marți, 16 iunie 2015

Breaking News! Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat ar fi corectat radical deviatiile existente in proiectul de Lege a Pensiilor Militare initiat de Guvern!

Informatia provine de la S.C.M.D. Iasi, sub rezerva ca aceasta prezinta si o doza de incertitudine (a se sesiza semnul intrebarii din titlul comunicatului, precum si absenta unor elemente logice din amendamentele presupus a fi admise - cum ar fi lipsa oricarei referiri la modificarea sau eliminarea Art. 112, in conditiile in care amendarea Art. 111 induce obligatoriu si modificarea/eliminarea Art. 112). Sursa nu precizeaza despre care proiect al Legii pensiilor militare este vorba, cunoscut fiind faptul ca la Senat sunt inregistrate 2 astfel de proiecte de legi, cu continut practic identic, respectiv:
- un proiect de Lege a pensiilor militare initiat de Guvernul Romaniei si inregistrat la Senat cu nr. L212/2015;
- un proiect inaintat Parlamentului de S.C.M.D. si inregistrat la  Senat cu nr. L283/2015 (fost B123/2015).

Dupa cum cunoastem, ambele proiecte in forma lor initiala contin o deviatie de proportii si care consta in excluderea  personalului militar pensionat pana in anul 2011 de la a (re)deveni beneficiar real al pensiilor militare de stat. 

Punand datele cap la cap, ar rezulta astfel:
- proiectul inaintat Parlamentului de S.C.M.D. si inregistrat la  Senat cu nr. L283/2015 (fost B123/2015) este practic exclus a la deveni lege, avand majoritatea avizelor negative. Inclusiv pe cel al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat (avizul cu nr. 134 - negativ). 
- prin urmare, ramane in cursa doar  proiectul de Lege a pensiilor militare initiat de Guvernul Romaniei si inregistrat la Senat cu nr. L212/2015. Care are termen de avizare de catre Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, data de 17.06.2015. 

Conform comunicatului S.C.M.D. Iasi ar rezulta ca in urma interventiei Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională proiectul de Lege a pensiilor militare initiat de Guvernul Romaniei si inregistrat la Senat cu nr. L212/2015, a fost modificat radical. Astfel incat a fost eliminata imensa deviatie prin care initiatorul proiectului (Guvernul Romaniei) luase decizia perfect arbitrara si suburbana, dar si  umilitoare - de a elimina efectiv personalul militar pensionat pana in anul 2011 de la a (re)deveni beneficiar real al pensiilor militare de stat. A se sesiza in acest sens pct. 20 al amendamentelor despre care sursa S.C.M.D. Iasi afirma ca ar fi admise. 

In continuare, fiecare poate lectura amendamentele (posibil) aduse de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională la proiectul de Lege a pensiilor militare initiat de Guvernul Romaniei si inregistrat la Senat cu nr. L212/2015. Sub rezerva incertitudinii informatiei, precizam totusi din surse de aceasta date verificate faptul ca S.C.M.D. Iasi prin prisma unor persoane de bine, are intr-adevar capacitatea de  a transmite informatii veridice, la care multi rezervisti nu au acces in timp real.

In speranta ca modificarile aduse proiectului initial al legii sunt veridice, avem datoria sa adresam multumirile de rigoare acelor militari in rezerva/retragere pensionati pana in anul 2011 care au determinat ca respectivele modificari sa se produca, proiectul legii in forma sa initiala (asa cum a fost conceput de Guvern si sustinut de diversi lideri-marioneta ai unor organizatii/asociatii de rezervisti) nefiind decat o imensa sfidare la adresa personalului in cauza.

[NOTA: Va readucem aminte ca termenul de adoptare tacită de catre Senat a proiectului de Lege a pensiilor militare initiat de Guvernul Romaniei si inregistrat la Senat cu nr. L212/2015 este de 45 de zile și se calculează de la data de 11.05.2015. Termenul urmeazã sã se împlineascã dupã vacanta parlamentarã, la 16 zile de la reluarea activitãtii Senatului].













97 de comentarii:

  1. Doamne ajuta! Pare ireal acest strop de normalitate in aceasta lume de politicieni anormali. Sper ca pina la final sa nu fie totul un mare FĂS........Sa vedem legea publicata in Monitorul Oficial....mai prin decembrie pe undeva

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Solutia cu 80% si plafonare la venitul brut este buna pt. functionarii parlamentari.
      Ce facem, nivelam militarii la standard bucatari, muzicanti, contabili, juristi ?
      Ce facem cu pilotii, scafandrii, cercetasii, antitero, informatii, genistii? Ii mai diferentiem la pensie?
      De ce se limiteaza optiunea asupra veniturilor la ultimele 6 luni de cariera? Toti au fost indisciplinati sau necorespunzatori?

      Ștergere
    2. Ultimele 6 luni din cariera? De ce? Poate am avut functie de conducere 10, 15 sau 20 ani, apoi am considerat, eu sau cine stie ce comisie, ca nu o mai pot ocupa, poate sunt bolnav sau obosit. Ultimul an voi ocupa o functie de executie si imi voi face treaba foarte bine. Totusi voi fi penalizat ... pentru ce? Ideal ar fi fost sa mareasca perioadele, atat cea in baza careia se calculeaza pensia, cat si cea pe parcursul careia pot face alegerea.

      Ștergere
    3. @Iosif Vasile
      Daca matale pui juristul si contabilul sef( banuiesc ca prin "contabil" intelegi directorul economic din viata civila pe acelasi plan cu bucatarul, cred ca ai probleme mari. Sa inteleg ca ai fost mare antiterorist sau agent 007 si te crezi superior cumva, desi nu ai motive.

      Ștergere
  2. marți, 16 iunie 2015
    Stiri despre facerea Legii pensiilor militare de stat





    Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională aici si Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială si aici din Senat au intocmit azi RAPORTUL comun privitor la proiectul L212/2015,pe care l-au avizat favorabil.


