joi, 27 aprilie 2017

Deșteptarea! Avem liber să transmitem direct la Senat, "via noastră satisfacție și nețărmurita recunoștință" pt. suspendarea actualizării pensiilor militarilor până minim în anul 2022!

Pașii de urmat

1]. Click pe "Propuneri legislative aflate în consultare publică", respectiv aici! Unde vom căuta printre toate actele normative pe cel care ne privește și care este înregistrat cu nr. B161/ 2017. Ca sa facilităm căutarea, cel mai simplu este sa introducem B161/ 2017 in caseta din stanga-sus si sa dam click pe "Caută". 


 Ne interesează caseta în care este înscris "Trimite opinie".

2].  Click pe caseta "Trimite opinie" și se va deschide o casetă precum în imaginea de mai jos. Pe care o completăm cu opiniile noastre și cu datele de identificare solicitate. După ce finalizăm opiniile, să nu uităm să dăm click pe caseta "Trimite". (A se evita diacriticele, intrucat apar alte balarii in loc de î, â, ș, ț, ă).



3]. Opinia noastră va apărea astfel alături de celelalte opinii transmise de cetățeni. Pe care le regăsim în totalitate aici (in josul paginii), respectiv la rubrica "Opinii trimise". 



Dacă suntem curioși să studiem cele 21 de opinii transmise de cetateni până la acest moment, descoperim că doar una aparține unui militar, din 170 000 de militari in rezerva/retragere si din tot cam atâția militari în activitate. Din experienta va informam ca opiniile stufoase sau pline de amanunte tehnice (financiare, juridice), nu doar ca nu sunt intelese de politicieni, dar nici macar nu sunt citite. Astfel am constatat ca sunt luate in considerare mai degraba opiniile seci, prezentate cat mai pe scurt, dar care prezinta cu fermitate anumite cerinte!

 
Legat de aceste opinii, avem obligația să vă readucem aminte ceva întunecat din culisele actualei coaliții de guvernare. Atunci când a fost adoptată Legea nr. 223 privind pensiile militare de stat, s-a produs o tâlhărie. Dacă la Senat ni s-a dat liber să ne transmitem opiniile pe marginea legii, nu ni s-a mai permis același lucru și la Camera Deputaților, unde ni s-a blocat transmiterea oricarei opinii. Legea fiind astfel adoptată în stil nord-coreean, cu excluderea celor pensionati anterior anului 2011 de la recalculare. Dovada este - aici, unde observăm că opiniile transmise sunt zero, deși noi fierbeam!

197 de comentarii:

  1. Parerea mea ...:
    Deocamdata ar trebui sa insistam pentru a demonstra ca nu beneficiem de ..pensii speciale (2 componente cu rezultat ..cuantum aiuritor ..10..20..30 de mii lei )
    Drept urmare..nu trebuie sa fim inghetati !!
    Se pot trimite si cupoane in copie cu pensii de 1500..2000...pentru credibilitate !
    Injuraturile si lalaielile ..nu isi au rostul ...!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    2. @ UnOarecare 27 aprilie 2017, 14:45, SPAM!

      Ștergere
    3. @#Cezarica, foarte, foarte bine spus sa se specifice ca nu avem pensii speciale, avem pensii militare, si uite ca eu am uitat sa scriu asa ceva, luat de val!

      Ștergere
  2. De asta zicea Premierul si ministrul Les ca nu sunt nemultumiri in armata!
    Eu nu cred ca este numai o opinie trimisa...imposibil!
    Sa nu fi trimis nimic ilustrul jurist, Calugarul moralist sau inconfundabilul matematician-legist, expert in operatii aritmetice mos Alecu?
    Nu pot sa cred asa ceva!
    Cum? Nu li s-a dat verde din Centrala? Ei, asa da, inteleg! 🌹🌹🌹 🚓 🎧

    RăspundețiȘtergere
  3. Expediat! Sper sa si apara. Din propria experienta va spun ca cu cat opiniile sunt mai filosofice, cu atat nu le citeste nimeni. Cat mai sec si cat mai scurt, dar sa exprime ce vrem!

    "Urmare a faptului ca desi in dezbatere se afla un proiect de lege care vizeaza salarizarea, initiatorii proiectului de lege intentioneaza sa afecteze prin prevederile Art. 40 drepturile de pensie ale personalului militar - prin suspendarea actualizarii pensiilor militare pana in anul minim 2022 (in conditiile in care aceste pensii nu mai sunt actualizate din anii 2007-2008), solicit următoarele:

    1]. Demisia din Parlamentul Romaniei a tuturor initiatorilor proiectului de lege;
    2]. Demiterea intregului guvern in conditiile in care diversi membri ai guvernului au adus la cunostinta opiniei publice faptul  ca proiectul de lege a fost initiat la modul informal, chiar de catre guvernul in exercitiu.
    3]. Eliminarea Art. 40 din proiectul de lege în partile care priveste personalul militar;
    4]. Luarea in considerare ca ultima alternativa la pct. 3, a suspendarii obligatiilor militare care revin personalului militar si dupa pensionare - in caz de mobilizare/razboi/campanie/alte obligatii, pe intreaga perioada a suspendarii actualizarii pensiilor militarilor.

    Readuc aminte cu aceasta ocazie intregului Senat asupra faptului ca acesta este al 2-lea act indreptat in anul 2017 contra pensiilor militarilor, primul fiind concretizat prin Art. 67 din Legea bugetului de stat pe anul 2017 (initiat si introdus in lege de guvernul Romaniei), prin care s-au instituit restante in achitarea la zi a pensiilor recalculate ale militarilor, avand ca efect intarzieri de 8-10 luni in achitarea drepturilor de pensie cuvenite.

    Semnat: ... (ofiter in rezerva)"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cate stiu, opiniile apar mai tarziu, poate chir a 2-a zi!

      Ștergere
  4. Olescule ..gresesti ..
    Te-ai aruncat ca broasca in bordura cu niste ..chestii...care produc doar resentimente !!
    Demisia guvernului te intereseaza pe tine ..???
    Per ansamblu inghetarea-i BUNA si justificata ..DAR NU AU CE CAUTA MILITARII ACOLO..!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar asta TREBUIE sa cerem: Scoaterea MILITARILOR din categoria SPECIALILOR..!!

      Ștergere
    2. Fac pipi pe ele de resentimente. Ce resentimente mai vrei, tu ai numar de curiozitate cati parlamentari au semnat porcaria aia initiata? Si de ce sa nu ma intereseze si demisia guvernului? Dar ce guvernul nu este cateaua acelor parlamentari? Nu s-a laudat Olguta ca de fapt guvernul a clocit proiectul la Sinaia, doar ca baga aa de forma sa fie initiat de Senat!

      Da, n-am mai pucat sa scriu, dar poate scrieti voi. Trebuie si demisia tuturor conducerilor ministerelor care si-au dat girul pe Art. 40.

      Ștergere
  5. Mi-a aparut opinia. Adadar pana acum suntem 2 cu opinii, din 170 000 de pensionari militari si din 170 000 de activi.

    RăspundețiȘtergere
  6. am trimis si eu doua opinii sper ca le va citi cineva.

    RăspundețiȘtergere
  7. Au semnat ca au initiat proiectul cam 45x5 = 225 parlamentari PSD si ALDE. Asta inseamna cam toti. Asa numita dezbatere fiind un simplu ... circ!

