joi, 12 septembrie 2013

De ce au fost clasificate H.G.-S 1019/2010 si MS 132/2010? Pentru a nu afla opinia publica ca in M.Ap.N. toate majoretele au grupa speciala pentru un fals risc profesional!

La acest moment, grupele de munca aplicabile militarilor sunt prevazute in urmatoarele acte normative: 

I. H.G. nr. 1294/2001. De retinut: Art. 6. "Locurile de muncã si activitãtile cu conditii deosebite, speciale si alte conditii, specifice pentru cadrele militare în activitate, sunt precizate în anexele nr. 1-6*), corespunzãtoare institutiilor prevãzute la art. 1 si care fac parte integrantã din prezenta hotãrâre". *) Anexele nr. 1-6 se comunică numai instituţiilor interesate

II. Anexa nr. 1 originala la H.G. 1294/2001 este destinata M.Ap.N. si este aceasta. Atentie, anexa la H.G. nr. 1294/2001 clasifica grupele de munca en-gros, detalierea pe posturi fiind realizata prin norme metodologice proprii fiecarui minister. De retinut! Anexa 1 originala la H.G. 1294/2001 nu esta secreta, nefiind realmente nimic de ascuns.

III. M. 116/2002 este acesta, constituie metodologia de aplicare a H.G. 1294/2001 la M.Ap.N., deci face parte din H.G. 1294/2001. Este neclasificat! De retinut Art. 9: "(1) Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii care au trecut în rezervă potrivit prevederilor legale în vigoare începând cu data de 10.04.2001, beneficiază de drepturile acordate prin Hotărârea Guvernului nr. 1294/2001 şi prin prezentele norme metodologice, pentru perioada cuprinsă între data dobândirii calităţii de cadru militar şi data trecerii în rezervă." 

IV. Anexa nr. 1 originala la M. 116/2002 este aceasta. Anexa reia clasificarea en-gros pe grupele de munca din Anexa nr. 1 la H.G. 1294/2001, dar o detaliaza pe posturi. De retinut! Ca si in cazul Anexei 1 originale la H.G. 1294/2001, nici Anexa nr. 1 la M. 116/2002 nu esta secreta, nefiind realmente nimic de ascuns.

De aici incep misterele, mai ceva ca la Rosia Montana!

V. H.G.-S 1019/2010. Clasificat. Nu se cunoaste continutul. Cunoastem doar ca NU abroga H.G. 1294/2001. Mai cunoastem ca H.G.-S 1019/2010 a inlocuit Anexa nr. 1 originala la H.G. 1294/2001 cu clasificarea grupelor de munca en-gros, cu o alta anexa. In concluzie, H.G.-S 1019/2010 se rezuma ca principiu, la inlocuirea Anexei nr. 1 cu clasificarea en-gros a grupelor de munca la H.G. 1294/2001. Si atunci care este scopul clasificarii H.G.-S 1019/2010? Ascunde ceva noua anexa despre care nu trebuie sa aiba la cunostinta opinia publica?

VI. Noua Anexa nr. 1 la H.G. 1294/2001 impusa prin H.G.-S 1019/2010, are continut clasificat. Desi anexa initiala nu avea nimic de ascuns, cea noua mascheaza ceva. Ce oare, doar nu contine planurile de actiune ale Romaniei contra Chinei? 

VII. M. 116/2002 ramane nemodificat ca ordin propriu-zis. Insa pentru a-i fi inlocuita vechea anexa nr. 1 urmare a aparitiei unei noi anexe prin H.G.-S 1019/2010, este necesar si un ordin de ministru.

VIII. M.S. 132/2010. Este ordin de ministru. Clasificat si acesta, fiind urmare a H.G.-S 1019/2010 la fel de clasificata. De retinut: M.S. 132/2010 nu abroga M. 116/2002. M.S. 132/2010 se rezuma ca principiu, la inlocuirea Anexei nr. 1 cu grupele de munca detaliate la M. 116/2002, astfel incat acestea sa corespunda cu clasificarea dupa noua anexa nr. 1 impusa de H.G.-S 1019/2010. 

IX. Noua Anexa nr. 1 la M. 116/2002. Clasificata si aceasta. Teoretic, intrucat a ajuns de vreo 2 ani in spatiul public. De la aceasta anexa, putem deduce cu usurinta de ce a au fost clasificate atat H.G.-S 1019/2010, cat si M.S. 132/2010. 