    Din auzite (!) ,cu 2 amendamente :
    1. baza de calcul o constituie venitul brut.Art. 28.– (1) amendat ,spune cam asa: "Stabilirea cuantumului pensiei militare de stat se face pe baza calculului mediei tuturor veniturilor brute realizate în ultimul an de activitate, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) - c), şi nu poate depăşi cuantumul mediei veniturilor brute luate în calcul.‟


    2.procentul maxim din solda care poate fi atins este de 80 %.
    Art. 29 ,amendat stabileste modul de calcul al cuantumului pensiei de serviciu în procente :
    a) militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime de cel puţin 25 de ani în muncă beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzută de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul brut realizat în ultimele 6 luni consecutive de activitate, actualizată la data deschiderii drepturilor de pensie;
    b) pentru fiecare an care depăşeşte vechimea prevăzută la lit. a) se adaugă la cuantumul pensiei 2% din venit, fără a se putea depăşi venitul brut avut la data deschiderii drepturilor de pensie;
    c) de pensia de serviciu beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special cu vechime între 10-25 ani, în acest caz cuantumul pensiei prevăzut la lit. b) fiind micşorat cu 1% pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală;
    d) soţul supravieţuitor şi copiii militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special care au drept la pensie de serviciu potrivit lit. a)-c) beneficiază de pensie de urmaş dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru aceasta de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare”.


    Pana la intrarea lui in dezbaterea Camerei Deputatilor (camera decizionala) mai este cale lunga.Probabil pe la toamna. Dan M.
    preluat dela scmd iasi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Revenind la sedinta din 16.06.15, membrii celor doua comisii au trecut in revista multe amendamente de mare interes, care privesc aspecte importante din continutul legii, precum: baza de calcul a pensiei, cuantumul pensiei, vechimea efectiva si vechimea in serviciu, actualizarea si recalcularea pensiilor, legatura cu sistemul de pensii administrate privat, pensia de serviciu anticipata, varsta standard, termenul de restituire a sumelor retinute in procesul de revizuire etc. In privinta acestor amendamente vom reveni odata cu depunerea Raportului comun, atunci cand acestea vor primi forma finala". Tovarasii de la scmd nu spun nimic despre aplicarea unitara a noii legi(la toti rezervistii nu numai la cei alesi pe spranceana), despre stabilirea unor coeficienti mai mari pentru grupa "alte conditii "fata de "speciale", despre aplicarea unitara a HGS 1019. Oare de ce ?

      Ștergere
  3. https://www.facebook.com/iliuta.ursuleanu

    RăspundețiȘtergere
  4. Cum ramane cu celelalte multe amendamente admise prezentate fata de numai 2?

    RăspundețiȘtergere
  5. Îmi pare mie, sau acum văd jumătatea goală? Ce ţi-e şi cu lentilele astea "cilindrice" de la ochelari!

    http://www.cotidianul.ro/niciun-militar-nu-va-avea-o-pensie-mai-mica-263304/

    RăspundețiȘtergere
  6. Poate cineva sa descalceasaca formularea amendamentului propus de comisie la art. 28 alin.(1) din proiectul de lege ?. Nu inteleg ce poate sa aleaga persoana in cauza din acel ultim an de activitate . Cum se racordeaza aceasta prevedere cu prevederea amendamentului de la art 29 lit. a) unde se vorbeste despre ultimele 6 luni consecutive de activitate ?

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu poate nimeni. Îmi miroase a lobby de intrati pe filiera indirecta+posesori de sporuri absconse. Au facut-o varza. Acră! Incompetenti?! Rău voitori?! Beti?! Habar n-am. Stiu doar ca ce incalceste un prost, 10 intelepti nu descalcesc. Poate trebuia un motiv sa mai treneze... :(

    RăspundețiȘtergere
  8. nu puteau ca aceste amendamente , corecturi sa le fi pregatit astfel ca in comisii doar sa fie aprobate , discutate ,si sa faca raportul comisiilor la data de 17 ,, adica pensiile lor le-au pregatit si aptobat imediat, deci iar se vor crea discutii , la ce au facut ei , brambureala , neseriozitate , indolenta, deci abia saptamana viitoare alte probleme alte cine stie ce , si deci amanare amanare sa lre fie rusine

    RăspundețiȘtergere
  9. Lucru cert este ca in Comisii, ieri, pensiile militare au fost plafonate la 100% di baza de calcul-venituri brute ale functiei de baza din ultimele 6 luni.
    Sanctiune pentru cei care au mai ramas in activitate, pe functii mai mici, in loc sa accepte disponibilizarea.

    RăspundețiȘtergere
  10. MODIFICAREA DE LA PT.10 NU ESTE CLARA .
    ASTEPT UN COMENTARIU .
    SA INTELEGEM CA DECAT 2 PROPUNERI AU FOST RETINUTE ? CELELALTE ?

    RăspundețiȘtergere
  11. ultima decizie de pensie 70 ani vechime , deoarece avea grupa alte conditii , gradul colonel ordinul militar m deci cum se va aplica procentul corect de la alte conditii , daca se plafoneaza , , atunci cum se va recalculA PROCENTUL DE GRUPA ., veniturile erau inainte de 1989, sau se vor da normele de aplicare si vom vedea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai daca pensia va fi 120%din venitul brut, deci persoana va avea aproape cat omologul activ mai putin norma de hrana si echipament ce problema are?

      Ștergere
  12. Cred ca a scapat o greseala si in formularea dvs, probabil amendamentul prevede solda bruta, veniturile brute includ si compensatiile pentru hrana si uniforma. Oricum, faptul ca tot ce conteaza la stabilirea pensiei unui militar, dupa o intraga cariera, sunt ultimele 6 luni mi se pare aberant. Mi s-ar parea mult mai cinstita o formulare de genul 3-4-5 ani la alegere din intreaga cariera.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Drepturile logistice norma de hrana si echipament nu sunt considerate drepturi salariale si nu li se aplica retineri. Venituri salariale sunt cele care se impoziteaza

      Ștergere
  13. Pai daca nu-ti convin ultimele 6 luni, nu iesi la pensie! stai pana la max. poate reusesti sa ajungi la apogeul carieristic. Unii stau pe functii caldute mai ,,slab,, platite, apoi fac gura ca omologul lui de leat are cat are !