    RăspundețiȘtergere
  8. Au trimis mai multi pensionari militari(vezi toate propunerile referitoare la noi) doar ca nu am scris alaturi de nume si pensionar militar , asta ca sa fiu sigur ca va citi cunoscuta fiind aversiunea trinomului fata de noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-ai facut curios. Si am citit toate propunerile trimise online si afisate public pe site. La Art. 40 care ne intereseaa in special pe cei la pensie, se refera doar 3 persoane: Neagu, Baltaretu si eu. In rest, toate celelalte propuneri nu au nicio legatura cu armata.

      Tu probabil ai procdeat altfel. Nu ai trimis online propuneri sa fie vizibile pt. toata lumea, ci pe e-mail personal sau in plic la diversi senatori si deputati. Dintre cei 225 care au semnat ca popa sa ne friga. Oricum, ce nu se vede, nu exista! Si cine nu este facut de cacao in mod public, nu te baga oricum in seama.

      Ștergere
    2. Te cam repezi precum gaina la margica, postarile nu se proceseaza imediat asa ca ai rabdare si nu sari la gatul omului...

      Ștergere
  9. Asa gândește V Kis ;
    Postare ,propunere amendare legea salarizarii unice.
    ” -sporurile militarilor sa fie in concordanta sporurile acordate altor categorii si care au acelasi grad de risc, aceiasi importanta /grad de complexitate si comporta acelasi efort psihic sau fizic iar ecartul de procentaj sa fie incadrat intre niste limite rezonabile, gen 10-25% , deoarece sporurile uriase de 50-75-100% rastoarna toata grila de salarizare si de diferentiere;”

    Bravo D-nule Kis.
    Acum inteleg mai bine ce coceati in cuibuletul de la partidul pe care l-ati infiintat.
    Altii se zbat sa le bage tu contrar la ce spui pe aici te zbati sa le tai.
    Las sa le dea la invatamânt sanatate ,etc.
    Tie sa-ti dea 10-25%.
    De fapt din armata nu se poate gândi altfel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    2. @ GoAnGăL Maps 27 aprilie 2017, 15:04. Gata, viteazule, l-ai zdrobit sub anonimat! Dar opinia ta de pe site-ul Senatului, unde este?

      Ștergere
    3. Asta ai inteles tov 'arvocat" carele pe toate le stii? Mai citeste odata, gitan of Craiovita.

      Ștergere
  10. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai bine pune mana si expune-ti public opinia pe site-ul Senatului. Ca de viteji din astia fara față care mereu dau sfaturi altora, dar ei nu fac nimic, este plina ostirea!

      Ștergere
  11. Aha! Cu tot cu mobilizarea pe Facebook, ne-am ... dublat numarul celor care ne exprimam satisfactia pe site-ul Senatului fata de Art. 40. Adica am ajuns la impresionantul numar de ... 6.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ia sa citim mai bine lista cu senatorii si deputatii initiatori https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b161&an_cls=2017

    Printre ei ii gasim desigur pe Tariceanu si pe Dragnea. Si pe Olguta. Dar si pe Les - ministrul apararii. Precum si pe ministra de la MAI.

    RăspundețiȘtergere
  13. @ R26500
    Ti-am mai spus astazi ,
    Eu le propun să ne inghețe _ula că vine vara si vip-urile cer material.
    Restul ni le-au făcut pe toate. Sau să ne înghețe de tot pentru vreo 500 de ani. Apoi după 500 de ani daca va fi mai bine si vor avea softul la purtator ca sa faca legi predictibile sa ne dezghete.
    ”ICEPARU”-i fericit . El umblă cu ea inghetătă de vreo 6 ani .
    Cred că de la el s-au inspirat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa lasam povestile, precum si vorbitul mult si prost. Nu ma intereseaza ce spui tu, ci doar daca faci ceva pt. armata. Lucru pe care poti sa il demonstrezi numai daca ne arati pe site-ul Senatului, unde ti-ai transmis opinia ta contra privind Art. 40. Ce este asa greu?

      Ștergere
  14. A semnat si Sexy PSD-ista din Camera Deputaților! http://www.click.ro/news/national/sexy-psd-ista-din-camera-deputatilor-uite-pe-cine-ai-votat-are-studii-medii-si-sani

    Vedeti ce inseamna sa fim natangi si sa NU cerem egalitatea in drepturi si obligatii intre cetateni? Fatuca aia este tocmai buna sa indeplineasca stagiul militar obligatoriu in caz de razboi, la fel ca si barbatii! Iar ea tocmai a semnat la varsta ei de 27 anu, sa suspende pensia militara a unei femei-militar pensionate si care atributii la razboi pana face 63 ani?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cumva e mai buna de mumu, pipi si caca pe centura vietii noastre?

      Ștergere
  15. Buna ziua!
    Nu numai art. 40. Mai grav este nivelul soldelor. Trebuie trimisa opinie si privind coeficientii de functie. Soldat = 1 (cat un necalificat) iar seful SMG 4,3 (cat un primar de comuna). Eu voi trimite opinie.
    Viorel N.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Expediati orice opinie care vizeaza armata. Cei deja pensionati, trebuie sa avem totusi tinte fixe, multi dintr noi nu vor mai apuca anul 2022 sa mai apuce vreo actualizare in aceasta viata

      Ștergere
  16. @R-26500 cine este luptatorul KO care ma tot provoaca din umbra, cumva vreo starpitura de om cu usoare urme de coarne, mostenire parentala? Aviz GoAnGăL Maps alias avianyc, ia sa-l intreb pe Cornel Cosma despre cine-i vorba si la vara cand voi trece spre Timisoara, la invitatia mr. PP , o sa fac o halta la Sibiu pentru meciul de centura ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te astept ..dar tu platesti berea Lefette...!!

      Ștergere
    2. Platesc ,ca am de unde, iti inchipui ca astia "m-au belit" de 1000 de lei si tot a ramas de o...bere.Am destui prieteni in zona ,la tine, care m-au invitat asa ca o sa te anunt, in drumul spre WELS am sa fac un popas de o zi pe la Giroda

      Ștergere
    3. El locuieste pana-n Giarmata! :))

      Ștergere
  17. Conducerea M.Ap.N. saluta adoptarea de către Plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 9/2017, privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative ce conţin şi amendamente ce se vor aplica personalului militar.

    http://www.mapn.ro/cpresa/15466_Comunicat-de-pres%C4%83

    Va readucem aminte ca printre altele, OUG 9/2017 este succesoarea de drept a famatei OUG 57/2015. Urmare a OUG 9/2017, militarii in activitate nu mai au nicio sansa de intrare in posesia unor drepturi legitime si la fel ca si in cei 7 ani precedenti:

    - nu li se aplica coeficientii din Legea nr. 284/2010 a salarizarii unitare, element ce afecteaza in mod direct si actualizarea pensiilor militare;
    - nu li se acorda ajutoarele la trecerea in rezerva prevazute de Legea nr. 284/2010 a salarizarii unitare;
    - in cazul drepturilor salariale castigate in instante, acestea se vor acorda la fel ca mai inainte, respectiv tot la caterincă - in termen de 5 ani de la obtinerea hotararilor judecatoresti definitive!

    In consecinta, conducerea M.Ap.N. saluta tot, inclusiv lucurile murdare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si n-am eu dreptate cand ii fac criminalii drepturilor noastre pe aceste slugi lingatoare de dosnic politic? Niste linge bnlide politice, fara caracter, care nici macar o farama nu sunt de partea noastra!

