joi, 2 februarie 2017

Atenționarea nr. 2 transmisă de armată, cabinetului Grindeanu! Mulțumim pentru țeapa O.U.G. nr. 9/2017 și care este succesoarea de drept a O.U.G. nr. 57/2015 a fostului guvern Cioloș! ! Și o erată extrem de importantă!


Cu nerespectarea termenului de 10 zile de la publicarea in vederea dezbaterii, precizat (la mișto) pe site-ul Ministerul Finantelor.  

Ordonanța a fost publicată deja în M. Of. nr. 79 din 30 ianuarie 2017. La numai 7 zile de la așa numita dezbatere, guvernul reducand in mod grosolan termenul legal destinat dezbaterii publice! Textul este acesta! Fapt pt. care ne cerem scuze că nu am aflat la timp manevra! Nemaifiind necesar sa trimitem propuneri, ci eventual injurii! In consecinta, militarii in activitate nu mai au nicio sansa de intrare in posesia unor drepturi legitime si la fel ca si in cei 7 ani precedenti:

- nu li se aplica coeficientii din Legea nr. 284/2010 a salarizarii unitare - element ce afecteaza in mod direct si actualizarea pensiilor militare;
- nu li se acorda ajutoarele la trecerea in rezerva prevazute de Legea nr. 284/2010  a salarizarii unitare;
- in cazul drepturilor salariale castigate in instante, acestea se vor acorda la fel ca mai inainte, respectiv tot la caterincă - in termen de 5 ani de la obtinerea hotararilor judecatoresti definitive! 

Adică totul rămâne cum a stabilit fostul premier sectant Boc în anul 2011, când a început această mascaradă a ordonanțelor anuale îndreptate contra intereselor cetățenilor, intre care militarii sunt fazani-fruntasi!

Incalcarea de catre guvern a termenului legal de dezbatere privind proiectul O.U.G. nr. 9/2017 si care este succesoarea de drept a O.U.G. nr. 57/2015, este prezentata si in capturile de mai jos! Ramanand la atitudinea fiecaruia sa aprecieze cum ii respecta actualul guvern pe cetateni! Daca nici macar termenul de dezbatere al actelor normative de interes, nu il respecta!



Urmand ca sa fim vigilenti, macar la strecurarea parsiva de catre guvern, a Art. 66 in Proiectul de Lege privind bugetul de stat pentru anul 2017!

47 de comentarii:

  1. Pt R-26500
    Va inflamati uneori inutil si nu priviti lucrurile in perspectiva.
    iohannis prin tertipuri de doi bani a tras de timp cat a putut pt a impiedica formarea si investirea guvernului.
    Dupa investire guvernul ca prioritate a avut acordarea unor drepturi, de care beneficiem si noi , unii luati de val uita acest lucru, si elaborarea bugetului de stat si de asigurari sociale.
    Pt acest lucru s-a emis oug similara oug 57/2015.
    In ceea ce priveste salarizarea, guvernul a promis o lege unitara in trim 2/2017.
    Acest termen este mai mult decat rezonabil.
    Salarizarea activilor nu va insemna si o recalculare imediata a pensiilor si chiar daca s-ar face imediat, tot nu vor creste pensiile f. mult pt ca nici soldele nu vor creste cu mai mult de 10-15%.
    Problema salarizarii la activi nu este aceasta ordonanta, problema este ca s-a revenit la piramida gradelor si functiilor de tip NATO. Ex cdt de B lt.col.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bla..bla...bla! Dar guvernul mai are pe masa si proiectul Legii bugetului pt. anul 2017 in care amana achitarea diferentelor rezultate din recalcularea pensiilor militare, pt. trim. IV din 2017! Art. 66 http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/transparenta/PROIECTLEGEbugetdestat2017_27012017.pdf.

      Asta este tot amanare de ... perspectiva, nu?

      Ștergere
    2. 1. Prevederea din legea bugetului de stat pe anul 2017 nu distinge intre sumele rezultate ca plus la pensie ca urmare a recalcularii pensiilor cf.legii223/2015 ,modificata cu OUG 57/2015 si sumele rezultate ca plus la pensie in urma reactualizarii ca urmare a modificarii soldelor activilo !
      2. Zici tu ca soldele vor creste cu max. 10-15% in primul an de aplicare a legii ! In acest moment solda propriu- zisa( solda functiei de baza)este "fudulie" sporurile sunt baza !Numai prin introducerea majoritatii acestor sporuri( de fidelitate, de confidentialitate,etc) in solda functiei de baza ar rezulta cel putin o crestere a acestora de 100% !
      Restul este propaganda !