Analizand cu atentie continutul noii Anexe nr. 1 la M. 116/2002, se observa de la ani lumina distanta ca aceasta incalca insasi prevederile H.G. nr. 1294/2001. Apare o incadrare artificiala in grupe de munca superioare a unor posturi care nu prezinta nici pe departe riscul profesional care sa justifice incadrarea in respectivele grupe. 

Art. 1/H.G. nr. 1294/2001. "Locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Justiţiei, în sensul prezentei hotărâri, se definesc după cum urmează:

a) locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite sunt cele care implică existenţa unor factori de risc generaţi de specificul activităţii militare, cu repercusiuni asupra sănătăţii şi/sau capacităţii de acţiune a cadrelor militare;

b) locurile de muncă şi activităţile cu condiţii speciale sunt cele care implică existenţa unor factori de risc ridicat, generaţi de specificul activităţii militare, cu repercusiuni grave şi ireversibile asupra sănătăţii şi/sau capacităţii de acţiune a cadrelor militare;

c) locurile de muncă şi activităţile cu alte condiţii sunt cele care implică pericol permanent de vătămare corporală gravă, invaliditate, mutilare, suprimare a vieţii ori de pierdere a libertăţii - captivitate, terorism, răpiri, luări ca ostateci ori alte asemenea situaţii - şi pentru care nu se pot lua măsuri de prevenire sau de protecţie.


Noua Anexa nr. 1 la M. 116/2002, urmare a H.G.-S 1019/2010 si a M.S. 132/2010, arunca in aer orice principiu al clasificarii in grupele de munca, inlocuind riscul profesional ca unic factor de incadrare intr-o grupa sau alta de munca, cu criterii total obscure. De exemplu: seful de personal dintr-un CMJ/CMZ este incadrat artificial in grupa conditii speciale pentru "factori de risc ridicat, generaţi de specificul activităţii militare, cu repercusiuni grave şi ireversibile asupra sănătăţii şi/sau capacităţii de acţiune", alaturi de un militar care executa lucrari de distrugeri si care este supus in mod real unor riscuri, iar un jurist sta alaturi de un militar din Sectia Tehnologii Chimice, ultimul fiind de asemenea supus unor riscuri reale. Pe langa ei, la gramada si functionarii din C.S.P sau din D.F.C. Alt exemplu: un magistrat militar sau un oarecare care cica apara interesele M.Ap.N. in fata Parlamentului, intra tot artificial in grupa cu cel mai inalt risc profesional alte conditii pentru "pericol permanent de vătămare corporală gravă, invaliditate, mutilare, suprimare a vieţii ori de pierdere a libertăţii - captivitate, terorism, răpiri, luări ca ostateci ori alte asemenea situaţii - şi pentru care nu se pot lua măsuri de prevenire sau de protecţie", alaturi de piloti, parasutisti si pirotehnisti.

Acum poate intelegem cu totii de ce au fost clasificate H.G.-S 1019/2010 si M.S. 132/2010. Clasificarea actelor normative respective mascheaza faptul ca acestea incalca criteriile de incadrare intr-o grupa sau alta de munca si care trebuie sa aiba la baza exclusiv riscul profesional si nu importanta unei functii sau a alteia. 

Ca urmare a lipsei de transparenta (nu anexa, ci continutul efectiv al H.G.-S 1019/2010 si al M.S. 132/2010 reprezinta dezlegara enigmei), raman si alte semne de intrebare. Art. 9 din M. 116/2002 prevede: "(1) Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii care au trecut în rezervă potrivit prevederilor legale în vigoare începând cu data de 10.04.2001, beneficiază de drepturile acordate prin Hotărârea Guvernului nr. 1294/2001 şi prin prezentele norme metodologice, pentru perioada cuprinsă între data dobândirii calităţii de cadru militar şi data trecerii în rezervă." Daca H.G.-S 1019/2010 si M.S. 132/2010 nu abroga articolul mentionat din M. 116/2002, rezulta fara indoiala ca de prevederile H.G.-S 1019/2010 si M.S. 132/2010, trebuie sa beneficieze toate cadrele care s-au pensionat dupa data de 10.04.2001.  

