vineri, 28 octombrie 2016

Se confirmă! Sunt multiple decizii de recalculare a pensiilor militarilor care stabilesc cuantumuri mai mici decât cele aflate în plată! Iar actualizarea nu este la nivelul anului 2016, ci la 'șto - după cum a avut norocul fiecare să se nască, mai devreme sau mai târziu!

Asta este! Noroc că statul menține "din milă" cuantumul actual în plată, persoanelor aflate în această situație! Cât o mai ține mila, întrucât așa cum am afirmat și în materialul anterior, avem informații conform cărora partidele politice care au tangențe cu Fundatia Soros (organizatia care conduce in realitate întreaga Romanie, prin infiltrarea la nivelul tuturor institutiilor statului a câtorva mii de agenti care alcătuiesc o adevărată republică paralelă), vor să elimine după alegerile parlamentare și principiul cuantumului mai avantajos. 

Ne cerem scuze pentru calitatea copiei receptionate, dar care totusi este suficient de vizibila pt. a demonstra cum unui alt colonel din M.Ap.N. i s-a stabilit urmare a recalcularii, o pensie diminuată cu cca. 15%. 

Avem in lucru si un caz mai dificil, in care pensia de urmas stabilita vaduvei unui rezervist plecat dintre noi in acest an,  are o scadere de la valoarea legiferata aparent la 50%, la una reala de cca. 35%. Si altele!



151 de comentarii:

  1. Este foarte clar acum ce se intampla! Actalizarea se efectueaza in realitate, la nivelul elementelor legiferate la date iesirii la pensie a fiecaruia. Si nicidecum la nivelul anului 2016.

    In consecinta, recalcularea conduce la rezultate diferite. Functie de cum s-a nascut mai devreme sau mai tarziu fiecare!

    Din precizarile unui colaborator de-al nostru, daca ofiterul din exemplu s-a fi pensionat cu cateva luni mai tarziu, nu ar fi intrat in situatia descrisa, ci dimpotriva, i s-ar fi majorat cuantumul actual al pensiei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai eu de ce spun ca in situatia data OUG este ilegal, mai mult incurca lucrurile.Deocamdata nu este nici amanat nici respins de CD, sa vedem zise...orbul!

    RăspundețiȘtergere
  3. Răspunsuri
    1. Este imposibil ce sustii. Pe L. 164/2001, am iesit mai bine din 3 motive elementare:

      1]. Nu a existat limitare la 85% ca pe OUG 57/2015. Limitarea a fost la 100% la care se adauga OMM.

      2]. Ajungeam relativ usor la 100% urmare a faptulul ca la baza de initiere de 60-64% (functie de grupe) se adauga 2% pt. fiecare an din vechimea cumulata pt. ce depasea 25 ani (tot din vechimea cumulata) si NU 1% ca in cazul L. 223/2015 modificate cu OUG 57/2015.

      3]. Legea 164/2001 iti lua in calcul gradul functiei LA MAXIM. Pe camd legislatia actuala ia in considerare gradul functiei efectiv detinute.

      De altfel, materialul anterior este relevant in acest sens. Userului Iceparu i-a scazut pensia cu cca. 25% fata de cea pe L. 164/2001. Si atentie! Userul Iceparu NU s-a pensionat pe L. 164/2001 pe care NU o inghiti tu (s-a pensionat in 1997), ci i s-a recalulat ulterior pensia in baza L. 164/2001. Punct!

      Legat de L. 164/2001, cei care NU au inghitit-o, au fost/sunt de fapt niste fleti pensionati anterior L. 164/2001. Dar care s-au ascuns in porumb si nu au aflat niciodata ca trebuie sa faca niste mici eforturi stil cereri si sa isi dovedeasca niste locuri de munca, pt. a beneficia din plin de L. 164/2001. Printre ei, esti si tu.

      Sa mai fie ceva? Da! Desi face si victime nevinovate, admit la modul egoist ca L. 223/2015 cam da peste bot fostilor "gonflati" ai lui Oprea! Aia ca tipau ca vor contributive si cum ca L. 164/2001 nu ar fi fost OK ... etc. Ai furat-o si tu, este?

      Ștergere
  4. @ D-nului R26500 & all
    Cu respect si permisiunea d-voastra intervin si eu pentru prima data putin in aceste dezbateri.
    In calitate de beneficiar de pensie militara prin L 223 forma actuala de aplicare sunt si eu neplacut impresionat de ce se întimpla precum si de faptul ca se publica pe anumite bloguri in vazul public anumite decizii de pensii militare chiar daca ele au o scadere vizavi de cuantumul in plata.Consider ca rolul unei decizii pe plus sau minus are destinatie patrimoniala de uz familial si nicidecum de inspiratie publica.
    Important este ca pensionarii trebuie ,dupa cum se specifica si in material , ca in plata ramine cuantumul cel mai avantajos. Acest cuantum poate fi cel stabilit prin actuala lege 223 sau pe legile anterioare L 164 sau L119.
    Conform legii si dupa cum se transmit date de la CSP la telverde si in ANCMRR locale acest cuantum avantajos ramas in plata se va supune indexarii si actualizarii ,nefiind pericolul eliminarii lui.
    Parerea mea ca cei care au scaderi pe L223 si ramîn pe cuantumul ajantajos oferit de L164 ar trebui sa inteleaga precum ca ,daca nu au beneficiat de sporuri salariale in activitate pentru serviciile aduse la locul de munca, orice varianta de L 223 i s-ar oferi acesta nu va putea depasi cuantumul pe L164.
    Am vazut/citit pe un alt blog un articol in acest sens in care se prezinta datele d-nului col Iceparu cu o paralela cu L 223 original si cuantumul pe L164. Rezulta;
    -pensie pe L164 =4009 lei
    -pensie pe L223 originala cu 128,5% baza de calcul =3682 lei
    -pensie pe L 223 cu OG 57 = 2935 lei
    Respectuos va intreb, de ce atita scandal si tevatura daca ramine in plata cuantumul avantajos de 4009 lei ,indexat si actualizat ???? Sunt multe intrebari aici dar nu este timpul si momentul. Ma intreb doar daca nici la 128,5% baza de calcul nu depaseste cuantumul avantajos atunci de ce tamtam??????????
    Ar fi de noaptea mintii sa se mai faca un taraboi imens in vazul public si din invidia dusmanilor sa ne trezim cu L223 din nou aruncata in nefiinta.
    Fiti siguri ca prin mediile civile,parlamentare ,etc in care ajung informatiile nu ne plinge nimeni in hohote precum ca d-nului col Iceparu i-a scaut pensia la 2935 de lei dat are in plata 4009 lei ,pensie considerata de multi dusmani pensie de lux .
    Alti domni cer calcularea stagiilor civile de după trecere in rezerva pe L263. Domnilor care cereti acest lucru si care in mod firesc ar trebui sa fie optional v-ati gindit ca pe 263 cu impartire la 31-35 s-ar putea sa se aleaga praful de rezultatul acelei pensii,pe cind pentru multi fosti disponibilizati vechimea cumulata din stagii civile cu salarii modeste le-ar putea aduce pe L 223 beneficii.Nu cred ca doriti impartirea tot la 20 discriminatorie fata de colegii de munca din sistemul civil!!!!!
    Eu consider ca atita timp cit s-au oferit prin lege;
    - grupe de munca superioare
    - pastrarea in plata a cuantumului avantajos
    -indexarea si actualizarea cuantumului avantajos
    ar trebui sa se regurga la vigilenta si stat la adapost de ochii publicului.
    Iar unii care fac galagie si tamtam de necazul scaderii cuantumului ar trebui sa inteleaga ca,conditiile de salarizare avute in activitate nu-i permit sa depaseasca cuantumul avantajos oricum ar da-o la sucit L223 vizavi de L164 ,etc.
    Putina moderatie ,inteligenta in gestionarea fenomenului si moderatie nu ar strica blogurilor si blogarilor. Singura justificare a exprimarii nemultumirilor o vad prin zona aviatie,parasutistilor,scafandrilor,marinarilor.
    Dusmani avem destui si nu trebuie sa-i alimentam de la sursa.

    Cu deosebita stima si respect pentru domnii care posteaza pe aceste bloguri precum si pentru administratorii de bloguri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim! Un singur raspuns. Intrebati: "De ce atita scandal si tevatura daca ramine in plata cuantumul avantajos de 4009 lei,indexat si actualizat?"

      Raspunsul este bazat pe experienta din 2011. Cand NU ne-a ramas in plata niciun cuantum avantajos. O lege poate fi modificata in 5 minute, de exemplu - chiar acum. Ca atare, NU avem incredere in clasa politica si care pot schimba prevederea cu cuantumul avantajos oricand.

      In ceea ce priveste sugestia ca "ar trebui sa se recurga la vigilenta si stat la adapost de ochii publicului" - e cu dus-intors. Apropo de materialul anterior, cine sa stea la adapost? Colonelul cu 67% din pensia sectoristului, sectoristul cu pensie mai mare decat a unui colonel-comandant? Intrucat, daca stau amandoi la adapost, unul pica precis de 2 ori de ... fraier.

      Ștergere
    2. Cei care au iesit la pensie cu ani in urma au luat si niște plati compensatorii. Alea nu le puneti la socoteală?

      Ștergere
    3. @ Unknown 28 octombrie 2016, 18:00. Ce legatura are sula cu prefectura? Vezi tu in decizie vreo plata compensatorie? Nu!

      Dar la sectoristul din materialul anterior, vezi "sporul de lucrari de exceptie"? Este inscris in decizie i este barosan.

      Pe de alta parte, cred ca ti-o iei urat de la colonelul din materialul anterior. S-a pensionat de drept, inainte sa apara compensatoriile. Fraiere!

      Ștergere
    4. Publicarea deciziilor de pensii nu are nimic incestuos, ilegal ori imoral. După cum ați văzut asta se practică oficial. Casa națională de pensii publice comunicând de curând situația pensiilor magistraților și nu am auzit să avorteze spontan vreo casnică de profesie.
      Toate pensiile MApN au fost făcute publice de Gabriel Oprea inclusiv cu date din care cei interesați au extras multe elemente privind rezerviștii armatei române.
      Problema cu acel cuantum avantajos care unora dintre noi nu s-a aplicat vreo doi ani de zile este că acesta rămâne la valoarea aia inițială, din 2010 pentru unii din 2012 pentru alții în timp ce tot ce se plătește și se măsoară în bani crește.
      Unde ați găsit dumneavoastră specificat în lege că acel cuantum avantajos va fi indexat si actualizat ? Care ar mai fi in acest caz motivația recalculării și când mai ajunge din urmă pensia recalculată pe cea din cuantumul avantajos.
      Dar să zicem că depășim acest inconvenient ce facem cu art.2 b din legea 223 ”principiul egalităţii, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege”
      Sau cu art. 2 f ”principiul recunoştinţei faţă de loialitatea, sacrificiile şi privaţiunile suferite de militari şi familiile acestora pe timpul carierei”. Să înțeleg că cel din 2016 s-a sacrificat mai mult decât cel din 1997 ori familia acestuia? M-aș cam mira căci prin 97 nu se dădeau bani de chirie deci stăteai departe de familie daca te mutai prin altă parte și atunci te cam mutai. Ar fi valabil poate pentru cei de prin teatre doar că acolo se duc mai ales militarii profesioniști iar pensia lor de 5-600 de lei numai a recunoștință nu seamănă.
      Orice lege care nu respectă principiile ce stau la baza ei este sau devine la un moment dat caducă și așa va deveni și legea 223, modificată încă înainte a de a fi aplicată.
      Dacă vă uitați prin legislația altor țări pe care le invidiem, le copiem și am vrea să ajungem la nivelul lor observați că au legi vechi peste o sută sau doua de ani, nu le schimbă ca românii după anotimpuri și nici nu le modifică săptămânal.
      Da așa este nimeni din mediile civile, parlamentare etc nu plânge că i-a scăzut pensia unui colonel, nici măcar colegii lui activi care dacă s-ar pensiona acum ar avea teoretic și dublu față de el.
      Chestia cu valorificarea stagiilor civile prin legea 263, cel puțin în proiectul ajuns în parlament susținut și promovat de AOR diferă total de ce spuneți in postare.
      Intrați pe site-ul parlamentului citiți atent ce-i pe acolo referitor la acest PL L475/2016, citiți și ce spune AOR pentru a putea comenta apoi in cunoștință de cauză.

      De ce doar aviatorii parașutiștii,scafandrii, marinarii și-ar putea justifica nemulțumirile față de o lege prost făcută și prost aplicată și cei din alte arme ori specialități militare nu și-ar justifica nemulțumirea.

      Ștergere
    5. Cand pensia scad pe legea 268 dupa recalculare ,exista o problema,aici aviz civililor pentru ca si ei pot avea,,pensii speciale civile''

      Ștergere
    6. Cu aceiasi politete va raspund ca nu ati inteles nimic din aceasta problematica si probabil va meritati cuantumul (fie el si cel ramas in plata). Am onoarea!

      Ștergere
  5. Marian Ailincai@.In primul rand ar trebui sa demonstrezi ca esti nepartinitor.Declina-ti calitatea in care faci comentariul.Asta inseamna sa ne aduci la cunostinta gradul, ,functia,activ sau pensionar.In cazul in care esti pensionar ,anul pensionarii si de ce sporuri beneficiezi.In cazul in care intre cuantumul anterior si cel ce il ai prin recalculare exista diferenta in minus tin seama de sfaturi.Iti pun o singura intrebare.Stii cand fostul presedinte in aula academiei a promis ca nu se atinge de pensiile militare?Afla prietene ca subsemnatului i-a scazut pensia in 2011 cu 800 lei.Si atunci pot sa am incredere ca mai devreme sau mai tarziu un "binevoitor"isi va baga sula in el de cuantum avantajos?
    R-26500@ Asa este.Norocul fiecaruia sta in anul nasterii.Este discriminare pe fata.A mai fost asta.Cel ce a lichidat asemenea tampenii a fost Melescanu care a fost ministru al apararii in guvernarea Tariceanu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era la bilanţul MApN-ului, în aulă la M100 şi cred că era la începutul lui 2009.