      Ștergere
    3. Tehno
      Posibil ca guv. Grindeanu sa fie PA marti!
      Numai CCR poate face ordine si arunca colacul...pt el putin spart, caci nu este parlamentar! Intelegi...unde bat?....la suspendarea din functie!
      Dar un guvern interimar nu are voie sa modifice sau sa retraga OUG!
      Iar unul normal nu poate fi in 2 zile....deci OUG cap. I produce efecte!
      CCR....este acum ca ATI!

      Ștergere
  2. Faptul ca s-au diminuat niste functii (marite de Oprea, cu efect social) va determina o iesire masiva la pensie a celor cu grade de lt col si mai ales col!
    Foarte putini vor prinde functii echivalente...nu pot spune de ce! Nu vreau sa jignesc pe nimeni!
    In momentul de fata am mari retineri cu o noua lege a salarizarii....si asa proasta pt noi, privin valoarea functiei si gradului!
    Nu vor mai fi coeficienti si ecart dat de esalon! Si oricum se va aplica in trepte...procentual!
    Nu va asteptati la minuni pt ca din 2012 vara, democratia in ROU este grav bolnava si ieri i s-a cantat prohodul! Guvern bun daramat in 2015 si acum democratie ucisa de analfabeti functionali! Doar CCR ...ar mai putea mima ceva!
    Suntem in democratia antica ateniana in agora...cand urlau...si unii se impuneau cu cohortele in spate! Urate zile traim...prea urate!

    RăspundețiȘtergere
  3. Olescule esti defazat.tu nu vezi ce se intampla?suntem pe cale de a ajunge o tara a procurorilor.daca ajunge iar guvernul mau s-a dus dracului pensia ta.adio 214 si cuantum favorabil.trezeste-te baiete si nu mai bate campii.kwi ti-a spus pe fata ca masurile psd sunt populiste.sa zicem mersi ca luam ceva in plus in febr.'dar numai in febr.in noiembrie vom lua sula.da-le dracului de gratieri si de cod penal ca nu asta ne doare.hoti vor fi intotdeauna.nu a starpit ceausescu hotia si o starpesc astia?

    RăspundețiȘtergere
  4. "Guvernul amana achitarea eventualelor diferente" ???
    Cand facem afirmatii, noi cadrele militare, indiferent ca suntem active sau in rezerva, ar fi bine sa le facem in cunostinta de cauza si in primul rand sa cunoastem prevederile legale.
    Daca legea 223/2015 nu prevede nici un termen de achitare a acestor eventuale diferente, cum putem sa spunem ca Guvernul actual, amana achitarea acestora ?
    Art. 66 are un rol mai mult pozitiv pt ca este prima reglementare prin lege care prevede ca eventualele diferente se platesc in interiorul termenului de recalculare pensii pe legea 223/2015.
    Era obligatoriu ca cuantumul pensiei recalculate, daca era mai mare decat pensia in plata, sa se plateasca din luna imediat urmatoare emiterii deciziilor de recalculare. Eventualele diferente se puteau plati si in 2018.
    Daca nu aparea art.66 in legea bugetului, recalcularea pensiilor se facea si prevederile legale permit acest lucru tot in bugetul alocat.
    Da, actualul guvern poate fi criticat pt multe lucruri, dar in nici un caz pt art.66 din Legea bugetului de stat.
    Daca cineva cunoaste o singura prevedere legala incalcata sau amanata de la transpunerea ei in executie, de catre art.66 din Legea bugetului de stat, sa-mi spuna si mie. Eu am consultat anumiti specialisti in domeniu, si mi-am insusit punctul lor de vedere.
    Incercati sa intelegeti anumite prevederi legale, nu sa le interpretati subiectiv, statutul trecut si actual al dumneavoastra impune acest lucru, asta daca vreti sa va respectati blazonul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai sa nu mai capul in nisip din motive sentimental-politice! Pana la acest moment, toate diferentele au fost achitate in aceeasi luna cu eimiterea deciziilor de recalculare! Este asa sau nu? De acum inainte, oamenii vor primi mai intai decizia de recalculare, iar diferentele in perioada octombrie-decembrie 2017. Ca atare, asistam CLAR la o amanare fata de cum s-a procedat pana acum!

      Cu perspectiva - precedentul amanarii fiind deja creat, ca inainte de trim. IV guvernul sa mai ..uta o OUG care sa amane achitarea acelor diferente pt. trim. IV din 2018, 2020 sau in ... 5 transe anuale - ca tot este la moda in legislatia romaneasca sa faci misto de cetateni, primele transe fiind desigur de ... ahat, adica de 5%.

      Asa ca dincolo de subiectivisme, sa vedem concretul! Art. 66 AMANA in mod clar achitarea unor drepturi, comparativ cu cei carora le-au fost achitate deja diferentele PROMPT, respectiv in luna emiterii deciziei de recalculare!

