miercuri, 29 martie 2017

Salutăm înființarea (în sfârșit) a Asociației pentru Apărarea Drepturilor Militarilor Activi și în Rezervă (A.D.M.A.R.)! Printre membrii fondatori: Lt. Alexandru Gheorghe!

În sfârșit, minunea s-a întâmplat și pentru militari! Elementul deși poate părerea complet inedit (unora), reprezintă de fapt normalitatea care a lipsit dintotdeauna spectrului militar! De la acest moment, nimeni nu mai poate ignora - cel puțin nu cu atât de multă lejeritate ca până în prezent, eternele încălcări prin diverse legi interne (de exemplu, prin Secținea a 3-a din Legea nr. 90/1995) ale drepturilor fundamentale și constituționale ale militarilor comparativ cu ceilalți cetățeni, diversele discriminări legislative cum ar fi remunerarea la zile calendaristice a militarilor în activitate - în condițiile în care omologii din alte ministere cu care militarii se află și în aceeași grilă de salarizare sunt remunerați la zile lucrătoare sau desființarea în mod pervers a dreptului la pensie militară - respectiv după acordarea acestuia, așa cum s-a întâmplat în perioada 2011-2016. 

Salutăm pe această cale înființarea (în sfârșit) a Asociației pentru Apărarea Drepturilor Militarilor Activi și în Rezervă (A.D.M.A.R.) și în mod special pe colegul nostru, Lt.. Alexandru Gheorghe! Cu convingerea că oricine sesizează cu ușurință că noua asociație reunește pentru prima dată sub același steag, atât pe militarii activi, cât și pe cei în rezervă, în scopul exclusiv al apărării drepturilor noastre!

*** 


226 de comentarii:

  1. Daca doriti unele informatii sau sa faceti diverse rapoarte personale sau petitii gasiti anumite adrese, inclusiv electronice pe :
    http://www.mapn.ro/intrebari/index.php

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce am eu impresia ca vrei sa obstructionezi niste chestii? Link-ul precizat de tine indica printre altele si niste lanturi legate de mainile militarilor, privind transparenta situatiei lor sau accesul liber la justitie.

      De exemplu "Pot depune o reclamatie daca consider ca mi-a fost incalcat dreptul la liberul acces la informatie?


      Da, se poate depune reclamatie in cel mult 30 de zile de la comunicarea refuzului explicit sau tacit al institutiei. Reclamatia trebuie adresata comandantului unitatii militare careia i-ati adresat solicitarea. Daca reclamatia este intemeiata, raspunsul va fi dat in 15 zile de la depunere si va contine informatiile solicitate, precum si mentionarea sanctiunilor disciplinare aplicate functionarului vinovat".

      Ce inseamna asta, nu este clar? Reprezinta doar impunerea ca rufele murdare sau "ordonate" de sus sa nu se afle, sa ramana sub pres. Asta de fapt este intimidare in toata regula! In conditiile in care - daca citesti materialul, justitia a stabilit deja ca dreptul la libera exprimare NU poate fi ingradit!

      Ștergere
  2. Alexandru e un tânăr curajos .Felicitări.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitari, sunteti singurul militar roman care ati considerat daca este oportun sau nu sa va da-ti viata pentru acest popor!

      Ștergere
    2. Nu inteleg ce vreti sa spuneti?!

      Ștergere
  3. Salut initiativa!
    Asteptam si alti activi sa se inscrie.
    Domnilor, ati vazut ca de la 1 iunie functiile scad cu o treapta.
    Ce asteptati?
    LUPTATI!

    RăspundețiȘtergere
  4. Precizez ca de la acest moment, lucrurile vor lua o altfel de turnura si pentru gruparea "R-26500". In sensul integrarii firesti in ADMAR. Colaborarea fiind la acest moment mai mult decat excelenta.

    Fara prea mare regret, pentru disolutia iminenta a acelor asociatii-marioneta (cam toate) ale militarilor in rezerva/retragere ale caror lideri NU au inteles niciodata ca NU vom obtine nimic, decat numai in acelasi corp compact cu militarii activi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dupa mine, este ceva mai mult decat crezi tu. Doar nu ai fi vrut sa infiinteze personal asociatia, seful SMG. Batea la ochi, nu? Asta nu inseamna ca sutele de catarge nu ar fi de acord ...

      In ceea ce priveste pensionarii, la noi a fost de fapt mereu, problema! Si acum retin cum il infierau niste ciudati pe locotenent, cu manie proletara. Cu astia am pierdut razboiul pana acum!

      Ștergere
    2. Lupta pentru drepturi se duce pe mâna celor care se implică. Unii doar pentru ei alții pentru toți.

      Ștergere
  6. Multumesc acelor militari activi care m-au contactat pt. a pune umarul si eu sa facem un lucru bun. Si pe care ii salut!

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru viitor sugeram acelor viteji useri care folosesc exclusiv pseudonime, sa ia in considerare faptul ca de umbre nu se teme nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De cand "bunul simt" se numeste "legea pumnului"? Eu as vrea sa stiu de exemplu, cine sunt cu nume si prenume "sforarii" din randul celor in rezerva/retragere care au actionat in 2010 pentru desfiintarea pensiilor militare. Lovind ca "nesimtitii" fix in militari activi. Asta ca nu ma iau in calcule pe mine si pe cei 26500 pe care ne-au faultat.

      Pe de alta parte, daca e sa ma intrebi pe mine, ca pensionar trebuie sa fii cam șui un pic, gandind ca rezolvi ceva doar pt. tine ca pensionar, prin rupere de activi care si ei vor fi pensionari.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. @ tigri2 30 martie 2017, 05:50. Nu doar EU am avut drepturi in baza L. 164/2001, ci toata armata A AVUT DREPTURI in baza L. 164/2001. Inclusiv si mai ales militarii activi de astazi au avut acest drept. Drept pe care l-ati SABOTAT o mana de zgarie-branza meschini grupati in jurul lui Oprea. Trecand peste noi cei 26500 in rezerva (atatia am fost faultati din toate mninisterele), dar cu cei cca. 200 000 de militari ACTIVI (din toate ministerele) ce ati avut? Sau crezi ca le-a picat bine in 2011 cand le-ati bagat contributiva pe nas?

      Acum va mirati de ce militarii activi NU va dau inca o data castig de cauza la "gonflati"! Eu zis ca cei ca tine sa va cam dati la fund si sa ziceti mersi mai degraba ca (inca) NU va iau un pic activii si la niste cercetari pe cei care ati desfiintat pensiile militare in 2011, pt. raul provocat armatei! Nu ca nu ati merita, o meritati chiar din plin.

      Ștergere
    4. Nu vreau pensie ca si cum as fi contribuit cand n,am contribuit ci pensia cu care am fost momit la accederea in sistem adica recunoasterea privatiunilor!

      Ștergere
  9. R-26500
    Nu obstructionez nimic. Acolo sunt si adrese care intereseaza pensionarii: Serviciul Istoric al Armatei, arhive etc.
    L-am apreciat pe distinsul domn lt si atunci cand in piata s-a spus parerea, il apreciez si acum. Puteti sa va consultati arhiva.
    Am trecut si eu prin instanta si am obtinut suspendarea si anularea hg cu normele de aplicare a legii 119/2010 atat la tribunal cat si la curtea de apel. Am obtinut in instanta inclusiv cheltuieli de judecata care mi s-au platit prin Secretariatul General al Guvernului. Nu am facut parte din grupul aparat de distinsul avocat Iepure.
    Cei care doresc sa faca reclamatie impotriva ingradirii accesului la informatii de interes public au modelele pe:
    http://www.mapn.ro/solicitare_info/index.php

    RăspundețiȘtergere
  10. A zburat dna OTILIA Sava si a aparut dl NIUCOLAE NASTA OK.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil tot deplin conspirat de la SRI ca si Otilia Sava.Vom vedea în timp!

      Ștergere
    2. Nu compatimiti pe nimeni , la acest nivel zburatul sinonim promovare,avansare!

      Ștergere
  11. Orice asociatie pentru apararea drepturilor militarilor este binevenita dar ... cu o singura *exceptie*, sa nu se transforme intrun sindicat care sa promoveze *executarea ordinelor, acceptarea disciplinei, rigorii si privatiunile IMPUSE de *UN serviciu militar* intrun *comitet care sa discute DACA trebuie sa nu executate sau respectate regulile militare*, derapajele pot sa apara foarte rapid si cu urmari periculoase. Sa nu ma intelegeti gresit, drepturile militarilor pot fi aparare pe multiple planuri, clasa politica are nevoie de militari doar *in anumite momente dupa care, uita de ei ... etc*, daca *apararea drepturilor militare se va extinde si asupra disciplinei si respectarii rigorile militare atunci ... *acea armata nu mai este Armata ci un *sindicat al docherilor dintrun port oarecare. Un inceput bun !.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stai sa ne intelegem, altfel dam in altele! Dupa tine, "disciplina si rigorile" trebuie sa asigure drepturile si libertatile fundamentale si pentru militar sau nu? De exemplul dupa tine - daca un militar este facut "nesimtit" la TV de un oarecare, acelui militar ii acorzi dreptul reciproc sa intre in direct si sa il faca si el "nesimtit" pe acel nesimtit? Sau nu?

      In alta ordine de idei, politistii si cei din penitenciare, sunt organizati in sindicate. Dupa tine sunt ... docheri? Or fi! Numai ca am stabilit deja ca stau mult mai bine ca militarii la salarizare, pensionare, respectarea programului de lucru, in general la ceea ce tine de normalitate etc. Lucruri care nu le-ar fi obtinut daca nu erau un pic si "docheri"!

      Ștergere
  12. Felicitari,probabil se pot inscrie si rudele activilor,cand mai creste poate deveni partid, temerea mea este sa,l faca cpt. ii da o functie de lt. col. si gata basica desumflata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cand am iesit din sistem, am lasat lucrurile in ordine pe stil NATO. Adica functia putea fi decat maxim cu o singura treapta peste grad. Oprea a facut iar lucrurile varza si a bagat ca pe vremuri, functie cu 2 trepte peste grad.

      Si iar ne-am facut de cacao in NATO. O functie superioara gradului presupune ca la un moment dat vei fi avansat si la gradul acelei functii. Iar am ajuns din cauza lui Oprea sa degenereze iar regulile NATO, si iar am ajuns in situatia sa avem colonei comandanti de batalioane, pe cand toti omologii din NATO au gradul maxim de lt.colonel. Si tot asa ...

      Acum cica se revine iar la normalitatea NATO, astfel incat sa nu se mai uite toti la noi ca la extraterestri!

      Ștergere
    2. Va asigur ca nu pot fi nici cumparat cu grade sau functii si nici amenintat sa tac! Lt. ALEXANDRU Gheorghe
      P.S: Va astept sa puneti umarul la ceea ce doriti sa se schimbe in bine si sa deveniti membru ADMAR!

      Ștergere
  13. Vad ca apar reactii stupide si disperate ale fostilor "gonflati" de Boc/Basescu/Oprea. Zic ei ca precedenta lege a pensiilor militare L. nr. 164/2001 ne-a creat niste pensii astronomice celor pensionati in baza acestei legi.

    Asa ca am o intrebare, dar la care as vrea un raspuns cinstit! Raspunsul poate fi sub anonimat. Exista vreun "gonflat" la contributivitate pe L. 119 care la care recalcularea pe L. 223/2015 privind pensiile militare e stat, sa i se majoreze si pensia? Sa ne intelegem pt. a nu cadea in capcana! Prin "gonflate" intelegem acele pensii umflate pe L. 119 cu procente esentiale, respectiv cu MINIM 50%, nu cu 2-3 lei sau cu 5-10%!

    Intreb asta intrucat "astronomica" mea pensie pe L. 164/2001 a fost majorata cu cca. 36% pe L. 223/2015 (pe sec, nu am luat in calcul nicio indexare ulterioara). Si asta in conditiile defavorabile de calcul stabilite de Art. 40 din OUG 57/2015. Lucru care pentru mine demonstreaza ca de fapt NU am avut deloc nicio pensie "astronomica" cum sustin "gonflatii". In caz contrar, recalcularea ar fi iesit pe minus. Cum a iesit la adevaratii "gonflati" si care dupa cum observ, se dau de ceasul mortii cum ca L. 119/2010 a lui Boc/Basescu/Oprea a facut dreptate! Dreptate cui?

    Asa ca ii provoc pe "gonflati" sa raspunda la intrebarea si sa marturiseasca! Si sa precizeze si cam cu cat le-au fost "gonflate" contributivele (procentual) pe L. 119 fata de L. 164/2001? Astfel incat acum nu le iese nimic pe L. 223/2015, adica inca o noua "gonflare"?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am uitat sa precizez, si o fac din nou pt. a nu cadea in capcana. Pai de fapt adevaratilor "gonflati" - cei cu pensii umflate de 2-3-4-5 chiar si de 7 ori pe L. 119 a lui Boc/Basescu/Oprea (avem tabelele drept dovada), NU le iese pasienta nu numai cu procentele diminuate de recalculare cf. Art. 40 din OUG 57, dar nici macar cu cele din L. 223/2015 in original.

      Dovada cea mai buna o reprezinta chiar isteriile provenite din sfera unora dintre cei in rezerva/retragere pensionati inainte de 2011, si care trag cu dintii de sliturile politicienilor sa NU mai existe de fapt niciun fel de recalculare pt. cei pensionati inainte de 2011. Nici in baza procentelor din Art. 40, dar nici in baza procentelor din L. 223/2015. Astia de fapt NU vor niciun fel de recalculare in vederea transformarii "gonflatelor" lor contributive, in pensii militare de stat!

      Si atunci, reiau intrebarea! Stimati "gonflati", cu cate procente vi s-au majorat tovarasi, pensiile stabilite controbutiv pe L. 119/2010 a lui Boc/Basescu/Oprea, incat voua sa nu va iasa pasienta cu nimic in cazul transformarii prin recalculare a contributivelor voastre in pensii militare de stat in baza L. 223? Asta ca sa nu mai chinui eu sa va calculez "gonflaturile" din 2011?

      Ștergere
    2. de ce atata inversunare , cei carora in urma recalcularii pe legea lui boc ,nu au nici o vina ,asa au iesit calculul pe puncte ,la cei cu vrchime mare , grupa de munca sau au avut functii . Nu ei au dat legea accea , daca la MAPN ati facut aranjamente cu grupele de munca asta este alceva , sa se verifice , la MAAI s+au calculat corect si conf legii ,NU mai sariti pe oamenu degeaba ,astia nu au nici o vina

      Ștergere
    3. @ Anonim 30 martie 2017, 12:23. Nu este nicio inversunare. Culmea este insa ca tot ei ne ataca! Asta nu observi?