      Ștergere
  18. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tare aș vrea să te văd în fata unui pluton de pirotehnisti sau pompieri citindu-le propunerea de taiere a sporurilor de la cele actuale la 10-25%.
      m-aș simti absolut răzbunat pentru câte am îndurat.
      Oricum Viorel Gl. te-a depăsit. El zicea ca sporurile sa fie transormate in vechime și adaugata la vechimea cumulata . Adica ce trece peste 100% sa fie de pomana.
      Doi mari ”destepti” din comitetul director.......... Doamne fereste !

      Ștergere
    2. Mai "istetule" tocmai aici sta "chichita" de ce sa le dai sporuri de sute de procente, DOAR pentru periaoada(bine determinata) cand desfasoara aceste operatiuni/ activitati, mai bine da-le o baza de calcul (solda de functie) solida, astfel ca omul sa simta in buzunar tot timpul nu numai cand se aprinde o valvataie, dar la mintea ta de gugustiuc , bazat doar pe gradatiile lui Limba, ce pretentii sa am.
      Cat despre GV si infiintarea PNPPului nu mi-e rusine , am avut curajul, taria si istetimea de a construi ceva, tu cu ce te poti mandri, inafara de umblatul cu miloaga pe la colegi, de la o masa la alta pe la Imparatul Romanilor? Aud!

      Ștergere
    3. Istetule,solda de functie si grad sunt elemente comune tuturor si nu vor diferi de la pompier la pirotehnist sau contabil sef ,etc.
      Munca periculoasa va fi evidentiata si diferenta se va face tot prin anumite sporuri la timp efectiv lucrat ,etc.
      Asa că pune la loc sporurile oamenilor ca o să puna pompierii tulumba pe tine iar pirotehnisti vreun PP3 ca supozitor. Aud!

      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    5. Si asa il cauta toti sa-si akite datoriile!

      Ștergere
    6. Nesimtitule. De ”4,85” la escadrilă te-am iertat. Oricum nu eu fiindca nu am vocabular,dar pompireii si pirotehnistii o sa te dirijeze printre flocii venirii pe tera pentru ce esti in stare sa le faci.
      Revendicati nemultumirile si lasa pe toata lumea sa traiască nu fiti tăntălăi la kg.
      Și poate mai tai din 4.85 ala care-l fluturi la alti tantalai pe aici.

      Ștergere
    7. Boulene , dar cine a spus ca am fost la escadrila, poate am mai avansat si eu...

      Ștergere
  19. Am fost combatut de un domn Vasilescu privind varsta la care sotia/sotul supravietuitor are drept de pensie de urmas dupa un decedat/decedata pensionar militar.
    Il rog sa introduca datele lui si datele Mariei lui in exemplu si sa se adreseze Directorului CPS. Cand primeste raspuns sunt de acord sa ma combata si sa ma injure, pana atunci il consider un om lipsit de respect pt militari si urmasii acestora.
    Eu am verificat varsta la care Maria mea are drept de pensie de urmas. Am un raspuns oficial de la Directorul CPS MApN.
    Sigur, sunt multe Marii care nu stiu de acest lucru iar unii ca Vasilescu le trateaza cu dispret si doreste sa le induca in eroare. Din lipsa de respect !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Tehnocrat, am citit si eu sfatul tau si ar fi fost bine ca Vasilescu sa-ti creada vorbele pentru ca ai dreptate! Sa se uite si pe Huhurez, ca are arhiva deschisa, apoi sa vina si sa-si ceara scuze de la tine, pentru ca daca cineva te invata de bine tu nu te pui sa-l batjocoresti!

      Ștergere
    2. Interviul este aici http://presamil.ro/despre-recalculare-si-alte-drepturi-prevazute-de-legea-nr-2232015/

      Si ca sa nu fie dubii, voi verifica personal si eu! Nu de alta, dar daca se confirma varianta ta, informatia devine vitala pentru Mariile noastre, ale tuturor!

      Ștergere
  20. Gelu Olescu, sa-ti dea Dumnezeu sanatate pentru aceasta postare! Am scris si eu cu obida si cu sperante, desi nu mai cred in minuni! Pe fuga m-am racorit si am scris ce mi-a trecut prin cap! Sfatul meu sa postati absolut toata lumea si sa predomine cererea de scoatere a Art. 40 care ne amana 5 ani! Scrieti orice, dar aveti in vedere aceasta amanare criminala! Am citit cererea, sau mai degraba propunerile Gelu Olescu si este foarte buna, a mea este scrisa cu manie proletara si am opinat pentru cei care n-avem vechime din cauza invaliditatii capatate in timpul si din cauza serviciului in Armata si Armata e criminala cu noi, furandu-ne ca in codru la toate drepturile, inclusiv prin decizii de pensii praduite la drepturi! Scrieti, oameni buni, aveti ocazia sa opinati pentru drepturile noastre, ca ce scriem noi aici e doar o racorire a sufletelor, dar ce scrieti lor poate sa devina Lege! Nu amanati si puneti-va acum si aici pe scris! Doamne, ajuta sa ne fie la toti cu folos, ca eu n-am scris cu egoism, m-am referit la plural si doar cateva mici opinii de comparatii le-am trecut la proria-mi persoana! Am scris si cu majuscule acolo unde am crezut ca trebuie sa le ramana lor pe creiere infipt! Inca o data felicitari, Gelu Olescu!

    RăspundețiȘtergere
  21. PENTRU TOTI REZERVISTII: NU UITATI SA SPECIFICATI ACOLO, SA SCRIETI CA NOI N-AVEM PENSII SPECIALE, CA NOI AVEM PENSII MILITARE! ESTE FOARTE IMPORTANT SA LE DESCHIDEM OCHII CU ACEASTA FOARTE IMPORTANTA MOTIVATIE! APOI, NU UITATI SA SPECIFICATI EXCLUDEREA ART. 40 CARE FRANEAZA ACTUALIZAREA SI CRESTEREA PENSIILOR MILITARE! VA ROG CA TOTI CARE POSTAM AICI, SAU VIZITEAZA ACEST BLOG, SA SCRIETI OPINIILE DV. LA ACEASTA LEGE A SALARIZARII DIN FONDURI PUBLICE! MULTUMESC!

    RăspundețiȘtergere
  22. Cred ca deja au blocat site-ul.A ramas la "opinii trimise"-32. Si eu am postat acum 2 ore, dar nu apare,in schimb am primit un e-mail in care ma anunta ca a fost inregistrat la senat.

    RăspundețiȘtergere
  23. Trimis de doua ori ..primit OK..

    RăspundețiȘtergere
  24. Aviara @ Mos alecu @ martin
    Unde sunteti socotitorilor? Ati trimis sau asteptati expirarea termenului pt a ragai doct?

    PS-inteligentului Ursulescus!
    Nea teorie, ce ma denigrezi mereu, afla prin creierii tai cu circumvolutiunea casketei ca stiu si cunoastem cum se fac numirile pe baza unui stat ci si mai mult unii au facut sau completat state, la care tu nici nu ai visat, exersand operatiile aritmetice!
    Parafrazand un scriitoe, caci eu am nume si prenume si am trimis propuneri la Senat, "eu unde sunt si tu unde", .... "camarade"?