      Ștergere
    2. Legea 223/2015 nu prevede nici un termen de achitare a eventualelor diferențe pentru că legiuitorul nu a avut cum să gândească că niște drepturi stabilite prin lege pot fi acordate mult mai târziu de momentul prevăzut de lege. E ca și cum mă duc la bancă fac un imprumut azi, rambursez ratele câteva luni și abia apoi primesc și creditul respectiv.
      Să vedem ce scrie pe decizia de recalculare. ”se recalculează pensia și se stabilesc începând cu 01.01.2016 următoarele drepturi de pensie”
      Dacă aceste DREPTURI sunt stabilite începând cu o anumită dată nu pot fi plătite peste nu știu cât timp.

      Ștergere
    3. Tehnocratule ori esti, ori te prefaci doar. Pana acuma, fara precizarile alea pe care le lauzi din art.66, pensionarii isi primeau restantele rezultate din recalculare icel mai tarziu in luna urmattoare promirii deciziei de recalculare. Acuma, gratie acelui articol, cel mai apropiat posibil termen este Octombrie 2017,dar nu e sigur ca nu va urma o noua prelungire.

      Ștergere
  5. De salarizarea lor ne dam noi cu capul de pereti, spuneti despre pensionari , art.40 din OUG -57, zice ceva? Nu umblati voi cu propovaduiri de baba mestera/clarvazatoare ca nu le stiti/chiciti chiar pe toate.
    Aviz celor 3-4 calareti ai APOCALIPSEI in frunte cu 'arhanghelul" acestui blog.Gelule ar trebui sa te faci regizor de scenarii horror.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne dam precis. Majorarea soldelor este si una din caile de majorare a pensiilor militare, prin ACTUALIZARE! Si apoi, cand tratam mai multe probleme legislative care privesc armata, le punem in ordinea cronologica a adoptarii, nu le tratam pe toate la gramada! Astfel:

      1]. OUG 9/2017 (succesoarea OUG 57/2015) s-a adoptat (inaintea expirarii termenului legal destinat dezbaterii)! Si am luat prima plasa. Nu se aplica coeficientii din L. 284/2010, nu exista majorare a soldelor, nu exista actualizare.

      2]. Art. 40 din OUG 57/2015. Suntem in curs sa luam plasa. Dovada? Pai avizul de bugetare in cazul revenirii la baza de calcul din L. 223/2015, se da tot de ... guvern si nu de deputatii care ridica mana pro sau contra. Iar daca guvernul a fost capabil sa introduca Art. 66 in Proiectul de lege a bugetului de stat in scopul amanarii achitarii diferentelor rezultate din recalculare pt. o mana de pensionari carora le cresc pensiile prin recalculare, trebuie sa fim naivi sa credem ca acelasi guvern va da aviz pozitiv pt. revenirea la baza de initiere de 80% si plafonul de 100%. Din simplul motiv ca un astfel de aviz obliga guvernul sa scoata teancuri de euro din vistierie sa creasca pensiile la toti pensionarii militari. Asa ca modificarea Art. 40 din OUG 57/2015 in sensul asteptat de noi, este perfect improbabila.

      3]. Art. 66 din proiectul de Lege a bugetului de stat pt. 2017. Este deja precalculat, asa ca guvernul nu va renunta la el. Si nici in Parlament cand va fi adoptata legea, nu se va impiedica nimeni de el. Din cauza ca s-ar lovi de un aviz negativ al guvernului care sa prezinte o vistierie cu 0 lei drept dovada.

      'Mneata nu prea ai inteles deloc cum este treaba prin Parlament! Parlamentarii pot adopta orice! Cu o conditie. Sa se incadreze in nota de fundamentare bugetara si care este mereu intocmita de ... guvern, nu de parlamentari. Daca guvernul prezinta in nota de fundamentare ca pe teren exista doar 1/4 din puscalita, atunci parlamentarii adopta o lege care sa se incadreze in 1/4 din ceea ce visasera ei (si noi) ca ar adopta! Etc! ...