    RăspundețiȘtergere
  14. Si daca ultimul an de activitate a fost afectat in totalitate de reducerea veniturilor cu 25 %, cum se procedeaza. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  15. Nota de informare nr. 07/18.06.2015
    Proiectul Legii pensiilor militare de stat.
    In conformitate cu planificarea existenta la Senat, in privinta Proiectului de Lege a pensiilor militare de stat, ieri, 17.06.2015, era termenul de depunere a Raportului comnun asupra acestei initiative legislative a celor doua comisii insarcinate cu acest lucru, respectiv Comisia pentru munca si Comisia pentru aparare. Comisiile s-au intrunit in sedinta saptamanala la 16.06.2015 (activitate la care a asistat din partea SCMD dna col (r) Caloian Monica) si au luat in dezbatere o serie intreaga de amendamente, primite la Senat dupa inregistarea proiectului respectiv.
    Avand in vedere numarul mare de amendamente propuse si timpul limitat avut la dispozitie, membrii celor doua comisii au decis sa reia dezbaterile asupra Proiectului in sedinta de saptamana viitoare, prorogand implicit termenul de depunere a Raportului comun cu o saptamana, respectiv pana pe 24.06.2015.
    Tinand cont de faptul ca actuala sesiune parlamentara se incheie la sfarsitul lui iunie a.c., este greu de crezut ca proiectul care ne intereseaza va intra in dezbaterea plenului Senatului pana la 30 iunie, greu, dar nu imposibil daca exista vointa politica a majoritatii parlamentare. Noi insistam ca aceasta vointa politica sa existe si sa se manifeste.
    Revenind la sedinta din 16.06.15, membrii celor doua comisii au trecut in revista multe amendamente de mare interes, care privesc aspecte importante din continutul legii, precum: baza de calcul a pensiei, cuantumul pensiei, vechimea efectiva si vechimea in serviciu, actualizarea si recalcularea pensiilor, legatura cu sistemul de pensii administrate privat, pensia de serviciu anticipata, varsta standard, termenul de restituire a sumelor retinute in procesul de revizuire etc. In privinta acestor amendamente vom reveni odata cu depunerea Raportului comun, atunci cand acestea vor primi forma finala.
    Ca impresie generala trebuie mentionat faptul ca amendamentele propuse de Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala a Senatului sunt mai favorabile, in comparatie cu modificarile aduse de Guvern la textul initial convenit.
    SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
    Col. (r) Monica I. CALOIAN
    Preluat departamentul juridic SCMD

    RăspundețiȘtergere
  16. Nota de informare nr. 07/18.06.2015
    Proiectul Legii pensiilor militare de stat.
    In conformitate cu planificarea existenta la Senat, in privinta Proiectului de Lege a pensiilor militare de stat, ieri, 17.06.2015, era termenul de depunere a Raportului comnun asupra acestei initiative legislative a celor doua comisii insarcinate cu acest lucru, respectiv Comisia pentru munca si Comisia pentru aparare. Comisiile s-au intrunit in sedinta saptamanala la 16.06.2015 (activitate la care a asistat din partea SCMD dna col (r) Caloian Monica) si au luat in dezbatere o serie intreaga de amendamente, primite la Senat dupa inregistarea proiectului respectiv.
    Avand in vedere numarul mare de amendamente propuse si timpul limitat avut la dispozitie, membrii celor doua comisii au decis sa reia dezbaterile asupra Proiectului in sedinta de saptamana viitoare, prorogand implicit termenul de depunere a Raportului comun cu o saptamana, respectiv pana pe 24.06.2015.
    Tinand cont de faptul ca actuala sesiune parlamentara se incheie la sfarsitul lui iunie a.c., este greu de crezut ca proiectul care ne intereseaza va intra in dezbaterea plenului Senatului pana la 30 iunie, greu, dar nu imposibil daca exista vointa politica a majoritatii parlamentare. Noi insistam ca aceasta vointa politica sa existe si sa se manifeste.
    Revenind la sedinta din 16.06.15, membrii celor doua comisii au trecut in revista multe amendamente de mare interes, care privesc aspecte importante din continutul legii, precum: baza de calcul a pensiei, cuantumul pensiei, vechimea efectiva si vechimea in serviciu, actualizarea si recalcularea pensiilor, legatura cu sistemul de pensii administrate privat, pensia de serviciu anticipata, varsta standard, termenul de restituire a sumelor retinute in procesul de revizuire etc. In privinta acestor amendamente vom reveni odata cu depunerea Raportului comun, atunci cand acestea vor primi forma finala.
    Ca impresie generala trebuie mentionat faptul ca amendamentele propuse de Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala a Senatului sunt mai favorabile, in comparatie cu modificarile aduse de Guvern la textul initial convenit.
    SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
    Col. (r) Monica I. CALOIAN
    Preluat departamentul juridic SCMD

    RăspundețiȘtergere
  17. Deci pana la urma cand se si intampla ceva concret cu legea asta a pensiilor militare (cea mai plimbata lege)???!!!! Ca a trecut de toate comisiile si paracomisiile si acum ce se intampla cu ea? am inteles ca a fost trecuta si de ultima comisie, cand ajunge ceva si pe la noi beneficiarii ei?Anul asta e vreo sansa sau nu? stiti ceva? multumesc pentru un eventual raspuns

    RăspundețiȘtergere
  18. D-NA CALOIAN PUTEA SA FURNIZEZE MAI MULTE DATE .
    NE FACEAM O PARERE ASUPRA MODULUI DE GANDIRE AL COMISIEI (LOR) , PRECUM SI LOGICA MODIFICARILOR .

    RăspundețiȘtergere
  19. Catre CIP DRAGOS

    Vezi '' matale" cine niveleaza Armata. Comunicatul FSDPR din 17.06.2015 referitor la "o mana de generali".
    Repet, nu pot fi aliniate procentele fanfaragiilor, bucatarilor, "directorilor economici" -cum gratios ii definesti pe cei ce nu au transpirat f.mult in armata - eventual si parasutati pe filiera indirecta cu cei carora le-au fost recunoscute meritele prin incadrarea in conditii de munca speciale, deosebite, etc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai bine scapa DOMNIA VOASTRA de gandirea comunista si apoi mai stam de vorba. Cat despre "transpiratii" din Armata, am cunoscut si eu destui spalati pe creier, mai putin prin alte parti, care aveau mintea odihnita si grija altora, Asa ca pana scapi mata de treaba cu "noi muncim , nu gandim", nu avem ce discuta.Pe directorii economici nu-i alint, asa se cheama functia in viata civila, acolo unde cei ca mata nici nu ridica ochii in fata lor, dar in Armata isi permiteau sa comenteze aiurea fara sa aiba habar cu ce se mananca o meserie adevarata : economist, inginer, doctor, jurist. Mata ce meserie ai si din ce traiesti? Banuiesc ca din pensia militara.