    RăspundețiȘtergere
  25. Senatul Romaniei
    To Biroul de Relații Publice
    CC Padinapetre@Yahoo.co.uk
    Today at 17:34
    Înregistrare opinie la proiectul de lege

    Data: 4/27/2017 5:34:18 PM

    De la: Padina Petre

    Email: Padinapetre@Yahoo.co.uk

    Telefon: 0754648255

    Adresa: Timisoara SM Caceu nr12

    Text:
    Stimati parlamentari va aduc in atentie faptul ca pensiile militare nu sunt in nici un caz PENSII SPECIALE. A fost necesara o lege specifica deoarece militarii primesc pe statul de plata SOLDA MILITARA. In ultimii 7 ani statul roman a lovit sistematic in rezerva armatei romane prin asa zisa lege a contrbutivitatii , prin OUG57/2015 sau prin neactualizarea reala a pensiilor . Art.40 din acest proiect de lege da o noua lovitura celor care au jurat sub drapel . Prin inghetarea pensiilor militare pe o perioada de cinci ani se realizeaza o diminuare dramatica in timp a puterii de cumparare pentru pensionarii militari si o nedreapta modalitate de calcul intre cei pensionati in prezent si cei care urmeaza sa se pensioneze. In cinci ani de zile multi dintre pensionarii militari nu vor mai exista iar cei care vor ramane vor fi trecuti pana in 2022 din clasa de mijloc in clasa saraca a Romaniei. Daca acum statul roman nu are bani pentru actualizare treptata , nu cred ca in anul 2022 va avea pentru actualizarea 100% fata de SOLDELE militarilor activi. Solicit respectuos eliminarea prevederilor art.40 din acest proiect de lege. Cu respect ofiter in rezerva Padina Petre

    RăspundețiȘtergere
  26. Data: 4/27/2017 5:22:34 PM

    De la: Padina Petre

    Email: Padinapetre@Yahoo.co.uk

    Telefon: 0754648255

    Adresa: Timisoara SM Caceu nr12

    Text:
    Cu respect :
    Militarii (armata)..nu au pensii speciale..adica pensii din doua componente ..pensia contributiva + pensia de serviciu!!
    Drept urmare nu este corecta inghetarea pensiilor acestora conform art. 40

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa nu va deruteze E.maill..meu cu UK
      Momentan sunt prin London ....!!

      Ștergere
    2. De cand adresele de mail au si litere mari?...asa este pe malul stang al Begai?

      Ștergere
    3. Am pus ca sa vezi fara ..binoacle ...!!

      Ștergere
  27. Scuze pentru offtopic dar nu pot sa nu dau stirea asta... :)
    Au nave tari rusii... :)))))

    http://m.digi24.ro/stiri/externe/rusia/rusia-anunta-ca-doua-nave-s-au-ciocnit-in-marea-neagra-713724?ref=yfp

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comentariile sunt pur si simplu mirobolante... :)))

      http://m.adevarul.ro/international/rusia/o-nava-recunoastere-ruseasca-s-au-ciocnit-alta-ambarcatiune-marea-neagra-1_5901e4a65ab6550cb898ec03/index.html

      Ștergere
  28. Nu cred ca este blocat site-ul Senatului. Explicatia este cel mai probabil ca moderatorii sunt ... bugetari (consilieri de parlamentari) cu program redus de lucru. Asa ca mesajele urmeaza a aparea maine. La fel se intampla si in week-end, de 1 Mai etc.

    Oricum, lucrurile se intampla in 2 pasi:

    - la pasul I apare asa pe e-mailul personal: "Înregistrare opinie la proiectul de lege Data: 4/27/2017 12:58:52 PM De la: ...., Email: ....., telefon ...."

    ATENTIE: LA ACEST PAS, DESI OPINIA ESTE INREGISTRATA, NU APARE PUBLIC PE SITE-UL SENATULUI.

    - opinia apare instantaneu pe site-ul Senatului, numai la primirea unui al 2-lea mail. Care suna astfel: "Buna ziua,
    Confirmam primirea e-mail-ului dumneavoastra la Biroul Relatii Publice din cadrul Senatului Romaniei şi va comunicam ca opinia dumneavoastra a fost inregistrata cu nr. 84 din data de 27.04.2017, aceasta fiind transmisa la Directia Generală Legislativa. Cu consideratie, Biroul Relatii Publice"

    Asadar, opiniile NU apar instantaneu pe site-ul Senatului, ci abia dupa o moderare/prelucrare prealabila.

    Daca apare prima confirmare pe e-mail, insa nu si cea de-a doua - opinia NU apare si pe site-ul Senatului maxim im urmatoarea zi lucratoare, este clar ca opinia a fost CENZURATA!

    RăspundețiȘtergere
  29. @ CEZAR
    Nu am probleme cu numele meu si foarte multi stiu cine sunt. Este o mare nesimtire din partea ta sa postezi ceea ce am postat eu pe pagina senatului sau sa iti asumi IN FALS ceea ce am scris eu . Daca vrei sa ai probleme cu justitia continua.
    Textul pe care pretinzi ca l-ai scris imi apartine in intregime si mi-l asum.
    Este inregistrat ca opinia cu nr. 91 din 27.04.2017 ora 02.24PM.
    Daca ai folosit cuvintele mele fara ghilimele atunci pe langa faptul ca esti nesimtit esti si infractor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Posibil sa nu fi scris?
      Sa fi modificat....doar datele?
      Nu imi vine sa cred caci este inca oltean!

      Ștergere
    2. @ micutzul 27 aprilie 2017, 20:09/ Sa ii acordam o sansa. Pe ultima. Posibil sa fie copiat doar textul tau, ceea ce nu este nicio nenorocire. Multi dintre noi prefera asa, sa preia ceva de la altcineva si sa isi prezinte opinia in nume propriu. Ceea ce nu este nicio problema, chiar simplifica lucruri.

      Asa ca sa asteptam confirmarea inregistrarii Senatului si care trebuie sa aiba si un nr. unic de inregistrare!

      Ștergere
    3. Mai du-te....Nu te-am vazut ..am luat de la altul ..mi s-a parut mai bine scris ...
      Poti fi mandru ..mai multi au preluat ..formularea ..daca reusim iti dau o bere ca drept de autor ....!!..hi..hi..hi..

      Ștergere
    4. Lu asta ii arde de procese ...ce mai ai scris o opera de arta ...????

      Ștergere
    5. Am si una originala ..mai scurta asa la obiect..nu lalaiala ta ...hi..hi..hi...

      Ștergere
  30. DLEE H .dvs aveti calitatea de a scrie ce trebuie alora de la senat, in asa fel sa nu mai aiba cum sa o intoarca, daca intrati aci ,va rog sa ne ajutati asa ca intotdeauna ,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oftamoloago....aici este R....
      Scrie tu la Senat si nu mai plange....

      Ștergere
    2. Iubirea vetii tale ...a ramas ..socata ....hi..hi..

      Ștergere
    3. @ mirelamarinescu@917 27 aprilie 2017, 20:10. Huhurez au mai scros romane juridice cu care parlamentarii s-au sters la ... fund.

      Iar ai nostri au inteles in urma lectia ca la niste maidanezi politici, nu le mai tii lectii lectii de etica juridica, ci le dai direct peste bot sau peste ... coada! Este singurul limbaj pa care il mai inteleg!

      Ștergere
  31. Guvernul a modificat Ghidul carierei militare http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/guvernul-a-modificat-ghidul-carierei-cadrelor-militare-cum-vor-avea-loc-inaintarile-in-grad-629633.html

    RăspundețiȘtergere
  32. Mai tinerii mei colegi.Recunosc ca nu m-a preocupat in a-mi calcula pensia in n variante.Nici nu am pretentia ca voi face niste calcule exacte.La prima vedere lucrurile ar sta cam asa.Sa presupunem ca am coeficientul de functie 2,32 ceeace inseamna 5791 lei.Adunand functia de 5761 lei cu solda de grad de 360 lei as ajunge la 6121lei din care aplicand 85% rezulta 5203 lei.In prezent am o pensie calculata prin aplicarea legii 223 de 2900lei si in plata prin aplicarea cuantumului cel mai favorabil de 4300lei.Cum guvernantii aplica cresterea etapizat pe perioada a 5 ani rezulta ca in primul an am o pensie de 2900+(2300:5)=3360 lei.Anulandu-se cuantumul cel mai avantajos rezulta ca in primul an de actualizare a pensiei as avea o pierdere de 4300-3360=940 lei.Nu am pretentia ca am facut niste calcule corecte.Daca gresesc accept corecturi cu conditia ca ele sa fie lamuritoare.Cu stima,un coleg mai varsnic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar vreo opinie ai trimis Senatului?