      Ștergere
    4. nu va ataca nimeni ,cereti sa va gonfleze si dvs pensiile ,daca le va scade lor la voi va fi jale

      Ștergere
    5. @ Anonim 30 martie 2017, 12:35. Ai si tu dreptatea ta ca sa cerem sa ne gonfleze pensiile. Dupa recalcularea asta pe Art. 40, abia am ajuns la 21 000 lei, nici 5 000 euro. In conditiile in care magistratul Zegrean sau Av. Po ... pulii vor avea 10 000 euro. Iar Monica Macovei are 5 000 euro pensie suplimentara de europarlamentar numai pt. ca a denigrat Romania la Bruxelles care SE ADAUGA la pensia de magistrat de vreo 7 000 euro din Romania.

      Asa ca ai dreptate la faza asta! O sa cerem sa "gonfleze" si pensiile "gonflatilor" nostri! Ca doar si ei au intra in greva foamei pentru diminuati cand ne-au taiat pensiile Boc/Basescu/Oprea! Ba unii s-au si sinucis in semn de protest!

      Ștergere
    6. se spune ca aviatorii au cele mai mari pensii asa spun televiziunile ce sa mai gonflati

      Ștergere
    7. Este intoxicare. Magistratii, consilierii ..ulii de Conturi si asimilatii lor (de exemplu, un consilier juridic din guvern sau parlament este asimilat magistratilor), au de departe cele mai mare pensii.

      In ceea ce priveste aviatorii, doar aeronautica civila are pensii mari. Ca fapt divers - nu doar pilotii, ci toata aeronautica civila, adica inclusiv stewardesele!

      Aviatorii nostri din armata au ceva pensii putin mai mari ca restul, dar oricum sunt de ... acat fata de aeronautica civila. Ce este constant, la fel ca si la aeronautica civila, nu doar pilotii au pensii ceva mai mari, ci toata aeronautica, De exemplu, inclusiv ofiterul de finante de la baza aeriana care vrei tu ... ca doar si el e la aeronautica, nu>

      Ștergere
  14. Salut cu placere aceasta aparitie si le doresc succes. Ma gandesc serios sa devin membru. Cred ca trebuie avut grija de acesti baieti fiindca vor fi atacati atat de activi dar si de pensionari aflati in continuare la ordin. Conducerea ligii trebuie sa serioasa, incoruptibila si sa aiba drepturi clare prevazute in normative militare , incat sa nu poata sa fie santajati dpdv al carierei militare.

    RăspundețiȘtergere
  15. Si membri uniunii scriitorilor iau suplimentul la pensia militara din anvelopa mea sau din anvelopa uniunii unde sunt membri cotizanti? Deja amestecam tunurile cu Hamlet!

    RăspundețiȘtergere
  16. Olescu, daca scoti numele meu din lista persoanelor neagreate de tine, te las in pace.
    Altfel, te previn, cu mine o sa ai de furca. Promit ca o sa-ti fac blogul de nefrecventat cu sute de comentarii plasate la diverse publicatii online. Promit ca iti atac blogul(Exista modalitati de a apela la hackeri anonimi). De altfel nu ma feresc sa fac aceasta afirmatie. Pe de alta parte, promit sa nu ma ating de pagina ta de FACE BUC sa de la OLX - astea nu ma privesc.

    Probabil ca in mintea ta e o confuzie. Eu nu am semnat comentarii decat cu NUMELE MEU(eventual cu prenumele).

    PS. Daca nu binevoiesti sa faci ce am cerut te voi chema in judecata.
    De ce?
    Sa prezinti documentele doveditoare ale afirmatiilor tale despre:
    1. pretinsa mea colabarare cu poliția politică
    2. afirmatiile mele denigratoare la adresa Armatei Române
    (Să nu vii cu "ofensele" la adresa ta că nu ține)

    Și când mă gândesc că ultimele mele 2 comentarii înainte de a fi plasat în lista ta au fost cele cu excursia din munți și cu locotenentul Alexandru...
    Ciudat, foarte ciudat, mai ales că respectivul e șef de birou siguranță militară...
    Nu-i așa bobocule?


    NU am onoarea.
    Cu lipsa de stima.

    Adrian .....ș, acum pensionar. (M-ai silit sa-mi feresc identitatea, nemernicule)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine esti? Confirma-ti identitatea cu copia dupa CI si cu un nr. de telefon! Care Adrian esti tu, sunt milioane! Daca esti Adrian Bontas, care din ei esti, am gasit pe Facebook vreo 20 cu acelasi nume si prenume! Unul pare sa fie si cam pe invers. Asa ca dovedeste-ti identitatea cu ... ceva!

      Alta chestie! De ce esti obsedat sa urmaresti conturile personale ale unei persoane? Treaba asta o fac doar obsedatii, maniacii si ... politia politica. Un om normal nu procedeaza ca tine!

      NOTA: CONSTAT CA INSISTI NU NUMAI SA MA CALOMNIEZI, CI MA HARTUIESTI SI CU AMENINTARI SECURISTICE! Lucru care poate fi constatat cu usurinta de oricine! Se vede ca nu ai onoare, nu trebuia sa mai confirmi!

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. @ Anonim 30 martie 2017, 11:58. Mai asta care te semnezi Adrian si baigui amneintari securistice!

      Dar TU de unde stii ca locotenentul este șef de birou siguranță militară? Ai cumva dosarul lui pe ... masa? Si daca ar fi, care este de fapt problema ta? Nu cumva aceeasi ca si cu mine, respectiv ca NU suporti exprimarea libera la militari sau respectarea drepturilor si fndamnetale si pentru militari? Apropo daca tot te ocupi cu ... fișatul. Sper ca știi ca și locotenentul a fost fișat si amenințat cu ocazia fondarii ADMAR! Mare minune sa nu fii strain de treaba asta!

      Ștergere
    4. @ Adrian 30 martie 2017, 12:45. Nu ma sperii, fii sigur! Nu m-a speriat Basescu cand l-am trimis in PM via CSAȚ, fapt pt. care m-a si dat exemplu (fara nume) la TV.

      Insa, tu NU stii ceva! Fa ce faci, dar sa nu ameninti niciodata un fost cercetas. Pentru ca risti sa devii ... vanat! Ti-am inghitit destul de multe si totul are o limita pana la urma!

      Si ca sa inchei in mod rational! Solicit copie dupa cartea ta de identitate! Daca nu te prinzi, te reinvit sa zburzi din zona "R-26500"!

      Ștergere
    5. Olescu, ai picat in plasa. Evident ca nu stiu prea multe de locotenent. Sa spuna locotenentul ce functie are, eu banuiesc ca e manuitor de documente(mai mult nesecrete). Eu mi-am dat cu presupusul. Tare naiv esti. Hai gata ca vine ora mesei!
      Nu ma baga in oala celor care au intr-adevar raspunderi... stii tu de care. (O fi de la numele tau inclinatia asta)
      In incheiere,
      m-ai scos din lista?

      PS. Adreseaza-te politicos! Iar esti nervos?

      Ștergere
    6. Ultima chestie,
      Daca imi spui ultimele trei cifre de la CNP Mares Iulian, ma mai gandesc.
      Oricum te salut,
      Am treaba... Tu nu ai?

      Si repet, adreseaza-te politicos chiar daca nu ti-e bine!

      Ștergere
    7. Propunerea mea mai veche a fost:
      Daca nu suporti pareri diferite de a ta elimina contul Anonim si invita eventualii comentatori sa ceara acces la comentarii folosind adrese de email!
      Ai inteles ce am vrut sa zic. M-am exprimat cam alambicat.
      Eu as intelege restrictia...

      Ștergere
    8. @ Anonim 30 martie 2017, 13:04. Plasa ...ulii! Tu de fapt ai doar un stol de probleme la mansarda. Mai lucra si tu ceva, ai avea ceva sanse sa reaterizezi pe pamant.

      Trec totul la SPAM la arhiva. Adica NU ti se sterg niciodata emanatiile, amenintarile si alte elucubratii. Pentru orice eventualitate, nu de alta!

      Ștergere
    9. Gelu.
      Am vszut destui nebuni....dar ca asta...mai rar!...auzi ce il pasioneaza pe diliu? CNP-ul meu? Si ti-l cere tie?! Poate il vrea si pe al lui Sexy Braileanca!...sau Balaceanca!? Sub doferite nume ataca si pe alte bloguri unde este tolerat inca. Dar ce interes are pe un blog al pensionarilor militari?...ca oricat ar scrie si ar jigni nu face obiectul unei pensii militare sau in domeniul drepturilor militare.
      Aditzule, medic de familie nu ai? Dar medic cutant?

      Ștergere
  17. Pe nu site a fost publicata lista superbeneficiarilor L164 si L241 pe judete si sectoare.Asadar, acum avem gonflati pe L164, pe L119 pe L241, pe L263 si pe L223(cand spun gonflati ma gandesc la cei cu pensii superbabane nu la cei care depasesc sa zicem 1500 euro, putini la numar dintre militarii-militari).De aceea in urmatorii cativa ani este necesara o analiza atenta astfel incat diferentele dintre pensiile rezervistilor sa se micsoreze astfel incat la aceeasi vechime, acelasi grad la pensionare, aceeasi functie in ultimii 3-5 ani pensiile sa fie cam la fel. De baza in stabilirea pensiei sa fie gradul avut la trecerea in rezerva, functia(minumum 12 luni), vechimea ca militar, grupele de munca, solda de comanda(unde e cazul) nu fel de fel de sporuri de excelenta pentru statul fix in pix.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Părerea mea ca nici o pensie nu ar trebui să depășească 10 000 lei Sistemil de asigurări sociale sau de pensii ocupationale nu sunt făcute pentru a te imbogatii dacă ești smecher

      Ștergere
    2. Este real, au fost publicte doar tabelele cu pensiile "gonflate" de 2-7 ori pe L. 119. Problema este insa ca dumneata ai si o problema de logica elementara. Ia Legea 138/1999 (a salarizarii) din care coeficientii sunt in vigoare si astazi. Si apoi ia niste exemmple la intamplare si pensioneaza-i dupa L. 164/2001.

      1]. Si apare prima problema de logica. Pe L. 164/2001 NU poti obtine pensii "gonflate". Daca Gl. Popescu - fost sef SMG (sa il ierte cel de sus) a marturist la TV ca avea pensie de cca. 5 000 lei pe L. 164 ca ditamai fost sef SMG, tu de unde scoti frate pensii "gonflate" pe L. 164? Pensie de 5 000 de sef SMG, cu care userul Tigri 2 s-ar simti cam sarantoc fata de pensia care i-a fost stabilita in baza L. 119.

      Cu toate astea, in tabele au aparut si niste pensii pe L. 164/2001 care bateau cu ceasul de la gara pe cea a sefului SMG? Dar tu ai citit de curiozitate legile sa vezi cine erau astia? 2 categorii:

      - magistratii militari cu care ne-au intoxicat astia in tabele ca iata ce pensii babane sunt pe L. 164. Magistrati pe care i-a durut in basca ca au aparut in tabele, intrucat ei si-au luat barosanele si in loc sa treaca pe L. 119 langa noi, au trecut la pensii dupa legea magistratilor civili. Adica de la barosanele din tanele au ajuns la superbarosane!
      - un mic grup de detasati in afara M.Ap.N. si carora in loc de solda de functie din L. 138, li s-a luat in calculul salariul de unde au fost detasati: comert exterior, atasati militari, uzine, regii de stat, secretari de stat, securitatea lui Ceausescu, chiar prefecti cum a fost Oprea. Si ce astia au fost militari? Evident ca doar cu numele!

      2]. A 2-a problema legata de logica ta. Tu realizezi macar putin ce inseamna sa ai o pensie contributiva pe L. 119/2010 mai mare de 2-7 ori decat fosta pensia militara stabilita pe baza ultimei si celei mai mari solde in activitate? La modul simplificat si d.p.d.v. matematic, contributiva rezulta in mare dintr-o medie dintre primul si ultimul salariu din cariera. Din medi aritmetica mai exact, dintre salariile anuale de cand eram pisoi de locotenenti pana cand am ajund colonei!

      Ce observi, pai daca faci media aia matematica cum se face la contributiva, intotdeauna rezulta o pensie cam la 1/2 din ultima solda, oricum inferioara bine ultimei solde. Cu toate astea, L. 119 a nascut pensii de 2-7 ori mai mari decat ultima solda. Repet! Cu toate astea, L. 119 a nascut pensii de 2-7 ori mai mari decat ultima solda, respectiv decat pensia pe L. 164 si care era calculata pe baza ultimeo solde.

      Tu iti dai seama cum a fost asa ceva posibil? Asta inseamna ca acei "gonflati" de 2-7 ori pe L. 119, au avut nu doar toata cariera venituri mai mari decat cea mai mare solda a gradului lor ultim in activitate, ci cu mult mai mari. Adica sa o lamurim pe aia dreapta, avem de-a face cu niste "dubiosi" care inca din prima zi de la intrarea in cariera ca simpli pisoi, aveau venituri cu mult mai mai mari decat coloneii care se aflau in ultima lor zi de serviciu inainte de pensie!

      Cam cine sunt astia? Sa ne gandim? Pai cum poti avea venituri mai mari de 2-7 ori decat solda, din prima pana in ultima zi a carierei! Astfel incat sa ai o pensie contributiva care sa iti dea o medie aeritmetica mai mare de 2-7 ori decat solda din ultima zi de functie?

      Si culmea ca dai tot de cei nominalizati si pe L. 164: comert exterior, atasati militari, uzine, regii de stat, secretari de stat, securitatea lui Ceausescu, chiar prefecti etc. Pe care daca L. 164 ii mai tinea cat de cat in frau, pe L. 119 si-au etalat tot trecutul ... dubios de nomenclaturisti si alti rasfatati ai sistemului!

      Ștergere
    3. @ Victor Cosas 30 martie 2017, 13:36. Ai mai spus-o sub alte nume! Scrie la CCR si intreaba-l pe Zegrean daca este de acord ca el si magistratii lui sa NU aiba pensii mai mari de 10000 lei! Adica - ti-am mai spus-o, NU pt. unii muma (magistrati, contabilii de l Curtea de Conturi etc.), iar pt. altii (militari) ciuma! Si dupa aia sa ne spui si nu ce a zis Zegrean! Adica ti-a arata ... destu mijlociu!

      Ștergere
    4. R-26500 Am scris si pensiile ocupaționale Deci toate .Pensiile nu sunt făcute pentru a te imbogatii cum fac smecherii acum

      Ștergere
    5. Sunt curios...
      Care este adresa site-ului?