      Ștergere
    2. Cip-os nu fi asa acid, iaca asta este grija de capra vecinului ,,Mata ce meserie ai si din ce traiesti?,, asta e divergentul dintre generatii. Vezi ca vin astia din fil. indirecta (gen pompieri) care-si profesionisti de nu mai pot (cu facultate la ID) iar militaristic, de abia stiu sa salute , nu mai zic de mersul in bocanci, dapa-i sa mai dea ,,buna ziua ,, si iau/vor lua pensie militara !

      Ștergere
    3. CIP-gresesti profund.Mana aia de generali este ditamai gramada de colonei(militari),adica ,pe intelesul tau ,comisari sefi.Fii amabil si fa diferenta intre un agent -,don sef si militar.Intamplarea face sa fi conlucrat timp de 9 ani atat cu militieni cat si cu politisti asa ca termina cu abureala.Daca te intereseaza diferenta intre militian si politist este ca primul face securitate pe cand ultimul nu face.

      Ștergere
    4. Mai bine lasa mata abureala. Eu nu am "conlucrat" cu alte structuri, dar nu-ti impartasesc invidia si raca pentru pompieri, mi se pare chiar de porc avand in vedere ca sunt o structura militarizata care nu numai se antreneaza dar si pun in aplicare ceea ce invata la antrenamente.Revenind la subiect: mi se pare absolut normal ca orice persoana care a facut o scoala militara, a fost supusa la toate constrangerile vietii militare: naveta, trageri, aplicatii, servicii, etc, acea persoana sa beneficieze de pensie militara, indiferent de arma si specialitate. Am cunoscut destui infanteristi, artileristi, alti operativi "transpirati" de atata munca care stateau pe functii caldute pe la O.M., Resurse Umane, alte birouri, inclusiv Serviciul financiar, ca tot facea caz amicul care nu mai incapea de finantisti. Am cunoscut personal un infanterist si un artilerist vopsiti in mov la Chitila cu un simplu curs si multe pile probabil, care devenisera "contabili". Asa ca mai incet cu abureala si cu grija altora.

      Ștergere
    5. CIP-nu fac uz de abureala.Spre stiinta ta au si pompierii locuri asa zis caldute. .Stii ca exista si la ei compartiment care emite autorizatie pentru functionare a oricarui magazin?In plus ca orice structura militara au si financiar,si cadrist si omist.Asa ca nu este nimic nou sub soare.Pe mine personal ma deranjaza ca FSDR trateaza militarii in general si generalii in particular ca pe niste pepeni de la Dabuleni uitand ca de fapt vi se face o favoare fiind inclusi intr-o lege comuna.

      Ștergere
    6. Hodoronc-tronc cu locurile caldute. Ai aterizat acum pe Terra, sau care-i treaba? Pai exista institutie publica sau firma serioasa in Romania care nu are asa ceva? Vezi ca esti in eroare cu "vi se face o favoare". Eu am lucrat numai in M.Ap.N., dar am avut multi colegi care in urma desfiintarii unitatii au trecut la pompieri si nu vad de ce ar trebui blamati pentru asta. In general cred ca pompierii merita tot respectul, sondajele arata ca populatia ii respecta, dar daca vrei tu sa crezi ca li se face o favoare cu legea pensiilor, e problema ta. Eu am cu totul alta parere pe care am expus-o mai sus si nu mai vreau sa lungim vorba inutil. E clar ca suntem la poli opusi si nu-mi plac discutiile in contradictoriu inutile. Pe mine ma intereseaza ca si noi militarii trecuti in rezerva inainte de 2011 sa fim tratati in acelasi mod ca si cei trecuti in rezerva dupa aceasta data, pentru ca nu meritam sa fim discriminati in acest mod rusinos. Poate daca ne-am acorda mai mult respect reciproc am fi tratati altfel, iar asta e valabil si in cazul Romaniei si al romanilor.

      Ștergere
  20. ce parere aveti daca FMI nu e de acord ,ei nu sant de acord cu pensiile speciale , le spune cineva ca astea sant pensii militare fiimndca sant platiti cu solda nu cu salariu ,

    RăspundețiȘtergere
  21. Ministrul Apărării cere reintroducerea de urgență a stagiului militar pe bază de voluntariat Aflat la Sibiu, la depunerea jurământului militar de aproximativ 200 de soldați profesioniști, ministrul Apărării, Mircea Dușa a declarat că este necesar ca urgent "să trecem prin Parlament legea privind rezervistul vountar, care va reglementa sigur pregătirea tinerilor, dar pe bază de voluntariat".

    RăspundețiȘtergere
  22. Presupunem ca legea este buna , asa cum este prezentata la etapa actuala. Presupunem ca amendamentele sunt de buna credinta si printr-o reformulare mai clara vor aduce imbunatatiri proiectului de lege. Lipseste ceva , lipseste reglementarea care priveste modul de calcul al pensiei pentru militarii care au contribuit in activitate , corespunzator Legii nr. 411/2004 , la un fond privat de pensii. Aceasta problema , in Legea 263/2010, este reglementata prin art. 96 alin.(3) . In proiectul de lege nr. L212/2015 nu exista asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://www.facebook.com/iliuta.ursuleanu

      Ștergere
    2. Fondurile private de pensii se supun cu totul altor prevederi legale si din pacate de multe ori nu sunt controlate asa cum ar trebui. In Romania , cu atat mai mult administratorii fondurilor de pensii private au la dispozitie tot felul de "parghii" pentru a obtine cat mai multe beneficii cu cat mai putine obligatii.Asta nu inseamna ca nu ar fi foarte bine sa existe prevederi clare pentru reglementarea acestei probleme.