      Ștergere
    2. @ D-le Iceparu
      Eu nu sunt omul postator pe bloguri,insa urmaresc in timpul liber ”blogul pensionarilor” unde cineva tot posteaza articole de pe aici si inca alte bloguri cu tematica militara. Indignat de aparitia in spatiul public a unor documente de interes patrimonial-privat au facut acest comentariu nu in scopul de a jigni pe cineva ci in simplul scop de a atrage atentie ca nu-i prea in regula sa ne spalam rufele in caldarea publică.
      Mi-am afisat numele ,am gradul de lt.col (R) radiolocatie ,detin pe linga cinci elemente din 6 din baza de calcul si alte elemente constind in spor de radiatii si spor de izolare ,toate la nivel 1999.
      Nu am primit recalcularea dar în orice situatie m-as gasi dupa recalculare din respect pentru mine ,familie si institutia militara nu mi-as da publicitatii decizia de pensie,chiar nici pe un blog cu problematica militara.Militarul trebuie sa dea dovada de tact si orientare in orice imprejurare .
      Nu de alta dar nu as vrea ca decizia mea sa fie protagonist al vreunui panou publicitar cu afis electoral ca tot suntem in campanie din care sa razbata d-na Vass in fruntea unei gasti feminine pdl-iste deasupra sloganului ”Vrem si noi pensii scazute dar la cuantum avantajos de 4000 lei” sau ”Vrem si noi pensii dupa L223 de 6000 lei”( cazul colegului Vladimir) care apoi sa fie dezbatute pe bani prin mass-media precum panourile UDMR-iste.
      Nu intru in polemica cu nimeni insa d-le Iceparu impreuna cu d-nul administrator al blogului HuHu REzea lamuriti-va dilema etalata. Anume ce va prieste mai bine si de ce insistati pentru 128,5%,in conditiile;
      -cuantumul avantajos realizat pe L223 =4009 lei
      - cuantumul calculat de admin Huhu Rezea pe L223 originala cu 128,55 baza de calcul =3682 lei
      -cuantumul obtinut pe L223 cu OG 57 =2935 lei
      Ultimul am inteles ca se exclude in mod firesc insa nu reusesc sa inteleg de ce la fel ca si d-nul admin Huhu Rezea insistati pentru aplicarea L 223 originala.
      Eu m-as bucura si daca la 38 de ani vechime cumulata m-ar rasplati cu ceva aproape de 90-100% din salariul activului.
      Care ar fi avantajul d-voastra din aceasta sustinere ?
      Pentru nemultumiri exista institutia sesizarii,asociatii ale militarilor ,sindicate si in ultima instanta tribunale.
      Va respect sub toate aspectele si va urez multa sanatate si pensie lunga.
      Nu intru in polemica. Indignat de aparitia unor decizii in public am spus ce am avut de spus.

      Ștergere
    3. @marian ailincai.Eu va dau dreptate! simplu nu-i asa.

      Ștergere
    4. deja prea multe decizii "aruncate pe gard" ne iubesc civilii cumva? eu cred ca de abia asteapta sa ne faulteze....continuati tot asa si sa vedeti ce "urlete proletare" o sa apara da la "fabricantii de saibe" stau cu ei in cartier si cunosc perfect cum gandesc.....atentie mareeee!!
      are dreptate:Marian Ailincai28 octombrie 2016, 20:34

      Ștergere
    5. @ Marian Ailincai 28 octombrie 2016, 20:34. Am inteles ce doresti sa exprimi. Numai ca pari incepator in acest razboi. Stii de ce? In urma cu vreo luna, chiar paranoica aia de care amintesti pe nume Vass a transmis opiniei publica ca pensia media la armata e de vreo 3200 lei. Te apuca damblaua cand vezi cu cata nerusinare minte.

      Ca atare, paranoica a transmis deja informatia inainte ca noi sa miscam ceva. Iar informatia este si falsa. Opinia publica a receptionat-o deja. Caz in care, in fapt noi suntem deja in defensiva. A NU riposta este infrangere certa, decat daca incerci sa ripostezi.

      In ceea ce priveste sugestiile cf careia "Pentru nemultumiri exista institutia sesizarii, asociatii ale militarilor, sindicate si in ultima instanta tribunale". Se vede ca esti incepator in razboiul asta. Am uzitat de metodele sugerate de dumneata in 2011 cand a fost prima noastra macelarire. Si am ajuns cu aceste metode fix in plop. Cat priveste tribunalul! Cea mai ilustra victorie este faptul ca dupa 5 de zile, M.Ap.N. este executat silit chiar acest moment, pt. problema din 2011. De un mic grup de cativa zeci de rezervisti. Iar M.Ap.N. NU se conformeaza si gata! Iar dumneata ne sugerezi sa o luam de la capat?

      Am sesizat totul de la facerea legii, de la aparitia apoi a OUG 57/2015 etc. Si daca am sesizat, a indreptat cineva ceva? Nimic!

      Ștergere
    6. @ Iceparu, mai jos i-am explicat Ailincai moartea cerbului de Irina Loghin!

      Ștergere
    7. Ailincai,
      Ai cumva impresia ca madamme Vass da din clanta pt pensia ei & co?
      Gresesti fundamental! Vezi cine este in fapt si cum lua contracte consoarta! Si nu de 4000 lei sau €, ci de la 40000 in sus!
      Despre ce vorbim? "A nascut duminica si luni a fost la munca" ....osanca sanatoasa!

      Ștergere
    8. Dl. Iceparu ce ar face daca s-ar taia cu adevarat pensia? Ramaneti cu pensia in plata dar eu maiaor in rezerva cu o pensie de 1700 lei tanchist fiind ce ar trebuii sa fac? am fost scosi la pensie fortat cand s-au desfiintat unitatile.....imi este rusine de fosti camarazi care se plang de " taierea " pensiilor......oare nu am mancat toti la cantina, nu am dormit in tancuri, nu am avut accidente in poligoane?....sau poate cei cu pensii nesimtite au fost doar la birou, comanda.....si considera ca au daruit prea mult?...Pentru respectul de sine mai bine puneti capul in pamant si ganditi-va cum sa traiti decent....nu mai instigati fara sa aveti dreptate...

      Ștergere
    9. @ FOST TANCHIST 30 octombrie 2016, 11:45. Te-a lovit asa de rau oblonul in cap, cand erai in activitate? Cica ce s-ar face Iceparu daca s-ar taia cu adevarat pensia? Pai el avut rase efectiv 800 lei in perioada 2011-2013. Cam 25% rotund. Deci, accidentul a fost real.

      Iar acum primeste o decizie, care ii atrage atentia ostentiv ca pensia lui ar trebui sa fie mai mica cu vreo 1000 lei (tot cu 25%). Dar ca i-o lasa asa, cat o mai tine, ca astia din politica schimba legile pozitive pt. oameni, de la o ora la alta. Ce inseamna asta? Daca tot a fost patit, NU are dreptul sa riposteze sau cum?

      In alta ordine de idei! Ia citeste, frate, apelul meu de la 11:37. Poate ai si tu o sotie care va avea pensie de urmas. Tu crezi ca va beneficia de 50%, iar astia ii dau 35% de fapt? Aia NU este taiere sau ce este?

      Ștergere
  6. @Unknown.Da tu nu pui la socoteala chinul meu si timpul pierdut? Juma' de an m-am canonit sa-i termin cu studente si pacanele! Nu empatizezi deloc cu oamenii nacajiti!

    RăspundețiȘtergere
  7. @Ailincai
    Asta este un comentariu comandat din orașul ursului.
    Ti-am explicat de ce sunt o păcăleală mizerabilă documentele Caselor Sectoriale MApN și MAI prin care se susține enormitatea că, în viitor, vor fi indexate cuantumurile în plată (rezultate din aplicarea cuantumului mai avantajos) și nu cele recalculate.
    Vezi că pentru acest comentariu moș @ilie sculărie te radiază de la acces de pe contul său de socializare.

    RăspundețiȘtergere
  8. eu cred ca asa trebuie sa fie si in RO.RESPECT!!

    https://www.facebook.com/usawtfm/videos/10152865731353606/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comentariile sunt nemaipomenite...In special cel cu rugaciunea zilnica pentru militari...Si la noi in biserici este amintita armata tarii noastre,dar daca ne uitam la ce a facut statul roman pentru veterani ne vine sa fugim...Daca va fi sa ajungem si noi veterani ,de-abia atunci vom vedea ce bine e...

      Ștergere
  9. poate sunt mai prostan dar o pensie cu un cuantum mai mare va ramane in plata dar nu se va indexa sau actualiza pana cand"nu va fi prinsa din urma" de pensia mai mica.....legea e clara si asa au fost toate.adica vorba lui olescu"la congelator/inghetati/etc"
    am fost clar? sau va fac un desen ailincai?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu esti! Daca NU este cum afirmi, inseamna ca NU este lege romanesca. Nu am studiat, dar merg pe intuitie! Pana la urma, juristii si finantistii din comisii care ne-au "inghetat" pe cei 26500 de diminuati in 2013, sunt aceiasi, nu? Prin urmare, "cuantumul mai avantajos" = "criogenare". Pacaleala jidaneasca.

      Ștergere
  10. Marian Ailincai, au trecut, domnule, vrememurile cavalerismului, a manusilor si intimitatilor cazone, ca de bordel sau pension de fete! In ce vremuri te crezi dumneata de ne sfatuiesti sa nu ne publicam deciziile, sa fim discreti si sa nu comentam public problemele noastre, cand astazi traim intr-un stat inapoiat de Ev mediu timpuriu, demagog, ignorant, mafiot, penal si cu toate atitudinile negative fata de Ostirea romana?! Cand esti razuit in stil mafiot si in mod repetat poti sa mai fii rabdator, rezonabil, civilizat, tolerant si discret? Iceparu este suferind de mai multe boli, are o varsta inaintata si uzata, apucand vremurile care ne-au distrus sanatatea pe toate coclaurile, si nu cred ca de ,,fericirea'' razuirii mai poate da dovada si de clementa fata de o institutie care lupta din rasputeri sa ne dezavantajeje! Chiar ma mira calmul sau de pana acum, desi ii intuiesc o suferinta fara de sfarsit, si-i doresc din inima sa depaseasca aceasta adevarata tragedie personala, din spirit de camaraderie si prietenie sincera! Atitudinile astea efiminizate, de pension, de toleranta noi nu le permitem in comportamentul cazon, nici macar in rezerva, pentru ca sarpelui trebuie sa-i tai capul, nu sa-l bagi la san, in speta ministerul si casa sectoriala! Cu aceste atitudini rezervate si tolerante nu s-a iesit in strada sa ne recuperam si sa ne impunem drepturile constitutionale si pe model NATO-Europa in care suntem incadrati! Eu cred ca toti trebuie sa ne revizuim atitudinea si sa fim mult mai fermi, mai hotarati si determinati sa nu le permitem acestor mafioti care au elaborat in ascuns oug 57 cu dedicatie pentru o mana de gusati activi in detrimentul a peste 95% dintre noi, ca nu tehnocratii sau ministrul au elaborat criminala ordonanta, ci ea a fost gandita si elaborata de o mana de mafioti in avantajul lor si detrimentul nostru, nu va e clar? Eu nu voi tolera absolut nimic si voi lupta pana la capat cu orice risc! Nu dau doi bani pe viata asta de cacat, daca nu voi muri luptand cu dreptatea in mana si cu mafiotii stransi de gat!

    RăspundețiȘtergere
  11. PL-x 449/2016 Camera Deputatilor. Amendament la Comisia de Aparare,pentru acordarea si la militari a sporului de fidelitate, in doua transe. Mi se pare ceva normal si corect.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru activi, tata!.....nu-ti va da retroactiv decat degetul mijlociu! Intelegi?
      Oricum, ma bucur pt fostii mei subordobati, inca in activitate!

      Ștergere
    2. Acest spor se baga in solda de functie, ca si salariul de merit, nu se adauga ca spor la solda functiei de baza. Deci se mareste cuantumul functiei.De aceea cred ca o sa-l dea si la cei pensionati deja, exact cum se va da si salariul de merit la cei care nu l-au avut in 2009.

      Ștergere
    3. Daca zici tu, asa o fi!
      Eu sunt mai pesimist!....poate la final o sa ma bucur.

      Ștergere
  12. Sa va fie foarte clar la absolut toti ce va cant eu aici: Cand, si daca, Doamne fereste, s-ar intampla sa se razuiasca cuantumul cel mai avantajos, el va fi la comanda gusatilor noi pensionati cu avantaje, sporuri si coeficienti cu dedicatie, pe care noi nu le avem! Sa va mai spun ceva: In ruina de la poalele Tampitei cu Cerbul de aur impuscat cu glontz de argint, functioneaza una bucata gasculita ,,elevata si culta'' prin insamantare artificiala in serele staliniste, ingalonati cu stele cu studii de 7 clase, acum pupatoari de moaste liberalist-masonist-sorosist-perciunate! Astia se cred buricul Ostirii si preputzul taiat imprejur cu drujba, pana sub perciuni! Toti zic ca-i nashpa, ca se taie, ca e tragedie...ei aduleaza, ei pupa d-a-ndaratul, ei jubileaza, ei aproba, nu sunt cu pulimea proletara la un loc ca le pute! Restul nu-i decat o consecinta! Alzaihmmerul se formaza la poalele Tampitei cand cerbul trage partzuri, cand palinka bleu cu cruce rosie depaseste 70% si cand trantorii cu pensii mari pe motive de pecereu si goarne Secu si CI sunt speriati de zgomotul celorlati care-si cer drepturile din MUNCA CINSTITA SI GREA ca civilii s-ar putea sa-si aduca aminte sa le ia de tot penziile pe motive de torturi si asupriri poitico-comuniste in perioada orizonturilor rosii! Cerbule de aur, ia rage tu ca Luminita Dobrescu sa auda civilii ce zic eu p-acilica sa le intre si astora in cur frica!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Despre pensii, ramanem goi ca naPU LA noi nu se mai gandeste nimeni!