      Ștergere
  18. Adrian si altii de teapalui nu mai conteaza si nu mai sunt luati in sama in planurile de mobilizare ale SNAp.
    Adrian si altii ca el spera ca sa se prostitueze statul roman, sa ia venituri de la activi sau drepturi de pensie a celor din rezerva operationala, sa i le dea lui pt ca face parte din generatia otilia oprea.
    Adrian nu va obtine nimic, in schimb il va judeca Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. @ Adrian 30 martie 2017, 18:42. Curios, dar pare sa te mandresti ca ai fi ... ateu. Se vede ca la tine chiar a prins rau comunismul.

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  19. Pt Anonim de la ora 13.01
    Dati va rog unexemplu de gonflat pe legea 164/2001 .
    Va rog sa spprezentati si datele dumneavoastra, pt a va evalua pct de vedere.

    RăspundețiȘtergere
  20. @adrian
    permiteti sa va dau solutia simpla si pragmatica
    Daca nu imi place un blog sau un site nu-l mai accesez si cu asta basta.Ohoooo ce mare e net-ul:):)!!De ce atata inversunare pt nimic?Eu daca in acest moment ma supar pe olescu nu mai aude de mine niciodata si "problema" e rezolvata.Daca nu aplicati sugestia mea e clar ca aveti ceva "pitici la mansarda".....auziti cumva "voci" cand sunteti singur?
    PS si desigur:alcoolul dauneaza grav sanatatii,in special omoara neuroni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DS
      ....daca a ajuns sa solicite CNP..., contrar legii! El are legile lui.... si numai ale lui!

      Ștergere
  21. decretul 241/1977,pensie 893800
    art II/legea 90/2007 coroborat cu art 53/legea 164/2001,pensie 3850
    legea 119,pensie 3117
    legea 241,pensie 3850,
    legea 223,art.40/OUG 57,pensie 2935
    grad colonel,functie colonel,vechime in serviciu=cascheta 32 ani,vechime cumulata 44 ani.Specialitatea militara 1c.
    Esti tare in clont dar ai gandire de maior pensionat prin 2009-2010.
    Esti nedocumentat.Tu inca nu ai realizat ca legea 223 completata cu OUG 57 creeaza discriminari in sensul ca la aceeasi functie ,grad,vechime,specialitate militara etc,prin faptul ca se opereaza cu coeficienti diferiti la solda de merit,indemnizatia de comanda,indemnizatia de dispozitiv precum si sporuri functie de anul pensionarii pensiile sunt cu atat mai mici cu cat esti mai indepartat de anul 2009.
    Pentru ca bagatul in troaca presupune mancatul de porci imi propusesem sa ma auto propun in randul celor din dreapta sus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ai dreptate, asa este! Dar este o alta situatie si nu pricep de ce bagi din moment ce tu nu ai fost "gonflat", ci vesnic perdant! Si apoi mai este o chestie, nu de alta, dar vad ca ai ceva cu maiorii! Pai scuza-ma ca iti spun, dar daca ai fost colonel cu nr. "X" intr-un colectiv unde toti erau de fapt colonei ... intelegi ceva? In ultimele 2 unitati in care am activat NU mai exista niciun colonel, intrucat gradul maxim admis era de lt.colonel. Stiu si eu ca pe vremuri, in aceleasi unitati, functii indeplinite azi de sublocotenenti pana la capitan, eru de colonel, dar au trecut vremurile alea!

      In sfarsit, de principiu iti dau dreptate si ai dreptate! Dar totusi, ai putea fi mai moderat. Nu de alta, dar eu am prins si vremuri mai vechi si mai noi. N-am nicio treaba, dar azi un locotenent munceste cam cat 10 locotenenti de pe vremuri la un loc. La fel si un colonel, munceste azi cam cat 20 colonei de pe vremuri la un loc.

      In final, este vorba de ADMAR, da? Asociatia apara drepturile militarilor activi si IN REZERVA! Este asa sau nu? Este o asociatie la inceput de drum si trebuie sprijinita! Eu vreau sa pun umarul, dar 'mneata domnu' colonel cum procedezi?

      Ștergere
  22. Propun sa viram 2% la aceasta asociatie pentru a incepe in forta!

    RăspundețiȘtergere
  23. @ all-adepti ai L 164 ( R 26500 in special)
    Dintre toate legile de pensionare L 164 a fost cea mai proasta si discriminatorie lege posibila. A fost inventata ca sa scape sistemul de grangurii burdusiti cu IC si SM.
    Daca intru-un birou erau 3 ofiteri de acelasi grad si studii, seful de birou era abonat la SM si IC prin functie desi greul il duceau subordonatii.Ceilalti prin rotatie din 3 in 3 ani prindeau un SM. Plus ca doar seful ca sef de birou ,etc avea grupă de munca ceilalti desi in acelasi loc de munca nu aveau grupă similara cu seful.
    La pensie seful iesea cu toate incluse plus grupă ,pe cind subordonatii doar cu ce aveau în solda fara IC si SM respectiv grad ,functie si gradatii plus ID.
    Sa va fie rusine celor care aclamati prostia L164 si nu judecati ce a produs in fapt.
    Eu spre norocul meu am prins in ultimul an toate elementele soldei ca sef de birou inclusiv SM si IC.
    Pe L119 la 25 de ani efectivi cadru militar cu scoala inclusa 3 ani am avut o crestere de 19% datorita unor sporuri care nu au fost incluse in baza pe L164.Cu 30 de ani efectivi as fi avut o crestere de cel putin 25 procente fata de L 164.
    Daca nu as fi avut IC si SM pe L 164 as fi avut o crestere de 68% fata de L 164 cu doar 25 ani vechime efectiva..
    Daca nu as fi avut SM as fi avut o crestere de 39,6% fata de L 164.Cu 30 ani efectivi cam $5 procente crestere fata de L 164.
    Pe L223 cu art 40 am realizat o crestere de 72% fata de L 164 si de 32% fata de L119.
    Deci daca nu as fi avut sansa unei functii de sef de birou in ultimul an pensia pe L164 era o bataie de joc . Si asta a fost pentru subordonatii din birou care nu au beneficiat de IC ,SM si grupă de munca ca seful de birou.
    L119 ,neceruta de nimeni ,”siluita ” de oprea ca sa nu fie un dezastru pentru multi a fost poate un rău necesar in trecerea spre normalitate adica spre L 223.
    Daca nu ar fi fost L119 ,poate azi nu ar fi fost L 223. Adeptii nedreptatii facute de L 164 ,adica sefimea se tineau tari pe pozitie aparind o mare discriminare.
    Numai cind am primit recalcularea pe L 223 am vazut de ce sume enorm am fost păgubil in 12 ani de zile.
    Cei care sustin L 164 efectiv nu stiu ce vorbesc . A fost cea mai falsa lege posibila pentru militari.
    Am muncit cinstit o cariera intreaga de militar ,executând ordinele sefilor si ridicând de la caserie o solda foarte muncită .
    pentru asta nu permit nimanui sa ma faca ”gonflat” pentru ca asa crede el doar fara sa cunoasca situatia fiecarui individ in particular.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, asta este imaginatia ta. Tu ai auzit vreodata de Ghidul Carierei Militare? Stii ce spunea acel ghid? Este in legatura directa cu L. 164/2001. O lege a pensiilor militare, indiferent care, are cu totul alt scop decat crezi tu. De fapt, cam dupa 42-45 ani varsta, ca militar esti inutil pentru armata. Asta daca nu esti bibliotecar sau ceva pe o functie ... sedentara. De aceea armatele lumii au inventat legi ale pensiilor militare. Cand nu te mai tin muschii, PA! Si sa fim cinstiti acum, dupa 42-45 ani, ca militar esti terminat pt. structurile operationale. La cele sedentare merge si pana la 85 ani.

      Si ajungem si la ghid. Ghidul zicea asa. De exemplu - nu mai caut eu datele exacte, gradul de maior ai dreptul sa il detii pana la 43 ani. Dupa aceasta varsta daca NU ajungi lt.col., pleci din armata! OBLIGATORIU! Cum? Somer sau daca ai lege a pensiiilor militare, atunci iesi la pensie! Iar cum piramida NATO era/este o functie de lt. col. pt. 5 maiori pretendenti, unul ajunge lt.col. si 3 pleaca acasa!

      Apoi a venit Oprea ala al tau si desfiintand pensiile militare, ca sa NU trimita oamenii in somaj, a trebuit sa desfiinteze si Ghidul Carierei Militare! Stii ce inseamna? Ca pe vremuri - poti sa iesi la pensie si ... locotenent. De ... acat faza! Mai stii pe vremuri, nu? Cand erau capitani sau maiori comandanti de companii si aveau ...55 ani varsta. Fiind de fapt niste mosi ambulanti. Asta s-a eliminat prin L. 164 in combinatie cu Ghidul Carierei Militare! Imaginea unei armate de ...ahat, incadrata cu mosi si babe sau oameni epuizati fizic, in structuri de lupta!

      Iar TU - despre care este foarte clar ca ai fost un sedentarist al armatei, vii cu ... calcule de 2 lei. In loc sa vezi esenta! O LPM indiferent care, improspateaza doar armata sa aiba structuri incadrate cu oameni viabili, in forta. Asta este esenta!

      Ștergere
    2. @ R 26500
      Aveti meteahna de a jigni pe oricine care va demonstreaza ca lucrurile nu stau cum spune-ti .
      In general daca am avut o creștere atât pe L 119 fata de 164 cît si pe L 223 fata de L119 si inclusiv fata de 164 , atunci v-ati putea da cu usurinta seama ca nu am fost scriptolog de birou chiar daca in ultimul an am indeplinit functia de sef de birou.
      În general cei care au beneficiat de anumite sporuri salariale au avut activitati extrabirou si riscante.
      Am trecut in ultimii cinci ani de activitate prin doua restructurari la diferenta de doi ani una de alta.După penultima restructurare mi-am gasit post intr-un birou operativ in care mai activau 3 ofiteri plus seful de birou.Până la restructurare am muncit în CS ca operativ in radiolocatie in loc izolat.
      Spre surprinderea mea dupa HGR 1294 doar seful de birou beneficia de grupa de munca si IC plus SM ,ceilalti trei desi faceam aceasi munca nu beneficiam decât de CD si unul dintre noi de SM.
      Ultima restructurare m-a prins sef de birou prin pensionarea sefului si am prins atât grupă cit si IC si SM in ultimul an.
      La restructurare unitatea s-a desfiintat. Eu am avut sansa de o pensie bunicica cu toate incluse ,in schimb colegii de birou fara IC si SM s-au despartit de armata cu lacrimi in ochi invidiindu-ma poate fiindca pensia lor era aproape cu 40% mai mica ca a mea.
      Asta a facut L 164 in cazul meu si al colegilor.
      Ce să mai zic de vreo 30 de subordonati MM si sof cu salarii de mizerie fara IC si majoritatea covârsitoare fara SM. Plus ca nu li s-au luat in baza nici sporurile salariale pentru activitatile cu grad de risc desfasurate.
      De SGV nu mai zic absolut nimic.
      M-am intâlnit cu multi după trecere in rezerva. Aveau o lehamite de aceasta L164 care nu le lua in calcul sporurile si erau indignati ca cei din MAI ,politisti pompieri ,etc sof aveau pensii mai mari ca ei fiindca ori beneficiau de IC ca sef de post ,formatiune,dispozitiv etc sau de SM.
      Asta a fost drama cam la 80% din militari cu L 164.
      Benefiari au fost cam 20-25% care s-au pricopsit cu functii garnisite cu de toate in baza de calcul plus si-au tras grupe de munca ca sefi de birouri ,etc.
      Asa ca va rugam nu ne mai jigniti ca facem calcule de 2 lei.
      Stim bine ce spunem si stim bine ca sunteti departe de adevar in aceasta situatie.
      Ati avut nesansa sa cadeti in plasa legii 119 datorita faptului ca nu ati avut vechime mare peste 20 de ani si nici sporuri pentru activitati de risc.

      Ștergere
  24. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  25. Răspunsuri
    1. Nu regasesc nimic moderat. Admit ca poate fi si eroare, daca tot ma ameninta unii pe aici ca ma hackeresc.

      Ștergere
  26. Cu privire la distinsul si venerabilul domn colonel in retragere de la ora 17.41 caruia ii urez multa sanatate, ca-i mai buna decat toate, cateva consideratii:
    - vechime de cascheta 32 ani, cumulata 44 ani ? !!!
    Rezulta ca nu a avut grupe de munca nici de cdt si nici de alt fel care sa-i fi incadrat activitatea mai mult de conditii deosebite, adica a fost un fel de militar de doua feluri, care nu s-a prea consumat in armata.
    Daca toata activitatea de cascheta i-a fost incadrata la CD rezulta ca a avut grupe de munca=32:4=8. Plus 4 ani sc mil. Ii rezulta o vechime de 32+8+4=44.
    Adica, in 32 ani cascheta n-a condus nimic, nici o structura militars,pl, cp, B, R,etc. Cum a ajuns col pe f de col ?
    - la o simulare cu programul ancmrrcturzii.ro cu :
    cf=4,7(min f de col)
    Cg=1,8 col
    Gradatii=42%
    Omm=20%
    Sp p suplim=9%
    Vechime cumulata=9%
    Sp disp=25%, alte sporuri=0%
    Acum rezulta ca of ar avea o pensie rec pe legea 223/2015 mod cu oug 57/2015 de 3006 lei of ne spune ca recalculata este de 2935 lei, probabil ca sp de disp nu era 25%.
    Rezulta ca of a fost in perioada aleasa pt baza de calcul un of cu nr a carui funct era f mare datorita supradimensionarii piramidei pe f a armatei
    - pensia f mare pe legea 164/2001 implicit si pe 241/2013 se datoreaza faptului ca la rec. pe 164/2001 of a primit un cf de f maxim pt col=5,5 a unei functii care n-a avut-o niciodata si de care a fost foarte departe.
    Concluzie:acest anonim cu grad de col ne-a oferit un exemplu personal de gonflat pe legea 164/2001, datorita recalcularii drepturilor lui pe aceasta lege pe o functie fictiva mult superioara decat cea avuta si nu deschiderii drepturilor lui de pensie pe aceasta lege pe functia avuta.
    Gonflarea existenta in plata la 01/01/2016 datorita prevederiolr legii 223/2015 mod cu oug 57/2015 i s-a indexat cu 5% iar in 01/01/2017 cu 5,25%.
    Asa ca Dl col, ciocul mic si joc de glezne, lasati vrajala, ca nu tine.

    RăspundețiȘtergere
  27. Oare de ce aceasta asociatie a militarilor activi si in rezerva nu apara si interesele cadrelor militare in retragere, sau le apara chiar daca nu este trecut in statut ?
    Poate ca membrii fondatori ar trebui sa detalieze acest aspect.

