii organizatorice la vârful PNŢ-ului de la începutul anilor ’90 – dezvăluie un episod total necunoscut derulat la doar câteva luni după Revoluţiei, într-o perioadă în care Seniorul Corneliu Coposu căuta soluţii pentru asigurarea unor sedii corespunzătoare organizaţiilor bucureştene.

    Potrivit lui Piţigoi, o ofertă de nerefuzat (dat fiind contextul politic delicat şi constantele persecuţii ale CPUN-ului ) a venit chiar din partea Siminei Mezincescu, şefă de protocol a Casei Regale a României şi fostă deţinută politică, care a pus la dispoziţia ţărăniştilor o casă proprietate personală. Piţigoi povesteşte – în lucrarea „Generaţia care şi-a făcut datoria” (editată de Asociaţia Creştin Democrată România de Mâine, Bucureşti, 2016 – că, imediat d

    RăspundețiȘtergere
  33. @Cezarica,Termina-ti dizertatia taranista, a celor care, detinand puterea patru ani, ne-au shuntat privatizandu-ne pensiile contributive prin mousiu Caltabos, n-au dat un leu la penzii si salarii, macar raportat la inflatie, si au facut ravagii catastrofale in economia tarii...Am dus-o foarte greu atunci, aveam pensie de 3.000.000 lei, la banii aia, dar cand dracul am dus-o eu bine?! S-a vazut apoi rezultatele acelei guvernari ca romanii i-au scos din Istorie! Definitiv.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca ai fi avut 3000 000 pensie in perioada 1996-2000 erai ... tare. Mai uit in tabelul cu solde si functia de colonel in 1998 era mult sub...

      Ștergere
  34. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  35. Domnilor , consider ca @Iceparu are dreptate. Nu trebuie sa ,, punem boticul,, la orice. Nu inteleg sub nici o forma de ce daca am trimis opiniile noastre pe pagina oficiala a senatului , acum sa le trimitem pe adresa secretarului comisiei de aparare. Si sa fie si pertinente. Pai domnul pilot militar le considera impertinente pe cele oficiale ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am ramas cam ... conesrvatori! La emisiunea cu comandorul Vladutoiu, senatorul ala cu capu' pe nume Serban, s-a dat de gol cu ceva in genul, ca alesii neamului fac pipi pe acele opinii. Si ca de fapt, totul se transeaza in ... comisii.

      Ștergere
  36. APEL LA UNITATE
    Este de apreciat si totodata imbucurator faptul ca in aceste zile fierbinti, toate structurile asociative ale militarilor in rezerva/retragere au avut un mesaj comun pe care l-au transmis pe grupuri, comisiilor de specialitate din Parlamentul Romaniei. Este un inceput mai ales ca ne-am gandit la noi pensionarii militari, dar si la camarazii nostri in activitate. Lupta noastra este si lupta lor. Spre deosebire de pensionari, militarii activi din cauza unor prevederi ale legilor specifice, care restrang drepturile lor constitutionale (libertati fundamentale ale cetateanului civil), nu se pot exprima liber. Dar noi ne putem face auzit cuvantul, putand fi sanctionati numai de camarazii nostri si de societatea civila. Prin demersul inceput de mine, am vrut sa atrag atentia si asupra faptului ca in conformitate cu principiile Statului de Drept, controlul civil asupra Armatei il reprezinta numai bugetul pentru aparare. Rolul ministrului civil al apararii, numit politic este de a sustine si promova in guvern si parlament interesele militarilor si ale Armatei. Actul de comanda este atributul exclusiv al comandantilor militari. In sensul celor exprimate, va rog sa analizati cu cel mai profund discernamant propunerea pe care o fac tuturor asociatilor care ii reprezinta pe militarii din toate structurile Sistemului National de Aparare la UNITATE. Numai UNITATEA da PUTERE. Numai uniti vom putea sa ne facem glasul auzit. Asa cum i-am scris si Domului Liviu Dragnea, ARMATA nu este a politicienilor. ARMATA este a tarii, este garantul independentei, integritatii si suverantati STATULUI ROMAN si al cetatenilor sai. De aceea va rog sa lasati ratiunea sa invinga si nu alte interese individuale sau de grup. 
    ONOARE, DEMNITATE SI PATRIE 
    Comandor (r) Nicolae Vladutoiu