Revenind la incadrarea artificiala intr-o grupa de munca sau alta! Este interesant ca dupa ce personalul din "structurile specializate in prevenirea/combaterea/investigarea fraudelor/coruptiei, inspectie si control, precum si magistratii militari"   s-a trecut singur in grupa cu cel mai ridicat risc profesional alaturi de militari pentru care fiecare misiune poate fi mereu ultima, nu a avut nicio initiativa sa modifice O.U.G. 1/2011 si Legea nr. 263/2010. Conform  O.U.G. 1/2011, in baza anexei nr. 3, art. 3 (3) c), personalul din grupa extrema alte conditii beneficiaza de o vechime suplimentare in serviciu de 12 luni la fiecare an lucrat in astfel de conditii. Aparent personalul din grupa alte conditii este departajat fata de personalul din grupa imediat inferioara ca risc profesional numita conditii speciale si care beneficiaza de  o vechime suplimentara in serviciu de 6 luni la fiecare an lucrat in astfel de conditii. In realitate nu este deloc asa! In baza anexei nr. 3, art. 14 b) si c), atat personalul din alte conditii cat si personalul din conditii speciale beneficiaza de aceeasi majorare de 50% pentru fiecare an lucrat fiecare in conditiile sale de munca. Deci nu exista diferenta financiara la calculul pensiei intre cele 2 grupe, desi in practica profesionala, dar si in legislatie sunt 2 grupe diferite de risc profesional. Aceeasi stupiditate se regaseste si in Legea nr. 263/2010 la art. 18 si 100. Se cunoaste prea bine ca la revizuirea pensiilor, cei care au avut cel mai mult de pierdut sunt cei din grupa alte conditii carora le-a fost calculata pensia exact ca la grupa conditii speciale. Insumand datele, este evident ca in practica cele 2 grupe sunt una si aceeasi. Analizand inca o data Noua Anexa nr. 1 la M. 116/2002 si coreland-o cu cele mentionate despre deviatiile legislative ale OUG nr. 1/2011 si ale Legii nr. 263/2010, rezulta ca atat majoretele din M.Ap.N. cat si personalul din grupa extrema alte conditii primesc aceeasi majorare de 50% pentru riscul profesional. Asa s-a ajuns ca un cercetas prin parasutare sau un pilot de incercare sa beneficieze de aceeasi 50% majorare pentru riscul in munca la fel ca un furier-sef la vreun CMJ, un sef de popota sau ca un redactor-sef la vreun ziar al armatei, desi fac parte din grupe diferite de munca. Doar riscul profesional este acelasi, nu? Iar "structurile specializate in prevenirea/combaterea/investigarea fraudelor/coruptiei, inspectie si control, precum si magistratii militari" asista impasibile la ceea ce se intampla chiar in domeniul lor de responsabilitate.

In ceea ce priveste pozitia inexistenta a altor organizatii de rezervisti fata de inechitatea creata grupei alte conditii, este evident ca acestea s-au complacut. Motivul? Pleasca aruncata de G. Oprea care a saltat din pix cu o treapta la grupele de munca pe cei aflati la pensie, manevra care in final s-a dovedit a fi si o farsa si o eroare. Ce tare o fi fost senzatia cand un sef de microstructura pe la vreun B.O.B. de partid, de la fanfara sau de la cazarmare s-a trezit in conditii speciale cu 50% spor de risc la fel ca un militar de la protectia antitero sau ca un scafandru din grupa alte conditii!

8 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Cu multumiri! Aveti o profesie interesanta!

      Ștergere
  2. exceptional ,, pai dece nu se iau masuri chiar vor iar sa inceapa televiziunile sa urle ? nu li se recunosc celor in drept grupele so li se refuza dosarul cu toate ca au adeverinte de grupa i de dinainte de 2001 ,, cineva sa souna dlui dusa sa se revina la hg 12042001 cu corecturile facute cu legea 14=2008 ,, penreu eliminare discriminare