      Ștergere
  23. pensiile nu ar trebuii impozitate , ele nu sant vanit , nu au fost impozitte niciodata inainte de 1989, ele au un alt statut , ar trebuii sa se adreseze cineva la parlament ,acum la discutarea noului cod fiscal argumentele sant solide , si ar trebuii sa se depuna urgent un amendament .. as se vedea legea pensiilor nr 3\1977 enuntand argumentele de acolo . , stasbilind clar ca acestea nu reprezinta venit ,,

    RăspundețiȘtergere
  24. Cred ca ar trebui ca propunerile referitoare la L 212/2015 sa fie postate pe contul FB al presedintelui Comisiei AOPSN din Senat,senator Marius-Lucia Obreja, pana cel tarziu pe data de 23.06.2015.
    Am trimis un mesaj in sensul revenirii disp art.28 la prevederile anterioare(6 luni la alegere din ultimii 5 ani), intrucat, inafara de militarii care au suferit ca urmare a restructurarilor armatei, mai sunt si cei care s-au pensionat in perioada 2010-2012, cand salariile si soldele au fost reduse si abia incepand cu luna ian.2013 s-a revenit la cuantumurile anterioare lunii iunie 2010.Plafonarea pensiilor la 100% din veniturile brute nu face decat sa lase fara obiect aproape toate celelalte prevederi ca intra la calculul pensiei : 2% pentru fiecare an care depaseste 25 ani vechime, pensie suplimentara, OMM. De asemenea nu este corect ca pensiile sa reprezinte pentru toata lumea 80% din baza de calcul, intrucat atunci nu are rost diferentierea pe grupe de munca
    Cei de la SNAP care au sustinut ca ei nu mai pot dormi de grija militarilor si au venit cu propunerile de introducere a veniturilor brute pe 6 luni in ultimul an de activitate, ori nu s-au gandit decat la situatia unora din conducere care sunt pensionari, ori nu au facut nicio simulare pentru a vedea care sunt rezultatele finale.Daca vom merge la art.108 vom vedea ca acolo se vorbeste de solde lunare/salarii de baza la care se adauga sporul pentru pastrarea confidentialitatii.
    Dupa cum vad eu partea aceea goala a paharului, mare branza nu va fi cu legea daca ramane dupa cum au stabilit cei din comisie, dupa recalculare vom avea o mare dezamagire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diferentierea pe grupe se facea si prin sporul de periculozitate care la alte conditii era pana la 30%, la conditii speciale pana la 15% ... . Daca baza de calcul va fi venitul brut atunci acest spor va fi inclus si va face o diferenta intre categorii. Nu puteai sa iei spor de periculozitate in conditii normale! Pe legea 164 acest spor nu era inclus fiinf vorba doar de solda bruta.

      Ștergere
  25. 23.06.2015 SENAT –ordinea de zi in plen

    L212/11.05.2015
    Proiectul de lege privind pensiile militare de stat.
    (termen de adoptare tacită: 28.09.2015)
    Comisie fond: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
    Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
    (sub rezerva depunerii raportului)

    RăspundețiȘtergere
  26. Traiasca domnul Hooooprea ..noul Prim....
    V-am spus ca-i tare .....!!!

    RăspundețiȘtergere
  27. Legea .,..daca nu se modifica baza de calcul ..ii o porcarie !! Pe langa cei loviti de restructurare si care au mai activat pe functii mai mici ..fara bonificatiii..mai se adauga si cei loviti de reducerea operata de Basoiu ....cu -25% ! Hai sa traiti ......

    RăspundețiȘtergere
  28. Anonim 22 iunie

    ...Si daca ai activat in alte conditii, in tinerete, cum este si normal, iar in ultimii ani de activitate in conditii normale, cum se va valorifica riscul asumat in cuantumul pensiei?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Citeste Strategia de aparare....ai sa intelegi !

      Ștergere
    2. https://www.facebook.com/iliuta.ursuleanu/posts/1663059283928635

      Ștergere
  29. Am citit Strategia. Un document bine structurat, bine gandit si necesar - in opinia mea, dar irelevant pentru discutiile de aici. Nu are vreo legatura cu neclaritatile generate si intarzierea provocata de cele doua comisii: de aparare si de munca. Daca s-ar fi miscat operativ si ar fi consultat la timp si niste financiari + sefi (...) resurse umane de la nivel unitati, din diverse structuri ale sistemului militar - dar dintre cei cu experientă şi descuiati la minte!- astăzi proiectul de lege ar fi putut fi supus dezbaterii în plenul senatului. Rezultatul ar fi fost, probabil, o lege temeinic întocmită, fara ambiguitati, cu aplicabilitate pentru o lungă perioadă de timp şi care să unească actualii rezervişti şi actualii activi, promovând echitatea. Nu am de facut decat sa raman , cu acelasi gust amar, intr-o prelungita asteptare, sa vad cum arata suma vectorilor de interese ale militarilor activi onesti, ajunsi in prag de pensionare dupa o viata de munca, ale masei la fel de oneste de rezervisti, dar si ale unor oportunisti , adesea fara vechime militara, care vor sa isi regaseasca sporuri de conjunctura in pensie sau ale unor deja pensionati care au profitat de slabiciuni ale legilor trecute si se tem sa nu piarda beneficiile nedrepte. Poate ca, totusi, veritas vincet, da' incet al Dracku!

    RăspundețiȘtergere
  30. "Am citit Strategia. Un document bine structurat, bine gandit si necesar" - si de ce n-ai lege pana acum? Nu intelegi ca sunt aceleasi minti bolnave care nu dau doi bani pe noi? Daca consideri "Strategia" in termenii enuntati asa o sa ai si legea: "bine structurata, bine gandita si necesara".