    RăspundețiȘtergere
  28. Tu,in principiu nu am nimic cu maiori decat cu cei infumurati care presupun ca sunt atotstiutori.Am avut subordonati incepand de la cpt. la lt.col.si nici unul nu am constatat ca isi dadea in petec.Persoana despre care fac vorbire se considera stapanul inelelor.Foloseste un vocabular suburban si nu este capabil sa poarte un dialog in contradictoriu civilizat.
    Cat priveste munca las-o moarta.Depinde ce intelegi tu prin munca.Daca privesti munca numai prin efortul fizic m-ai lamurit.Spre stiinta.Munca,in opinia mea s-a degradat pe masura ce am inaintat catre anul 2017.Ma vad silit sa-ti reamintesc.Intr-un regiment cu un efectiv de 1000 oameni exista o singura functie de colonel.Intr-o divizie cu un efectiv de 5000 oameni exista pe langa functiile de colonel din regimente inca 5 functii de colonel.La armata de arme intrunite intr-o sectie existau 2-3 functii functii de colonel.Nu compara B din Bg.existent in prezent cu R din divizie.Nu compara raspunderea unui ofiter cand subordonatii lui erau incazarmati si satisfaceau stagiul militar din obligatie cu raspunderea unui ofiter ai carui subordonati nu sunt incazarmati si satisfac stagiul militar din interes.Retine ca subsemnatul am participat din plin la restructurarea armatei si stiu ce spun.
    Privind ADMAR ,sunt sceptic.Am asistat si la alte asocieri ,unele cu girul ministrului apararii si in final s-au dovedit apa de ploaie.
    PS.este a doua si ultima interventie pe acest blog.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu! Nu privesc nicidecum munca doar prin prisma efortului fizic. Dar stiu ce inseamna sa fi fost singur - eu fiind IN ACELASI TIMP si comandant si loctiitor si sef de stat major si seful operatiilor. Platit doar pentru una. Pur si simplu, plecasera toti la pensie - si m-am trezit singur cu niste putoi prin compartimente care nu ca nu vroiau, dar nu stiau ce sa faca. Si atunci sa vezi ce misto este sa le faci pe toate, domnu' colonel! Chestia asta nu ai trait-o 100% din ce povestesti pe acolo! Ca atare, munca nu s-a degradat, ci astazi unul face ceea ce pe vremea dumitale faceau vreo 20. Eu am prins vremurile astea cand NU mai reuseam sa termin - fiind singur sau ca si singur si in loc sa plec acasa, lucram in birou pana la 1-2 dimineata, dormeam in birou pe un pat oarecare, ca sa trezesc apoi la 5 si sa continui!

      Ba iti zi si un fel de poanta! Suna un oarecare de la esalon. Care vroia cu seful de stat major. Raspundeam eu la telefon. Apoi acelasi, vroia cu seful operatiilor - raspundeam tot eu. Apoi vroia cu comandantul si raspundeam ... tot eu. Pana cand s-a prins respectivul ca eram singur si statul major eram eu, iar comandamentul eram tot eu. Niste chestii doar asa! Ca discutie.

      Ștergere
  29. Nu numai Dl Lt Alexandru a fost batjocorit de sistem ci si Juristul Lt.col Sorin Eugen Mihaiu cand lucra la Bg 81 Mc Bistrita.
    A fost nevoit sa depuna plangere penala impotriva cdt Bg. Col berdila , adjunctului acestuia si altii.
    Puteti gasi amanunte in gazetadebistrita.ro din 30 ianuarie 2017.
    Doi dintre inculpati adjunctul si soferul cdt s-au recunoscut vinovatia si au incheiat un acord cu procurorii . Dosarele lor au ajuns pe masa judecatorilor de la Tribunalul Militar Cluj.
    In plangerea penala, Dl lt.col. l-a acuzat pe cdt Bg de comiterea mai multor infractiuni, care te lasa, stupefiat si indignat: lipsire de libertate de libertate in mod ilegal , furt, tortura, purtare abuziva, abuz in serviciu, fals intelectual si abuz de autoritate.
    Concluzie: aceasta asociatie legal constituita, s-a nascut din suferinta si umilinta. Nu poti sa calci cu bocancul demnitatea si onoarea unui militar, indiferent de gradul si functia pe care o ai, intr-o tara membra NATO si UE.
    Eu o s-o sprijin si ar trebui s-o sprijine toti militarii, in primul rand cei cu sange "kaki".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tehno,
      Cuniscandu-l bine pe col.Berdila, citind si articolul, imi dau seama ca juristul era capul de lance si al reclamatiilor!
      Categoric, Berdila nu a procedat legal, mai mult, s-a crezut putin stapan, avand un spate asigurat!
      Sunt convins ca Berdila a invatat ceva si va reveni! Ar fi o mare pierdere pt sistem!
      Este un ofiter f valoros!

      Ștergere
    2. Asemenea specimene care efectiv au făcut de râs armata in zona si per general prin iesire in presă prin niste găinării autentice de interior ar trebui eliminati din sistem in doi pași si trei mișcări.
      Din păcate prin multe zone bântuie specimene de genul asta care se cred mari si tari insa nu au habar de reguli generale de management în legalitate si tratarea legala a relatiilor sociale in colectivitate.
      Am curiozitati care ar fi drepturile pentru care lupta locotenentul și juristul ”evadat din garnizoană la o demonstratie civilă”. Cele din RG1 ,RG......., sau are viziuni mai largi asupra situatie cadrelor si rezervistilor.

      Ștergere
    3. Daca nu-i cunosti nu te poti exprima astfel!
      Eu consider ca sunt oameni valorosi si ca ofiteri au si alte deskideri...

      Ștergere
    4. Nu văd ce valoare intrinsecă pot avea niste ”ofiteri” care se terfelesc pe criterii de orgolii prostesti in vazul lumii sechestrându-se in unitate si apoi făcând apel la 112 (politie ) să intervină in conflict.
      mai mare rușine pentru armata nu există.
      Niște găinării de căprari inconștienti care trebuie taxate sever si date exemplu.
      Sunt destui ofiteri capabili si rationali in gândire si actiune care să le ia locul.

      Ștergere
    5. @ tigri 3 31 martie 2017, 10:19. Zici ceva ca ar fi de ras, daca etc.? Man! Ce puii mei crezi ca poate fi mai de ras decat ca din 2011 continuu, mii si mii de militari in rezerva/retragere se plang contra sistemului pe diverse forumuri, bloguri si site-uri?

      Sau ce poate fi mai de ras decat zecile de mii de procese intentate de militarii in rezerva/retragere, contra statului? Sau ce poate fi mai de ras decat ca stat sa reusesti performanta sa iti aduci militarii in rezerva/retragere in strada?

      De fapt, ce exprimi tu NU face decat sa incurajeze ascunderea ...acatului sub pres, ceva la moda in comunism! Cum poti sa afirmi ca cutare sau cutare ar face armata de ras, cand armata se face deja de ras de prin 2011 continuu, dar NU ca vrea armata! De fapt, statul, sistemul au facut-o si o fac de ras! La stat/sistem este de de fapt problema - adica la cauza, nicidecum la militarii care reactioneaza, reactia acestora fiind doar efectul unor anomalii CRASE la adresa armatei din partea statului/sistemului/clasei politice.

      Ștergere
  30. O alegere grea...
    http://m.ziare.com/stiri/romania-se-afla-in-fata-unei-alegeri-strategice-pentru-armata-sua-sau-europa-1459746

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Red,
      Ai dileme?....in principal frontiera sigura!

      Ștergere
    2. Pe termen scurt cu americanii deoarece rusii nu sunt impresionati militar de europeni...
      Pe termen lung insa cred ca Romania trebuie sa fie alaturi de Europa.

      Ștergere
    3. Care UE?...ca se risipeste...

      Ștergere
    4. FB faci!
      O intareste KWI!....
      Urmareste Grupul de la Visegrad! Daca astia ies, cati prosti, alaturi de noi, mai raman?

      Ștergere
  31. Asa-i la ora (orele?) de socializare. Indiscutabil, indreptandu-ne cu pasi repezi catre varsta zisa a senectutii, nevoia de conversatie devine tot mai stringenta. As zice totusi sa ne punem mai mult in valoare intelepciunea varstei si sa ne exprimam reciproc respectul datorat anilor proprii si anilor colegilor de conversatie. Ba, mai mult, nu cred este cazul sa ne plangem - ca babele! - ca maica Armata, institutia, nu ne-a iubit. Fiindca ea, maica noastra, ne-a asigurat cele d'ale gurii noua si alor nostri. Iar daca dreptatea sociala nu a fost intotdeauna dupa judecata noastra, nu maica este vinovata, ci noi, cei care am constituit institutia. Si inca ceva: de ce trebuie sa ne lamentam continuu ca altcineva a facut intre pantalonii si izmenele personale? Sa fim mai atenti la noi insine si sa judecam cu aceeasi masura si pe cel care, real sau virtual, se afla in fata noastra. E postul sfintelor sarbatori pascale. Doamne, ajuta-mi mie si semenilor mei pe drumul spre Marea Trecere!

    RăspundețiȘtergere
  32. Stapanul inelelor prefera monologul...Te simti singur si neinteles?

    RăspundețiȘtergere
  33. Apropos....Reprimati dorinta de ne impartasi poantele. Sa nu aveti surpriza ca ati devenit o gluma.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te referi la http://www.balerines.ro/9-poante-balet ....?

      Ștergere
  34. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  35. Gelu,
    Daca se poate, fa ceva tehnic, ca userii sa nu mai poata posta sub acelasi nume....adica sa nu fie 3 de Ion, ci Ion, Ion1, Ion2 si Ion3!
    Altfel sunt kiar ametit si am impresia ca acelasi user trece intr-un minut la expuneri si stari diametral opuse!

    RăspundețiȘtergere
  36. In aceasta troaca exista unul care se da drept tehnocrat dar individul nu pricepe orice i-ai face ca degeaba are picioare daca nu are cap.DESI LEGEA PREVEDE RECALCULAREA PENSIILOR LA DATA INTRARII IN VIGOARE A LEGII,ACTUALIZAREA PENSIILOR S-A OPRIT LA NIVELUL ANULUI 2009,INTRUCAT DE ATUNCI NU S-AU MAI MAJORAT SALARIILE DE FUNCTIE SI GRAD LA CADRELE ACTIVE,IN SCHIMB,IN ULTIMII ANI,MAI ALES DUPA 2010,S-AU ACORDAT CADRELOR ACTIVE,NUMEROASE SPORURI,PENTRU CONDITII DE MUNCA,CARE CUMULATE,DETERMINA CHIAR DUBLAREA SALARIULUI DE FUNCTIE,SPORURI CARE AVUTE IN VEDERE LA FORMAREA BAZEI DE CALCUL A CELOR CE AU BENEFICIAT DE ELE,COMPARATIV CU CEI PENSIONATI IN ANII CAND ACESTE SPORURI NU ERAU ACORDATE.S-A AJUNS LA SITUATIA HILARA CA UN PLT.ADJ.,CARE SE PENSIONEAZA IN PREZENT,SA BENEFICIEZEDE O PENSIE EGALA SAU MAI MARE DECAT A UNUI COLONEL SAU GENERAL.Intamplarea de facto se afla pe masa ministrului apararii nationale si este analizata de DFC.Chiar daca nu se vor opera modificari la legea 223,discrepantele vor disparea prin corelarea pensiilor cu legea salarizarii unitare.Atunci fiecare va ajunge in banca sa functie de responsabilitati pe scara erarhiei militare.Sa priceapa si cel ce se da drept tehnocrat ca degeaba operezi cu cifre fara sa ai viziune.

    RăspundețiȘtergere
  37. Este bine ca avem subiecte pe care sa le dezbatem.Pe acest blog din fericire putem dezbate orice.Din nefericire insa vorbim vorbe pe care nu le ia nimeni in seama. Se vede ca in Romania ca sa obtii ceva trebuie sa te zbarlesti la guvernanti sau patronate dar nici atunci din prima. Este bine ca ne facem planuri, ca speram dar atat. Planurile noastre nu se potrivesc cu planurile alesilor nostri decat pana la...alegeri! Dupa aceea fiecare cu a lui! Timpul trece, cine mai apuca mai primeste inca odata promisiuni,care iar vor fi date uitarii, ca asa este viata. Politistii au inteles ca promisiunile nu sunt de ajuns si de unde nu primesti trebuie sa smulgi. Dintre noi multi nu inteleg si asteapta sa li se ofere. Dupa ce au dat tuturor, guvrnentii ne dau si noua dreptate, dar ...fara bani!

    RăspundețiȘtergere
  38. Avem un user printre noi, fost pilot autentic. Nu doar ca recalculata lui este de coma - pe minus cam cu 21% fata de cea pe L. 119, dar si pensia pe L. 119 este de fapt tot de coma pt. un pilot si ofiter superior. Am precizat de atatea ori ca pensiile "gonfate" pe L. 119 nu sunt alea majorate cu 2-3 lei sau 5-10-20%, ci cele majorate cu 200%-700%. Confirm ca pilotul nostru nu a avut nicio pensie "gonflata" nici pe L. 119, majorarea fiind superficiala. De altfel, userul in cauza a intervenit cu date, dar a preferat sa isi stearga interventiile, ulterior.

    Ii rog pe acei useri cu care pilotul nostru se mai ia in bascalie (si lui ii place, este drept), sa se abtina. Pariez ca multi dintre cei cu care se ia la tachinari, au pensii mult mai mari decat pastrata in plata a pilotului, desi tachinatorii au fost ofiteri sedentari cu numarul ... Sau subofiteri/maistri sedentari cu numarul ....

    Personal, dupa ce si-a prezentat datele, pot spune ca este nedrept ca un lt.col. pensionat in acest an - ultima functie ofiter cu nr. ... la personal la SMFT sa aiba stabilita o pensie cu vreo 40% mai mare decat recalculata pe minus a pilotului si cu vreo 15% mai mare decat mentinuta in plata (de mila) a pensiei pilotului.

    Ar mai fi o chestie! Eu zic ca multi adepti ai L. 119 de pe aici, aveti de fapt tot pensii de coma. Daca ar fi fost majorate de 2 la 7 ori asa cum am prezentat tabele, mai ziceam ca aveti o motivatie sa aparati contributivitatea L. 119. Dar asa pt. un pumn de cativa arginti in plus acordati unor beneficiari exaltati stil Hagi Tudose, chiar nu a meritat. Datele dovedesc ca ati gresit si ca solutia corecta consta eventual in niste mici modificari ale L. 164.