      Ștergere
    2. @Iceparu, "aproape" identic cu a mea...

      Ștergere
    3. Ice
      Sa inteleg ca te-ai dat la fund? Da?

      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  33. @ Cezar Olteanul
    Bai tata nu ma deranjeaza (prea tare ) ca ai copiat textul . Elegant si cu dunga la pantaloni este sa specifici chestia asta.
    In rest sper ca totul sa se rezolve.

    RăspundețiȘtergere
  34. Omule ..textul ii foarte bine scris..!
    Initial am trimis ceva scurt,,,dar pe aceiasi ..ideie !
    Apoi am mai citit ce au scris ceilalti si am zis ca-i bine sa fie multiplicat textul..respectiv ..
    Nu cred ca era cazul ..in situatia data sa precizez ca-i o ..copie ....!
    Ramane valabil ..daca iese ceva dau o bere ..ca drept de autor ...
    O seara super tare ...
    Pisoiul Stalin ..te saluta !!

    RăspundețiȘtergere
  35. @Micutule, dar ce era vreo teza de doctorat, sau il suspectezi pe Petrica(cezar) ca va ajunge prim ministru daca ti-a copiat opera?

    RăspundețiȘtergere
  36. @ Cezar
    Berea o bem ca doi fosti vecini.
    @ Tigri2
    Dar ce cand il trageam pe asta de urechi ma gandeam ce poate ajunge ?

    RăspundețiȘtergere
  37. UITE CA, IN LOC SA SCRIU AICI, AM SCRIS PE POSTAREA DE MAI IN JOSUL BLOGULUI! DECI, AM MAI TRIMIS UNA IN CARE AM CERUT DREPTATE PENTRU TOTI REZERVISTII, DREPTATE PENTRU ACTIVI SI SA AIBA DREPTUL LA SINDICATE, ELIMINAREA ART. 40, AM CERUT IN NUME PROPRIU DEMITEREA CELUI MAI SLAB MINISTRU AL APARARII DIN ISTORIA MODERNA A ROMANIEI, LES, AM CERUT DEMITEREA INTREGULUI PERSONAL AL MINISTERULUI APARARII SI AL CASEI SECTORIALE DE PENSII MILITARE SI AM MOTIVAT DE CE IN TERMENI FOARTE DURI SI REALI,AM CERUT CONTROALE ACOLO DIN PARTEA COMISIEI PRIM MINISTRULUI, GUVERNULUI SI AL PARLAMENTULUI, AM CERUT ACORDAREA PENSIEI CONTRIBUTIVE, ETC! VAD CA TOTI REVENDICA CEVA, DAR ACUM AU DISPARUT TOTI SI SE CODESC SA POSTEZE SI EI, ASTA INSEAMNA CA SUB PSEUDONIM AICI POSTEAZA SABOTORI DE LA CASA SECTORIALA DE PENSII MILITARE SI MINISTERUL APARARII! VOI SCRIE DE ACUM INCOLO LA TOATE INSTITUTIILE STATULUI PANA VOR FI DEMISI ABSOLUT TOTI ACESTI FRANARI, SABOTORI AI DREPTURILOR NOASTRE SI CARE IN CARDASIE CU FORTE POLITICE SI OBSCURE DE ANI DE ZILE NE RAZUIESC LA DREPTURI! AM CEARCEAFURI DE SCRIS DE ACUM INCOLO SI N-AM SA MA LAS DE EI. ASA CUM PE MINE M-AU RAZUIT IN MOD CRIMINAL FURANDU-MA LA CALCULELE DIN DECIZIE SI FURANDU-MI PERIOADA ASIMILATA! SCUZE PENTRU MAJUSCULE, DAR SA VADA SI CHIORANII CARE NE PRADUIESC DE ANI SI ANI DE ZILE!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu inteleg...ai scris pe site-ul Senatului?

      Ștergere
    2. Nu mai cereti DEMISII...nu-i treaba voastra ...!!!

      Ștergere
    3. @ CEZAR 28 aprilie 2017, 07:46. Cum solicitarea unor demisii, sa NU fie treaba noastra? Inca nu ai inteles nimic din democratie? Cu ce avem de-a face? Cu niste alesi ai neamului care prin gestul lor produc rau unei parti a poporului, adica NOUA! In aceste conditii, NU avem doar obligatia sa ii intrebam de sanatate, ci sa le cerem sa se duca ... de unde au venit. Noi NU avem nevoie de alesi care sa produca rau armatei, noi NU le-am cerut asa ceva! Atunci ei cu ce tupeu fac acest lucru?

      Ștergere
  38. @All...Acuma pentru "pretenul" nostru comun;avianyc, tigri 3, patriarhu, si alte cateva IDuri adunate de prin tomberoanele netului, supermeseriasul "CONSTANTIN", DIN PARTEA NASULUI MARE , O DEDICATIE SPECIALA,PENTRU UN OM SPECIAL>>>
    --muzicapopulara.info/taraful-din-varbilau-constantine-constantine.html/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  39. Nu este blocaj se poate posta, poate este prea aglomerat la un moment dat. Am utat sa va zic ca am scris si despre faptul ca pensiile militare nu sunt pensii speciale!

    RăspundețiȘtergere

  40. @ Iceparu
    Una din problemele pentru care nu se poate face actualizarea in prima etapa la 01.07 2017 consta in doua principale probleme nerezolvate de L223.
    1. Cuantumul avantajos care este un drept câștigat care nu poate fi micșorat.
    2. Recorelarea fiscalitatii pe pensii cu fiscalitatea pe salarii care este mult mai mare.
    În urma acualizarii aceste cuantumuri avantajoase creaza o problema . După actualizarea etapizata ele pot sa fie mai mici decât pensia actualizata si atunci ramâne în plata cuantumul rezultat prin actualizare cu datele din legea unica a salarizarii sau pot sa fie mai mari ca si cuantumul rezultat din actualizare (cazul in mod special a foarte multi MM si in special cei mecanici de bord si cu vechime completa) care vor ramâne in continuare cu cuantumul avantajos.

    D-na Olguta stie bine ce spune si ce trebuie sa rezolve in cadrul pensiilor speciale si militare atâta timp cât actualizarea se face prin plata unor diferente având ca reper cuantumul avantajos in plata.
    Treaba cu actualizarea este foarte complicata odata prin raportare la aceste cuantumuri avantajoase in plata si inca odata la faptul ca prin sistemul de fiscalizare la actualizare multe pensii vor depasi la net salariile activilor similari.
    Ca atare calculele pe care trebuie sa le faci au doua repere de pornire ,cuantumul rezultat din actualizare la parametrii legii si cuantumul in plata conform deciziei.
    Lasa cuantumul recalculat 2900 în pace fiindca nu este reper în plata pe decizia de pensie. Cuantumul avantajos neputând fi micsorat diferenta intre ce rezulta din actualizare si cuantumul in plata il împarti la 5 si vezi cresterea anuala. După ce faci asta deduci si pierderea.