    RăspundețiȘtergere
  14. @ ALL. Atentie, dar fără hăi, hăi și cea, cea! O situatie in care ajungem pana la urma cu totii. Murim si ne ramane urmașa soție. 50%, nu? Teoretic. Rog sa va concentrati, dar intens. Caz real vaduva 2016, recent. Am deciziile in fata si dupa primirea acordului, le fac publice.

    1]. Pensia in plata in luna decembrie 2010, in baza L. 164/2001: 3944 lei.
    2]. Pensia in plata in baza L. 119/2010 & OUG nr. 1/2011: 2596 lei.
    3]. Pensia in plata in baza L. 241/2013: 4030 lei (atunci a fost reintregirea, dupa care a urmat "criogenarea").

    SI ACUM, ATENTIE! BENEFICIARUL DECEDEAZA ANUL CURENT. DUMNEZEU SA IL IERTE!

    Iar vaduva sa, primeste decizie de pensie de urmas. Cuantum: 1534 lei.

    IAR EU STAU SI MA INTREB, CUM POATE REPREZENTA 50% DIN 4030 LEI (IN FAPT ASTA ERA IN 2013, DAR A MAI FOST O INDEXARE DE 5% SI IN 2016), ASTFEL INCAT REZULTATUL PENSIEI DE URMAS SA FIE DE 1534 LEI. si nu de cca. 2100 lei cum ar fi normal 50%?

    Ii rog pe specialisti sa contribuie, discret, direct etc. - nu de alta, dar si ale noastre urmase pot pati la fel. Adica 35% si nu 50%. Am toate documentele si foarte lizibile. Cu multumiri! Si cu tact. Este vorba totusi de sotia unui coleg de-al nostru care nu mai este.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. As comenta multe.....numai cuvinte cu cratima, gen lua-v-as......etc!
      Posibil sa nu fi luat in calcul indexarile anuale, dar nici asa nu iese suma prezentata!
      Nici sa mori nu-ti mai permiti, daca nu ai calculul facut anticipat, negru pe alb, cu stampila si semnatura, inclusiv nr. de inregistrare!
      Jenant!.....Contestatie urgent!

      Ștergere
    2. Sper ca instalatiile sa si ramana iar ei sa se roteasca cum vor!

      http://www.dcnews.ro/mobile/rachete-patriot-in-romania-aduse-de-sua-radut-tudor-un-semnal-important_520634.html

      Ștergere
    3. Nu va e clar ca ei trebuie sa fure de la toti sa le ramana activilor gusati care au elaborat prin manarire oug 57 in avantajul lor acum cand vor iesi la pensie? Fondul de pensii are un plafon stas ce nu poate fi depasit. Atunci vor trebui sa manareasca prin fraudare toate pensiile sa le ramana lor fonduri pentru a primi pe toti coeficientii si sporurile alea inventate cu dedicatie doar pentru ei si pe care noi, cei mai vechi in pensie, nu le avem! Ce zic ei: Prosti sunt ceilalti pensionari fata de noi, manca-le-am din cotor p....la lor de fraieresteni! Dar sa ne-o manance ei pe-a noastra si sa fim vocali ca niciodata, sa ne auda toata tara, nu sa bagam tacuti gunoiul sub pres cum vor unii, care fiind intr-o partasie si legatura cu ceva necurat cu ei ne sfatuiesc pe aici sa vorbim in soapta, ba chiar sa tacem din gura ca prostanii, sa nu afle civilii, sa nu publicam aceste dovezi de manareala sa le vada toata Romanica! Ba sa le lipim pe usile blocului, xeroxate, sa le trimitem peste tot sa le vada tot Romanistanul asta blestemat cu tot felul de mafioti si talhari de pensii si salarii!

      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
  15. Dosarul cu toate indexarile si revenirile la cuantumurile initiale se afla la Casa de pensii, ei sunt cei care trebuie sa rezolve aceasta speta si sa dea explicatiile necesare.Se poate cere audienta si raspunsul se da pe loc, verbal sau in scris. Nu dureazamult, o zi doua. Nu noi suntem in masura sa dezlegam aceasta enigma,chiar daca am incerca sa gasim solutia ar ramane la stadiul de "barfa".Se poate rezolva si cu un telefon la tel verde 0800808880, unde se prezinta situatia ,iti cere numarul dosarului(este scris pe cuponul de pensie) si va lamureste imediat.Fara alte discutii inutile. Financiarii sunt corecti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pana i se aproba audienta, expira timpul legal in care poate depune contestatie.

      Ștergere
  16. Se merge la poarta ,pe Drumul Taberei si se intra dupa o ora doua ,sau vine cineva sa te preia de acolo, nu se cere scris. Am fost eu de curand.

    RăspundețiȘtergere
  17. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Legea spune că pensia de urmas se aplica procentual din pensia în plată sau din pensia care se cuvenea militarului decedat.Pensia în plată era cea de la 01 01 2016.
      Ori i-au acordat greșit 50% din pensia recalculată pe Legea 223/2015, ori au conviețuit mai puțin de 15 ani, dar mai mult de 10 ani, și este penalizată cu 6% pentru fiecare an lipsă până la 15 ani potrivit art. 49 alin.(2)din lege.

      Ștergere
  18. @Ailincai
    Citat:
    "Eu m-as bucura si daca la 38 de ani vechime cumulata m-ar rasplati cu ceva aproape de 90-100% din salariul activului."
    Pari a fi de o modestie iesita din comun, un lucru laudabil insa ar cam fi cateva lucruri de lamurit.
    Tu consideri pensia o rasplata eu unul o consider un drept si ma tem ca nu e doar o divergenta de semantica.
    Daca tu cu 38 de ani vechime cumulata te bucuri sa primesti "rasplata" 90-100% din solda activului unul cu 50+ vechime cumulata se mai bucura de rasplata?
    Probabil ca nu dar n-are incotro zic eu si ma bazez pe un fapt evident, 38 nu este egal cu 50+ deci nici bucuriile nu sunt egale.
    Citat:
    "Singura justificare a exprimarii nemultumirilor o vad prin zona aviatie,parasutistilor,scafandrilor,marinarilor."
    La ce-ti bati capul cu ei ca nu sunt multi, putem sa-i ignoram, pe de alta parte n-au incotro se vor bucura si ei(fortat evident) de "raspata" de 90-100%.
    Ai fost colonel de radiolocatie. Brava! Problema se pune ce ai facut nu cine ai fost, ai 38 de ani vechime cumulata probabil nu ai facut multe ca radiolocatorist.
    Ne indemni la moderatie si inteligenta in abordarea ....
    Ti se pare ca am fi idioti sau doar nemultumiti?
    Apropos de poza din avatarul tau e un pic gresita, nu ne arati degetul care trebuie.

    RăspundețiȘtergere
  19. Sa traiti ..! Uite asa eram noi cand luptam pentru eliminarea L-164!
    Cata efervescenta revolutionara ..cat patos ..adrenalina ..simteai ca traiesti !!
    Va invidiez ...
    PS.
    Sunt cu atat mai ferice cu cat unii care ..,,da-i si lupta" acum ..erau la botoane..si ne intrebau cu dispret :
    Ce nu va mai ajunge baaaa..???
    Iar cei care se captusisera se umflau in chiept si ziceau ...pai baaa noi am fost ca astia ..??..erau diferente de 3 luni ..intre datele iesirii la pensie !
    Asa ca ..spor la lupta baieti ...!!

    RăspundețiȘtergere
  20. Pt. cultura noastra generala putem afla prin intermediul colegilor pensionari mai cu .oaie cine a ordonat, conceput, trecut pe curat art.40/57 grad, nume,prenume?

    RăspundețiȘtergere
  21. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  22. Unde este ,,Egalitatea de tratament indiferent de data trecerii in rezerva"?
    (obs mil 7 /2008)

    https://drive.google.com/file/d/0BxtxS26FLK4vOEEzVHIwazNXdDg/view?usp=sharing

    Mai jos, calcul/simulare pensie col MApN cu trecere in rezerva (cele sase luni alese) inainte de 01.12.1999, =3887 lei, brut
    https://drive.google.com/file/d/0BxtxS26FLK4veVdsODBKQnhIMWM/view?usp=sharing
    Pentru simulare s-au folsit elementele din decizia prezentata.
    Pensie col MApN cu trecere in rezerva (cele sase luni alese) dupa 01.12.1999, = 4700 lei brut
    https://drive.google.com/file/d/0BxtxS26FLK4vNzdVOVFGRHNCbFk/view?usp=sharing
    Pentru simulare s-au folsit aceleasi elemente din decizia prezentata, cu actualizarea % ptr IC si % ptr SM.

    RăspundețiȘtergere
  23. @MRV
    de ce veniti cu "antichitati" sunteti muzeograf? pe noi ne intereseaza AZI.....daca nu, va doresc noapte buna inca 10 ani

    RăspundețiȘtergere
  24. Cu privire la exemplul cu pensia de urmas:
    1. In cf cu art 111 din legea 223/2015 modificata sau nemodificata de OuG/57/2015, nare nici o importanta, pastrarea in plata a cuantumului avantajos se aplica doar si numai la recalcularea pensiilor cf art.109 si 110 nu si la deschiderea drepturilor pensiei de urmas.
    2. In cf cu art 53 cuantumul pensiei de urmas se stabileste in fctie de nr de urmas din pensia sustinatorului, care pensie, cea calculata de legea 223/2015 nu cea aflata in plata datorita pastrarii cuantumului avantajos.
    3. In acest caz, s-a calculat cuantumul pensiei pe legea 223/2015 a decedatului, si s-a impartit la doi, nimic mai mult si fara aplicarea art 111, pt ca nu era cazul
    Concluzie:
    Sunt 2 situatii distincte:
    - pensie de urmas deschisa anterior datei de 01/01/2016 in acest caz se aplica principiul pastrarii in plata a cuantumului avantajos, pt ca aceasta pensie se recalculeaza cu art 109 sau 110
    - pensie de urmas deschisa dupa data de 01/01/2016 aici nu se mai recalculeaza nimic pe art 109 sau 110 asa ca nu mai este cazul pastrarii in plata a cuantumului avantajos.
    Obs. Vaduva trebuie ajutata de camarazii defunctului, in ceea ce priveste verificarea stabilirii drepturilor de pensie a defunctului, pe legea 223/2015 cu luarea in considerare si a noilor grupe de munca. Daca aceste noi grupe de munca nu s-au luat in considerare, vaduva are dreptul la o recalculare a pensiei de urmas, prin luarea in considerare si a noilor grupe. Acest lucru poate sa-i mareasca sau nu pensia, in functie de vechimea cumulata a defunctului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    2. tigri2 29 octombrie 2016, 16:33 - dorea sa exprime ca este de acord cu interpretarea userului tehnocrat. Numai ca i-a bagat si un "alint" aviatoresc, asa ca am sters complet comentariul.

      In consecinta, care doriti sa intrati in contact direct cu doamna, pt. a simplifica lucrurile? Rog, dati-mi un semn.

      Ștergere
    3. @tehnocrat face o interpretare forțată.
      Cum să se calculeze dreptul de pensie al decedatului pe legea 223? Pensia de urmas este un drept derivat din dreptul de pensie al decedatului și, ca urmare, s-a procedat mai întâi la recalcularea pensiei militare a decedatului, potrivit art. 109 sau 110, corelat și cu Art. 112 alin.(1), pentru a se stabili cât se cuvine pentru soțul supraviețuitor din pensia rămasă în plata.

      Ștergere
  25. un nesimtit pe care l-am votat

    http://www.gandul.info/politica/imaginea-zilei-iohannis-s-a-asezat-la-masa-tacerii-panoul-pe-care-presedintele-l-a-ignorat-total-15877171

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe panou scrie sa nu stai cu picioarele.Sursa: politia locala Tg Jiu.

      Ștergere
  26. D-lui Marian Ailincai pt mesajul postat pe 28 octombrie 2016, 17:29

    1. Ref. la mesajul " Alti domni cer calcularea stagiilor civile de după trecere in rezerva pe L263. Domnilor care cereti acest lucru si care in mod firesc ar trebui sa fie optional v-ati gindit ca pe 263 cu impartire la 31-35 s-ar putea sa se aleaga praful de rezultatul acelei pensii......"

    Cu respect si permisiunea d-voastra intervin si va spun ca nu cunoasteti in totalitate aceasta problema. Voi incerca sa va explic de ce.
    Intr-adevar, pentru disponibilizatii care au vechime mica in armata prevederea este avantajoasa, dar cei care au vechime completa pierd in totalitate anii de vechime corespunzatori stagiilor de recalculare. Si va voi da exemplul meu:
    Am o vechime efectiva in armata de 31 ani, la care se adauga un supliment de 13 ani pentru conditii de munca.
    Rezulta o vechime cumulata in armata de 44 de ani la care, prin L223 art 25 se adauga cei 14 ani din viata civila. Obtin astfel o vechime cumulata de 58 de ani.

    Facand calculul procentelor pentru pensie rezulta:
    procent de baza: 65%
    procent vechime: 58-25=33%
    pensia suplimentara: 9%
    Total: 107 % si limitand la 85%, rezulta ca pierd 22%. Deci pierd vechimea aferenta celor 14 ani lucrati dupa pensionare si 8% din pensia suplimentara.