      Ștergere
  6. @ Iceparu 3 feb 06 45
    Absolut corect ce spui.
    Daca mai poti si sa-i convingi ca Livache nu-i usa de biserica si ca ar trebui sa-si retraga initiativa de salvare a propriei persoane inainte de a-si pune o tara in cap ar fi minunat.
    Altfel vom avea de suferit din greu din acest razboi pe fata justitie- politicieni corupti- popor.
    Avind casa la vreo cinci sute metri lateral spre Dumbrava de casa lui Iohan si la aproape un km de centru de trei nopti nu m-am putut odihni din cauza demonstratiilor pasnice.
    Ce am vazut azi noapte in Sibiu nu am mai vazut de la revolutie. Livache se joaca cu soarta romanilor. Pacat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cheama-l pe Dragomir ca-i rezolva si iti aduce linistea.Nici Iohannis nu-i de pus la icoana.M-am bucurat degeaba ca am scapat de chior.Mutu care a devenit brusc vocal a intrat in sevraj.Daca nu era treaba cu CP si gratierea cauta el ceva sa-i sicaneze.S-a intors Romania cu curul in sus.In timp ce Ungaria primeste vizita lui Putin si Trump noi ne spargem capetele.Orgolii de prosti.Astazi nu am avut de lucru si am intrebat o cucoana cand si cu cat i se mareste punctul de pensie.Mi-a raspuns ca nu se vinde pe 2 lei.Noaptea mintii.Locuinta ei fosta casa conspirativa a unui ceist iar barbatu-sau turnator .Cand a decedat ceitul s-a dus sa=l petreaca la locul de veci.Te crucesti.Nimic nu mai e normal in Romania.Nu stiu cum sa aflu daca indivizii,fiind rude, m-au turnat la CI.

      Ștergere
    2. Cheama-l pe Dragomir ca-i rezolva si iti aduce linistea.Nici Iohannis nu-i de pus la icoana.M-am bucurat degeaba ca am scapat de chior.Mutu care a devenit brusc vocal a intrat in sevraj.Daca nu era treaba cu CP si gratierea cauta el ceva sa-i sicaneze.S-a intors Romania cu curul in sus.In timp ce Ungaria primeste vizita lui Putin si Trump noi ne spargem capetele.Orgolii de prosti.Astazi nu am avut de lucru si am intrebat o cucoana cand si cu cat i se mareste punctul de pensie.Mi-a raspuns ca nu se vinde pe 2 lei.Noaptea mintii.Locuinta ei fosta casa conspirativa a unui ceist iar barbatu-sau turnator .Cand a decedat ceitul s-a dus sa=l petreaca la locul de veci.Te crucesti.Nimic nu mai e normal in Romania.Nu stiu cum sa aflu daca indivizii,fiind rude, m-au turnat la CI.

      Ștergere
  7. ok!Alta intrebare!
    asta am pus-o si la bufnita.Cine pune pariu ca nu o publica?Pierdeti sigur!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La bufnita are un escretor pe gura numit Cornelius care face oglinda blogului.

      Ștergere
  8. Pt R-26500
    Lasati vrajala. Spuneti va rog care este baza legala privind afirmatiile dumneavoastra. Si ce prevedere de lege, indiferent care lege, inclusiv Constitutia, care a fost incalcata de art 66 din legea bugetului de stat.
    Asta, ca sa fiti cat de cat credibil. Eu m-am saturat de manipulatori si manipulari.
    Ceasuri bune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite care este faza! Eu m-am saturat de militari in rezerva/retragere stil țațe bete, folosite pe post de masa electorala de diverse partide! Este clar ca te orbeste patima politica si pui palma conducerii politice actuale! La fel cum au existat militari in rezerva/retragere tot orbiti politic de tabara cealalta - a sectantilor portocalii!

      Ca atare, pe mine nu ma iei cu Constitutia, in conditiile in care niste de magistrati idioti au considerat de cuviinta in 2011 ca este constitutionala desfiintarea tuturor pensiilor de serviciu, cu exceptia ... alor lor. La fel cum nu poti sa ma iei cu Constitutia, in conditiile in care niste de magistrati la fel de idioti au considerat de cuviinta in 2011 ca este constitutionala taierea cuantumului oricarei pensii recalculate cu cu exceptia ... alor lor.

      Chestia cu Constitutia este o marota care foloseste statului politienesc, pt. a inchide gura fraierilor. In Constitutie nu scrie nici ca ai dreptul sa te ..pisi dupa copac, dar totusi de ...pisi.

      In consecinta, mai citeste inca o data ce scrie sus pe blog! Aparam drepturile militarilor in fata politicienilor care fac misto de ei - indiferent de tabara lor, nu pe ale politicienilor adulati in fata militarilor de care isi bat jos! Pt. ca si eu m-am saturat de manipulatorii si manipularile unora ca tine! Esti excitat de PSD, este? Bravo tie! Astia sunt mitomani! Sunt aia care au reintregit pensiile diminuate, prin L. 241/2013, dar au taiat orice indexare ulterioara! Astia au emis acum OUG 9/2017 cu aceleasi contre contra armatei lasate mostenire de Boc si Ciolos! Tot astia vor sa amane acum si achitarea diferentelor celor carora NU li s-au recalculat inca pensiile (cam 2/3 nu au fost rcalculate), la ...ulivara, impartind recalculatii in 2: unii alvi - carora li s-au achitat instant diferentele, si unii negri care le vor primi la ... ulivara! Etc.!