    Normal si indreptatit ”turma” cere înlaturarea art 40 din OG 9 insa nimeni nu incerca atunci cînd scrie un amendamend sa afle ce substraturi si probleme au dus la emiterea art 40 și sa scrie amendamende cu sustinere fondate.
    Dupa ce le vor pune in acord acete doua mari probleme vor da drumul la majorari de pensii sub forma legala care va rezulta.
    daca o fac acum fac o harababura de nu mai stii ce-i intre salarii si pensii.
    Noapte buna.
    PS
    Exemplu;
    1.un of are in plata 2000 ,din actualizare cf noii legi rezulta 2500.
    Rămâne in plata 2500
    2.Un MM are in plata 3000 .din actualizare cf noii legi rezulta 2000
    Ramăne in plata cu 3000.

    Aceste probleme trebuie sa le clarifice guvernantii concomitent cu scaderea fiscalitatii pe salarii.
    După ce vor face astea prin reglementari legislative vor da drumul la dezghetarea cuantumuliui la pensii.
    Si cum parlamentul se ocupă de alte drăcovenii avem de asteptat.
    Fenomenul este valabil pentru toate pensiile considerate speciale nu numai pentru cele militare.

    RăspundețiȘtergere
  41. Nu cred ca vom vedea propuneri din partea aviatorului cosmonaut inginer si svocat Constantin/Sibiu si a ilustrului slefuitor de pix Alecus din simplu motiv ca ei sunt umbre vii, accidente profesionale inca vii, atunci cand trebuie sa terfeleasca prin cocina lor pe alti csmarazi.
    In rest, cum nu su avut curaj sa semneze demersul cdor Susanu, ponegrindu-l si pe acesta, nu vor avea curaj sa trimits nici macar un msil fara continut! Pentru ca au fost si raman doar carpe cu zoaie ... gargaragii anonimi!

    PS- Constantin....cand akiti datoriile banesti fata de fostii colegi, moralist pacatos si ros de putregaiul anonimatului?

    RăspundețiȘtergere
  42. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Constantin...."dai o bere?" Asa era cunoscut prin anii 80-81!
      Un milog...

      Ștergere
  43. Cum l-o fi acceptat Mitroescu in familia lui, nu stia ca-iciocolatiu "d-ai nostri"?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai pe fi-sa nu o lua nimeni!
      Era un mascarici din MH, fara stiinta de carte, un circar...mitroescu! Pus de niste pile din CC PCR! Mi-a dat afara colegi cu o saptamana inainte de avansare pt ca au jucat unul din cele mai de societate jocuri ale ofiterilor...poker!

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
  44. Acuma la RTV, ora 22.03 , col Dogaru a punctat clar , problema noastra a pensionarilor militari, bravo lui!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta-i mentorul tău cumva ?
      Zii cu cine te aliezi că de restul ne ocupăm noi

      Ștergere
    2. Felicitari lui Dogaru daca ne-a tinut partea! Tigri3, conteaza orice parere publica in sprijinul nostru si ajuta foarte mult orice comentariu la adresa noastra, indiferent cat ne-ar fi de antipatice unele personaje, crede-ma! Crezi ca eu am simpatii pentru astia? Dar cand apeleaza sa fim ajutati, atunci, jos palaria!

      Ștergere
  45. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  46. Am tot incarcat dar nu apare, poate asa cum ziceti va aparea a doua zi, daca nu o pun si aici, opinia mea:
    Doamnelor/domnilor senatori,
    De doi ani de zile legea pensiilor militare 223/2015 este pusa in aplicare trunchiat. Culmea de aceleasi numere ale articolelor din doua ordonante/proiect lege, primul OUG 57/2015 cu al sau odios art.40 prin care baza de calcul a pensiilor militare a fost micsorata de la 80%(conform L.223/2015) la 65% si plafonata la un maxim de 85%, iar acum al doilea art.40 la fel de odios, al legii salarizarii unitare/2017, prin care se incalca inca odata prevederile L.223/2015, prin care se preciza ca pensiile militarilor se actualizeaza odata cu modificarile grilelor salariale ale militarilor activi! Este ilegal sa blochezi punerea in aplicare a unei legi dar sa ai pretentii ca militarii in rezerva sa respecte atunci legile tarii. Ne vom suspenda si noi, asa cum a mai scris un coleg mai devreme, din a respecta prevederile legale in caz de mobilizare pe aceeasi perioada de 5 ani, pana in 2022, cand binevoiti a ne aproba actualizarile pensiilor conform legii! Va rugam analizati ambele articole expuse mai sus si nu acceptati sa treaca de dumneavoastra nici unul dintre ele fara a face amendamentele/modificarile necesare. Practic anularea acestor articole 40 din ambele legi(OUG 57/2015 si proiectului legii salarizarii unitare) chiar daca aici in cauza e doar cea de-a doua! Va multumim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai incercati o data!
      Sa nu mai spuna sculele astea ca nu au stiut!

      Ștergere
    2. Acolo sunt niste oameni, au si ei un program, de la 09.00- 16.00 asa ca...
      Eu am scris in acest interval si intr-o juma de ora mi-a aparut confirmarea pe e maili si dupa doua ore aici .

      Ștergere
    3. Adevarat ce spuneti, acum vad am si eu 7(sapte) confirmari pe e-mail, acum sa vedem cand va aparea macar odata!

      Ștergere
  47. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Vezi ca m-a sunat Mitica U. ....vine peste o saptamana si-i datorezi o suma frumusica...

      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    5. T2
      Ce drak a mai facut el ca sa mai faca si Liga lui KWI?
      Doar umbra pamantului....

      Ștergere
    6. Motane ,nu mai fi kkacios pe gură că-ți strici reputatia ca ambasador la palatul rudarilor din Hurzicani.

      Ștergere
  48. Muci in avion
    Bine ma...ai idei si sofisme cat cuprinde....accept!
    Dar scrie-le ma la Senat! Scrie ce vrei sau accepta sa fii stalpul pe care urineaza toti!
    Ai bulan?

    RăspundețiȘtergere
  49. Eu am trimis-o a trei-a oara pentru drepturile la absolut toti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. FB!
      Sper ca nu ai incercat pamflet...:))

      Ștergere
    2. Trimeti, fratilor si cate 20, ca eu am sa trimit pana se inchide acel blog de propuneri in fiecare zi! Nu va lasati pe tanjala, camarazi si cereti in corpore demiterea ministrului Apararii si tuturor lucratorilor di Minister si Casa Sectoriala, ca eu am sa cer asta de 1000 de ori, plus ca cer acolo anchete pe scara larga din partea comisiilor parlamentare, a Guvernului si prim ministrului, pe langa eliminarea Art. 40, reiterarea ca noi avem pensii militare si nu speciale si altele! Cereti demiterea tradatorilor nostrii, va rog din tot sufletul caci acum este momentul oportun sa vada si sa auda parlamentarii despre durerile noastre!

      Ștergere
    3. Iuliane, in una am facut niste comparatii ale pensiilor noastre cu ale grajdarilor, portarilor, sclavilor, slugilor, rupatorilor de bilete la closete si stadioane...Sa inteleaga domnii parlamentari!