    Cu alte cuvinte pierd componenta civila din pensie si pentru ca, pana la 01.01.2016 am avut fructificati acesti ani prin Casa Sectoriala de Pensii (conform L263), art. 25 (2) din L223 nu-mi permite sa-i fructific in sistemul public de pensii.
    In ce priveste "...v-ati gindit ca pe 263 cu impartire la 31-35 s-ar putea sa se aleaga praful de rezultatul acelei pensii......" va prezint urmatorul calcul:
    Pana la 01.01.2016, componenta civila din pensia mea era de 1305, ceea ce insemna 1,497 puncte, rezultate in urma impartirii cu 20 a celor 29.94 puncte obtinute in cei 14 ani de activitate.
    Daca ii impartim la 31 (stagiul corespunzator varstei mele) rezulta ca, dupa calculul pentru un civil as fi avut 29.94 : 31 = 0,96580 puncte. Acestora ar fi corespuns o pensie civila de 0,96580 x 871.7 = 842 lei. Dvs. considerati ca aceasta suma reprezinta praful de pe toba, eu nu. Probabil aveti o pensie de magistrat si va raportati la ea.
    Ref. la mesajul "Eu consider ca atita timp cit s-au oferit prin lege:
    ............
    -pastrarea in plata a cuantumului avantajos
    -indexarea si actualizarea cuantumului avantajos", as vrea sa va spun ca in lege nu se specifica ca va fi supus indexarii cuantumul avantajos ci pensia militara, adica cea rezultata din calcul. De altfel, indexarea cuantumului avantajos nu s-a aplicat nici la civili si nici pensionarilor militari carora Boc le-a redus pensiile iar Ponta le-a readus la cuantumul initial (m-am aflat in aceasta situatie). Faptul ca cei de la tel. verde sau ANCMRR-ul spun acest lucru nu inseamna altceva decat o amanare a actiunilor. Nu va bazati pe vorbe ci pe ceea ce e scris.

    RăspundețiȘtergere
  27. #MAPN #sefSMG #SMG #ArmataRomaniei #TrecereInRezerva

    Viorel Kis Pensie lunga, dar, oare, sunt ei cu sufletul impacat ca au vaduvit de anumite drepturi pe confratii lor mai varstinici prin interventia si inventarea OUG57art 40 , stiind ca lor si-au dat sporuri triple iar pe noi ne-au lasat cu cate 33%, ei avand (in ultimii doi ani sporuri de pana la 100%), e bine, este frumos, de ce au impiedicat Legea 223 cu articolul 28 , MEDIA VENITURILOR BRUTE IMPOZABILE si ACTUALIZAREA SPORURILOR LA NIVELUL 2016 , pentru toti pensionarii. De ce? Din rea vointa, invidie, rautate, nepasare, lasitate, lipsa spuiritului caramaderesc???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viorele, dar cei din arma ta a naviganţilor din aviaţie ieşiţi anul ăsta la pensie, cum stau? Au cîştigat ceva, ori ba?

      Ștergere
    2. Dupa OUG in vigoare au cam tanti pe mandi cu solda fara zbor, vorbesc de solda impozabila. Zborul nu este bagat.

      Ștergere
  28. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  29. Va spun inca odata.Cei ce au redactat art 40/OUG 57 precum si ordinul M25 au urmarit avantaj primire fara sa-i intereseze de ceilalti.Nu sunt constienti ca mai devreme sau mai tarziu vor fi altii la timona iar si ei vor deveni ceilalti.
    Noi ,perdantii si nu suntem putini vom deveni rivali lor.

    RăspundețiȘtergere
  30. @ Doru Serban

    In legatura cu clipul acela video.... De multe ori este publicitate si la ei, dar totusi respectul celor activi pentru meseriasii predecesori este pastrat permanent . La noi este o ,, caineala,, permanenta. La cateva zile dupa ce am trecut in rezerva , fiindca in partea de Vest se desfiinta totul in proportie de 90%, la TV apare seful SMG ( generalul acela cu fata rosie si nasul borcanat care ulterior a decedat) si spune ca in armata se face curatenie, ca au plecat betivii si puturosii. Eram la televizor cu familia si copilul s-a uitat lung la mine ( anul 4 de liceu). Am inceput sa lacrimez si cred sincer ca dorinta mea a fost ca idiotul sa moara. Nu a trecut prea mult si am inteles ca dorintele se implinesc. Dar ranile in suflet raman .
    Te rog sa iti aduci aminte cu cata ura vorbea despre rezervisti o imputita de general cu scoala de SASE LUNI la Fagaras. Cum sa tina cu rezervistii jegurile care nu au simtit greutatile din institutiile militare ADEVARATE. Cum s-a permis ca oameni cu cursuri de sase luni sa ajunga la grad de general?
    Se inainteaza in grade si functii pe pile si nepotisme.
    Tatal meu a fost comandant si la cea mai grea unitate de RAA din tara si la un moment dat un putoi de capitan , intr-o discutie despre armata i-a spus...,, Ce sti tu despre armata...?,, . Dureros. Stia el care merge la trageri cu Interregio si gaseste tehnica in poligon...
    Ma bucur de un singur lucru...In caz de razboi prostii nu vor avea rezerva. Multi nu vor mai fi, multi nu mai stiu si multi vor raspunde cu aceeasi moneda. ,, Cine nu vede , nu aude si tace traieste 1000 de ani in pace...,,.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @micutzul
      n-am cum sa te contrazic.N-am cum!!

      Ștergere
    2. @micutzul
      cea mai grea unitate RAA din tara(dpdv geografic si dispunere a DN RAA) afost Resita.....gresesc cumva?din alte pdv au fost alte unitati

      Ștergere
    3. Hai ma ..ca in cazul tau a ..avut dreptate..!
      Vinul gros si trandafirii ..galbini ..ti-au..depreciat toate simturile ...!!

      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    5. @cezar
      "mersi"? pentru calificativul bou.Nu ma asteptam si subiect inchis"cine te stie te cunoaste "maretule" cezar:):)Nu te-am jignit niciodata.

      Ștergere
    6. @ CEZAR 30 octombrie 2016, 10:32. Iti stergi comentariul si il repostezi fara apelativul BOU scris ...OU. Sau dispare si 6 luni nu mai postezi nimic.

      Ștergere
  31. @rotaru mircea
    si eu daca am avut aprox 21 ani efectiv si 38 cumulat acum....CE VINA AM????ca sa ma "suntati"?(pentru ca s-a desfiintat unitatea)

    RăspundețiȘtergere
  32. O posibila explicatie
    am in bloc un col de CI(chiloti izmene) cu o pensie de 5300net de 4 ani de zile si ar vrea sa-i mai creasca de unde bre, de unde?....eu iesit in 2001 am sub jumatate......Pai daca legea prevede 102% din solda unui activ actual e clar ca d-nul col CI nu are de unde sa-i mai creasca pt ca deja e la limita de solda/pensie de ani de zile....si a iesit la pensie cand "a vrut muschii lui"......la mine a fost nashpa,mult mai nashpa....SI N-AM NICI O VINA!.....aaaaa ca n-am vrut sa merg la "pifa" langa Buc. dupa meseria pe care am avut-o ,da asa e recunosc.Daaar....de ce la pifa,loc de munca pt muiere,nema,locuinta nema,alta scoala pt doi copii si tot asa.....basca o mie de alte probleme.Pai voi credeti ca am iesit la pensie "de nebun"??Sunt eu vinovat ca toti "dinozaurii' vor sa ma *uta?....ca sunt ei de pe vremea lui Ghe. Dej? Eu ce vina am?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Serbane ,,,trebuia sa ..mergi la ,,pifa "..si acum nu mai vorbeai prostii ..zice maretul Serban ..,,,..aaaaa ca n-am vrut sa merg la "pifa" langa Buc. dupa meseria pe care am avut-o ,da asa e recunosc.Daaar....de ce la pifa,...???
      PS.. Multam pentru ..pifa...de fapt este ,,regina armelor "..cea care duce greul la pace si la razboi ...si cea care conduce tactic si strategic ..lupta ...!!!

      Ștergere
  33. Fara misto, daca nu ne rezolva cu OUG-57 pana la alegeri urmeaza zile de foc, sa fim pe faza!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a zis clar deputatul Valerian Vreme ca el nu crede ca va fi adoptata din lipsa de cvorum, desi si-ar fi dorit cu ardoare sa ne ajute. Stia ca aia sunt neseriosi, bat berbunca prin teritoriu in precampanie electorala si m-a asigurat ca abia la anul prin februarie, martie daca se poate face ceva cu noul Parlament, numai sa nu fie liberalii la putere caci ei au refuzat categoric sa treaca in programul de guvernare orice mariri de pensii, salarii si solde ori masuri sociale pozitive, cat si USR-ul! Mi-a promis ca PMP se va implica activ si pozitiv in orice initiativa de cresteri in domeniul social, sa nu mai cada in vechile greseli ale trecutului si sa-si piarda electoratul pe acest subiect.

      Ștergere
  34. Mos Alecu
    https://www.facebook.com/iliuta.ursuleanu/posts/1885074261727135

    Situatie înturlucată ! Da'nturlucata rau ! Care se pare c-a fost rezolvata ce CPS pe calea cea mai "ieftina" ...

    Se vorbeste pe un blog despre o femeie care , din nefericire , a devenit in 2016 "vaduva de pensionar militar" ...
    Se spune ca acel pensionar militar ar fi avut :
    - Pensia in plata in luna decembrie 2010, in baza L. 164/2001: 3.944 lei.
    - Pensia in plata in baza L. 119/2010 & OUG nr. 1/2011: 2.596 lei.
    - Pensia in plata in baza L. 241/2013: 4.030 lei (atunci a fost reintregirea, dupa care a urmat "criogenarea").
    *** Nota : presupun ca 4.030 este gresit ... deoarece 3.944 (din dec.2010) indexat cu 5% ar face vreo 4.141...***
    Ni se mai spune ca vaduva primeste decizie de pensie de urmas. Cuantum: 1.534 lei.
    Intrebarea fiind : cum s-a stabilit acel cuantum si de ce ? Că nu este 50% din niciuna din pensiile de mai sus ...
    Cel mai simplu ar fi sa se presupuna ca nu a fost indeplinita conditia "duratei" casatoriei ... Cei doi au fost casatoriti numai vreo 12-13 ani ... ca urmare procentul de 50% (de stabilire a pensiei de urmas) a fost diminuat la numai vreo 37-38% (cu 0,6% pentru fiecare luna "lipsa" din durata - minima a casatoriei - de 15 ani) ...

    Dar mai este posibil sa se fi aplicat si calea cea mai "ieftina" ...
    - nu este vorba despre o pensie de urmas care sa fie recalculata . Este vorba despre o pensie de urmas care sa fie calculata/stabilita direct pe l.223/2015 .

    S'acuma incepe bîlciul interpretarilor :
    - pensia de urmas "se stabileste , dupa caz, din:
    a) pensia de serviciu pentru limita de varsta aflata in plata sau la care ar fi avut dreptul, in conditiile legii, sustinatorul decedat; " (art.53 alin.(1)/l.223/2015)
    - pensia de serviciu a sustinatorului era dintre cele care trebuiau sa se recalculeze
    ---- daca din recalculare rezulta un cuantum mai mic urma sa ramina in plata cuantumul aflat in plata (la data decesului)
    - CPS "a folosit" din art.53/l.223/2015 prevederea "pensia de urmas se stabileste din pensia de servicu la care ar fi avut dreptul"
    ---- a recalculat , la urgenta , pe l.223/2015 , pensia sustinatorului si a stabilit pensia de urmas din aceasta pensie recalculata . Aceasta pensie recalculata fiind de vreo 1.534x2=3.068 lei .

    Folosirea acestei interpretari o consider a fi nepotrivita cazului de fata , deoarece varianta "pensia la care ar fi avut dreptul sustinatorul" trebuie aplicata celor care , la data decesului , erau in activitate . Pentru stabilirea pensiei de urmas se calculeaza pensia la care ar fi avut dreptul ... din aceasta pensie stabilindu-se pensia de urmas ...

    In cazul de fata ar fi trebuit aplicata varianta "pensia aflata in plata" deoarece sustinatorul , la data decesului , erau pensionar . Pensia acestuia trebuia sa fie recalculata ; daca , din recalculare , rezulta o pensie mai mica ... raminea in plata cuantumul de la l.241/2013 (4.030 ... 4.141)...pensia de urmas urmind a fi stabilita din acel cuantum ramas in plata ...

    Dar l.223/2015 a mai fost "modificata" prin ord. m.24/2016 si ord. m.25/2016 ... este posibil sa se mai fi emis si alte ordine/dispozitii/indicății care sa faca aplicarea l.223/2015 cit mai "ieftina" !...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai cine se pune cu vaduvele? Ce nu v-ati prins?? oricum nu le "ajunge" niciodata,nici in viata nici dupa moarte.Asta e!!
      eu dupa ce o mierlesc nu ma mai intereseaza.....dar pe voi?

      Ștergere
    2. Presupui bine ca 4030 este gresit, de fapt incomplet, nu gresit. Asta din cauza ca 4030 reprezinta pensia in plata cf. Deciziei de punere a pensiei in plata in baza L. 241/2013. Asadar acel cuantum este din octombrie 2013 (in decembrie 2010 avea pensie in baza L. 164/2001 in cuantum de 3944 lei. Diferenta de 86 lei pana la 4030 este data de cuantumul aferent stagiilor de cotizare realizat dupa pensionare).

      In consecinta: in oct. 2013 avea o pensie de 4030 lei pe decizie. Rezultand logic ca in ianuarie 2016, cuantumul a crescut la 4141 cum zici tu (nu am cupoane pt. lunile din anul 2016 dinainte de deces - pot sa le cer, dar precis asa este).

      Insist sa ma contactezi pe e-mail. Iti predau toate documentele. Dupa acte:

      - cuantum pensie sustinator: 3068 lei;
      - total cuantum pensie urmas: 1534 lei.

      In concluzie, matematic este corect: 50% = 1534 lei.

      Asadar, excludem faptul ca urmasa nu are un nr. de ani de casatorie insuficient, problema este cu totul alta.