    Mergand mai departe! L. 223 trebuie corectata. Primul pas este modificarea (nu abrogarea - abrogarea intrerupe recalcularile si lasa cu ochii in soare zeci de mii de rezervisti carora deja li s-au majorat pensiile prin recalculare) a Art. 40 din OUG 57. In sensul respectarii bazelor de calcul din L. 223 (initiere de la 80%, plafon la 100% si neaparat la VENITURI).

    In ceea ce priveste pilotii nostri, pensia pilotului nostru versus pensiile aeronauticii civili, demonstreaza ca pilotii nostri militari sunt luati efectiv de ... fazani. Pana la urma hai sa fim seriosi, avem cateva zeci, in trecut aveam maxim 200-300, incat sa merite sa ne batem joc de ei si sa ii pierdem.

    In concluzie la ultimul punct, consider ca L. 223 trebuie MODIFICATA acum prin intermediul Art. 40 din OUG 57, astfel incat specialitatile rare sa beneficieze de un bonus substantial la cuantumul pensiilor. Cu o mentiune: nu aeronautica asa la mdul general, ci doar pilotii din aeronautica, la fel la alte specialitati rare.

    In cazul celor din M.Ap.N. treaba se poate realiza simplu. Grupa cu cel mai mare risc profesional este AC (piloti, scafandri, parasutisti, alpinisti, pirotehnisti, orice militar insa strict doar in misiuni de razboi). Daca ne referim doar la activitatile mentionate desfasurate la modul CONCRET si nu asa la umbrela generala a armelor, personalul vizat de activitati AC, este de fpat extrem de putin. Incat sa NU merite a i se acorda un bonus la pensie pt. apartenenta la grupa AC in activitate. Sa zicem de minim 1% in plus pt. fiecare an in AC, 5% fiind ideal.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unul din userii takinatori face parte din Secta Raelienilor, ce tocmai a solicitat Premierului 4Kmp, pt a realiza singura ambasada a acestora pe pamant! Acest user este, el insusi tehnic de hangar pentru aeronavele intergalactice ale raelienilor, ce au populat TERRA!

      Ștergere
  39. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie la lucram la nivel pragmatic, pe datele existente deja. Eu zic asa. Modificarea Art. 40 NU numai in sensul respectarii modalitatii de calcul din L. 223 in original (initiere de la 80%, plafon la 100% sau poate sa dispara de tot si neaparat la venituri). Revenirea la procentele mentionate, NU rezolva situatia pensiilor de ...coma, ale personalului rar in armata.

      Fapt pt. care ne trebuie sa ne legam de cava logic, iar asta inseamna de grupele de munca. Dupa cum urmeaza:

      - 1.25% majorare la cuantum pt. fiecare an lucrat in grupa CD;
      - 2.5% majorare la cuantum pt. fiecare an lucrat in grupa CS;
      - 5% majorare la cuantum pt. fiecare an lucrat in grupa AC.

      Este acoperit astfel riscul si procentele sunt proportionale cu 3 luni CD/6 luni CS la an si 12 luni AC la an. Este doar un exemplu, procentele putand fi altele, conditia elementara este doar de respectare a proportionalitatii si de departajare a grupelor in functie de risc.

      O alta solutie, desi poate parea discriminare, este majorarea cuantumului EXCLUSIV a grupei AC, sa zicem cu 5% pt. fiecare an in AC. In realitate, nu este creata niciun fel de discriminare, pt. ca daca dam cartile pe fata, AC nu este doar grupa de risc extrem, dar in realitate este singura grupa in care personalul mai si risca ceva, adica viata, cu ocazia fiecarei misiuni fara exceptie.

      Dupa cum vezi, problema NU poate fi argumentata doar pt. piloti, doar pt. scafandri sau doar pt. alpinisti sau doar pt. parasutisti - alte specialitati extreme/rare. Ci pt. toti la un loc din grupa AC, deoarece au acelasi risc toti, de aceea sunt si incadrati laolalta in grupa AC.

      Mai este o chestie ca argument. Dar in grupa AC intra oricine participa si la campanie/razboi, nemaicontand specialitatea. Adica de cei 5% pt. fiecare an in AC, trebuie sa benficieze si fiecare militar care a participat la misiuni de razboi in teatre. Iar pe viitor - nu stim niciodata, practic orice militar care ar participa la un eventual razboi. Poate fi si trompetist, daca e razboi intra si el dupa lege in grupa AC, deci este perfect indreptatit a beneficia de o majorare la pensie pt. perioada limitata in care a activat in grupa AC.

      Eu asa zic. Dupa mine este chiar amatorism sa NU incerci sa oferi o bonificatie rezonabila personalului din grupa AC, macar asa ca nu se nasc si nu ii gasim pe toate drumurile. In ultima perioda fiind de fapt din ce in ce mai rari in armata, iar unii chiar pe cale de disparitie. Iar putinii care opteaza pt. AC, dupa ce sunt formati, sunt vanati de alte ministere contra unor beneficii mai mari, si normal ca oamenii pleaca.

      Ștergere
    2. ...au fost ani, cand nu se scolarizau mai mult de 6 piloti-MApN, 3-4- SRI si 4-5-MAI!

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    5. Trebuie definit putin...la Pace, Criza, Mobilizare, Situatii de Urgenta, Stare de Necesitate, Starea de Asediu, Starea de Urgenta, participarea in cadrul aliantei NATO/Coalitie la misiuni de lupta sau postconflict!
      Asta in afara prevederilor AC!

      Ștergere
    6. Cat se poate de trist si anacronic!
      Ca maine...noi toti putem trai experienta asta amara a lui!
      Bine ca au grija suspecta de primarii de comune...etc si secreatarii de primarii!

      Ștergere
    7. @ Iulian Mares 31 martie 2017, 13:14. Eu nu prea vad ce mai poate fi definit in plus fata de ce prevede HG 1294 modificata cu HG-S 1019/2010.

      Luam un exemplu? Banal. Un mecanic conductor pe timp de pace este in grupa CD. Numai ca acelasi mecanic conductor daca pleaca 6 luni in Afganistan - adica pe front, este incadrat automat in AC. Revine dupa 6 luni in tara si reintra automatin grupa CD. Asa prevede la acest moment HG 1294 modificata cu HG-S 1019/2010. Ca atare, aceeasi persoana, aceeasi ocupatie, dar la un moment dat apare in grupe diferite, intrucat intra in situatii diferite de risc.

      Persoana exemplificata pt. anul acela in care a activat in AC, este indreptatira sa aiba o majorare de 5% la cuantumul pensiei. Daca mai indeplinste o astfel de misiune si tot in Afganistan, 5% si pentru acel an etc.

      HG 1294 modificata cu HG-S 1019/2010 prevede in cazul grupei AC - activitatile concret desfasurate pt. a beneficia de grupa AC, fara nicio legatura cu functiile, gradul, rangul etc., spre deosebire de spre exemplu de grupa CS - unde apar si functii generice incadrate la gramada in CS fara referinte la activitatea concreta de risc (sef microstructura, sef birou, sef compartiment etc. - astea sunt incadrari generale in CS, nicidecum ca sa reliefeze riscurile la modul punctual).

      In concluzie, daca esti pilot si zbori obligatoriu, dupa HG 1294 modificata cu HG-S 1019/2010, intri automat in AC. Dar daca esti pilot doar cu uniforma, adica nu mai zbori fiind incadrat la operatii la SMFA, nu mai ai grupa AC, ci CS sau CD. Ca atare, intre cei doi - grupa AC trebuie sa faca diferenta de risc in favoarea celui care a zburat. Si tot asa la celelalte specialitati din AC. Una este sa fii asa generic la arma geniu si sa repari un pod - asta este grupa CS, si alta pirotehnist care ai detonat o bomba - ultimul fiind de grupa AC. La fel la parasutisti, scafandri, alpinisti etc. - una este sa fii incadrat asa generic intr-o unitate de profil si alta este ca in acea unitate de profil sa efectuezi la modul concret si acele activitati de AC.

      In concluzie, eu chiar nu mai vad mai poate fi definit in plus fata de ce prevede HG 1294 modificata cu HG-S 1019/2010. Cu taoate astea, vad ceva! HG-S 1019/2010 a bagat in mod bizar in grupa AC pe langa traditionalii cu activitati concrete de risc extrem, si pe ...magistratii militari si purtatorii de cuvant. Cei nominalizati trebuie eliminati din aceasta grupa, intrucat definitia elementara a activitatilor din AC presupune risc permanent asupra pierderii vietii urmare a activitilor concret desfasurate. Risc care de fapt nu exista nici la magistratii militari nici la purtatorii de cuvant ... nici macar pe departe, incat sa justifice incadrarea acestora din pix in AC (opera lui ... Oprea)!

      Ștergere
    8. Gelu
      Sunt mancat cu Financiarii nostri...nu scrie nu dau. La fel si cei cu personalu..
      Cu greu..unele specialitati si-au putut mentine specialitatea. Noi avem putini...dau un ex cu piloti..
      Are 43 ani si a fost promovat ca sef birou instructie...invatamant la SMFA! Atat de putini avem incat nu ne permitem sa il lasam asa! I se aloca resursa si musai sa zboare ca sa isi mentina clasa! Multa munca s-a dus ca sa se realizeze asta si Fi sa-i dea dreptirile cuvenite.
      Nici nu dtii cat de habotnici sunt pt altii..

      Ștergere
  40. alta intrebare:)
    am in fatza ochilor decizia mea de pensie cu +7lei...hi,hi dar si a unui camarad cu minus 821lei
    intrebarea:
    la mine apare indexarea pe 2016 si 2017 la el DOAR 2016 ...iar 2017 pauza.O fi inghetat pensia lui din cauza ca e pe minus si ii ramane cuantumul mai avantajos??Chiar acum belesc ochii in decizii prin comparatie ca nu am ce beli altceva:):)
    PS Pai parca se indexau toate??sau a revenit boc?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil, o eroare. Eu am in fata o alta decizie pe minus, in care scrie clar si de indexarea pe 2017.

      Ștergere
  41. Tigri 3 defavorizat în primul rând de pensionarea înainte de 1999 prin desființarea regimentului. Apoi defavorizAt de metehnele L 164 continuate prin art 40 din OG 57 prin eliminarea beneficiilor prevazute de anexa 3 la L 138 / 99.
    Dacă pe L 164 nu a beneficiat de IC sau SM atunci defavorizArea în raport cu cotierii de birou a fost și mai mare.
    Noroc că l-a mai salvat în oarecare măsură L 119.
    Supărarea și gustul amar însă rămân.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. @ tigri 3 31 martie 2017, 15:24. Ai inceput sa te lauzi singur ...

      Ștergere
    3. Nu ai fost loct th...ing sef? Nu aveai birou? Lucrai numai in aer liber?

      Ștergere
  42. Gelu,
    Asociatia asta noua are si site oficial? Pt contact...si studiu statut!

    RăspundețiȘtergere
  43. DL DOGARU anuta pe blogul SCMD ca o delegație a .....a fost la ministrul apărării și a susținut abrogarea OUG 57 .
    Știe cineva ca a promis dl ministru .?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ministrul actual este extrem de vioi, spre deosebire de predecesorii lui. Si foarte bine informat. Nu stiu ce a promis, dar oricum a realizat din prima ca abrogarea pur si simplu a Art. 40 asa cum cere Dogaru si nu modificarea lui, intrerupe recalcularea.

      Pe unii - cei cu decizii pe minus nu ii afecteaza, dar pe cei cu decizii pe plus, ii termina. Tate deciziile ar deveni nule, iar oamenii ar trebui sa dea si banii inapoi. Cred ca asta vrea de fapt si Dogaru, sa faca rost de bani pt. guvern, o varinta fiind stoparea recalcularilor, astfel incat guvernul sa NU mai fie obligat sa achite pensii majorate si sa mai recupereze si sumele de la pensiile deja majorate.

      Ștergere
    2. dogaru vrea sa faca bani DOAR pentru el.Si asta crede/e convins ca o poate realiza doar ingrosand numarul nemultumitilor care vor veni la el contra cost.
      "E cusuta cu atza alba"

      Ștergere
  44. Referitor la metehnele L. 164/2001, de fapt nu a existat niciuna. Poate nu ar trebui sa spun, dar pt. adevar sunt nevoit sa o fac: a marturisit chiar pilotul ceva de m-a lsat masca. Poftim, a exista o chitibusarie clasica la L. 164/2001, care se regaseste de fapt in fiecare lege. Aceea cu "la cererea beneficiarului". Adica daca nu ceri actualizarea grupelor de munca NU ti se actualizeaza, daca NU ceri diferentele inapoi in baza Art. 121 NU ti se dau etc. Legiuitorii au inventat porcaria asta, nu eu!

    Iar spre consternarea mea, am aflat ca grupul de pensionari din aeronautica din care facea parte si pilotul, habar NU au avut niciodata ca dupa intrarea in vigoare a L. 164/2001, trebuia sa faca o CERERE si sa se agite foarte putin, pt. actualizarea grupelor de munca si a altor drepturi. Lucru care ar fi determinat acordarea din plin a unor drepturi pe L. 164/2001 pe care tu o blamezi atat!

    Tu si cei ca tine, v-ati izolat pur si simplu daca NU ati aflat asemenea lucruri elementare! Nu mai retin cu exactitate perioada, dar stiu ca oricum dupa aparitia L. 164/2001, zeci de militari deja pensionati veneau la unitate sa solicite sa li se efectueze demersurile pt. actualizarea grupelor si a altor date. Fapt pt. care tuturor li s-au majorat bine pensiile fata de ele stabilite pe decretul acela anterior 214/1977, retin ca oamenii erau extrem de multumiti.

    Asa ca in acest caz, NU mai avem de-a face cu nicio meteahna privind L. 164/2001, ci cu izolarea celor care NU au aflat ca trebuia sa faca o cerere pt. a beneficia din plin de prevederile L. 164. Asta NU mai este meteahna L. 164, ci ... dar mai bine ma abtin! Este evident ca legiuitorii sunt parsivi cu faza ca pt. aplicarea unei legi noi, daca NU esti pe frecventa si nu depui cerere, o furi precis cu niste drepturi. Astia aplica in mod pervers chestia ca necunoasterea legii NU te absolva de vina daca incalci acea lege. Adica - necunoasterea drepturilor tale NU te absolva de vina de a NU le cunoaste.