    RăspundețiȘtergere
  31. Vino-ncoa' ( ;) ), stai un pic, ca n-ai inteles nimic! Inc-o data iti explic: 1. Daca esti militar, nu poti pune problema sub forma "n-ai lege", ci eventual "nu avem lege". ;) 2. Nu sunt legiuitor, intreaba legiuitorii, nu pe mine. Bine? :) 3. Nu am avut strategie, acum avem, e un pas inainte. Si e logica, corespunde aspiratiilor mele. Daca nu o intelegi, roaga-i sa iti faca un desen. :) 4. La strategie cred ca nu era necesar sa lucreze (si nu au lucrat) si acei "financiari + sefi (...) resurse umane de la nivel unitati, din diverse structuri ale sistemului militar" la care faceam referire. Deci, simti?, eu mai vreau si alte minti. :) 5. Da, asa vreau sa fie si legea: "bine structurata, bine gandita si necesara". :)

    RăspundețiȘtergere
  32. Presedintele Comisiei AOPSN din Senat a postat pe FB urmatorul anunt:
    "Asa cum v-am promis, va comunic modalitatile prin care modificarile si propunerile dumneavoastra pot deveni amendamente la Proiectul de lege privind Pensiile Militare.
    Proiectul de lege urmeaza sa fie trimis spre dezbatere catre Camera Deputatilor, care este camera decizionala.
    Amendamentele pot fi trimise la:
    1.) Comisia de Munca si Protectie Sociala din Camera Deputatilor

    021 414 11 50
    cp07@cdep.ro

    2.) Comisia de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala din Camera Deputatilor

    021 414 11 30
    cp12@cdep.ro

    De asemenea, amendamentele pot fi depuse de orice demnitar (senator sau deputat). Puteti propune ideile dumneavoastra parlamentarului ales in colegiul dumneavoastra, iar acesta le poate depune si sustine la comisii".
    De asemenea este un clip video in care anunta ca va tine cont de propunerile referitoare la art.28 din legea pensiilor militare, in sensul ca se vor avea in vedere veniturile brute din 6 luni consecutive la alegere, din ultimii 5 ani de activitate.

    RăspundețiȘtergere
  33. http://www.mediafax.ro/social/proiectul-de-lege-referitor-la-pensiile-militarilor-avizat-pozitiv-de-comisia-de-aparare-a-senatului-14490126
    Timotei Stuparu (PSD), vicepreşedintele Comisiei de apărare, a declarat, după încheierea şedinţei, că amendamentul se referă la baza de calcul a pensiilor. "Baza de calcul pentru stabilirea pensiilor militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizat la data deschiderii dreptului de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute în contextul legii", a spus Stuparu.

    Vicepreşedintele comisiei a mai spus că proiectul de lege nu este perfect, urmând ca acesta să sufere modificări în timpul parcursului legislativ, până la adoptare.

    "Dezbateri au fost, controverse au fost, eu acum nu pot să spun că este perfectă, ea va fi perfectată în continuare. Există posibilitatea ca ea să fie transmisă, şi asta este posbilitatea legală, ca ea să meargă în Camera Deputaţilor. Acolo se mai poate face lobby din partea instituţiilor, să-şi susţină în continuare nişte amendamente, se mai pot face şi corecturi şi sper ca acolo să devină mult mai bună această lege, asta este speranţa mea. Orice lege este perfectibilă, pentru că sistemul este destul de zbuciumat, s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu tăierile", a spus Stuparu.

    Privitor la impactul bugetar pe care îl are acest proiect de lege, Timotei Stuparu a declarat: "Guvernul n-a spus că afectează major, n-am avut o asemenea intervenţie. Înseamnă că acel calcul a fost pe măsura, aşa cum a fost gândit".

    Proiectul lege prevede că vor fi acordate pensii militare de stat şi pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti care îndeplinesc condiţiile de vechime în serviciu, această categorie profesională beneficiind în prezent de posibilitatea menţinerii în activitate până la vârsta de 55 de ani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://www.senat.ro/Legis/PDF/2015/15L212CR.pdf

      Ștergere
  34. si cand o trimit la camera deputatilor ? ce o tot freaca , putem sa vedem proectul de lege integrall acum dupa modificari ca ne-a zapacit si vad ca inca ne mai zapaceste sau o taraganeaza cu un scop ascuns

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. oricum va intra in vigoare la 01 ian
      cu sanse mari dar nu sigur

      Ștergere
  35. Raportul comisiilor de aparare si munca +amendamente admise si respinse
    la adresa : http://www.senat.ro/Legis/PDF/2015/15L212CR.pdf
    vot final 24.06.2015

    RăspundețiȘtergere
  36. @Anonim 23 iunie 2015, 13:43
    Din comoditate am postat "anonim". Raspund pe puncte:
    1. Ai dreptate (dar m-ai inervat!)
    2. Tu nu, eu nu, el nu....dar un cuvant avem de spus?
    3. A cui e vina ca nu am avut strategie? Pana si eu ma simt vinovat! (Tu?) Dar, acum o avem...e buna, proasta, parca nu ar fi tot una. Citeste (ei nu fac desene!):
    http://adevarul.ro/international/europa/clubul-militar-roman-reflectie-euroatlantica-ia-bani-marunti-strategia-nationala-aparare-Tarii-1_55871e7dcfbe376e35850163/index.html
    4. Si eu vreau si alte minti, in afara de cele dospite la alte interese....(vezi 3)
    5. Legea va fi dupa cum vom putea (reusi) noi sa ne implicam. Prea mult am fost dezbinati, prea mult ne-am aplecat (ajutati din greu) asupra unor interese straine de casta noastra...am uitat de statutul nostru, de demnitate, de onoare...Daca se va intampla ceva pozitiv in Parlament, sa stii ca nu va fi rezultatul vointei politice (desi va fi, probabil, valorificata propagandistic la maximum) ci muncii incrancenate a unor colegi de-ai nostri, care, in anonimat, au trecut peste toate "fitele" generate de prostia multora dintre noi si incearca sa sparga barajul politic. Tarziu, dar in imprejurarile fierbinti create, poate va pricepe si cine trebuie ca asa nu se mai poate cu Armata tarii. Strategia a trecut, asa cum e, altfel era jale. Nu e lege....si s-a vazut ca tara a mers mai departe si fara asa ceva! Tipic romanesc!!!

    RăspundețiȘtergere
  37. http://www.senat.ro/ProgramLucruZi.aspx?Zi=2015-06-24&ComisieID=77631fed-607c-4c79-96a4-6a605f426ee6
    cititi la vot final...