      Ștergere
    2. @ tehnocrat 3 februarie 2017, 11:26. Legat de mitomania PSD, iti dau si supliment! Pai tot astia au initiat si L. 223/2015 cu EXCLUDEREA de la recalculare a celor pensionati pana in 2011.

      Si tot astia au majorat la misto in decembrie 2010, soldele militarilor, fix cu o luna inainte de intrarea in vigoare a L. 223/2015, astfel incat sa NU ni se poate actualiza pensiile prin actualizare. Legea intrand in vigoare dupa majorare ... de parca daca ar fi fost bine intentionati, nu putea sa le majoreze in ianuarie 2016 si nu in decembrie 2015. Dar au procedat asa sa scape de noi, de actualizare!

      Si acum, in loc sa le vezi faptele, tu vii si ii ascunzi dupa Constitutie!

      Ștergere
    3. @Teho. Si daca dupa trim. 4, 2017 te esaloneaza pe urmatorii 5 ani ce zici?

      Ștergere
    4. Pai daca te-ai saturat de manipulatori, nu te mai uita in oglinda.

      Ștergere
  9. @ all
    Chiar va faceti ca nu intelegeti ca orice drepturi (inclusiv acordarea unor restante,sau recuperarea unor restante de catre stat) este supusa termenului de prescriptie prevazut daca legea nu prevede altfel.Nu ataci în termenul de prescriptie daca legea nu prevede altfel pa ,pe apa sâmbetei.
    Dar după cum se aplica legile la noi te poti astepta la orice când sa-ti ia si mai putin când sa-ti dea.
    Uite asa ca pe la noi ,trezit la realitate de presedinte si procurorul general Ciorbita s-a trezit din pupincurism la realitate si ataca manipularea grosolana a guvernului pe ordonantele infaptuite ca sa ne umileasca in cel mai inalt grad ca persoana fizica in contact cu administratia publica prin dezincriminarea abuzului in serviciu sub 200000 lei ,a neglijentei in serviciu si lucru foarte grav scoaterea de sub incidenta raspunderii penale a semnaturii functionarilor publici si demnitarilor pe documente cu caracter juridic.
    In ce domeniu sau stat civilizat ati mai vazut functionari si demnitari sa semneze documente juridice si sa nu raspunda penal daca comit o infractiune.
    Doar la noi vor sa se intimple asa ceva ca sa evite DNA.
    Ar fi bine ca acestea sa le stie si ”guvernul Huhurez” , mare lucrator nocturn, cu ordonante publicate in miez de noapte in MOF.
    Probabil prada grasă a bufnitei se realizeaza cam in miez de noapte.
    Si ar mai trebui sa stie ”guvernul Huhurez” ca dupa cutuma bine stabilita si legalizata denuntul trebuie sa se poata face in termenul de prescriptie a faptei si nu la max 6 luni dupa vointa ”unui inculpat de rang inalt” denuntat la 7 luni după producerea faptei.

    RăspundețiȘtergere
  10. Sa facem abstractie de art 66 din legea bugetului de stat.
    In conf cu M25/2016 norme de aplicare a legii 223/2015 intervalul maxim legal privind emiterea deciziilor de recalculare este aproximativ 1 an si 6 luni.
    Cum foarte multi n-au facut cerere pt cele 6 luni sau au facut in peroada aprilie -iunie 2016 rezulta ca pana in prezent s-au recalculat mai multe pensii decat minimul necesar respectandu-se termenul maxim de 18 luni.
    Multi vor diferente fara sa tina cont ca nu li se recalculeaza pensia pana la inceputul trimestrul IV 2017.
    Pt R-26500
    N-am votat niciodata cu PSD, in schimb am un principiu, nu lovesc niciodata pe cineva care mi-a facut un bine, mai ales daca este la ananghie. M-ar bate Dumnezeu daca as face asa ceva.
    Pe cel necajit de cele mai multe ori incerc sa-l ajut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Binele ăsta făcut de PSD e ca o chestie de genul, te-a violat și ai rămas însărcinată, dar în final ți-a făcut un bine și a plătit chiuretajul.

      Ștergere
    2. Nu, nu am facut nimic sunt nevinovat, eu eram in alta parte!