    Ca atare, a fost faza pilotului nostru legat de L. 164. NU a aflat niciodata cat a functionat legea ca trebuia sa faca o simpla cerere sa i se aplice legea in plin, la fel ca celor deja pensionati. Si tare am impresia ca si tu ai fost in aceeai situatie. In loc sa iti pui intrebarea cum de te-ai izolat in asemenea hal, incat sa nu afli ce drepturi elementare ai - doar trebuia sa pui mana pe un pix sa ti le ceri, acuzi exclusiv legea de meteahna? Pe tine chiar deloc? Pe bune acum! Nici copilul nu primeste alocatia - desi este lege data, daca parintele nu face cerere cu mana lui. La fel somerul, la fel in cazul diverselor lucruri legate si de L. 223 etc. etc.

    RăspundețiȘtergere
  45. Pt Dl Iulian Mares
    Eu sunt un ardelean nascut in Transilvania, cu toate neamurile in Transilvania.
    Spuneti de col berdila.
    Niciodata eu sau un cdt al meu nu putea sa ma retina abuziv nici macar nu-i trecea prin cap acest lucru.
    Inainte de 1989 si din pacate constat ca si dupa, unii veneau in Transilvania pe cfr linia 300 col si se intorceau pe 400 general sau invers. A trecut acea vreme. Daca-l sustineti pe berdila, cand ajunge in instanta sustineti-l, dar, vedeti-i si activitatea. Asa ca un exponent impartial al statutului cadrelor militare.
    Sa nu-mi spuneti Dl Iulian Mares ca ati girat cu demnitatea si onoarea dumneavoastra, numitre col berdila la comanda Bg 81. Daca da, mergeti si-l sustineti cand ajunge in fata tribunalului militar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Kisr nu am girat! Dar il cunosc si va repet...este un ofiter excelent cu studii si academia in US!
      Ar fi pacat sa termine asa o cariera f frumoasa! Dar ceva imi spune ca regreta mult si instanta va fi intelegatoare!

      Ștergere
  46. Pt Dl Anonim ora 7.47
    Nu ma intereseaza parerea dumneavoastra despre mine, mai mult decat va urez tot ce va doriti dumneavoastra, dumneavoastra si celor dragi dumneavoastra.
    Recalcularea pensiei militare pe legea 223/2015 mod cu oug 57/2015 nu s-a oprit la anul 2009 pt ca dumneavoastra ati primit majorarea de 10% care s-a aplicat in decembrie 2015 la activi, inplus si compensarea contributiei de 10,5% pe care n-ati platit-o niciodata, iar la activi s-a aplicat cu data de 01/01/2010.
    De ce mintiti domnule, de ce doriti sa induceti in eroare camarazii ?
    Spuneti-mi la ce va foloseste ?

    RăspundețiȘtergere
  47. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da! Se reduc pensiile de tot si ne vor da bonuri la cantina sociala, 5 tigari/zi si o bere...la stalp/gard!

      Ștergere
    2. De acord cu domnul colonel dar toate acestea vor fi supuse unor termene si conditii... :)

      Ștergere
    3. Va fi jale pentru activi şi implicit pentru rezervisti. Uitați de grupe de muncă şi de procente amețitoare. Solda va fi mai mare dar procentele aplicate atunci când are loc trecerea în rezervă vor fi undeva între 45-60% pentru 30 de ani de cascheta în sus (adică spre 60 de ani). Vai de toți, activi si rezervisti. Să fim sănătoși!

      Ștergere
    4. Sunteti fatalist si mai romanosceptic decat mine...

      Ștergere
  48. @ R26500 la 15.33
    Ca sa nu mai vorbesti ”pi nas” legat de piloti afla ca acestia au avut in activitate 2 ani la an si inainte de 2001. Asa că kcam ce sa actualizeze.
    Incerca sa ”repari” bunaciunile L 164 pentru aviatori cu alte argumente mai plauzibile daca le gasesti.
    Baza legea 6 din 1967
    Se acorda pe lînga timpul efectiv lucrat;
    art6.
    a) un spor egal cu timpul servit ca militar în unitati operative din compunerea unitatii operative in timp de razboi.
    Acelasi spor se acorda militarilor care depun eforturi deosebite (piloti ......etc).
    art 7(2)
    Pentru militarii care au servit cel puţin 15 ani ca personal navigant de aviatie, pensia de serviciu se acorda dacã la data iesirii din cadrele permanente îndeplinesc condiţiile de vechime prevãzute la alin. 1 şi au împlinit virsta de 50 ani.

    alin 1 = 25 ani vechime efectivă.

    Deci ce sa actualizeze în afara de L 164 defavorabila majoritatii dintre ei in raport cu ”gușatii” legii care si-au tras de toate inclusiv grupe de munca pentru ”sefimea de birou ” de orice nivel.

    Asta ca sa nu cred ca ”unii” sunt chiar straini de ce s-a intâmplat din 2001 pâna acum prin meandrele legislatiei privind pensiile militare.
    A fi ”doctor docent ”in perioada 2011 -2015 nu inseamna ca esti si doct in restul materiei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti pur si simplu, papagal! Recunoaste mai bine ca ai dormit in izmene si gata! Nu are lagatura ce spui tu cu ce trebuia sa faci tu. L. 164 a prevazut pt. personalul din grupa AC sa adauge 2% la baza de 62% pt. fiecare an ce depaseste 25 ani vechime din vechimea cumulata.

      Numai ca si aici bati tu campii! Inante de L. 164 NU a existat nicio grupa AC. Pilotii de dinainte au fost incadrati in grupa conditii speciale. La recalcularea in baza L. 164, pilotii deja pensionati NU au fost transferati pur si simplu din grupa CS, in grupa AC. Nu s-a efectuat niciun transfer DIN OFICIU.

      Asa ca au aparut 2 situatii: celor care s-au pensionat incepand cu anul 2001, li se calcula pensia cu 62% plus 2% pt. fiecare an care depasea 25 ani vechime cumulata. La ei vechimea cumulata era formata din 12 luni adaugate la fiecare an de activitate.

      Si situatia 2: celor care s-au pensionat inainte anul 2001, li se calcula pensia cu 62% plus 2% pt. fiecare an care depasea 25 ani vechime cumulata. Numai ca la ei vechimea cumulata era formata din 6 luni adaugate la fiecare an de activitate. Intrucat oficial NU erau in grupa AC, ci in vechea grupa CS.

      Aici a aparut deosebirea. Situatia in vederea transferului personalului din vechile grupe de munca in noile grupe de munca si pt. personalul pensiona inainte de 2001, a fost legiferata prin metodologia de aplicare a HG 1294/2001, reprezentant de ordinul M. 116/2002.

      Mai pe scurt, ca fost pilot militar trebuia sa te prezinti sa soliciti la unitatile pe unde ai lucrat sau la arhive, o adeverinta care sa ateste la modul punctual ca in anul cutare ai afectuat ore de zbor, in baa OZ nr. cutare. Petru fiecare an in parte din prima zi a carierei si pana in ultima. Dupa ce obtineai aceste adeverinte, le expediai frumos la Casa de Pensii care constata ca in anul 1995 - de exemplu, TU ai facut dovada ca ai zburat, fapt pt. care te salta din vechea ta grupa CS in grupa AC pt. acel an. Iar saltul de la CS la AC era extrem de important ca pondere financiara a pensiei recalculate.

      Daca NU te agitai sa trimiti la Casa de Pensii dovada ca ai zburat, ramaneai tot in CS - vechea grupa a 2-a care era transformata din oficiu in noua grupa CS - dar care adauga doar 6 luni la fiecare an si nu 12 luni. Ca sa ai 12 luni la an si sa treci in AC, trebuia sa demonstrezi cu acele adeverinte ca la aviatie ai si zburat, intrucat vechiul memoriu zicea doar ca ai fost incadrat la aviatie, dar nu si ca ai zburat la modul concret pt. a beneficia de AC.

      Asta a fost, iar Tigri 2 a recunoscut. Spre deosebire de tine. NU a facut niciun demers pt. trecerea in AC, intrucat nu a stiut niciodata ca trebuie sa faca acest lucru. Omul a fost sincer si a recunoscut. Spre deosebire de tine care desi ai fost in aceeasi situatie, nu vrei sa recunosti in ruptul capului ca ai dormit in izmene. Fiind mai uosr sa blamezi o lege, decat propria ta ignoranta.

      Este la fel cam ca cum cand la cei pensionati pana in 2011, NU li se face conversia la grupele de munca cf. HG-S 1019/2010, daca NU cer in scris! Si fii sigur ca dupa datele prezentate oficial, 1/2 NU au facut acea cerere, pt. ca NU au aflat ca trebuie sa o faca! Exact asa asa ati patit si cei pensionati inainte de 2001.

      Si acum ca sa incheiem! Ia spune, istetule, in ce grupa de munca ai fost incadrat cand te-ai pensionat? A fost aia numita Grupa a II-a cu 50% cum este grupa CS cu 50% astazi? La recalcularea pe L. 164, tie CS ti-au trecut la recalculare si nu AC. Ia cauta decizia pe L. 164 si vei vedea ca scrie asa, nicidecum AC pt. ca ai dormit si NU ai demonstrat cu nimic ca de fapt si tu ai fost in AC, ci ai dormit sub par!

      Ștergere
    2. Dar T3 a zburat ca pasager si doar pe curse de linie! El a fost pilot? ....

      Ștergere
  49. Acesti dogaru, pricina, etc nu-i mai pun pe Mihaita si Mihaela sa ne traga de maneca sa le platim cotizatia sa huzureasca din cotizatiile membrilor.
    Se erijeaza in apararea drepturilor unor militari in rezerva si/sau retragere fara a fi mandatati de multi dintre acestia.
    Debiteaza tot felul de enormitati:
    Citez de pe bloggul lor:
    "Se traduce in mentalul finantistilor educati pe vremea lui ceausescu , pe principiul celor trei R prinmari economii la buget si fondul de pensii"
    "Toate proiectele care vizeaza structurile din SNAp sa fie vizate de expertii sindicatului"
    Domnilor din conducerea sindicatului cadrelor militare disponibilizate, daca sunteti invitati la o anumita masa spuneti ca reprezentati doar pozitia membrilor dumneavoastra. Lasati SNAP si lasati-i pe marea majoritate a pensionarilor militari. Drumul dumneavoastra este paralel cu a acestora.
    Nu puteti sa sabotati drepturile pensionarilor militari si inacelasi timp sa vaerijati in apararea drepturilor acestora. Rezumati_va doar la drepturile membrilor structurii asociagive

    RăspundețiȘtergere
  50. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine este stimabilul caruia i te adresezi? Nu conteaza, stiu deja unde bati.

      Hai sa iti spun eu pe romaneste faza. Am luat decizia unui user de aici pensionat pana in 2001. Decizia este pe minus, dar ii ramane in plata vechiul cuantum. Acum i-am modificat procentele la initiere 80%, calculate la solda (nu la venituri totale), si supriza ...pensi nu ii scade, insa nici nu depaseste ... vechiul cuantum. Adica tot dracu' ala este, doar ca e gadilat un pic la orgoliu!

      Si atunci iti pui intrebarea ce vor de fapt, Dogaru sau Iliescu etc. Pai astia au fost - sunt inca profesori universitari, doctori etc. Lor le-a iesit pensiile la recalculare pe L. 223 pe minus, este clar. Si li s-a pastrat in plata cuantumul avantajos. Asa ca ii doare in ..ula daca se intrerupe recalcularea prin abrogarea pur si simplu a Art. 40, ei tot cu vechiul cuantum raman si cu recalculare si fara. Ei nu patesc nimic, in schimb cei pensionati pana in 2011 si carora li s-au majorat pensiile dupa recalculare, ramand fara baza legala - adica fara Art. 40, vor fi rediminuati si vor mai da si diferentele inapoi! Numai ca pe Dogaru si pe Iliescu ii doare in basca de faza asta si ei tot vor stoparea recalcularilor!

      Bun! Mergem mai departe! Ii recalculam pe Dogaru si Iliescu cu baza de initiere de 80%, plafonare la 100%, dar la solde, nu la venituri! Dar tocmai am spus la inceput ca chiar si in aceasta situatia, cei in cauza raman tot cam cu actualul cuantum in plata!

      Ca atare, Dogaru si Iliescu NU mai vor recalculare deloc, cu nicio baza lor tot nu le iese pasienta. Decat numai daca ... li se recalculeaza altfel ca la prostime. Cu initiere de 80%, insa la veniturile lor specifice paralelel cu armata, adica de profesor universitar sau doctor. Ambii indeplinind ... conditiile. Aceasta este unica situatie in care cei 2 pot iesi pe plus.

      Si cum Satana isi baga mereu coada, un compromis murdar trebuie sa existe. Si atunci Dogaru si Iliesc oracaiesc ca STOP RECALCULARILE! De tot, indiferent de baza, 65% sau 80%! Futandu-i cu ceasul de la gara pe cei recalulati si majorati! De care ii doare in ..ula pe amandoi ca vor fi rediminuati si vor da si banii inapoi.

      Unde ar putea exista atunci compromisul? Pai este simplu! Daca la viitoarea ACTUALIZARE se face o scamatorie legislativa cumva sa intre la actualizarea pensiilor, sporurile de doctor si profesor universitar, cei 2 s-au scos. Chiar daca restu' raman tot cu destu' in gura!

      Si atunci, de aceea cei 2 urla din rarunchi sa NU mai existe de fapt nicio recalulare dom'le pentru nimeni pana la actualizare! Guvernul castiga clar financiar, iar celor 2 le da in schimb ce au vrut la actualizare: sporurile de doctor si universitar, incat sa isi depaseasca si ei actualul cuantum al pensiilor! Pe care nu il pot depasi la nicio recalculare normala, fie ea cu baza de 65% sau 80%!

      In consecinta, ori ai voal gros pe ochi, ori ai fost si tu vreun pui de docent sau universitar si coparticpant la magarie! Cum sa abrogi, mai, capra verde, pur si simplu Art. 40? Dar cu majoratii in baza acestui articol, le dai tu diferentele din buzunar sau Dogaru sau Iliescu? Meschinilor ce sunteti!

      Ștergere
    2. Ff korect si clar devoalata smekeria!

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. @ iceparu 31 martie 2017, 21:29. Eu m-am exprimat cat am putut de clar. Si sa stii ca nu sunt nicidecum o exceptie ca mi-a fost majorata pensia.

      Intrebi ce are pensia cu doctoratul? De fușerii ai auzit vreodata? Tu (mai) stii ca Dogaru al tau a cerut la L. 241/2013 sa ne fie "inghetate" pensiile fostilor diminuati? Cristian Anghela zicea invers - luptand cu niste amendamente in Parlament, iar el i-a cerut sa taca din gura si sa ne lase cu pensiile "inghetate". Stii cand se face asta? Cand esti om al "aparatului de partid si de stat"!

      Legat de L. 223/2015? A sustinut Dogaru din toti rarunchii sa iasa legea fara a fi recalculate pensiile celor pensionati pana in 2011? Si asa a iesit legea! NE recalcularea inseamna economie pt. guvern. Stii cand sustii asta? Cand esti om al "aparatului de partid si de stat"!