      Aceea ca CSP NU a luat in calcul CANTUMUL AVANTAJOS MENTINUT IN PLATA al decedatului si care era de 4030 lei in oct. 2013 si 4141 cu o luna inainte de producerea decesului.

      CSP ia in calcul un cuantum de 3068 lei si NU 4141 lei. Practic la stabilirea pensiei de urmas, mai intai i-au taiat decedatului 1073 lei din pensia de 4141 lei si abia apoi au stabilit pensia de urmas de 50%, din ceea ce a ramas - adica din 3068 lei.

      Ce ar mai putea sa faca femeia in acest caz? Contesta, dar ce?

      Ștergere
  35. Referitor la pensia de urmas:
    Din datele prezentate, nu suficiente se pot trage niste concluzii:
    1. Pensia sustinatorului pe legea 164/2001=3944 recalculata pe legea 119/2001+OuG 1/2011=2596 rezulta ca acesta a avut o vechime in serviciu relativ mica
    2. Pensia pe legea 241/2013=4030 rezulta ca sustinatorul si-a adaugat stagii de cotizare ca civil in viata civila care i-a crescut pensia cu 4030-3944
    3. In ianuarie 2016 sustinatorul a avut in plata 1,05*4030
    4. Mai mult ca sigur ca pana la data decesului sustinatorul n-a primit decizia de recalculare pe legea 223/2015
    5. Ca sa se poata stabili pensia de urmas a fost nevoie in primul rand de stabilirea pensiei decedatului, pe legea 223/2015, asupra cuantumului careia s-a aplicat procentul cuvenit pensiei de urmas. Trebuie retinut faptul ca orice indexare, actualizare, pensie de urmas se aplica pensiei recalculate nu cuantumului avut in plata.
    6. Totusi pensia este destul de mica. Una din cauze poate fi neactualizarea vechimii cumulate a decedatului cu noile grupe de munca, este posibil ca tabelul cu noile grupe de munca intocmit la cmj sa nu fi ajuns sau sa fie procesat la cps. Este posibil ca decedatul nici macar sa nu fi cerut la cmj stabilirea noilor grupe de munca. Este usor de verificat, prin comparatie: vechimea cumulata a decedatului trecuta in ultima decizie emisa anterior datei de 01/01/2016 trebuie sa fie mai mica ca vechimea cumulata stabilita in fisa de calcul a pensiei de urmas. Daca sunt egale, urmasa ar trebui sa mearga la cmj si sa solicite stabilirea grupelor de munca in cf cu legea 223/2015.
    Obs. Ar fi interesant de prezentat decizia de urmas, cu toate anexele primite de sotia decedatului. In viitorul apropiat vor fi multe situatii de genul cazului prezentat, de pensie de urmas.

    RăspundețiȘtergere
  36. Pt Dn Rotaru Mircea
    Inteleg de la dumneavoastra ca in decembrie 2015 ati avut o pensie in plata de ex de 4305 lei, n-are importanta cat , din care:3000 datorati activitatii de militar plus 1305 lei faptului ca ati lucrat in viata civila si drept urmare ati valorificat un stagiu de cotizare , de buna voie si nesilit de nimeni.
    Nu v-a venit pensia recalculata, dar presupunem ca ia va fi de 3500 lei si veti avea in plata cuantumul avantajos: 1,05*4305
    Dumneavoastra doriti urmatorul lucru: sa aveti in plata 1,05*4305 si in plus sa valorificati stagiul de cotizare realizat dupa pensionare, pe legea 263/2010 si sa castigati in plus suma de 1305*1,05*20/31. Asta se traduce in felul urmator: acelasi stagiu de cotizare valorificat in acelasi timp in 2 legi diferite: pe 223/2015 pt pastrarea in plata a cuantumului avantajos si pe 263/2010 pt un surplus la cuantumul avantajos. Asa ceva nu se poate pt ca nu este legal.
    La Senat este un proiect de lege 475/2016 prin care se doreste o rezolvare a ceea ce doriti dumneavoastra. Proiectul in sine este o mare escrocherie datorita incalcarii elementare a principiului constitutional: egalitatea in drepturi a cetatenilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @tehnocrat
      Ai o logică atăt de strămbă... de speriat!
      Tie de ce-ți valorifică vechimea suplimentară penru grupele de muncă la recalculare pe Legea 223, dacă ți-a valorificat-o conform legilor anterioare? Este o intrebare la fel de stupidă ca și afirmația ta că același stagiu, cel ulterior pensionării,ar fi valorificat în același timp de doua legi diferite. Omul nu primește 2 pensii. Primește pensia cea mai favorabilă, ambele cuantumuri, în plată și recalculat, fiind calculate cu toate stagiile avute de beneficiar, pentru respectarea principiului egalității, clamat ipocrit de d-ta.
      O gândire rudimentară specifică funcționărimii din unele case de pensii și ministere care si-a permis să modifice legea prin ordin de ministru.

      Ștergere
  37. Va rog cine stie sa prezinte , documentat cu articole de lege, daca cei ce raman in plata cu pensia calculata pe Legea 263 vor beneficia de marirea valorii punctului de pensie?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. T2,
      Doar cei ce ies incepand cu 2016 aleg contributiva si astia timp de 2 ani. Cei deja in pensie....salut.

      Ștergere
    2. D-l e tigri, este logic sa se urmărească valoarea punctului de pensie atâta timp cât activii au posibilitatea sa iasă pe 263.Nu trebuie specificat nicăieri acest lucru pentru ca legea 263 este una singura și constituțională.

      Ștergere
  38. Avyanuc sau cum isi mai zice este un instabil psihic.Nu m-ar mira ca in zilele urmatoare sa se dea drept Napoleon sau Stalin.Miroase a unsoare si se sterge la gura cu calti.
    In concluzie .Pentru ca nu putem sa-l internam la un spital dr psihiatrie ,Olescule,trebuie blocat.


    RăspundețiȘtergere
  39. O alta cauza a valorii pensiei de urmas, in exemplul dat, se poate datora, asa cum a spus DlMos Alecu, duratei casatoriei.
    Art 49 di legea 223/2015 prevede o diminuare a cuantumului pensiei de urmas cuvenit sotului supravietuitor, in cazul in care durata casatoriei a fost mai mica de 15 ani, dar cel putin 10 ani, cu 0,5% pt fiecare luna, respectiv 6% pt fiecare an de casatorie in minus.
    Ex pentru pensiile de urmas deschise dupa 01/01/2016 si sustinatorul pensionar la data de 31/12/2015, un urmas:
    - pensia decedatului recalculata pe legea 223/2015=2000 lei
    - pensia de urmas, 15 ani de casatorie=50%*2000=1000
    - pensie de urmas, 14 ani casatorie=1000-6%*1000=1000-60=940=47%*2000
    - pensie de urmas, 13 ani casatorie=44%*2000=880
    - pensie de urmas, 12 ani casatorie=41%*2000=820
    - pensie de urmas, 11 ani casatorie=38%*2000=760
    - pensie de urmas, 10 ani casatorie=35%*2000=700

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Insist sa ma contactezi pe e-mail. Iti predau toate documentele. Dupa acte:

      - cuantum pensie sustinator: 3068 lei;
      - total cuantum pensie urmas: 1534 lei.

      In concluzie, matematic este corect: 50% = 1534 lei.

      Asadar, nu are un nr. de ani de casatorie insuficient, problema este cu totul alta. Aceea ca CSP NU a luat in calcul CANTUMUL AVANTAJOS MENTINUT IN PLATA al decedatului si care este de 4030 lei. Ci un cuantum de 3068 lei. Practic la stabilirea pensiei de urmas, mai intai i-au taiat decedatului 962 din pensia de 4030 lei si abia apoi au stabilit pensia de urmas.

      Ce ar mai putea sa faca femeia in acest caz? Contesta, dar ce?

      Ștergere
    2. Intai cere explicatii telefonic, de la casa de pensii, luni la ora 9 si ceva apoi face ce crede de cuviinta!
      tel verde 0800808880,

      Ștergere
  40. Doru Serban29 octombrie 2016, 12:47
    @MRV
    ,,de ce veniti cu "antichitati" sunteti muzeograf? pe noi ne intereseaza AZI....."
    Este normal sa nu fi inteles nimic, din captura postata, atat timp cat ati privit-o ca pe o piesa de muzeu...
    Daca ati fi citit, cat de cat, din raspunsurile date de seful DFC, poate, ajungeati la o anumita concluzie, de genul:
    (a se vedea ultima parte de la raspunsul la prima intebare)
    Daca tu, Minister al Apararii Nationale, prin structurile tale, DFC/CPS ..., aveai exeperienta aplicarii unei legi a pensiilor militare imperfecte, la data intrarii in vigoare, careia i-au trebuit 7 ani de modificari, completari pentru a se ajunge la o forma care sa asigure ,,Egalitate de tratament indiferent de data trecerii in rezerva", DE CE nu te-ai implicat (ca minister, tot prin structurile CPS...) pe timpul redactarii, dezbaterilor, legiferarii noii legi a pensiilor militare, pentru a se ajunge la o lege care, inca de la data intrarii in vigoare, sa asigure ,,Egalitate de tratament indiferent de data trecerii in rezerva"...
    Cum este posibil sa recalculezi/actualizezi o pensie militara folosind algoritmul din L138/1999, cu modificarile ulterioare, dar utilizand si elemente (% ptr IC si % ptr SM ) din legi anterioare legii 138/1999?
    In cele doua simulari am aratat cum o diferenta de sase luni intre momentul trecerii in rezerva poate crea DISCRIMINARE intre doi col. cu aceleasi elemente, ca cele din decizia prezentata, (unul trecut, spre exemplu, in rezerva in dec. 1999 cu cele sase luni alese iunie-nov. 1999, altul (sau acelasi) trecut in rezerva in iunie/iulie 2000.

    RăspundețiȘtergere
  41. Pe acest blogg s-a prezentat un exemplu de recalculare. Beneficiarul acestei pensii ar trebui , chiar daca prin recalculare a rezultat o pensie mai mica, dar se vw pastra in plata cuantumul avantajos, sa fie fericit sa-si adune camarazii din zona si sa-i cinsteasca.
    Cuantumul de 4564 este mincinos si nu se datoreaza functiei indeplinite, col 4,9 o functie destul de mica si lipsita de importanta in ierarhia militara. Ca ex un cdt de R=5,2 un cdt de Bg=5,6. Acest cuantum se datoreaza recalcularii dreptului de pensie pe legea 164/2001 pt cf de functie 5,5. Este o mare diferenta intre cf. functie de 5,5 si 4,9.
    Asa ca ex prezentat nu trebuie compatimit.
    Mai degraba, trebuie concluzionat ca legea 223/2015 pastreaza avantajele create de legislatia anterioara, le ingheata, introduce o larva pt devorarea acestora, cand larva devine fluture,dispare " inghetul" si pensia creste.
    Obs. Nu toti a caror drepturi de pensie s-au bucurat de aceasta "pleasca" legislativa, datorita recalcularii pe functia max corespunzatoare functiei maxime gradului. Ex Dl Vladimir , pensia pe legea 164/2001 s-a stabilit pt cf functie detinut =5,4 si asa a ramas.
    Ex oferit reprezinta un ex in viata cand ai pierdut dar ai castigat, si urmeaza sa castigi prin diferenta intre dec 2010 si sept 2013, pt o functie care n-ai avut-o niciodata in activitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te exprimi alambicat. Pt. ce sa fie fericit sa-si adune camarazii din zona si sa-i cinsteasca? Din moment ce intra in "criogenare"? Prin "inghetare" pierde de fapt avantajul descris de tine. Exact cum am patit noi cu L. 241/2013. Schema tiganeasca: s-au prefacut ca ne reintregesc pensiile la cuantumurile din decembrie, dar ne-a taiat orice indexare. Rezultat final? Tot in urma esalonului si revenirea la aceeasi situatie dinainte de reintregire.

      Ștergere
  42. @Cezar
    Pe principiul ăsta al tău găunos, care de altfel nu este singurul pe care-l afişezi pe aici şi pe-aiurea şi prin care tot timpul încerci să dezbini categoriile de arme, am putea să te întrebăm şi noi pe tine cîte "extrageri" de piloţi "pe bune" ai făcut din dispozitivul inamic? Poţi pune semnul "=" între un infanterist aşa ca tine şi un vînător de munte? Nu prea cred! Cît despre A.A şi RL, "las-o jos că măcăne". Cred că 1/3 dintre radiolocatorişi, o mierlesc după ieşirea la pensie din cauza leucemiei. Să-ţi spună Şerban Dorel cum la 100 m de o staţie de RL se aprinde tubul de neon din cauza radiaţiei EM. Nu mai vorbesc de ceilalţi care se găsesc prin zonă, personalul care deserveşte instalaţiile de lansare rachete, sau artilerie a.a. Pentru expunerea la radiaţii, cred că şi oamenii ăştia ar fi trebuit să fie încadraţi de-a lungul întregii lor activităţi în grupa "alte condiţii".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @vladimir
      ...si asta cu radiatiile ,nu sunt o ora sau o zi sau o luna......sunt ani si ani la rand.Nu tot timpul dar se aduna tot in timp.Ai dreptate!