      Ștergere
  11. S-au amanat acordarea acestor drepturi rezultate din recalculare din cauza ca nu sunt bani! Asata e clar ca lumina zilei!
    S-a dus cu termenul până in ultimul trimestru în ideia cä la rectificarea bugetara din tonmna se vor găsi banii necesari,daca rectificarea v-a fi pe minus,se vor da la anul viitor?!?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bani sunt intotdeauna! Depinde doar care sunt prioritatile la impartire. Drepturile militarilor nefiind niciodata o prioritate pt. nimeni! Prioritatile sunt pe. cine oracaie mai mult ... Militarii neavand dreptul nici sa ... sughita.

      Ștergere
  12. Asta cu prejudiciul pãna la 200000 este o porcarie de nedescris!
    Sa vezi atunci hoti,de199999,99lei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce-i valabil pt. ei e valabil si pt. noi nu trebuie decat sa ne incadram sub barem si suntem albi, suavi ,gingasi!

      Ștergere
  13. Domnule R...eu cu permisiunea dv. inclin sa-i dau dreptate "tehnocratului" si chiar daca considerati ca fiind un afront personal,il creditez cu mai multa competenta si flexibilitate in gandire pe huhurez ori Corneliu in dauna inconsecventei dv. ca si a altor postaci de sorginte basisto-yohanista.Cat priveste vesnica problema a pensiilor militare personal zic ca problema sporurilor (cuantumul acestora)are drept rezultat diferente enorme intre unul pensionat cam pana prin 2001-2002 si altul pensionat in anii din urma(2700recalculat respectiv 8500sau mai mult in prezent).Pentru asta ar trebui sa va mobilizati daca chiar empatizati nu numai cu propria persoana.Mai inainte ma referamla doi rezervisti cu grade identice ,este drept cu functii diferite insa dar nu itratat incat sa fie un raport de 1/3.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La modul realist in ceea ce priveste diferenta aceea abrupta, noi avem sanse minimale sa o rezolvam, ca sa nu spun ca sunt aproape egale cu zero. Sa ne aducem ca L. 223/2015 a fost conceputa din start de asa natura, incat grosul celor pensionati - respectiv cei pensionati pana in 2011, sa NU le fie efectuata nicio recalculare. Pur si simplu au intentionat prin prevederile initiale ale legii sa ne boteze pensiile stabilite in baza L. 119 in pensii militare si gata! Nicio recalculare, nimic - asta prevede L. 223/2015 in original.

      Ca atare, neexistand recalculare prevazuta, initiatorii legii nici NU au prevazut vreodata ca trebuie sa dea 1 leu in plus in cazul celor pensionati anterior anului 2011. Asta este realitatea, textul legii inorignal este martor!

      Initiatorii luand in calcul doar alocarea unor sume suplimentare pt. extrem de putinii pensionati intre anii 2011-2016. In consecinta, cei pensionati anterior anului 2011 i-am incurcat rau de tot pe initiatori, cand Ciolos desi a redus baza de initiere de la 80% la 65, s-au trezit ca pana si in aceasta varianta trebuie sa aloce fonduri suplimentare pt. unii dintre cei pensionati anterior anului 2011! Asta NU au luat niciodata in calcul initiatorii L. 223/2015.

      Iar acum, am ajuns din nou fata cu initiatorii L. 223/2015. Care descopera brusc ca le-am stricat socotelile unii dintre cei pensionati pana in 2011. Asa ca ne-a ..utut o amanare a achitarii diferentelor!

      Revenind acum la modul Dvs. de abordare! Pai daca acum am dat nas in nas tot cu initatorii L. 223/2015 (sunt aceiasi calculatoristi si minti intunecate si in guvern si in ministere si in comisiile de finante din Parlament), ii vedeti sucindu-se la 180 grade sa scoata din tescheria vagoane de euro numai de dragu' de a egaliza colonelul pensionat in 2000 cu recalculata de 2 700 lei cu colonelul omolog pensionat in 2016 cu calculata de 8 500 lei? Never! Astia asa fac politica, nu pe baza de principii egale, ci pe baza de .... punga! Daca si-au pus in cap ca nu trebuie sa scoata un leu in plus la initierea L. 223/2015, in niciun caz NU o vor face acum! Iar dovada cea mai buna este ca s-au impiedicat acum de o mana de rezervisti, carora ne-a fript o taraganare? Dar cand se vor trezi in fata cu egalizarea ceruta in mod corect de dumneata pt. 170 000 de militari in rezerva, nu realizezi ca turbeaza!

      Ceea ce ceri dumneata este absolut corect, dar ei NU vor! Nu au vrut de la bun inceput! Iar lupul nu isi schimba naravul!