      Legat acum de cererea lui Dogaru de a fi abrogat pur si simplu Art. 40 si NU modificat, ceea ce ar insemna sa imi fie rediminuata pensia. Dar NU vezi ca are legatura cu ordinul primit de "aparatul de partid si de stat"? Ala dat inca de la facerea legea - sa NU existe recalculare la cei pensionati inainte de 2011? Ei, acum continua sa il execute. Asta inseamna economie pt. guvern. Stii cand sustii asta? Cand esti om al "aparatului de partid si de stat"!

      In sfarsit, ai o temere care poate parea intemeiata. Ca poate sa dispara cuantumul avantajos. Este reala, a mai existat asa ceva. Numai ca Dogaru o intretine artificial. Vrei sa iti spun de ce? Pai in final, Art. 40 va fi amendat. Astfel incat initierea sa plece de la 80%. Ce inseamna asta? Acele pensii diminuate NU vor mai fi diminuate pe decizie, dar nici NU va fi depasit (eventual nesemnificativ) cuantumul avantajos. Va ramane la fel, iar temerea ta va disparea! Problema de fond este ca Dogaru NU vrea nici asa, el de fapt NU vrea nicio recalculare. NErecalcularea inseamna de fapt economie pt. guvern. Stii cand sustii asta, adica NErecalcularea de niciun fel? Cand esti om al "aparatului de partid si de stat"!

      Si acum sa ajungem la doctorat! Undeva trebuie sa existe si o rasplata daca tot ai servit "aparatul de partid si de stat"! Eu iti spun ca la ACTUALZIAREA nu se va intampla nimic esential pentru majoritatea dintre noi! Nici vorba de majorari in masa! Vor fi pe ici pe colo, dar cu dedicatie - pentru putinii militare cu doctorate, profesori universitari etc. Oricum, cu ceva particular care nu au majoritatea dintre noi! Ceva particular doar pentru cei care au sprijinit prompt "aparatul de partid si de stat" sa faca economie! Adica sa NU existe recalculari pt. cei pensionati inainte de 2011.

      Eu sustin ca acea persoana/acele persoane care au luptat si lupta prin toate metodele sa NU existe recalculari indiferent de procente - ei nu vor in niciun fel, pt. cei pensionati pana in 2011, sunt doar simple "sforari" in slujba "aparatului de partid si de stat"! Respectiv care deservesc interesele "aparatului de partid si de stat", si nicidecum ale armatei! Si au continuitate, sa stii!

      Sa iti zic mai simplu? "- Cere ba tu, sa para in numele celor in rezerva/retragere, ca nu vreti recalculare. Tu iti dai seama cate ar putea face "aparatul de partid si de stat" cu banii rezultati din majorari, decat sa le dam aiurea la niste pensionari care oricum crapa maine, poimaine. Si te rasplatim cu ceva, stai linistit"! Iar atunci "sforarul" preia sarcina prompt, partidul zice ca rezervistii au cerut ca doar si "sforarul" e rezervist, nu? Noua ne inchide gura partidul ca noi am cerut, desi doar oamenii "aparatului de partid si de stat" au cerut. Si tot asa!

      Te las usor dus de nas, dom' colonel! Prea usor!

      Ștergere
    5. Sincer? Nu am inteles expunerea lui Ice!
      Nu am inteles ce este cu acea consultare a unui instructor si lector de tactica! Cunosc destui...ia sa spuna care-i ala? Si in ce domenii da consultatii?... asa, este suspans total!
      Dar, cu aceasta postare Ice poate ajunnge si col! Misiune indeplinita!

      Ștergere
    6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  51. Pt Tehno Are dreptate anonimul Col in majoritatea afirmațiilor Este corect ca daca ai avut 5,5 dar crezi ca pe L164 nu meritau si ceilalți sa li se mențină si pe noua lege 223 sa fie adususi la 5 de ex. este corect?Si asa va văitați ca nu ați avut sporuri ca ceilalți. Așa ca dl meu se merita din plin compensarea cu 10,5 pt cei pensionați înainte de 2010 din contra trebuia sa se strofoace legiuitorul si pentru alte compensații pe care militarii de orice rang le merita din plin

    RăspundețiȘtergere
  52. Cum spuneam candva ca Dl tigri 2 are o pensie neta de peste 1000 euro.Spuneam ca ar vrea 3000 euro net.
    Acum nu mai sunt sigur daca nu vrea mai mult. Nu intru in detaliu daca si merita.
    Daca ne spune cifra neta care o doreste si crede ca o si merita, cu argumente, obiective, ma gandesc sa il ajut cu diferenta. Am in vedere o colaborare cu pocaitii care au standuri in principalele puncte de atractie din oras. Poate ca cu acordul partilor ar merge si promoul:noi si tigri 2 cei mai aproape de Dumnezeu. Pt ca Dumnezeu e sus si pilotii sunt si ei sus.
    Se pot discuta multe variante, chiar suntem mai multi din domeniul privat, care ne gandim la acest lucru. Dar trebuie sa stim diferenta neta in euro care-i lipseste lui tigri2 si sa ne faca dovada ca o si merita.
    Nu mai vreau sa vad tigri nefericiti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu il voi modera daca te injura. Este fals ce afirmi, din simplu motiv ca ii stiu decizia. Parerea mea ca nu ti-ai dori sa faceti schimbi de pensii.

      Ștergere
    2. Tehno
      Dar T2 a spus clar cat are pensia si cat a pierdut... ma rog, a ramas cu cuantumul avantajos in plata!
      Aici, nu este loc de glume!

      Ștergere
  53. tigri2 31 martie 2017, 11:53
    citez:
    ".......mi-a ramas in plata cea actuala 976 euro.Bataie de joc."

    sincer sa fiu mie nu mi se pare a fi "bataie de joc" nici pe departe.Oare ma insel?
    e doar un comentariu ancorat in realitatea militarilor si am lucrat doar cu "materialul clientului"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Viorel,
      Ar fi f corect sa le explici, cati mancau paine dupa un pilot! Asigurare, conducere, coordonare, sprijin, controlori trafic, indepaetata, apropiata, cdt aeronava....etc! Si toate in %! Si acum, cel ce zbura de fapt, este cel mai napastuit!
      De ce? Pt ca el, pilotul a avut o singura pasiune....ZBORUL!

      Ștergere
  54. Poate nu ar trebui sa spun, dar totusi o fac. Nu sa ma laud, ci sub forma de aviz celor care imi cam poarta sambetele, nu au loc de mine, baiguiesc amenintari securistice, intimidari, hartuiri, denigrari etc.

    A fost ziua mea de nastere duminica trecuta, dar nu o spun sa imi adresati urari. Ci din alt motiv. Am fost sunat de un oficial de rang inalt din M.Ap.N. care m-a felicitat ... fix duminica de ziua mea. Este prima data cand m-a contactat un oficial de rang inalt al M.Ap.N. de cand am trecut in rezerva. Este drept si ca printre altele, oficialul M.Ap.N. a tinut sa sublinieze ca ministerul mi-a emis noua decizie de recalculare pe care am si primit-o zilele trecute, din care a rezultat o majorare rezonabila - lucru care s-a nimerit asa de ziua mea.

    Nu conteaza decat esenta - aceea ca am fost felicitat de M.Ap.N. Element important pt. un rezervist oarecare, si care dupa mine prezinta si o altfel de semnificatie. In sens pozitiv.

    In final, va sugerez celor mentionati in prima parte, ca ar fi mai util pentru voi sa va vedeti de ale voastre. Sper sa intelegeti corect ce am vrut sa exprim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulți ani! Sa aveti sanate si pensie lunga, lunga!
      Mulțumim pentru găzduirea comentariilor!
      Am onoarea sa va salut!

      Ștergere
    2. La multi ani cusanatate, fericire si prosperitate cu ocazia zilei de nastere si implinirea unei frumoase varste! Felicitari pentru recalcularea avantajoasa! Un cadou chiar excelent! Eu ma pregatesc de inca un esec, asa cum o tot patesc de foarte multi ani, asa cum li-e lor in obisnuinta s-o faca! Chiar ca mi-am pierdut toate sperantele...Oare vor reusi sa-mi ia si viata cainii astia?

      Ștergere
    3. Va multumesc la fel. Numai ca am precizat ca nu am mentionat ce am mentionat asa doar ca sa fiu felicitat.

      Dincolo de avizul dat celor mentionati, am vrut sa spun ca ai nostri in activitate, mai stiu cate ceva si despre unii dintre noi. Si chiar apreciaza niste lucruri care se regasesc si la parte dintre noi. Eu recunosc ca acel telefon din partea unei oficialitati a M.Ap.N., m-a facut sa ma simt mai ... util ... armatei!

      Ștergere
    4. Hei..hei...
      Citit intr-o alta keie: cineva are in fisa, in birou, principalele tale date....ai devenit un VIP fara de voie! Tocmai ce ti-a dat de inteles....

      Ștergere
  55. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Man! Esti ...utere! Tu vorbesti de o recalculare inainte de aparitia L. 164/2001? Ce treaba are recalcularea dintre anii 1994-1998 facuta inaintea de aparitia L. 164/2001?

      Si sa nu o mai lungim, esti deja capos. Intre anii de dupa 2001, activ fiind, am intalnit zeci - poate sute, de militari trecuti in rezerva inainte de 2001, care veneau la unitate sa solicite adeverinte doveditoare a activitatilor de AC, pt. reincadrarea in noile grupe de munca stabilite odata cu intrarea in vigoare a L. 164/2001. Si toti - dupa ce au facut acest pas, au avut cresteri spectaculoase de pensie pe L. 164. Cu ce documente ma contrazici? Adica cei in cauza le solicitau de fraieri in timp ce tu dormeai?

      Si cum sa explici tu ca L. 164/2001 a fost pagubitoare inainte de data pensionarii? Tu vorbesti generalitati. T2 mi-a spus pensia pe D. 214/1977. La jumatate cat omologul lui - coleg de LM si prieten cu mine, pensionat in 2007 pe L. 164. Iar alt prieten de-al meu tot pilot, pensionat cu putin inainte sa apara L. 164, a avut pe D. 214/1977 tot o pensie de ... coma ca T2. Numai ca cel din urma, a alfat ca trbuie sa miste ceva sa treaca la noile grupe, a miscat si a ajuns tot cu pensie ca cel pensionat in 2007. Fata de L. 119, ambii din exemplu au avut deviatii unul in plus, altul in minus nesemnificative.

      Asta este situatia, nu mai insista, T2 a marturisit clar. El de fapt, nemiscand nimic la faza cu grupele dupa aparitia L. 164, el a ramas cu un cuantum care era de fapt cam tot cel stabilit pe D. 214/1997. Iar omologii vostri care au aflat cum necum ca trebuie sa miste ceva sa isi actualizeze pensiile, au cazut in picioare.

      De aceea blamati voi L. 164 si preamariti L. 119. Pai voi v-ati trezit de fapt direct din cuantumul pe D. 214 in cuantumul pe L. 119. Si asta din vina voastra ca atunci cand a aparut L. 164, in loc sa va miscati sa vi se revizuiasca incadrarea in noile grupe, ati plimbat purcelul in parc!

      Ștergere
    2. T3 este ca in bancul ala....
      A aflat acum ca a fost ucis M. Viteazul!

      Ștergere
  56. Domnule draga de unde ai aflat ca Generalul Iliescu a cerut abrogarea art.40 din OUG 57/2015 ? La Dogaru am vazut toti acest lucru, dar ANCMRR chiar a venit cu propuneri de bun simt si la Camera deputatilor si la Ministrul Muncii si la Ministrul Apararii..a se vedea si ultimile Comunicate ale Asociatiei din 14.03;16.03 si 23.03.2017. Si ar fi de bun simt sa nu mai folosim cuvinte triviale pe acest blog...!

    RăspundețiȘtergere
  57. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum, mai? Tie ti-a adaugat si scoala ... generala?! Si inca 5 ani? Si tot ... Hai sa o lasam, bine?

      Iti spun eu ceea ce de fapt mai spus. Cu simpatie, nu este ostentativ. Pilotii in general sunt atat de pragmatici, incat in afara de aviatie ... habar nu au ce se mai intampla in jur. Am 3 piloti prieteni buni, iar periodic ma intreaba tot pe mine cam ce se mai petrece cu pensiile lor. Este oarecum normal sa fie asa! Oamenii stiu una si buna: eu sunt pilot, sunt cel mai bun, tara are grija de mine asa din proprie initiativa, eu nu trebuie sa ma mai agit cu nimic. Si cand colo sa afle ca la trecerea la L. 164/2001, tara nu a facut si niste banale cereri in locul lor.

      PS: Am priceput de fapt ca acea scoala ... generala era de fapt AMG!

      Ștergere
  58. Limbajul licentios este generat de Stapanul inelelor. Ca la un semn, trec la atac si cei 2 - 3 adepti credinciosi

    RăspundețiȘtergere
  59. Asa cum ministrul de justitie in virtutea dreptului si obligatiei legale, a verificat eficienta manageriala si modul de indeplinire a atributiilor de serviciu de catre procurori si a prezentat spre informare opiniei publice un raport foarte corect si detaliat, nu ma refer si la concluzia finala, il rog pe ministrul MApN sa faca acelasi lucru cu doua entitati distincte di MApN: Directia Financiar Contabila +CPS si Directia Legislatie si Asistenta Juridica.
    Sa fie vizate urmatoarele domenii:
    - modul de initiere si punerea in dezbatere publica a legislatiei specifice in domeniul pensiilor militarilor: legea 119/2010, oug 1/2011, legea 263/2010, legea 241/2013 , 223/2015, oug 57/2015, M25/2016
    - respectarea legalitatii privind recalcularea pensiilor militarilor
    - analiza detaliata a consecintelor recalcularii pensiilor sau stabilirii drepturilor de pensie si salariale la activi, inclusiv consecintele asupra capacitatii de lupta.
    - eforturile bugetare datorate unor prevederi legale care n-au nimic comun cu cariera militara. Ex drepturi suplimentare nejustificate membrilor uniunilor de creatie, etc.
    Obs. Nu se mai poate construi nimic pe o fundatie subreda de minciuna.
    Este timpul ca opinia publica inclusiv pensionarii militari sa inteleaga ce s-a intamplat in perioada 2010 si pana in prezent cu drepturile militarilor activi si in rezerva.