    http://platformamilitarilor.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  37. https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwim3bLx4PbTAhWIO5oKHVUKDwkQqOcBCCEwAA&url=http%3A%2F%2Fpsnews.ro%2Fdezvaluire-inedita-a-unui-fruntas-pnt-cum-i-a-renovat-corneliu-coposu-casa-siminei-mezincescu-exclusiv-174376%2F&usg=AFQjCNGgQvnPdz3XWhGy8SzSGrTpmr3SBw&sig2=TRuFqtt_AzgofsRswuhSAw

    RăspundețiȘtergere
  38. ”Am cerut să se retragă din textul Legii salarizării Articolul 40 referitor la pensiile de serviciu. Nu e nici locul, nici momentul să abordăm problemele legate de pensii. În acest domeniu e nevoie de o analiză mai amplă, care să asigure echitatea în sistemul de pensii în ansamblul său.

    Este clar că sistemul de pensii necesită o discuție separată. Din acest motiv, până vom aborda legea pensiilor, evident cu consultarea asociațiilor de pensionari, cred că e mai înțelept să eliminăm prevederile legate de pensii din Legea salarizării unitare." a declarat președintele PSD într-o reacție pentru STIRIPESURSE.RO

    RăspundețiȘtergere
  39. Renuntarea la art.40 se va face deoarece acest art despre sistarea acualizarii pensiilor este neconstitutional.Problema este ca acest lucru s-a inteles cu mare greutate.Prin includerea acestui art.40 de fapt si-au aratat încă o dată, daca mai era nevoie, intentia despre strategia lor privind pensiile militare.Aceste aspecte ne duce cu gindul ca dupa adoptarea legii salarizarii vor face ei cumva(OUG sau alte smecherii) pentru prorogarea art.60 din Legea 223/2015 privind actualizarea, doar ne-au demonstrat de atitea ori ca umblă numai cu smecherii, asa i-au invatat ponta(cind a promis una si a adoptat legea 241)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din moment ce intenția inițială la elaborarea legii salarizării a fost neactualizarea pensiilor până la terminarea perioadei de finalizare a aplicării viitoarei legi a salarizării așa va rămâne. Schimbarea acestui lucru ar presupune alte modificării în minus a efortului bugetar necesar pentru aplicarea legii salarizării care și așa în forma finală va sări probabil din sumele prognozate inițial.
      Articolul 40 scutea de efortul unor alte prevederi ulterioare intrării în vigoare a legii salarizării Dar nu ar fi exclus să fi fost introdus tocmai cu scopul de a-i obișnui pe pensionari cu acest lucru. reacțiile succesive de nemulțumire estompează o nemulțumire generalizată care poate scăpa de sub control ( vezi principiul unor incendii mici controlabile în locul unui pârjol distrugător).

      Ștergere
    2. Asa e. Din pacate efectul e devastator. Urmeaza ca bugetarul sa traiasca mai bine pe suferinta si neajunsul amaratului de pensionar. Nu era mai bine sa stabileasca scoaterea din sistem a pensionarilor? Majorarea salariilor produce efecte. Daca nu s-au gandit la ele sunt nesanatosi iar daca stiau si au continuat, au nevoie de doctor.

      Ștergere

Acest blog nu este destinat pentru rating, ci sustinerii drepturilor militarilor de cariera, activi si in rezerva. Fiind vorba de o categorie profesionala ignorata si persecutata atat legislativ, cat si politic - in mod continuu incepand cu anul 2011, comentariile indecente nu isi au rostul!