      Ștergere
    2. Tovarase Volodia ...hai sa o luam pe rand !
      Da matale sau ,,Acordeonul"..cate lansari de rachete ..Volhoave si ce mai aveati pe acolo ati facut ..??..altele decat cele de prin poligoanele de tragere..??...e vina mea sau a lu Olescu ..ca nu a venit razboiul ...??
      Daca pot pune = egal intre infanterie si VM..? Suntem sensibil egali
      ei cu o specializare mai aparte (retine tov. Volodea ca alte armate NATO sau Rusia nu au trupe de VM. Infanteria face instructie alpina prin rotatie ! ) Si mai retine tovarase Volodia ca subsemnatul ..am cursul de VM ..absolvit la Fagaras ..cu diploma si insigna de VM..!!
      In concluzie Intre Infanterie si VM..se poate pune semnul egal ..adica = PAINE NEAGRA da NEAGRA SI LA PACE SI LA RAZBOI ...mai ales
      Mai ai neclaritati ..???
      In ceea ce priveste chestia cu radiatiile lasati-o mai moale...atat la AA cat si la Radiolocatie etc..
      Pe bune daca ati fi stat intr-un mediu ..in care radiatiile sa va friga creerii ..insemneaza ca erati ..IRESPONSABILI..dar nu-i asa ..
      Personalul era adapostit si nu se afla chiar ,,sub antene "..aveati buncare la minim5 m sub pamant captusit cu de toate !!
      Acolo trai pe vatrai ...caldurica ..(altfelse gripau radarele )..patuc ..loc gospodaresc unde iti faceai mancarica etc ..etc ...tragi concluzia ca am vizitat si eu din intamplare in miez de iarna ..in poligon ..un asemenea punct.. ne-a primit don maistru ..in papucei ...in camasuta ..etc ..etc ....

      Ștergere
    3. @ CEZAR 30 octombrie 2016, 14:07. Ai dat-o in bara la faza cu radiatiile. Au dreptate oamenii, a stii. EU am constat pe viu chestia.

      Am fost vreo 4 ani intr-o unitate din conglomeratul de unitati din acelasi complex intins pe cativa kilometri, de pe Sos. Antiaeriana - acolo unde era sediul C.1 A. Ei bine, acolo era si o structura AA. Cei din alte unitati, stiam cand isi faceau treburile si puneau radarele in functiune. Stii dupa ce? Migrene subite, greata si in general o stare generala aiurea (fie confuza, fie somnolenta, fie surescitare - la fiecare se manifesta altfel). Cum opreau radarele, totul revenea la normal.

      Bineninteles ca era si personal ca nu resimtea nimic, dar si personal care parca intra in transa cand intrau radarele on functiune. Ajunsesem in situatia in care aveam colegi atat de afectati in momentele in care erau in functiune radarele, incat se invoiau legal pe perioada antrenamentelor, numai sa nu fie in zona.

      Rachetele erau Volhov. Nu stiu ce radare avea. Unitatea s-a desfiintat in final sau a fost mutata in alta parte a tarii. Oricum, de cand a disparut din zona, au disparut si efectele mentionate de mine.

      Ceea ce am povestiti eu, cunoaste oricine care a activat in vreuna din zecile unitati de pe Sos. Antiaeriana. Efectele erau cu atat mai pronuntate, cu cat erai mai aproape de locul in care aveau instalate cancerigenele. Si mai retin o faza. In acea unitate, erau cel putin 2 persoane despre care aflasem ca fusesera diagnosticati cu cancer. Unul era chiar comandantul, altul era tot un ofiter cu functie importanta (parca seful de stat major sau loctiitorul). In sfarsit, dupa ce s-a mutat unitatea de acolo, a patit-o la cativa ani si propria mea verisoara care lucrase tot acolo. Si cati or mai fi.

      Ștergere
  43. @vladimir
    Pe bune va spun:la o suta de metri nu am incercat dar cu un neon legat cu sfoara de antena PRV-11 s-a aprins instantaneu.......de pisicul legat de antena care a murit in 10 minute va spun acum.....si acum ma doare sufletul dar eram si noi tineri si prosti.Acum suportam consecintele pisicii....va spun eu ca e nashpa,in timp ce politaii iau spor de radiatii de la statiile motorola sau tel. mobile.....UN JEG!!aaaa si sa nu uit de parlamentari ca au antene pe casa *ulii si vor spor de radiatii(adica il au deja) ce nu stiati??

    RăspundețiȘtergere
  44. Doru Serban30 octombrie 2016, 11:12
    @cezar
    "mersi"? pentru calificativul bou.Nu ma asteptam si subiect inchis"cine te stie te cunoaste "maretule" cezar:):)Nu te-am jignit niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  45. @ All. Insist sa o ajutam pe vaduva. Multumiri pt. sprijin M. Olteanu/M. Alecu, Tehno si Kis. Deja am adunat niste concluzii. Asadar, femeia trebuie sa conteste cuantumul decizia de pensie de urmas.

    Recapitulam:

    - cuantum in plata in dec. 2010 in baza L. 164/2001: 3944 lei;
    - cuantum hacuit in baza L. 119/2010 si a OUG 1/2011: 2596 lei (sept. 2013);
    - cuantum reintregit in baza L. 241/2013: 4030 lei [3944 lei (dec. 2010) + 86 lei aferent stagiilor ulterioare de cotizare);

    - nu am cuponul (pot sa il cer), dar persoana decedata a beneficiat cu certitudine de indexarea de 5% incepand cu ianuarie 2016. Asadar pensii in plata in 2016, inainte de producerea decesului: 4141 lei.

    Vine necazul, colegul nostru trece in nefiinta. Iar urmasa, primeste decizie pt. pensie de urmas. Cu urmatoarele date:

    - cuantum pensie sustinator: 3068 lei;
    - total cuantum pensie urmas: 1534 lei.

    In concluzie, matematic este corect: 50% = 1534 lei. (Asadar, excludem faptul ca urmasa nu are un nr. de ani de casatorie insuficient, problema este cu totul alta).

    Problema de fond este ca ca CSP NU a luat in calcul CANTUMUL AVANTAJOS MENTINUT IN PLATA al decedatului si care era de 4141 lei cu o luna inainte de producerea decesului.

    CSP ia in calcul un cuantum de 3068 lei si NU de 4141 lei. Practic la stabilirea pensiei de urmas, mai intai i-au taiat decedatului 1073 lei din pensia de 4141 lei si abia apoi au stabilit pensia de urmas de 50%, din ceea ce a ramas - adica din 3068 lei.

    Ce se intampla? Ce ar mai putea sa faca femeia in acest caz? Contesta, ce anume? Tot ce este clar ca pensia sa de urmas NU este nicidecum 50% din suma de 4141 lei. Ci din suma de 3068 lei.

    RăspundețiȘtergere
  46. @olescu
    ref la "cezar" vorbim si noi pe aici ca niste oameni cu experienta,varsta,studii si pregatire? sau cadem in ridicol absolut ca ultimii boschetari.Decizia va apartine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-a indus in eroare la moderare cu schema cu punctele. ...ou, adica bou. Dam cu matura!

      Oricum, bate campii! Vorbeste de salvare-evacuarea din dispozitivul advers a unui pilot.

      Ștergere
  47. Cand a venit penalul dumistracelu la noi, in garnizoana la inceputul anului 2016, datoritaunei case obtinute ilegal de la fondul de stat, in comisie au venit si alte persoane. Apreciez foarte foarte mult pozitia unui Dl COL din DFC/MApN, care a precizat urmatoarele: tot ce se intampla ulterior se va aplica cuantumului pensiei recalculate pe legea 223/2015 nu cuantumului aflat in plata. Acea nefericita vaduva poate sa-si mareasca drepturile de pensie de urmas, numai daca sustinatorului (decedatului) nu i s-au luat in calcul noile grupe de munca cf legi 223/2015.
    Am mai spus pe acest blog si consider ca trebuie sa ma repet:
    Legea 223/2015 are ca principiu de baza, nescris in lege, total opus Legii 119/2010+OuG 1/2011: capacitatea pensionarilor militari de a mai servi tara in situatii de restriste.
    Pt Dl R-26500
    Nu este nimic alambicat, cu privire la pozitia mea fata de ex cu cf de functie=4,9. Toti ar trebui sa intelegem ca drelturile de pensie se cuvin activitatii si drepturilor salariale ca militari, nu unor drepturi stabilite prin conventii legislative, in ex dat s-au stabilit si pastrat in plata, drepturi de pensie pe o functie cf func de 5,5 cand beneficiarul a avut cf func=4,9

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In concluzie, am cam reusit sa stabilim adevarul. Cf. caruia, legile romanesti au la baza tiganeasca: NU creste nimic per total, ci doar se ia de la unii si se pune la altii.

      Cazul de fata este cel mai bun exemplu: cresterile de pensii la unii si la altii, provin pe de o parte de la rezervistii decedati. Iar completarea se face prin jecmanirea vaduvele lor.

      Cat priveste principul de baza expus de tine, este o porcarie si atat. Ce capacitate a pensionarilor militari de apara tara este aceea, cand mai mult din jumatate dintre beneficiari sunt fosti functionari publici CIVILI care NU apara nimic la razboi, intrucat NU au atributii militare? Ca atare, in situatii de restriste, dintre toti beneficiarii pensiilor militare, participa mai putin de jumatate. In ceea ce priveste pacea, situatia este clara: nenorocitii au mizat pe faptul ca murim inaintea consoartelor noastre, pe care dupa exemplu dat, tara le batjocoreste salbatic.

      Ștergere
    2. Da, se fura de la pensionatii mai vechi si se baga celor cu dedicatie, noi! Majoritatea n-au nici o vina ca, pe langa maharii gusati si gradati pe motive politice si de aservire si slugareala castiga si ei! Gusatii sa ne scrie si noua din ce se compune un proiectil, un TAB, un tanc, un AKM, macar un cartus sau o petarda fumigena, ceva sa ateste stelele de aur capatate la limita sau la exceptional, cum se dau acum gradele in birourile Ministerului si Casei sectoriale, desi notarile anuale ar trebui toate date cu NS pentru deciziile calculate eronat si zecile de mii de procese in instanta, nu mai zic de elaborarea oug 57, total discriminatorie noua si in favoarea doar a lor!

      Ștergere
  48. @ tehnocracanat
    Daca o functie de colonel nu este importanta atunci tu pentru mine reprezinti ZERO.... Nu e corect sa fi nesimtit....chiar daca esti tehnocrat.Domne sunt multi nesimtiti pe lumea asta....

    RăspundețiȘtergere
  49. Chiar asa ..CE STIU DESPRE ARMATA ..niste expirati care toata viata au pazit niste ,,falnice " simboluri falice ...??
    Stateai ..ca ...,,cucuveaua gri " si beleai ochii pe niste radare ..dar de fapt nu aveai nici ce am mica initiativa ...lansai daca zicea ..cineva ..altceva ..tactica ..strategie..conducere pe timp de paqce si mai ales razboi ..
    Olescule ..povesteste..le la expiratii astia cam cum se extrage un amarat de pilot din dispozitivul inamic ...cum se face o incursiune ..cum se duce o lupta in aparare sau ofensiva .....!!!

    RăspundețiȘtergere
  50. Dl MICUTZUL
    O functie de col este iportanta, in intervalul cf de func 4,7- 5,5, dar o funct de 4,9 nu este importanta in intervalul 4,7-5,5 in asa fel incat sa i se stabileasca niste drepoturi in plata in corfomitate cu cf de funct=5,5.

    RăspundețiȘtergere
  51. SI PENTRU TOTI !
    Eu nu bag batul printre gard si nu vreau sa creez animozitati ..intre corpuri de cadre ..
    VOI O FACETI ..cel putin unii care circulati cu pareri pe aici !
    Voi va bateti in piept ...<>....
    Pentru ce ati facut ..(ganditi-va mai bine la ..ce faceati la razboi )..ati primit cand ati fost in activitate ...
    Un ex. Serban zice ca el doar DOUA..2..functii a indeplinit ..de maior si lt.col ...in cariera lui de rachetist ..nuclear si nu numai ...
    Intreaba un VM..sau un infanterist ..artilerist ..Tanchist prin cate functii ..trece pana sa fi ajuns pe lt.col ..sau col ...daca a ajuns ...
    Deci dragi camarazi la pensie ...FARA DISCRIMINARI CLAR ??...cu atat mai mult cu cat pensia asazisa militara ..este NECONTRIBUTIVAAAAAAAAAAAAAAAAA

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-ai bagat deja. Numai cu aluzia ta la faza ca pensia militara este mecontributiva. Adica ar fi privilegiata sau cum? Vechea ta obsesie.

      Situatie in care iti o spune o intrebare la modul franc! De ce NU sari de fund in sus si pt. faptul ca in caz de mobilizare/razboi, sotia ta civila pensionata (altcineva din familia ta: sora, fiica etc.), NU are nicio obligatie. Ci numai fraierii de pensionari din armata, barbati si femei? Asta ca mereu ai clamat egalitatea in drepturi de pensie intre toti pensionarii, dar nu ai clamat sa aiba si obligatii egale dupa pensionare?

      Ștergere
  52. Olescule ..mai am un comentariu pe care insist sa.publici.
    Daca este ceva care nu.ti convine taie sterge ...dar sa ramana esenta ..
    sau esti de acord cu discriminarile pe care vor astia sa le ..insinuieze ..aasa zisele arme dehnice ,,in fapt lenesi si profitorii armatei si pe timp de pace si razboi ..
    Daca nu apare ..nu voi mai aoarea nici eu ..si poate ii bine sa mai fie si unul care sa faca pe avocatul diavolului ..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fie! Dar tot cu atentionare. EU nu iti interzic sa exprimi ceva. Pana la urma te-ai prins ca este FILTRAT doar limbajul (sau ideile obsesive ale 2 useri despre care tara am impresia ca sunt cam dusi cu sorcova), nu ideea exprimata.

      Asadar, fii atent la limbaj. Sunt prea multe mahalagisme in viata de zi cu zi, incat sa mai adaugam altele. Daca chiar ai impresia despre cineva ca este "prost", nu trebuie sa ii spui pur si simplu, ci mai ales sa ii demonstrezi.

      Ștergere
  53. @Gelule scoate ciobanul asta de aici ca numai de galceava este bun, nu spune nimic , totul este fara continut, iar ce spune seamana cu o flegmareala permanenta. Acest cezar-antigandire te-a ponegrit de nenumarate ori pe aici si pe blogul lui Huhu. El nu stie altceva decat sa tina aprinsa flacara scandalului!

    RăspundețiȘtergere
  54. Stimate domnule R,

    Ati primit sper mesajul in legatura cu Comunicatul AORR partea a 2 a?