      Ștergere
  50. t2
    Ia de aici ariciule.
    https://youtu.be/haAJeedz_YE

    Ia de aici ceva de Cluj (una din cele mai faine doine din Ardeal la vremea noastra)si las”ma cu tiganii lu Dinescu raspânditi din Bănie pâna la Slobozia cu trecere prin teleorman si Chirigii că nu puteam să stau linistit cu un coleg din de prin Mureș de ei La Hanul Doctorului de la marginea Craiovei (aproape de aeroport).
    Oricum multam țărane.
    Poti sa asculti ”doina asta ” împreuna cu tehnocrat numai sa nu va îmbatati si sa încurcati bulevardul Avram Iancu cu Someșul.

    RăspundețiȘtergere
  51. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  52. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  53. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  54. Informatie:"...se trage din Sud,o figura ștearsă,. De fata lui Mitroiescu,s-a ocupat;consolat;pilotul Nechita Vasile,cu care dl ing,era la concurenta" ...zgura ma.. de idot, nu scapi tu de organizatia noastra..

    RăspundețiȘtergere
  55. Domnule Olescu,
    Va propun ca, zilnic, sa oficializati pe blog, cu nume si prenume, pe cei care au trimis amendamente catre Senatul Romaniei!
    Numai asa vom putea face, in sfarsit diferenta specifica dintre SIMPLII MILITARI SI FP CU STATUT SPECIAL SI latraii curajosi-roti de langa remiza, pe care se usureaza si politicul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A inghetat la 32..
      Eu v-am trimis cele 2 maill...de confirmare ..

      Ștergere
    2. Buna idee treaba cu oficializarea. Din experientele anterioare, vor fi maxim 200 de opinanti din 170 000. Ceilalti au treburi mai importante.

      Ștergere
  56. Cu regret, constat ca tot efortul meu de a convinge o nulitate de a trimite ceva s-a izbit de opacitatea unei umbre nule!
    Sa fi trimis in fals, sub pseudonim, fierbintea lui sustinere a starii actuale?
    Este si asta o posibilitate...., dar tot roata de langa remiza ramane, ba inca si mai mult, kiar plopul din spatele hangarului!

    RăspundețiȘtergere
  57. @T3-27 aprilie 22.29
    Scriind despre Liga Vestului, gaselnita a 2 autisti, ai avut tupeul golanului tradator sa scrii cu mana ta, ma imputitule, "Temesvar" si asta pe un blog al ofiterilor romani!
    Sa-ti fie rusine, porcule!
    Daca ne vim ibtalni iti bag un cartus de 14,5mm in gura-ti spurcata si îi detonez capsa cu ciocanul, iar in mana cu care-ai tastat 3 capse de initiere TNT, le sertizez si le dau foc, neghiobul draculului!
    Sa dispari pe veci de aici, tradator de orice; imputi pamantul care ti-a dat sa mananci si in care, aia la care faceai tu referire au ingropat de vii romani adevarati!

    RăspundețiȘtergere
  58. Rugaminte de a va revizui comentariile stil calomnii la adresa altor useri. Sau la adresa unor persoane care nu au ce cauta in ciorba noastra. Aviz T2, T3 si Mares.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu sunt iredentist! Si asta este cel mai mare pericol!
      Muci pe piept este...

      Ștergere
  59. Ministrul apararii si ministra de interne figureaza printre initiatorii proiectului care loveste in militarii si politistii pensionati. La modul personal, optez pt. un protest punctual - de fapt doua, fiecare la ministerul lui, contra celor 2 persoane care au semnat sa NU mai fi actualizate pensiile pana in 2022.

    De fapt, "urmaritorii" zonei, pot sa ia notite. Ministrului apararii va avea o sifonare de imagine ... si inedita, si inopinata.

    RăspundețiȘtergere
  60. Cand aparentele inseala... :)

    http://mobile.hotnews.ro/stire/21738164

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Provocator?
      Ar fi sa va masurati cuvintele pentru ca nu ne tragem de sireturi.

      Ștergere
    3. @ tigri2 28 aprilie 2017, 08:52. E doar un ... banc!

      Ștergere
    4. @tigri2
      Plus ca sunt greu de ucis si nu e banc... :)

      Ștergere
  61. Incep sa apara si alte interventii ale militarilor pe site-ul Senatului.

    RăspundețiȘtergere
  62. Moș Alecu am înteles că trimite amendamente pentru ”clientii lui”
    Eu trimit amendament ,completare la amendamentul propus de unul dus ”cu capu” care propune sa fie taiate sporurile la max 10-25% desi d-na Olguta zicea ca sa fie 30% /anvelopă iar Coarna se zbate sa ne bage cât mai multe pentru a ne diferentia de profesori si primari cel putin.

    Amendament de informare .
    Fisa clinica a pacientului cu nume si prenume V.K.care propune taierea sporurilor la max 10-25%.

    Pacientul la primul contact cu serviciile psihiatrice, internat din initiativa colectivitatii, pentru un tablou psihopatologic de model maniacal, cu simptome psihotice, incongruente şi grave tulburări comportamentale secundare (agitaţie psihomotorie, heteroagresivitate, ostilitate, atitudine suspicioasă, necooperantă cu o inteligenta de debilitate mentală). Afirmativ episodul psihopatologic actual a debutat, (insidios în 2001). În urma cu 6 luni a culminat cu o agravare care s-a intensificat în ultimele trei săptamîni (energie crescută, logoree, hiperactivitate fară scop, limbaj decenzurat, bizarerii comportamentale, delir de urmărire, supraveghere, mister, interpretări delirante, comportament influenţat, labilitate psihică, impulsivitate, iritabilitate, nevoie redusă de somn), agitaţie psihomotorie, cverulentă, potenţial marcat auto şi hetero-agresiv. Debutul al primelor probleme psihopatologice are loc în 2001 cu hiperactivitate, suspiciozitate, relaţionare inadecvată la locul de muncă, şi interfamilială – interpretate ca secundare stresului; tabloul clinic s-a agravat progresiv, devenind evident în ultimele 6 luni (preocupari justiţiare, descoperiri de dosare ”ingropate”, a unor situaţii grave problematice de interes de nivel national, cu intenţia de a se implica activ în soluţionare prin diverse grupări secrete, teroriste, etc), tendinţe interpretative (totul se intimplă
    cu un scop şi cu implicarea propriei persoane), gîndire magică, delir erotoman, delir de grandoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Returneaza banii imprumutati de la camarazii sibieni! Nu te comporta precum gaborii cu pana la palarie...

      Ștergere
  63. @Gelule, vad ca tu chiar favorizezi "infractorul" , ne ceri sa nu mai jignim , sa nu mai injuram javrele, dar, in schimb le admiti toate "balele " hidoase aruncate pe blog, te rog sa stergi ineptiile acestui neghiob altfel ma vad nevoit sa-i dau replici pe masura!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gelule ,să ștergi doar după ce-și ia ”pasteaua” !