    RăspundețiȘtergere
  60. tigri231 martie 2017, 20:55
    face o remarca:
    "DS esti cam naiv...ia intreaba-i pe toti care scriu pe aici daca are vreunul sub o mie de euroi si apoi vorbim."
    Ei, uite mai sunt...29 militarie, 25 cascheta, 44 cumulat, colonel = 800. Din 2003, inca ma "straduiesc" sa-mi pun la punct dosarul. Pe cale amiabila...am rezolvat tot felul de probleme...inca astept (decizia de recalculare). Asadar, in raport cu mine, ca zburator, o ai mai mare! Deci e loc de... "apoi mai vorbim".

    RăspundețiȘtergere
  61. Fratele meu...cand vad despre ce pensii vorbiti , incep sa cred ca am gresit locul. Am impresia ca la CPS se da cu ruleta. Cat pica la roata atat da pensie. Ce sa mai zica socrul meu, Dumnezeu sa-L odihneasca , daca la 35 de ani de cascheta si casca de tanchist i-a venit pensie de 1192 de lei ? Si voi vorbiti de mii de euro ?
    Olescu ma bucur ca ministerul urmareste discutiile. Te-ai intrebat daca urmareste cine trebuie si daca pentru ce vrem noi ? Te-ai gandit ca apelul chiar de ziua ta (La multi ani ) poate fi interpretat si ca o atentionare ? Ca eu nu mai am incredere in minister.Daca in minister erau camarazi adevarati nu se ajungea la umilirea noastra prin oug57 iar diferentele fata de MAI erau rezolvate de mult. Dar ei au luptat exact impotriva noastra .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Raspund la ultima parte! Da, m-am simtit atentionat. In sensul ca fac corect ce fac pentru armata!

      Ștergere
    2. Micutule,Inteleg D-zeu sa-l odihneasca.Cred ca faci o gresala.Poate este pensie de urmas.1192 x2=cam de atat beneficiaza cei pensionati inainte de 2000 fiindca s-a ajuns la situatia hilara ca un subofiter pensionat dupa 2016 sa aiba pensia mai mare decat un colonel pensionat inainte de 2000 daca facem abstractie de cuantumul cel mai avantajos.

      Ștergere
  62. @La multi ani Gelule! pentru duminica trecuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa fie la toata lumea! Iti redau replicile contra lui Tehno. Daca ti le voalezi, adica fara referiri la mame ... nu este bine sa bagam vina niciodata pt. greselile noastre si celor ce poate nu mai sunt.

      Ștergere
  63. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe 263?! Exclus. Poate pe 223 ... Ca daca era ca tine, in veci pururi nu ar mai fi aparut 223.

      Ștergere
    2. Dupa cate vad, eu am cea mai mare pensie - spre 5 000 euro, urmat la ceva distanta de Mares care are numai vreo 4 000 euro. Numai ca el are vila si la Miami si la Monaco, capitol la care eu stau mai slab, avand proprietati doar in Cipru si in Thailanda. La masini suntem cam egali. Eu am in colectie o Tesla si un Ferrari, Mares un Lamborghini, un Bentley si un Porsche. Iahturi avem amandoi, avioane particulare amandoi. Da vreau sa il depasesc, asa ca imi trag si submarin!

      Oricum, trebuie sa luptam clar sa ni se realculeze pensiile cu baza de initiere de 80% si la venituri! Ca pana si magistratii si contabilii de la Curtea de Conturi au 10 000 de euro! Iar Monica Macovei va avea pensie de europarlamentar 5 000 de euro numai ca denigreaza Romania la PE. Plus pensia de magistrat din Romania de vreo 10 000 euro.

      Ștergere
    3. PS
      tehnocrat mai ”ardelean molcom si cinstit ” a ramas de căruță din câte văd si aud (((((((

      Ștergere
    4. Eu mi-am luat si 4 buc F-35!....ca sa sparg norii! :))

      Ștergere
    5. Las” că o numeste alde cel mai bun ministru din ultimele 3 secole in opinia A3 si RoTV Todiraș pe Codruta procuror european apoi ati belit-o si voi si hotii din parlament si guvern cu averile de prin paradisuri.
      Administratiunea lui Dragnea cred ca o sa mai semneze pentru proiecte europene doar daca-i prinde cu arcanul sau daca le face Dragnea anexa separata de salarizare si le da trei sfert din salariul lui Tramph.
      Todiraș ,Todiraș da-i inainte ca la CCR. Pe fond reclamantii au dreptate ,concluzia insa se pune după vointa sefilor vremii.
      Bravo Todiraș. Să vă ia naiba cu CCR cu tot.
      Oricum Mareș nu a priceput o iotă ce si cum. La fel si tehnocrat.

      Ștergere
    6. Nici macar la asta nu te pricepi. Cu F 35 nu-l spargi ci îi găurești.
      Rămâne să te descurci cu zidul sonic.

      Ștergere
    7. Tot tantalau ai ramas!...Codruta va cauta case la Miami...
      Daca si dupa lectia explicita a lui Tudorel despre hotararea CCR... nu poti pricepe...eu ce pot sa iti fac? Te trec la " Si altii!"
      Sparge...strapunge....dar nu iesi in lume ca ne uimesti!
      Nu esti tu ala ce "spargea norii de gheata cu capatzana ta tare?"
      Mai uita omul...dar nivi asa...! Esti din Jina, cumva?....atunci se explica!

      Ștergere
    8. @t3, mai "marinelule", "marinalule" geaba te lauzi ca ai activat in aviatie, ba ai fost si cosmonaut ,dar habar nu ai , corect a spus Iulian mares, "spargerea plafonului in sus sau in jos

      Ștergere
    9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    10. Viorel
      Si ciobanii din Jina pricep...numai ginerele lui Limba nu! El pricepe doar dreptul partinic....

      Ștergere
  64. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  65. @tehnocrat, sobolan de birou, este un bou cu...tzatze, vorbeste prostii!

    RăspundețiȘtergere
  66. @tigri2 1 aprilie 2017, 09:04
    Intamplare sau nu, sotia a pus de o mamaliguta. Eu nu ma bag. Nici nu profit de ziua de 1 Aprilie...am mentionat date exacte (foarte putin rotunjite). Iar 800 i-am calculat la cursul actual, cu calculatorul din dotarea laptopului. Atata da! E foarte adevarat - sunt o victima a sistemului...abia anul trecut am obtinut, cu greu, recunoasterea grupelor. Nu-ti povestesc atitudinea celor de la CMJ - parca au dat de la ei! Eu, colonel, m-am simtit ultimul om din lumea asta in fata civilului care mi-a dat hartia cu grupele. Le-am trimis la CP - mi-au raspuns ca vor tine cont de ele dupa recalculare. Mai am de asteptat. Si mentionez ca am fost in cunostinta de cauza cu toate noile prevederi de lege si am facut toate demersurile legale. Sa-ti mai povestesc ca am avut si pensie de 1700 lei? Cu toate datele trimise la timp? Sa-ti mai povestesc ca am trimis trei randuri de venituri, semnate de un general - toate dovedite gresite (in minus bineinteles)? Unii habar nu au prin ce au trecut altii...ce sa mai spunem de cei rupti de realitate, care nu au calculator in casa, rupti de fostii colegi...si nu sunt putini! Eu ce concluzie sa trag? S-au gonflat pe spatele meu si a multora ca mine? Nu bag batul prin gard...dar n-am intels cum ai 45 de militarie, 27 de cascheta si 49 cumulat - cred ca ne jucam cu cifrele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La ultima parte este relativ usor de raspuns. Plecam de la lege, personalul din grupa AC are 12 luni vechime in plus la fiecare an lucrat in AC. Cei din CS au 6 luni vechime in plus la fiecare an lucrat in CS. Iar de aici apar diverse combinatii. De exemplu, daca ar fi lucrat toti cei 27 ani de cascheta in AC, ar fi avut 54 ani vechime cumulata. Fiind clar ca nu a lucrat toti cei 27 ani in AC. Oricum, de la incadrarea in grupe si vechimea efectiva rezulta acele date. Plus poate o perioada oarecare lucrata ca civil.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. @R - t2 afirma ca are 45 ani de militarie! Eu prin cascheta inteleg cadru militar. Subofiter, ofiter, general! Eu nu stiu ce intelege t2. Eu, cand mi-am prezentat situatia a rezultat clar: 29 militarie din care sunt 25 cascheta: 25 ofiter+3sc.militara+1m.t.Nu stiu cum a adunat t2 45 ani de militarie.

      Ștergere
    4. Tigri nu prea le are cu constanța în gândire și exprimare deci nu e cazul sa fie luat prea în serios. Cascheta o portă din liceul militar de aia-i ies 27 de ani.

      Ștergere
    5. Domnule pedagog de scoala veche "cascheta " despre care vorbesti cu atata "intelepciune senioriala" se numeste si se numea SAPCA, BONETA, CASCA, CACIULA SAU CAP DE LULA!

      Ștergere
  67. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  68. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @tigri2, trec peste remarca lui Karadeniz si-ti repet: sunt destule cazuri in care cifrele insirate de tine nu corespund realitatii. Unul din cazuri sunt si eu. E chiar atat de greu sa inghiti realitatea? Daca crezi ca merita sa pierzi timpul cu mine, pentru a te edifica, poti intra in legatura cu mine prin ADMIN. Astept mail-ul tau.

      Ștergere
    2. Crezi ca ar avea sens daca tu pornesti cu gand de galceava?

      Ștergere
  69. scmdfiliala1arges.blogspot.com/2014_01_01_archive.html

    RăspundețiȘtergere
  70. Cum sa faci o conversatie omeneasca si camaradereasca pe aici daca toti kkciosii se cred inteleptii soartei si in loc sa poarte o discutie , ei "vaneaza" ce spun colegii incercand sa-si demonstreze "intelighentia" cu sfaturi si dojeneli de bunic ce fumeaza...pipa. Mi-e sila de astfel de jigodii, licinii celoveci!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Ce înțelegi prin conversație omenească și camaraderească că ce faci tu pe aici numai asta nu e? Exceptând faptul ca nu ai două vorbe la un loc, că-ți ștergi comentariile după cum iți vine pe chelie, toată lupta ta pe bloguri și prin parlament este să convingi decidenții politici că legea pensiilor trebuie să cuprindă neapărat toate sporurile pe care le-ai avut ca aviator și așa să ai ca lt. col. o pensie mai mare doua ori decât o o bună parte din coloneii pensionari. Când cineva nu e de acord cu tine te dai cu curul de pământ ca domnul Goe și îl insulți cum îl vine la gură sau îți permit administratorii, deja unii te-au cam interzis. Asta ai făcut și după comentariul meu de la 20.24 deși tot ce am postat în el este adevărat.
      Până prin 1998 nu prea existau multe sporuri așa că nu mai fabula cu 30-34% ca așa ceva aveau doar un mic procent din armata. Văd colonei cu 35-40 de ani vechime efectivă ca ofițer, nu 20 de ani ca tine, cu pensii recalculate sub 3500 de lei, iți spun oameni pe acest blog ce au pensii au iar tu o ții una și buna că nu există pensie de colonel sub 1000 de euro.

      Ștergere
  71. https://ro.wikipedia.org/wiki/Coifură
    Pentru d-l "mariner"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar, ce te faci cu avocatul tehnic, caci el vrea pe cap un zinc cu vaselina, legat sub barbie cu sarma galvanizata, luata musai de la Balanta!... nu pot ..... C(ombate) gustul omului, dar poate lua si sarma de la un balot de lucerna, de la o stana din Jina-i natala!
      Din cate observ, laptele de oaie si cacareaza au avut efecte asupra capacitatilor lui gnoseologice! Pacat! ..... asa s- au pierdut multi activisti de partid! Si promitea odata, tanar fiind!
      Daca nici Constitutia nu o accepti, de partea cui lupti tu, Avyarule?

      Ștergere
  72. Pentru Gelu Olescu, deşi cam tardiv, un sincer şi călduros La Mulţi Ani!

    RăspundețiȘtergere
  73. @t2
    ”Gargarin” cred ca ai amerizat gresit si ti-a intrat apă-n trompetă.

    De când ti-a furat mos Alecu Abac-ul dai rateuri fest.
    Eu zic să-ti ”refaci capacitatea ” dând o tură pe terenul de vânatoare a lui Dragnea pazit de Mareș si tehnocrat.
    Și dacă ”MATCA” ta -i SCMD atunci mută-ți stupul de pe aci până nu-ti fură tehnocrat mierea. !

    Poate ne lamuresti cum vine si cu asta de la 17.09
    ”sau intrarea aer motoare, compresoare ceea ce duce la pierderea capacitatiii de zbor”
    Mareș ,in inconstiinta lui profundă în orice materie te -a și crezut .

    RăspundețiȘtergere
  74. Să sperăm ca vor fi bani la buget.Asta doar daca parlamentul pune in aplicare hotărârea obligatorie in termen de doi ani. ma indoiesc atâta timp cât nu a fost trecută in programul de guvernare.
    Urmeaza divorturi ,etc,etc adica substituirea averilor prin orice gaură posibilă.

    http://www.alternativenews.ro/2016/04/parlamentul-european-votat-confiscarea-averilor-obtinute-ilegal.html?m=1

    RăspundețiȘtergere
  75. Acest domn tigri 2 a parasit armata pe timpul MStM, probabil ca nu departe si de Consiliul Politic Superior condus de Tov Ilie Ceausescu.
    Tov tigri2 te menajez pt ca nu te consider un militar de tip NATO. Esti mai mult o inaripata cu piston care se lasa in voia vantului si se crede vultur .Ti-a trecut vremea,incearca sa inveti sa imbatranesti frumos. Daca dumneata n-ai avut birou si ai primit o pensie peste 1000 euro , ceva nu este logic.
    Nu cred ca ati primit pensie de 1000 euro pt faptul ca erati in hangar sau la mansa, sau pt ca aveati wc in fundul curtii.

    RăspundețiȘtergere
  76. Lumea se misca si nu mai doreste reguli si sisteme centrist-dictatoriale! La noi, prin vrerea manipulatului se vand umbrele nemtesti, ce se deskid cand ploua la Berlin!

    http://m.activenews.ro/externe/%E2%80%9ESa-oprim-Bruxelles-ul-Guvernul-ungar-lanseaza-o-consultare-populara-anti-UE.-Care-sunt-intrebarile-la-care-trebuie-sa-raspunda-cetatenii-maghiari-142365

    RăspundețiȘtergere

Acest blog nu este destinat pentru rating, ci sustinerii drepturilor militarilor de cariera, activi si in rezerva. Fiind vorba de o categorie profesionala ignorata si persecutata atat legislativ, cat si politic - in mod continuu incepand cu anul 2011, comentariile indecente nu isi au rostul! Rugam a nu lua in seama comentariile unor useri precum Cezar sau Adrian (Bontas), intrucat au probleme grave la mansarda!