      Ștergere
    2. @Stefanstefan 14. 33
      Dumneata citești și înțelegi ceea ce scrii înainte de a publica comentariile ?
      Cum îți permiți să cataloghezi pe unii comentatori de aici ca ”postaci de sorginte băsisto-iorgușiană”.
      Să spui despre Corneliu, un șablonard notoriu, că are competență și flexibilitate în gândire este o blasfemie.
      Dacă nu cunoști semnificația corectă a unor cuvinte nu le mai utilizați . Asta cu ”empatizați nu numai cu propria persoană” m-a dat gata. Nu doar prin faptul că acest neologism ”empatie” încă nu are o formă de verb recunoscută în limba română dar și prin nonsensul care rezultă. Doar o persoană cu probleme psihice, gen ”tulburare de identitate disociată” ar putea să aibă o empatie pentru celălalt alter ego al său.
      De ce dați un exemplu destul de neelocvent între doi pensionari cu funcții diferite dar care au acelasi grad când aici dar și pe Huhurez au prezentate exemple de pensii recalculate care la grade și funcții egale, prin jocul sporurilor, au dus la in raport asemănător.
      Nu prea-mi ies din fire dar am văzut și inepțiile pe care le debitați pe blogul lui huhurez, iar blogurile astea sunt publice, citite de multă lume și prin astfel de comentarii faceți de râs nu nickname-ului Ștefanstefan ci rezerviștii militari și armata română.

      Ștergere
  14. Manipulare & Dezinformare=tigri3=avianyc
    Nu va bagati in amanunte juridice care va depasesc total.
    Ia uitati ce spune Dl specialist in drept de la UBB Cluj-Napoca, cu privire la OuG 13/2017 : abuzul in serviciu:
    " eu imi mentin parerea ca abuzul in serviciu ar trebui scos cu totul sau sa aiba cu totul alta forma .
    Curtea Constitutionala a precizat faptul ca abuzul in serviciu ar trebui sa fie subsidiar , cand nu exista raspundere de alta forma....fapte care sunt considerate acum abuz in serviciu intra la alte infractiuni: delapidare, gestiune frauduloasa, fals, infractiuni la licitatii publice . Pana acum 5 ani nu erau dosare pe abuz, pt ca se faceau pe infractiunile de baza.
    ...daca ne raportam la ce au altii:americanii, francezii, olandezii, belgienii ceea ce se incrimineaza nu sunt faptele pt care la noi au fost trimisi in judecata, sunt cu totul altele. La noi poti sa raspunzi pt acele fapte pe alte articole de lege.
    Daca trebuie sa avem abuz in serviciu, infunzi pe cine vrei. Vezi tot ce a facut functionarul si pana la urma gasesti ceva. DNA-ul a descoperit infractiunea aceasta, ca sa-si extinda competenta."
    Obs. Infractiunile de baza sunt mai greu de demonstrat.

    Alte detalii pe clujust.ro. Sunt date si exemple .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @ tehnocrat
      ”americanii in mod special, francezii, olandezii, belgienii nu sunt români.
      Desi cîndva a fost opozitie serioasa in parlament la eliminarea din codul penal a lui nea Nicu Impuscatu a art care le statea in cale ref la ” dobîndirea avutiei ilicite ” nu a avut succes. Mafia a votat pentru si s-a ajuns la ce s-a ajuns.Acum se urmareste o schema de acelasi gen.
      Cu cine sa prinda procurorii hotii astia sofisticati rau de tot care stiu ocoli legea la milimetru si au avocati care chiar in aceste zile se dau in stamba pe televiziuni ,unul afirmînd chiar ca impotriva manifestantilor se poate folosi munitia de razboi? Interesul lor de a-si scapa clientii este enorm si manipuleaza in cel maai ordinar mod.
      In Sua ,franta ,belgia ,olanda ,italia in mod special ,etc peste tot serviciile furnizeaza informatii procurorilor pe teme de siguranta nationale ,infractiuni transfrontaliere,etc,etc
      Din cîte se pare ai nostri politicieni ar vrea ca procurorii sa prinda procurorii mafia economica ,transfrontaliera ,etc doar cu ajutorul lui Miki Șpagă, Hrebenciuc, Pinalti, Cocoș & Co iar serviciili sa taie frunza la cîini.
      În toata lumea civilizata serviciili sunt banca de date pentru acuzatori ,acuzator care de fapt ar trebui sa fie un avocat al acuzarii cu drepturi egale in cules probe ca si avocatul apărarii din orice domeniu considera necesar. Si atunci sa vezi tremurat de izmene pe politicienii șmecheri. Italia doar prin implicarea serviciilor a reusit sa destructureze cit de cit mafia care l-a terminat pe Aldo Moro.
      Sa faca parlamentul prin psd-ul majoritar în susidiar legi cu gramada pentru fiecare infractiune subsecventa abuzului in serviciu ,numai sa nu discrimineze fapta.
      Numai sa faca nu sa dea fuga afara din parlament cind trebuia sa voteze confiscarea extinsă.
      Eu presimt că ,cu o CCR predominant psd-ista ordonanta va fi declarata constitutionala si atunci vor sarbatori alaturi de basescu si Udrea (tot erau azi la un pahar si o friptura in restaurant). Ieri basescu la o tv a recunoscut că ordonanta il scapă pe livache si pe Ioana -fiica lui. Perfect ,nu?
      @ tehnocrat
      Pîna una alta ,bune ,rele ,legile se respectă. Cine le respecta nu are treaba cu legea ,cine nu sa suporte consecintele.
      Daca ne lasam calcati pe gît acum ,vor fura patru ani cu carul după care cind mina legii se va apropia de ei pe oricare lege chiar si modificata anterior ,vor schimba legea din nou si se vor gratia intr-o veselie.
      Asemenea precedente nu trebuies create.