      Ștergere
    2. T3 este iredentist.
      Dovada la 27 apr orele 22.29! 👿👹

      Ștergere
    3. Citeste....AvyaMuk!

      https://dexonline.ro/definitie/iredentism

      Ștergere
  64. Aoileu, am crezut ca am intrat pe site-ul unui cabinet medical al unui psihiatru! Tigri 3, dar de unde detii acesti termeni evaluati profesional, ca doar nu ai terminat medicina neuro-psihiatrica? Avianica are legatura cu ramura asta prin evaluari periodice, dar termenii sunt pentru labili si instabili, ori Tigrisor este sanatos tun!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Corneliunsson
      El a terminat orice... este multilateral dezvoltat de CI! 😈

      Ștergere
  65. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  66. Mai, frate Tigrisor, eu va iubesc si stimez pe absolut toti, chiar si pe Cezarica, cel care mai uita uneori de vremurile frumoase ale trecutului, si ma amuzati cu unele postari, insa ma rog la Dumnezeu sa ramaneti doar la nivelul de contre copilaresti si nevinovate, fara a va trece pe registrul violentelor de orice fel! Hai, mai intai sa-i sfartecam pe politicieni cu cat mai multe postari si va intreb serios pe toti: De ce am trimis de patru ori, de fiecare data cate altceva, dar tot in acelasi registru de propuneri si revendicari, si este curios ca de fiecare data imi vine pe Mail tot prima postare? Oare sa fim cenzurati de catre hienele lui Ciuca-Maciuca, infiltrate la Sparlament pentru sabotarea noastra? Nu uitati de fiecare data sa cereti sustinut demiterea in bloc a tuturor angajatilor Ministerului Apararii si Casei Sectoriale, dar mai ales pe ministrul, handicapat si incapabil profesional, al Apararii, cel mai slab din Istoria moderna a Romaniei, ca eu voi trimite 1000 de astfel de cereri! Deci, de ce-mi vine pe Mail tot prima postare, daca eu am trimis patru? Pana diseara vreau sa bat recordul de postari, daca am timp, si in 2 luni am sa-i capiez cu postarile! Multumesc si spor la postari, stimati camarazi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu care-s iredentistii de pe aici, dar toti purtatorii de uniforma ii am la suflet, iar faptul ca acum sunt batrani si ursuzi o data cu varsta, ii fac mai simpatici si cu umor!

      Ștergere
    2. Citeste...27 apr orele 22.29! 👿👹

      Ștergere
    3. Vezi raionul dst de localitati....
      Suntem negri?

      Ștergere
  67. O negociere "domestica" de solutie de avarie!

    https://www.dcnews.ro/mobile/macedonia-scandal-parlament-protestatarii-au-batut-politicienii-pana-la-sange_541234.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iulian, am cautat si nu am gasit, pe DC NEWS, insa am rugamintea sa ne explici macar sumar! Multumesc!

      Ștergere
    2. Protestatari macedoneni au intrat in parlamentul macedonean si le-au aplicat o corectie buna parlamentarilor incepand cu seful parlamentului...pe a carui fata hematiile au tasnit din plin...din cauza "patriotismului"!...poti spune si datorita! 😈😃😄

      Ștergere
    3. Multumesc, citisem asta, dar am crezut ca era ceva de pensii! Hai si noi sa le tragem o batuta cu strigaturi daca ne refuza golaneste!

      Ștergere
  68. @ Gelu Olescu: Il repet pe @ Iulian si as dori saq stim cati dintre noi sunt curajosi sa posteze pe Senat, nu numai sa se dea viteji pe aici! Ma doare sufletul ca blogul este urmarit de mii de gura casca ce se uita cum ne luptam noi pe aici si asteapta cu sufletul la gura rodul stradaniilor noastre, unii mai intra sa ne dea critic peste bot, adicatelea oamenii trimisi de Ciuca Maciuca & Les Cadavru, dar puneti mana dracului pe clape si postati-va amarul din garleje, nu sa asteptati ca altii sa va dea pe tava rezultatele muncii lor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Apar de la o ora la alta, din ce in ce mai multi! Spre disperarea aparatului de partid si de stat!

      Ștergere
    2. Ce afiseaza astia?Ma uit-49opinii,afisate10(ultima27.04 11.39 PM

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
  69. Mie nu mi-a venit confirmare pe mail pentru mesajul trimis ieri.
    Am mai trimis unul azi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi-a aparut in casuta, sus, ca a fost inregistrat.Nu apare la afisate(acum tot 10 din 52opinii)

      Ștergere
    2. Asa mi-a aparut si mie, opinia a fost inregistrata.
      Si la ala de ieri la fel dar nu a aparut pana acum acolo.
      Ori se misca in reluare ori sunt incompetenti.

      Ștergere
    3. La asta de azi am primit confirmare pe mail, trebuie sa apara.

      Ștergere
  70. Gelu,
    Sa nu îi adaugi in lista oficiala pe iredentist si mosMartin/Alecu din dorinta de a le salva imaginea!
    Noi stim ca exprimarea inaltului lor curaj si spirit de corp se manifesta doar sub anonimat....la taste!

    PS....sper ca mos Alecu dupa ce a bukisit bine RG-1,2 a trecut si la Regulamentul organic din sfarsitul de Ev mediu!

    RăspundețiȘtergere
  71. Am mai trimis, fratilor, este a cincea! Va rog sa trimiteti mereu, mereu si mereu pana la saturatie, macar una sa v-o citeasca politicienii din Parlament! Eu voi trimite pana la voma, pana la sudoare, pana la epuizare si cer toate drepturile, plus razuirea Art. 40, dar si demiterea ministrului Apararii si tot, absolut personalul Casei Sectoriale si a Ministerului Apararii! Asta pana sa le trimit pe cap controale de la cele mai inalte autoritati ale statului! Trimiteti si domniile voastre demiterea astora! Multumesc! PS, vedeti ca nu va vine pe mail toate, dar ele exista, eu am gasit si nu are raspuns pe mail, exista cu siguranta imprastiate ca sunt multe, antipenultima mea postare are nr 94, ultima de adineori cred ca este peste 100! Pana diseara mai trimit, mai am pana la 1000! Jos cu totii din Casa Sectoriala de [Pensii! Jos cu cei din Minister! Jos ministrul Apararii, cel mai slab din ultimii 1000 de ani astrali!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hooo, Brrr, Ptruu, Cornele , esti penibil frate, ai dus discutiile in desuet, adeverinta de la psihiatrie ai pus la dosar.TIMPUL a nost ca deja esti ...ros t

      Ștergere
  72. Dă-i bătaie Cornelius crește numărul măcar la 10 pe zi și poți să pui și ceva documente. Probabil că cei de la senat vor închide în final accesul la opinii cam la fel ca Huhu Rezea. E posibil că o parte din capodoperele tale postate acolo să ajungă și prin media umoristică, să vadă toată lumea calitatea, educația și cultura ofițerului român ! Cred că orice parlamentar care va citi ( dacă o va face ) profundele tale analize va face tot posibilul ca armata să ajungă pe treapta socială pe care merită ținând seama de înalta valoare ce emană din opiniile tale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Greu de pornit, greu de oprit si greu de ucis, 2017 - Onesti! 😅 😈

      Ștergere
    3. Marea Neagra
      Nu-i suspecta de mare inteligenta si putere de sinteza pe alesii neamului!

      Ștergere
    4. @ Mares
      Nici nu e cazul, la ce postează Cornelius și cei cu patru clase primare se vor minuna. Partea proasta e ca pe lângă aleși mai citesc și alții.

      Ștergere
  73. Corneliuss
    Stop tata! Au dat afara 2 femei de servici, 3 liftiere si 5 caini comunitari!
    Gata ca iti iau siguranta de la panoul central! Te-ai racorit! Ajungeee.....

    RăspundețiȘtergere
  74. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  75. Frige-i Cornele ...!
    Doar trebuie sa ne faca si pe noi cineva de kko.....!!

    RăspundețiȘtergere

Acest blog nu este destinat pentru rating, ci sustinerii drepturilor militarilor de cariera, activi si in rezerva. Fiind vorba de o categorie profesionala ignorata si persecutata atat legislativ, cat si politic - in mod continuu incepand cu anul 2011, comentariile indecente nu isi au rostul! Rugam a nu lua in seama comentariile unor useri precum Cezar sau Adrian (Bontas), intrucat au probleme grave la mansarda!