    RăspundețiȘtergere
  38. Am o nelamurire si rog frumos, daca stie cineva, sa-mi raspunda: "vechimea cumulata conform art.3. litera f)" include sporul obtinut de-a lungul anilor datorita incadrarii in grupe/conditii de munca, sau nu? Sa exemplific: Presupunem ca am 3 ani de scoala militara si 27 de ani in care am fost cadru militar activ. Din grupele/conditiile de munca imi mai rezulta 10 ani, total 40. Voi primi sporul de 1% pentru ce depaseste 25 de ani, adica pentru ...2 ani? 5 ani? sau 10 ani? Daca nu include si cei 10 ani, inseamna ca am tras degeaba in conditii mai grele decat altii, legea nu ma ajuta cu nimic. Personal nu gasesc definiti clar in lege termenii "vechimea cumulata" si "perioade asimilate". Ma ajuta cineva priceput?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://www.facebook.com/iliuta.ursuleanu/posts/1663519653882598

      Ștergere
  39. Mentionez ca am folosit mai sus termenul "spor" , in prima parte a frazei, referindu-ma la timp, adica la anii adaugati, si nu la bani, iar atunci cand m-am referit la "sporul de 1%" m-am referit la bani.

    RăspundețiȘtergere
  40. Răspunsuri
    1. In decizia de pensie se afla o rubrica"Stagiul de cotizare total realizat", acesta fiind vechimea cumulata.Din acesta se scad cei 25 de ani.

      Ștergere
  41. Eu nu am decizie de pensie , sunt activ, nu am de unde sa stiu ce cuprinde acel "stagiu...". Repet intrebarea, fiindca legea nu imi da o definitie clara: "vechimea cumulata conform art.3. litera f)" include anii suplimentari obtinuti datorita incadrarii in grupe/conditii de munca? Dar "perioade asimilate" ce inseamna? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://www.facebook.com/iliuta.ursuleanu/posts/1663519653882598

      Ștergere
  42. Multumesc frumos, stimate domn Alecu! Lamuritor. Buna si propunerea, numa' ca nu stiu daca o va prelua cine trebuie. Sanatate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cezar asta e un betivan care face de rusine acest loc de discutii. Continuam cu acest mitocan, sau il excludeti sa ne vedem de treaba noastra?

      Ștergere
    2. cezar asta e un betivan care face de rusine acest loc de discutii. Continuam cu acest mitocan, sau il excludeti sa ne vedem de treaba noastra?

      Ștergere
  43. In senat nu a fost cvorum pentu votul final la o lege organica.Sa speram ca luni sau marti sa se voteze cu cvorumul necesar ,Sperare umanum est!

    RăspundețiȘtergere
  44. pentru legea lor a fost cvorum, e clar

    RăspundețiȘtergere
  45. @Anonim 18:12
    Habar nu ai cine e acest iliuta ursaru, pe el nu-l intereseaza problema ta sau a celor care au lucrat in CD, AC sau CS, singura lui preocupare este ca pensia sa nu depaseasca ATENTIE! solda functiei de baza, in mintea lui tulburata de rautate, numai asa nu se incalca ierarhia militara care ar trebui pastrata si dincolo de activitate, poate chiar si dupa nefiinta.
    La nelamurirea ta, in textul art 3. scrie clar si nu e nimic de interpretat, "vechimea efectiva", tu ai vechime efectiva 30 de ani, vei primi 1% pentru fiecare an care depaseste 25. Si nu pierzi nimic pentru ca la cei 80% din media a 6 SOLDE BRUTE se mai adauga 5% castigati prin agaugarea sporului de 1%, deci un total de 85%. Acesti 85% reprezinta BAZA DE CALCUL, sporurile de vechime pentru lucrul in conditii speciale se adauga la aceasta baza de calcul. Daca ai lucrat suficienti ani in atari conditii poti sa egalezi SOLDA BRUTA dar pensia nu va putea depasi acest cuantum ceeace e chiar de bun simt.
    Daca s-ar aplica in lege ce sustine acest mos teaca, adica limitarea pensiei la maximum cuantumul SOLDEI FUNCTIEI DE BAZA, in cel mai fericit caz, vei avea o pensie la jumatatea cuantumului soldei brute avute in ultimile luni de activitate. Deci mai usor cu stima si multumirile catre unul dintre cele mai toxice personaje pe care le-ai cunoscut vreodata.

    RăspundețiȘtergere
  46. Tot pentru anonim

    Nu trebuie sa fii doctor in matematica ca sa intelegi ca un cuantum de 115% dintr-o baza de 10 lei este mult mai mic decat 100% din 50 de lei. Mos teaca aburiciul tocmai asta urmareste, sa ti se calculeze pensia din cea mai mica baza posibila cu niste artificii de-a dreptul discriminatorii pentru cei care au lucrat in CS, AC, doar-doar gaseste niste sustinatori neavizati ca tine pentru a-si indeplini visul(cosmarul) lui de a nu depasi solda functiei de baza, Atentie! nu venitul sau solda bruta cum prevede legea.
    Iti scrie aceste randuri un om care a lucrat aproape 20 de ani in AC, 3 ani in CS si 7 in CD si nici prin gand nu-mi trece sa ma raliez la aceasta propunere psihedelica a unui mosneag rautacios si frustrat.

    RăspundețiȘtergere
  47. Mie nu mi s-a parut rautacios, omul chiar m-a consiliat. Rautacios imi pare sa spui despre un om ca este "mosneag rautacios si frustrat." Altminteri va multumesc amandurora ca ati incercat sa ma lamuriti, dar lamuririle se bat cap in cap. De la d-l Alecu am aflat ca primesc 1% pentru 15 ani, adica inclusiv pentru cei 10 ani "virtuali", ca sa zic asa, reiesiti din grupele de munca, in timp ce @Anonim 18:12 sustine ca doar pentru 5 ani primesc 1%. In textul proiectului , cu amendamente, nu am citit ca s-ar acorda 1% pentru "vechimea efectiva", ci pentru "vechimea cumulata conform art.3. litera f)", insa nici pana acum nu am gasit definita clar, fara trimitere la alte notiuni neclare, termenul. Asta pentru ca daca ma trimite la "perioade asimilate" si nu le gasesc clar definite in lege, tot in ceata sunt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai vechime cumulata de 40 ani.Procent pensie 80%+15%(1%x15 ani peste cei 25)+9%(contributie pensie suplimentara)=104%- 4%(depasire de procent din 100%venit brut)=100%+20%Ordinul Meritul Militar=120% din media veniturilor brute din cele 6 luni

      Ștergere
    2. Perioade asimilate ...
      https://www.facebook.com/iliuta.ursuleanu

      Ștergere
  48. https://www.facebook.com/iliuta.ursuleanu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alo! Si eu am Facebook, dar nu am timp sa il intretin. Dar iti vand un pont despre Facebook: conturile fara identitate viabila sunt sterse la un moment dat! Da-ti fratele meu datele, poza etc. Exact aceasta e caracteristica de baza a Facebook: sa iti arati faţa, intrucat oricum ti-o arata altii la un moment dat! Tu ce faci, te-ai bagat intre copii si te ascunzi sub masa?