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In luna iulie 2013,amprimit a saptea decizie (intr-un an), de re-re-revizuire a pensiei militare.
      Daca in penultima,eram incadrat in perioada 1971-1982,ca beneficiar al grupei deosebite de munca,desi lucrasem intr-un batalion de transmisiuni,ca si comandant de subunitate,iar in perioada 1982-1998, am lucrat intr-un regiment de RAA,permanent gata de lupta,am beneficiat de incadrare la conditii speciale de munca,prin ultima decizie,mi s-a modificat incadrarea de la regiment,la conditii deosebite,iar umtimele trei luni de munca,la conditii normale,desi eu am facut oarte toata perioada din echipa permanenta de luota,pana la 15 sept.1998, cand am fost trecut in rezerva.
      Am trimis contestatie,insotita de copii ale acestor decizii de revizuire,cu acte fovefitoare de incadrare in conditii speciale de munca,copie dupa textul HG S 1019,unde aratam ca trebuia normal sa beneficiez pe toata perioada ,adica 1972-1998,de conditii speciale de munca,,si la ministrul apararii,dar si la casa sectoriala de pensii. Bineinteles ca dl. ministru nu s-a deranjat sa raspunda in nici un fel,decat ca am primit confirmarea de primire de la Minister. De la Casa de pensii m s-a radpuns,ca mi-au revizuit pensia in scadere,conform actelor trimise la ei de catre CMJ. Dupa ce am facut sesizare si la CMJ,in aceleasi conditii sibcu aceleasi acte,acstia,mi-au raspuns in scris ca,va rog fiti atenti:
      BENEFICIAZA DE GRUPE DE MUNCA,NUMAI CADRELE MILITARE CARE AU IESIT LA PENSIE DUPA DATA DE 05 IANUARIE 2011 ( DOUAMII UNSPREZECE)
      Cred ca in curand dl.ministru se va trezi cu mine la poarta ministerului aoararii,unde am sa ddclar greva foamei pe durata nelimitata,inclusiv cu refuz de asistenta medicala.
      Singurii carora li se aplica acest tratament discriminatoriu,sunt numai militarii din MAp N. La cei din MAI si celelalte structuri nu se aplica acest tratament,indiferentvde anul iesirii la pensie.

      Ștergere
    2. Divide et impera. Inainte de '11 si dupa '11 cu subunitatea MAI. Cei din urma - MAI - au avut intotdeauna Şefi, adica Legea 402. Bea şefu, bem şi noi. La noi era experimentul Pavlov, ei beau si noi salivam.
      L-am apreciat pe generalul Emil Bodnăraş pentru Ordinul de zi nr 50 - singurul ministru care s-a gandit si la subalterni. În rest marionete, lingăi şi pupă-n vânt, adica pupau unde te bate vantu.
      La subalterni s-a gandit si primarul-general Constantin Olteanu: program prelungit, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Casa Poporului.

      Ștergere
  3. In toate tarile si in toate legislatiile grupele de munca au fost stabilite exclusiv dupa conditiile de munca nocive sau daunatoare!...Numai in armata Romaniei sefii care au facut legea si-au tras spuza pe turta lor in detrimentul celor indreptatiti acordand grupa de munca dupa functie! Eu spre exemplu NU BENEFICIEZ de nici o zi de grupa (deci am conditii normale pentru toata perioada )cat am lucrat pe statia DE RADIOLOCATIE meteorologica si care prin iradierea produsa mi-a afectat starea de sanatate....si asta fiindca specificatia functiei mele de ,,Specialist 2 si sofer" nu e prevazuta in nici un act normativ! Am facut numeroase sesizari la factorii responsabili dar fara succes! Trebuia sa fiu sef de birou logistic sau alt sef (unde era pericolul sa-mi cada ceva hartii in cap !) pentru a beneficia de conditii speciale sau cel putin deosebite.Nu e strigator la cer? CUI SA MA ADRESEZ SA MI SE FACA DREPTATE?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tovarăşului Băşescu - raspuns la intrebare.

      Ștergere
    2. Interesant materialul, dar v-ati gandit ca exista personal civil care executa acelasi gen de lucrari, ca si cadrele militare, dar sunt incadrati in conditii normale de munca, in timp ce colegii lor (ofiteri, subofiteri) beneficiaza de conditii speciale?

      Ștergere

Acest blog nu este destinat pentru rating, ci sustinerii drepturilor militarilor de cariera, activi si in rezerva. Fiind vorba de o categorie profesionala ignorata si persecutata atat legislativ, cat si politic - in mod continuu incepand cu anul 2011, comentariile indecente nu isi au rostul! Rugam a nu lua in seama comentariile unor useri precum Cezar sau Adrian (Bontas), intrucat au probleme grave la mansarda!