    Cu stima,

    RăspundețiȘtergere
  55. Legea 22/2016 in vigoare din 10 martie 2016 pt declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii si 19 noiembrie - Ziua barbatului.
    Printre picaturi, ar trebui sa ne preocupe si acest eveniment.

    RăspundețiȘtergere
  56. @cezar
    da asa este dupa absolvire am fost repartizat ca lt pe functie de maior asta se intampla in 1981.....a fost dupa medie scolara,bac examene si merite.Trebuie sa-mi fie rusine?Nu cred pt ca nu am furat nimic de la nimeni, apropo te rog inca o data sa-ti ceri scuze pt ca m-ai facut bou
    Si da am fost repartizat la Dn 1 RAA Boteni chiar langa R de elicoptere si parasutisti de acolo....crezi ca degeaba? (in apararea capitalei cum ni se spunea ca sa fim mandri...eu nu mint cezare ca nu am de ce...tu de ce jignesti si nici macar nu ma cunosti? daca ai frustrari nu e vina mea si a nimanui e doar VINA TA)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am rectivicat ..instant ! Cucuvea gri...sper ca nu deranjeaza ...hi..hi..hi...!!

      Ștergere
    2. PS..Serbane ..te rog sa-ti ceri scuze ca mi-ai denumit cu dispret..specialitatea militara ..,, pifa""..
      Daca -i prevazut in vreun nomenclator ..nu -i bai dar sa precizezi ..unde..!
      *** Iti garantez ..ca daca muscai si tu macar 6 luni de pifa ..MUREAI in adevaratul sens al cuvantului .
      2 urcari si 2 coborari de pe TAB..si un mic mars echipat de razboi ..de 30 Km...te puneau la pastrare ...hi..hi..hi...sau scapai de colesterolul rau si ti se micsorau trigliceridele sa sa nu mai zic de suncile ..acumulate cat timp AI PAZIT ..falnicile ,,simboluri falice ..""..ha sa traiesti ...!!

      Ștergere
  57. @cezar
    nu-ti mai explic de "asa zisele" arme tehnice dupa chiar cum tu te exprimi.In ziua de azi toate sunt "tehnice" Daca ai ramas la nivel sabie si prastie e doar vina TA
    cine ma contrazice pe acest blog?
    PS sa le enumeram??? ohoooo ce lista apare

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. El face o mare greseala......si arma lui s-a tehnologizat enorm, numai ca el inca nu a aflat!.....daca afla nu se mai ofusca!
      Marcatori laser, dispozitive pt creat culoare in barajele de mine, comandate si dirijate laser, imagini in timp real, in PC de la drone, criptare-decriptare la secunda prin mijloace de comunicatii, faxuri criptate de pe statii radio, terminale radio pt a lua legatura cu Av in zbor, posibilitatea primirii informatiilor de la Av prin link 11!
      Si multe altele.....Incet, incet totul se schimba, dar noi nu realizam intrucat suntem/am fost contemporani!
      O banala statie radio, Tetra-Dimetra, cat un Nokia ka inceput iti faciliteaza comunicatiile in toata lumea, care are sistemul, in retele militare, si comunicatii comerciale, in clar sau kripto, individual, sau grupuri de retele, inclusiv serviciul attachement documents si o porti in buzunar, pe maneca! Alte masini de lupta au displai LCD pt conducere si observare in modul Z-N!
      Ce mare hotarare ia Cp sau B lui in lupta? Primeste totul de sus in jos, iar initiativa lui se manifesta in cadrul OL, acum OA, primit, dar fara sa-l sunteze!
      Exista si momente cu liber la initiativa, mai rar si mai mult pe timpul ducerii luptei....si atunci dupa ce ai raportat situatia critica!
      Asa ca, domnule Serban, nu mai fi suparat, ca nu ai nici de ce, nici pe cine!
      Am simtit nevoia sa intervin pt ca ma deranja expresia folosita: "stai si ti se spune ce sa faci!".....tuturor ni se spune ce sa facem, fie ca suntem militari sau civili, cineva este motzul piramidei si decide, cu asumarea raspunderii, morale, dar si legale!

      Ștergere
    2. @Mares
      1- multumesc
      2-unii nu stiu ca in meseria mea timpul de reactie era atat de scurt ca trebuia sa iei decizia acolo/pe loc si sa raspunzi ulterior pt decizia luata,buna sau rea.Nu degeaba se numea SLP.....asta e unii nu stiu si nici nu pot pricepe
      3- art 1 din SLP:"SLP constituie misiune de lupta pe timp de pace"......mai clar de atat nu pot sa fiu.Era valabil si la aviatori etc.....nu ne trebuiau 2 saptamani ca sa pornim TAB-urile si sa facem"mobilizare",dar hai sa nu intru in amanunte despre doar zecile de secunde avute la dispozitie......chiar daca era indiferent ce ora a zilei(sau a noptii)
      Respect toate armele ca unii fara altii nu pot exista,dar denigrarea ma deranjeaza
      ex: ce poate face un R de mecanizate fara ap.AA si sprijin aviatie? nimic in 5 minute devine un morman de fiare vechi cu "carbonizati" in cutiile alea.....de asta nu se poate"unii fara altii".....si apropo: dupa cum zice cezar......marsuri si urcat pe munti am facut toti.Pai in poligon mergeam cu totii in mars pt ca prima meserie era de instructie militara generala,apoi urma specializarea.Deci pifani am fost TOTI fara exceptie......ca dup'aia am mai invatat si altceva, asta-i alta chestie.Crede cezar ca nu stiu sa folosesc un AG-7 sau 9 sau grenade sau ce crede.Asta stim toti ca militari.E ABC-ul militariei.Ah da inca n-am aflat de care parte se tine AKM-ul:):)dar ma uit pe WIKI am sa aflu si va informez....doar sa nu ma trimita la un curs.Doamne feri!!....aoleu si cu TT-ul!! belea mare bre:):)ce ma faaaac??

      Ștergere
    3. Acum, stai ca o sa reactioneze si el, intrucat pe vremuri exista EsL si DRIL cu rectie minima!
      La nivelul 2015 am facut kiar un calcuk al personalului din SvL, intrucat intre timp s-a diversificat si amplificat! Sunt cam 7, acum, si toate sunt importante, dar sincer, dupa integrarea spatiului aerian in cel NATO, apararea AA a ROU a puerdut oaresce in detrimentul cinetic, adica al elementului care se misca, iese la actiune directa, ce sa o mai ocolesc, in detrimentul Av, adica Sv L Pol Aer! Au luat fata, sa spun asa! Mi-e greu sa explic si nu este nici locul!
      Probabil exista un istoric, kiar factual! Posibil ca voi sa fi fost mai reticenti in aplicarea procedurilor...... nici nu vreau sa acuz, dar ....... asta este o realitate!

      Ștergere
  58. Ma bucur ca s-a inventat si ziua barbatului>am si eu doua pareri
    1- nici dracu n-o s-o bage in seama
    2- eu ma simt barbat in fiecare zi
    daca la pct 2 o sa radeti de mine(ca ii stiu pe unii care sunt glumeti) la pct 1 pun pariu ca am dreptate....pana la urma "ma doare la basca" pe mine de 19 noiembrie...daaaar poate iese ceva comercial din asta nu-i asa? ca incepe imeddiat gargara cu craciunul apoi cu rev-ul si imediat intra in ala cu pastele......dupa care pe timp de vara/toamna urmeaza "sfintii"....fara numar fara numar si uite asa prostii platesc si altii se imbogatesc.matematica simpla:):)
    PS ah da! nu uitam de "black friday" nu-i asa? c-au ajuns sa traga de ea si cate o luna de zile

    RăspundețiȘtergere
  59. Răspunsuri
    1. Acum lupti tot din umbra si tot cu link-uri? Mare tembel ai putut fi sa ma ataci in diverse moduri, cum ar fi aici [http://www.huhurez.com/2016/10/psd-arunca-in-neamtul-iohannis-cu.html]. Cu intentia esuata de a ma discredita!

      De fapt, te-ai discreditat doar pe tine, asa ca ti-ai dat cu barda singur in cap. Din simplu motiv ca EU sunt cunoscut in carne si oase de cateva sute de persoane. Si care cunosc bine ca atunci cand trebuie sa fac ceva, FAC, fara multa vorbarie.

      Vad ca o dai cotita cand prezint dovezi concrete! Cum ar fi aceasta: [https://www.youtube.com/watch?v=icXrIUE3x5c]. Ma regasesc si eu acolo. Ca sa nu mai discut de faptul ca eram si ... organizator. Adica omul ce rau pentru ... sistem.

      Tin minte ca in 2012 (atunci cand erau incinsa toata natiunea sa cada sectantii portocalii), am fost cu vanatorii mei si la 2 mitinguri in aceeasi zi: cel de baza - la Bucuresti. Cand ne-am intors era intuneric, dar am trecut si prin centrul Pitestiului unde era alt miting. Era frig si ploua, dar ne-am facut treaba si acolo pana spre miezul noptii. Am plecat de acasa la 4 dimineata si am ajuns pe la 1 noaptea. Timp in care TU stateai acasa in halat, papuci de casa si cu fes cu mot. Afara fiind prea ud pentru tine!

      Or tu, nu ai nume, nu ai chip, nu ai identitate! Dar ma discreditezi in mod repetat. De fapt doar incerci, intrucat nu reusesti.

      Concluzia rezulta pt. oricine: iti sta in gat orice militar care lupta contra sistemului, pt. drepturile militarilor. Adica nu esti decat un simplu ... securistoid al sistemului! Cum ai fost si in activitate!

      Nu ai decat o singura cale sa demonstrezi contrariul: gradul, numele, ministerul. Restul verificam noi! Numai ca stim amandoi ca TU NU vei face aceasta eroare. Intrucat vei fi ginit de toti ca fiind om al sistemului ticalosit. Curajosule de carton ...

      Ștergere
    2. @ coldea
      da stiam ca sunt pasionat.Dar dvs stiati ca rusia a incheiat un contract cu india pt livrarea a 48 de MIG-35 asaaa la prima strigare pt inlocuirea MIG-25/27 si F-16??? 48 dintr-un "foc" si mai urmeaza ca vor sa inlocuiasca toata flota aeriana....Urmeaza SU
      Si na ca am uitat:elicopterele de lupta au fost deja inlocuite,achizitiile de tancuri si artilerie performanta au fost facute acum 2 ani.NOI UNDE DRACU' NE AFLAM??

      Ștergere
  60. Răspunsuri
    1. Vasile Calustian? Securistoidul care discrediteaza pe orice cale pe militarii care lupta contra sistemului? Ce sa ii faci! Deformare profesionala de cand era in activitate. Pe atunci monitoriza cu patos revolutionar, militarii antisistem! Acum ne completeaza doar fișele in continuare. Cu elemente noi. Tot cu acelasi patos revolutionar.

      Ștergere
  61. @tehnocrat
    1. Nu. Nu doresc ceea ce credeti dvs.
    Pensia primita pana la 01.01.2016 avea 2 componente: una militara, in cuantumul avantajos, care nu era supusa indexarii si o componenta civila care era indexata. De aceea, cred ca era corect ca legislatia sa prevada urmatoarele:
    - sa primesc o pensie militara, in cuantumul rezultat din calculul bazat pe legislatia in vigoare (L228 sau OG57 sau care o mai fi), la care sa se aplice, daca era cazul, cuntumul avantajos al pensiei militare calculate pe baza L164, la trecerea in rezerva, asa cum s-a procedat in 2013
    - stagiile ulterioare de cotizare sa poata fi valorificate in sistemul public de pensii, asa cum, cei care inca nu si-au valorificat aceste stagii, pot sa o faca conform art. 110 (3) din L228. Aceasta situatie este conforma cu sistemele de pensii din celelalte tari. Nu sunt amestecate stagiile dintr-un sistem cu altul.
    2. La senat a existat o astfel de propunere de modificare a OG57, prin care, optional, pe baza de cerere, puteai sa-ti valorifici stagiile ulterioare intr-un sistem sau altul. Propunerea nu a primit votul final si nu a fost inclusa in legea transmisa Camerei.

    2. @Doru Serban29

    Nu, nu aveti nicio vina, dar nici noi nu avem si suntem destul de multi. Cred ca, pentru a tine cont de ambele situatii, se putea prevedea in legislatie ceea ce am prezentat anterior, adica, pentru calculul pensiiilor pe baza stagiilor de cotizare, sa poti sa optezi pentru un sistem sau altul. Prevederile actuale tin cont numai de cei disponibilizati, uitand ca mai exista si persoane care au iesit din sistem cu vechime completa si au realizat stagii ulterioare de cotizare in sistemul public. Cred ca o lege trebuie sa acopere toate situatiile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @rotaru
      situatia pare simpla,dar cine se ocupa?
      1-pentru cei iesiti la max sa se dea si pensie civila......cat sa fie pt 5-6 ani lucrati? stiu ce va doare.depasiti 102% si mai vreti si stagiul in civilie adaugat suplimentar.Nu am nimic impotriva Poate primiti de o bere? ca mai mult n-are de unde
      2-pentru puletii disponibilizati ca mine sa fie inclusa in pensia militara ca noi suntem de fapt aia *ututi. Ce, nu-i clar?
      @rotaru
      PS banuiesc ca stiti ca pt adaugarea stagiilor in civilie cf L263 va trebuie un stagiu de cotizare de MINIM 15 ani? Daca ii aveti VA FELICIT,daca NU se numeste "fara drept de pensie" si trebuie sa schimbati si L263
      aveti grija ce va doriti!!
      PS2 totusi sa iesiti la pensie la 55 de ani din armata si ati cumulat si 15 ani(minim) in civilie......sunteti supeeeer dom rotaru

      Ștergere
    2. @rotaru
      spuneti:...."si suntem destul de multi."
      dupa cele ce am scris mai sus cu vechimile pe cele 2 legi va intreb scurt militareste; cat de multi? oferiti un procentaj macar? ca asa si eu cu 2 camarazi putem spune ca suntem "multi" adica 3 nu-i asa?:):)

      Ștergere
    3. @rotaru
      cu riscul de a deveni plictisitor: L263 prevede minim 15 ani de cotizare in domeniul civil,altfel PA!!