      Ștergere
    2. Specialistul nu se repede ca mulți dintre noi cu certitudini absolutiste.
      Iși începe alocuțiunea cu ”eu imi mențin părerea”, adică nu dă o teoremă ca alui Pitagora la care nu ai ce zice ori comenta, ci lasă loc și altor păreri dar o menține pe cea care și-a format-o.

      Ștergere
    3. Sa-ti explic eu chiar pe intelesul tau.Daca functionarii de la casele de pensii militare recalculeaza in minus ( nerespectand legea 223 ci doar ordinele de ministru ) la zeci de mii de militari e abuz in serviciu ?Cine mai apara pensionarii militari de abuzurile functionarilor de la CSP ?Sau cum te aperi de abuzurile functionarilor primariei si politistilor care te pot amenda de acum cum vor muschii lor fara sa respecte legea ?Cum te mai aperi de abuzurile statului mafiot si a republicii paralele ? PS .Huhurez iar cenzureaza iar la greu daca zici ceva de mafia psd.

      Ștergere
  15. Dovada de profesionalism ”exagerat.
    De la Bulă la Dorel nicio diferentă.
    Ieri Dorel jendarul ,dupa cum văzui la tv ,îi trase o cotonogeala zdravăna sefului mascat in civil în multimea de demonstranti presupunînd ca-i ”agitator”( probabil vindut de demonstranti). După cel-l recunoscură nu mai pridedeau cu periatul. Numai ca seful pe post de sac de box isi pierdu si statia.
    Hei Dorele,Dorele !!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce iti mai place shaorma ..Tu crezi ca jandarmii aia inghetati si stresati sunt roboti si au baze de date in creier?Probabil jandarmii "' au scapat ''bastoane si sereistilor care se dadeau manifestanti furiosi.La razboi se mai intampla . Se vede ca probabil ai fost toata viata doar un militar de opereta care ''ti- ai riscat viata ''doar cand flatulezi aberatii la naivi.

      Ștergere
    2. Am inteles aluzia . Se pare ca râde ”hârb de oală spartă ”si nimic mai mult.
      Decăt sa vorbesti si să nu spune nimic ...................

      Ștergere
  16. @ Stefanstefan 14.33
    Ce sa zic ca raspuns la postarea de pe ”guvernul Huhurez”. Simplu !
    ”VEZI DE CAPRE” să nu ti le numere cumva SRI -u !!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Gelu
    Cand vad postaci docti in materie de drept constitutional si penal national si international....asa ma ia cu scarba....de nu pot sa spun decat ca autistul satului a ajuns academician! Asta-i Romania...fotbal nema, curve multe, deontologi si saltimbagi...daca le dai o dictare nu trec clasa!
    Citesc si nu comentez dar, sigur un "Turcescu" se va desconspira!
    Chiar...daca si Turcescu apara la miting statul de drept despre ce plm vorbim?!

    RăspundețiȘtergere
  18. @tehnocrat
    te-ai intitulat singur "tehnocrat"dar nimeni nu te recunoaste
    2- cate rude ai in puscarie sau ce dosare ai in carca??Mergi la "contramanifestatie" si poti sa urli acolo VREAU AMNISTIE SI GRATIERE(poti sa ai si pancarte pe care sa scrie clar acest lucru....mai departe "te descurci"eu sun la 112 .Promit!!!!:):):)

    RăspundețiȘtergere
  19. guvernul bufnita???
    alta intrebare?? cum zice un dobitoc......

    RăspundețiȘtergere
  20. lipsiti de bun simt si pacat ca va numiti militari

    RăspundețiȘtergere

Acest blog nu este destinat pentru rating, ci sustinerii drepturilor militarilor de cariera, activi si in rezerva. Fiind vorba de o categorie profesionala ignorata si persecutata atat legislativ, cat si politic - in mod continuu incepand cu anul 2011, comentariile indecente nu isi au rostul!