      Ștergere
  49. Intrebare:
    Vechime cumulata 50 de ani (35 efectiv si 15 conditii de munca) + stagiu suplimentar dupa trecerea in rezerva 5 ani si continua.

    Cine stie cum se va calcula procentual si cum se va plati stagiul suplimentar? Intra in nivelul de max.100% sau se plateste separat in continuare?
    In situatia in care anii suplimentari nu se mai introduc in pensie peste 100% cum s-ar putea "recompensa" efortul suplimentar depus precum si contributia la pensia suplimentara?
    Pensia suplimentara, daca este "suplimentara" nu ar trebui adaugata procentului de 100% ca si OMM?
    Cum vor mai stimulati actualii activi sa-si assume riscuri daca tot nu li se ia in considerare efortul la pensionare?
    Multumesc anticipat pt. expertiza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://www.facebook.com/iliuta.ursuleanu

      Ștergere
  50. Pentru experti, ce se intampla cu dispozitiile art.108 din legea pensiilor, daca art.28 face acum vorbire despre veniturile brute ? Ramane in aceeasi varianta sau trebuie modificat ori abrogat?
    Multumesc pentru sfaturi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://www.facebook.com/iliuta.ursuleanu

      Ștergere
  51. Anonim 24 iunie 2015, 23:29
    Pana nu se publica forma finala a legii e greu de calculat ce pensie vei avea. S-au facut modificari la articole esentiale, exemplu art. 29. Nu mai apar categoriile de 70, 75, 80% ca in proiectul de lege, acum se gaseste o singura categorie, 80%. Baza de calcul pentru cei care au o vechime efectiva de cel putin 25 de ani este de 80%, pentru fiecare an ce depaseste aceasta perioada se adauga ATENTIE! la cuantumul pensiei 2% din venit. Deci baza ta de calcul va fi tot de 80% din media a 6 solde brute insa la vei primi la acest cuantum 2% pentru fiecare an care depaseste 25 de ani vechime efectiva. Pentru cei care nu au vechimea minima de 25 de ani din procentul de 80% se scade 1% pentru fiecare an. Fara a lua in calcul ce se intampla cu vechimea rezultata din grupele de munca, pentru ca inca nu e clar inca pana nu se publica forma finala situatia ta sta asa:
    Pentru ca ai peste 25 de ani, baza ta de calcul va fi 80% din media ultimilor 6 solde brute, la aceasta suma mai adaugi inca 10% din aceasi media a soldelor brute(asa scrie in lege), de asemea tot la acest cuantum mai adaugi OMM confor L 80. Nu poti depasi insa venitul brut realizat in ultima luna de activitate. Eu cred ca e de bun simt tot ce se prevede in lege cel putin la acest capitol.
    Ai grija ca mos teaca te abureste cu tot felul de propuneri ciudate ca si el, pune pe hartie ce baiguie el pe mizeria lui de pagina si ai sa te ingrozesti la ce concluzie ajungi. E uns cu toate alifiile si ma tem ca tu nu esti pregatit.
    Concluzia finala e ca daca ti se calculeaza pensia dintr-o baza mica degeaba primesti tot felul de procente.

    RăspundețiȘtergere
  52. Admin
    De ce lasi pe mascariciul asta de mos teaca sa-si faca publicitate pe blogul vostru?
    Locul lui e la spam, nu spune nimic aici despre proiectul de lege, doar link-uri catre mizeria lui de pagina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce? Vorba lui Moromete...

      Ștergere
    2. Link-urile catre paginile de Facebook care indica conturi fara o identitate viabila sunt sterse la un moment dat chiar de administratorii platformei Facebook! In general, paginile de Facebook fara identitate viabila si care cuprinde obligatoriu o poza reala a detinatorului, nu sunt accesate de nimeni decat accidental, posesorii conturilor respective fiind considerate false, neavand credibilitate. Lucru despre care ne informeaza chiar platforma Facebook.

      Ștergere
  53. Este foarte bine ca se recalculeaza toate pensiile aflate in plata la momentul intrarii in vigoare a legii. Este foarte bine ca se aplica principul cuantumului mai avantajos(chiar si cuantumul "excesiv de avantajos").Este bine ca pentru grupa "alte conditii" sa fie coeficienti superiori fata de "speciale".Sincer sa fiu, nu-mi dau seama din ce am citit daca e asa. Este bine ca se aplica unitar HGS 1019.Este bine ca exista legatura cu soldele activilor. Macar atat sa se faca pentru cei care au slujit sub arme zeci de ani si si-au sacrificat tineretea si viata de altfel sub drapel.

    RăspundețiȘtergere
  54. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa ii sta bine unui rezervist? Limbaj de mahalagiu, lingau, gudurau ? In fond, orice guvern cu scaun la cap si urmarind dreptatea , cinstea, onoarea ar trebui sa actioneze pentru a compensa macar partial sacrificiile pe care le-au facut rezervistii.

      Ștergere
  55. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tilică, vezi-ţi de GAZ şi de prietenul ăla al tău, nebunul tranatlantic. Văd că iar ai prins glas.

      Ștergere
  56. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  57. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comentariul a fost sters la cererea persoanei care si-a exprimat opiniile.

      Ștergere
  58. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comentariul a fost sters la cererea persoanei care si-a exprimat opiniile.

      Ștergere
  59. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comentariul a fost sters la cererea persoanei care si-a exprimat opiniile.

      Ștergere

Acest blog nu este destinat pentru rating, ci sustinerii drepturilor militarilor de cariera, activi si in rezerva. Fiind vorba de o categorie profesionala ignorata si persecutata atat legislativ, cat si politic - in mod continuu incepand cu anul 2011, comentariile indecente nu isi au rostul! Rugam a nu lua in seama comentariile unor useri precum Cezar sau Adrian (Bontas), intrucat au probleme grave la mansarda!