      Ștergere
    4. @Serban
      Reții toate nimicurile care se scriu pe aceste site-uri, numai ce trebuie ...nu și nu.
      Dacă ești pensionar militar pentru limită de vârstă, poți să ceri pensie civilă pentru stagiile prevăzute în art. 109 alin.(6) și pentru un singur an, nu trebuie să aștepți 15 ani. Vezi și Art. 26 alin.(2) în care se reglementează că între sistemele de pensii se recunosc reciproc stagiile, dar numai pentru deschiderea dreptului de pensie, nu și pentru calculul cuantumului.
      Alfel spus, pentru fiecare an lucrat după pensionare, sistemul public poate stabili un cuantum de pensie, recunoscând pentru deschiderea dreptului de pensie civilă pemtru 1...2...3 ...n ani și vechimea din decizia de pensie militară.

      Ștergere
  62. stie cineva daca s-au dis dintre rezervisti azi la camera deputatilor ,cand se intrunesc toate comisiile perntru plx 449., ca sa ii traga de maneca sa includa problema noastra? de nu .atunci se duce de rapa tot

    RăspundețiȘtergere
  63. @Doru Serban

    Valea Ursului (Vadul Dobrii ).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda banuiam! nasol rau de tot.....se facea tura in SLP cu saptamana(asta in cazurile "fericite")

      Ștergere
  64. @Doru Serban

    Nu, nu ma plictisiti, dar e bine ca atunci cand atacati o problema sa cunoasteti toate datele. O sa incerc sa va raspund la cele postate de dvs.:
    1. Am 69 de ani si am realizat dupa pensionare (la 54 de ani) 14 ani de stagii ulterioare de cotizare. Si inca mai lucrez, in proiectare la o societate privata.
    Intr-adevar, conform L263, stagiul minim de cotizare este de 15 ani dar doar pentru cei nascuti dupa luna febr. 1955. In cazul meu, nascut in '47 stagiul minim de cotizare este de 10 ani si 7 luni (vezi Anexa 5 din L263/2010).
    Deci, din acest punct de vedere ati scapat de-o grija. Ma incadrez in limita minima impusa de legea civila si pot solicita pensie.
    In ce priveste berea, se pare ca nu cititi tot ce se posteaza pe blog. In mesajul de pe data de 29 oct ora 13:54 am aratat urmatoarele:
    “Pana la 01.01.2016, componenta civila din pensia mea era de 1305, ceea ce insemna 1,497 puncte, rezultate in urma impartirii cu 20 a celor 29.94 puncte obtinute in cei 14 ani de activitate.
    Daca ii impartim la 31 (stagiul corespunzator varstei mele) rezulta ca, dupa calculul pentru un civil as fi avut 29.94 : 31 = 0,96580 puncte. Acestora ar fi corespuns o pensie civila de 0,96580 x 871.7 = 842 lei.”
    Dupa cum vedeti as primi ceva mai mult de o bere!

    2. Nu pot sa va spun un procent, dar, in jurul meu, majoritatea colegilor si prietenilor au realizate aceste stagii, in proiectare, in invatamantul superior, in management, in practica juridica, etc.

    RăspundețiȘtergere
  65. Îm mod absolt special pentru colegul tigri 2.

    Viorele ,o zi trista pentru pilotii aviatiei Romane formati la Boboc.
    Treci pe fb la ”Arpia Buzau” si urmareste comentariile-elogii ale unor piloti de exceptie formati la Boboc, la despartirea de ”parintele spiritual” cum il numeau multi piloti,tehnici si altii din jurul lui.
    Cu nea Tică ,cum il stiu toti am adus in 81,82 L-39 din Cehoslovacia. Nu exista pilot de reactie din tara sa nu-si ridice palaria in fata unui adevarat profesionist , un spiritual si altruist de exceptie,un om absolut de exceptie.
    Fara el aviatia devine mult mai saraca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu l-am cunoscut pe nea Tica, D-zeu sa-l ierte! Eu ,anulI am zburat pe avionul de inalta acrobatie ZLIN-526 F, apoi anul II si III elicopterul Allouette 316 B. In timpul acestor trei ani noi am fost cazati si am invatat impreuna cu cei de la TAROM. Nu prea am avut tangenta cu cei de la L-29, doar la masa ne intalneam deoarece si noi aveam aceiasi norma de 5500 calorii,toti avand aparate dotate cu motoare reactive.

      Ștergere
    2. Multumesc tigri 2. Prietenii tai intre care Doru Dragoi ,g-ral Stan,si alti piloti de vaza il vor conduce azi pe ultimul drum.

      Ștergere
  66. Adica, au devenit profesori universitari, avocati/procurori/judecatori, manageri la 55-56 ani?
    Ce sa zic?...mai tare decat niponii!
    Ai fost militioner?.... in jurul dumneavoastra, nu va pute a hotie executiva?
    Daca, Da mai putem comenta, daca Nu, la buna vedere!

    RăspundețiȘtergere
  67. @rotaru
    aoleuuu va felicit inca o data...... totusi cate zeci de mii sunteti? asa proiectanti si ingineri la 70 de ani?in domeniul civil? ca ati spus ca sunteti "multi" eu in bv nu am gasit nici macar unul.....poate doar pe ici pe colo pe la la paza.fost cadru militar si sa ajungi agent de paza? Mi-e rusine de viata mea!! nu zic ca e cazul dvs.Sunt de acord ca la 70 de ani sunteti un exceptional proiectant si va doresc succes inca 70 de ani
    O intrebare ramane totusi: firma apartine sotiei/fiicei/fiului .....sau pe aproape,ca am cazuri din astea cu nemiluita

    RăspundețiȘtergere
  68. @Iulian Mares
    @Doru Serban
    1. Nu m-am referit la procurori si judecatori ci la juristi si avocati.
    In ce priveste profesorii universitari, da aveau acest titlu si practicau inca din timpul activitatii in armata (la Academie – acum la universitati civile).
    In ce ma priveste am lucrat in cercetarea stiintifica militara si acum nu lucrez la firma unei rude ci la o firma cu care nu am avut, anterior angajarii, nicio legatura. Firma este o societate pe actiuni, de top. M-am angajat in urma unui anunt in ziar.
    2. In ce priveste mistoul vad ca sunteti tare. Cred ca la altceva nu va pricepeti si asa imi trebuie daca ma bag in discutii cu persoane pe care nu le cunosc.
    3. Aceste discutii contradictorii dintre militarii rezervisti si promovarea principiului “sa moara si capra vecinului” ne-au adus in situatia in care orice guvern ne poate modifica pensiile cum vrea.
    Prin aceste atitudini ne deosebim de magistrati, medici, profesori, etc, care sunt uniti si lupta pentru drepturile tuturor.
    4. Va cer scuze ca m-am bagat in discutie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu este cazul sa va cereti scuze!
      Eu cunosc profesorii din academie care predau acum la civili!
      Cu avocatii mai greu.....sa intri in barou la 55 de ani este o performanta notabila!
      M-a deranjat expresia... "in jurul meu".....ati marcat un teritoriu si nu a fost cuser!
      In jurul meu....sunt oameni obisnuiti si chiar cocalari! Cam asa este societatea!
      Sanatate maxima si spor in toate!

      Ștergere
  69. Singurul lucru bun intamplat in domeniul pensiilor militare a fost principiul contributivitatii care a luat in calcul veniturile din intreaga activitate eliminand astfel discrepantele si discriminarile vechii legi care lua in calcul ultima luna de activitate care a permis unora sa profitepe ultima suta de metrii inaintea pensionarii si prin exagerarile produse sa permita aparitia expresiei de ,,pensii nesimtite".A fost un principiu echitabil si moral. In acest fel si noi militarii profitam de ,,pomenile electorale" care vor incepe sa curga cu majorarea punctului de pensie si alte indexari care pe noi ne vor ocoli exact ca in anii 2006/2008 cand la civili li s-a dublat (aproape!) pensia noi asteptand sa creasca soldele activilor...si cum ministerul nostru apara doar propriul buget s-au gasit cai si mijloace de a da diferite compensatii si sporuri care nu se regaseau in pensia militara care stagna.Acum acele sporuri (de izolare,de confidentialitate,de radiatii) vor rotunji pensiile celor inca activi sau a celor care au beneficiat de ele pe cand noi cei pensionati inainte de anul 2000 nu am beneficiat deci nu le vom primi! Iata inca din start motive de nemultumire si discriminare efectiva...De parca noi cei de dinainte de 2000 puteam trada secrete,nu eram izolati si nu eram iradiati de tehnica militara existenta in dotare.Daca vom ramane cu cumulul cel mai avantajos ar trebui sa stie toti ca nu vom primi indexari si majorari efective pana la atingerea cuantumului mai avantajos! Din interese meschine si de grup a fost initiata Legea 223 care ne va nemultumi pe toti! Eu voi pierde 15 ani lucrati in viata civila dupa pensionare fiindca voi depasi plafonul de 85% . In aceasta situatie voi actiona in judecata Ministerul Apararii pentru ca imi suprima un drept constitutional si va sfatuiesc sa procedati la fel! Eu am contribuit cu sume importante lunar la fondul civil de pensii si nu e normal sa nu primesc nimic sau cel mult 1% din ceva...Cu stima! Invit pe unii camarazi sa verifice cele scrise de mine si cu spiritul de breasla sa fie corecti si cinstiti cu ei insasi!...Iata unde ajungem daca nu avem mentalitatea unui corp de elita...Sa tineti minte ce a scris azi Mesteru fiindca veti observa in scurt timp cum ,,civilii" ne vor rade in nas cu pensii babane iar noi vom astepta cu ochii in soare majorarile de solde ca in NATO! Asta am vrut asta avem!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru un sistem strict ierarhizat pe grade si pe functii militare, cu responsabilitati si importanta activitatilor desfasurate fiind diferite, aceasta lege, cu corecturile care se impun, tine cont de necesittaea iesirii mai devreme din sistem a luptatorilor profesionisti si nu numai, pentru a se asigura afluxul resursei umane tinere, forta de reactie supla, rapida si performanta. Doar nu va imaginati militari profesionisti cu gradele care le confera calitatea de lideri militari ai grupelor, echipajelor ori subunitatilor , zburdand la 60 de ani, indeplinind misiuni in teatrele de operatiuni. Ce ati vrea sa faca statul cu acestia, cand, dupa modelul NATO, trebuie sa paraseasca sistemul la 45 de ani? sa ii arunce in strada fara recunostinta sociala materializata intr-o pensie militara, pentru ca au avut spiritul de sacrificiu sa lupte pentru tara aceasta? Dupa principiul contributivitatii ar iesi cu 700 lei pensie. Aceasta lege a pensiilor militare mai tine cont si de iesirile determinate de necesitatea asigurari piramidei ierahiilor militare ci nu de rezistenta pe o functie anume, dictata de conjuncturi favorabile pentru unii si nefavorabile pentru atii. Cu toate acestea, actuala lege 223/2015 ofera posibilitatea ca CEI CARE DORESC, sa ramana in continuare in sistemul public de pensii, sa-si valorifice contributivitatea care nu a existat in realitate. Dar as vrea sa vA RECALCULATI cuantumul pensiei, pentru o corecta moralitate, impartind punctajului total obtinut, la un stagiu de cotizare de 35 de ani , cat este stagiul minim de cotizare la civili. Ci nu la 20 de ani, o improvizatie temporara, datorata celor 26500 de militari care au avut ghinionul sa se nasca mai tarziu si care au fost sacrificati pentru angajamentele asumate de Romania privind reducerea efectivelor, conditie a aderarii la NATO. Acea conjunctura cu stagiul minim de cotizare de 20 de ani a determinat ca unele pensii sa creasca in mod artificial, nu spun mai mult, rasturnand piramida valorilor si ierarhei militare. Acum, daca sunteti un privilegiat de conjunctura, va rog respecuosa nu incercati sa blamati un principiu corect, cel al pensiilor adevarat militare. Deci sa fim corecti pana la capat. Principiul pensiilor militare care ii vizeaza pe militari, se regaseste si in celelalte tari membre ale Aliantei. Si nu uitati ca inca mai aveti obligatii militare potentiale si dupa pensionare, daca sunteti pensionar miliar cu varsta sub 63 de ani. Daca iti doresti pensie contributiva, actuala lege 223/2015 iti ofera acesta posibilitate, inclusiv cuantumul cel mai avantajos in urma recalcularii. Si cred ca aceasta alternativa, stinge orice revolta a nemultumitilor, pentru ca si ceilalti militari isi recapata locul bine meritat intr-o ierarhie. Sunt de acord ca si aceasta lege este perfectibila, pentru ca si aici s-au creat unele portite de a se diferentia prea mult cuantumurile pensiilor, pe o pondere mult prea mare data de unele sporuri, ajungandu-se iar la aberatii cum se poate constata deja in multe exemple.Toate bune!

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  70. Buna ziua!
    Ce stiti despre restituirea diferentelor pentru anii 2012-2013? Pe site MApN scrie ca s-au intocmit fise pentru toate cererile facute, cateva mii au de primit, cateva mii nu au fost aprobate.
    De cand intra in plata noua pensie?
    La telverde Casa Pensii nu raspunde nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  71. http://www.alternativenews.ro/2016/11/vesti-bune-senatul-adopta-tacit-majorarea-punctului-de-pensie-23.html?m=1

    RăspundețiȘtergere

Acest blog nu este destinat pentru rating, ci sustinerii drepturilor militarilor de cariera, activi si in rezerva. Fiind vorba de o categorie profesionala ignorata si persecutata atat legislativ, cat si politic - in mod continuu incepand cu anul 2011, comentariile indecente nu isi au rostul!