joi, 8 august 2013

Concluzii asupra notificarilor pe care le-am primit de la M.Ap.N.! Si alte date!


A. In legatura cu notificarile pe care le-am primit de la M.Ap.N. cu privire la precizarea de a ne mentine sau nu contestatiile.

Dupa cum am mai mentionat, daca precizam ca nu ne mentinem contestatiile, urmarea este clara - renuntam si la actiunile in instanta si la drepturile castigate in instanta si intram sub prevederile Legii nr. 241/2013. In urma consultarilor reciproce, am ajuns insa la concluzia ca si raspunsul "Imi mentin contestatia/contestatiile", se poate intoarce impotriva noastra. Acest fapt depinde de ceea ce a solicitat fiecare dintre noi in contestatii. In marea majoritate a cazurilor, noi avem in contestatii 2 revendicari. Una principala care a constat in a solicita dreptul la pensie de serviciu in volum complet (nu doar la cuantumul acesteia din decembrie 2010) - drept castigat deja in instante, dar si una secundara care consta ca in cazul respingerii de catre comisie a solicitarii principale, sa ne fie mentinut in plata cuantumul pensiei de serviciu aflat in plata in luna decembrie 2010. Readucem aminte solicitarea din subsidiar: "În măsura în care veţi respinge revocarea deciziei de revizuire a pensiei, contest cuantumul pensiei revizuite." In atare situatie, daca precizam ca NU renuntam la contestatii fara alte mentiuni, Comisia de Contestatii va concluziona ca nu renuntam nici la revendicarea secundara prin care am solicitat mentinerea in plata a cuantumului pensiei de serviciu aflat in plata in luna decembrie 2010. Acest element se poate intoarce oricand impotriva noastra, intrucat desi noi avem decizii ale instantelor care ne mentin pensiile de serviciu in plata in volum complet, daca precizam ca ne mentinem contestatiile, precizam ca ne mentinem si solicitarea din subsidiar, fapt ce poate fi interpretat cu usurinta ca noi insine solicitam sa ni se aplice Legea nr. 241/2013. 

Pentru a evita orice capcana, cei care ne-am consultat intre noi, am stabilit urmatoarele variante de raspuns:

I) Nu raspundem notificarilor. Este cea mai simpla alegere. Legea nr. 241/2013 se aplica oricum din oficiu, cu sau fara precizarile noastre. 

II) Pentru cei care doresc sa se "tachineze" cu Comisia de Contestatii. Institutia precizeaza niste numere de inregistare la contestatii care au ca reper anul 2012. Ori, singura dovada ca acele numere de inregistrare se refera la contestatiile expediate de noi, este dat doar de raspunsurile la contestatii unde este precizat si numarul de inregistrare. Dar noi (in marea majoritate a cazurilor) n-am primit niciun raspuns la contestatii prin care sa ni se aduca la cunostinta ca acestea au fost inregistrate vreodata cu numerele la care face referire adresa. Raspunsul decurge de la sine! La acesta se pot adauga si mentiuni tot cu scop de "tachinare" asupra faptulului ca notificarea nu mentioneaza explicit numarul legii si anul adoptarii legii "reparatorii", ci doar referinte generale despre o lege conform careia de la 1 octombrie 2013, in cazul celor cu pensii diminuate in baza Legii nr. 119/2010 raportata la O.U.G. nr. 1/2011, se iau in calcul drepturile banesti in cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010. Caz in care, putem solicita Comisiei de Contestatii sa precizeze la modul concret, si la care lege face referire!

III) In cazul celor care doresc sa "linisteasca" complet Comisia de Contestatii, raspunsul devine mult mai complex. Acesta trebuie sa cuprinda cuprinda urmatoarele elemente:

- mentionarea explicita a faptului ca Legea nr. 241/2013 nu prezinta niciun caracter reparatoriu, efectele art. 1 (1) fiind anulate prin cele ale art. 1(4);
- precizare asupra faptul ca Legea nr. 241/2013 nu constituie un avantaj pentru noi, drepturile acordate de instante fiindu-ne net favorabile, subliniindu-se diferenta intre cuantumul pensiei de serviciu si pensia de serviciu ca drept in volum complet, precum si optiunea noastra pentru aplicarea deciziilor judecatoresti;
copie dupa sentinta legalizata a Tribunalului in primul proces (cel individual), precum si copie dupa decizia definitiva legalizata a Curtii de Apel, conform modelelor de aici
- copie dupa sentinta Tribunalului in al 2-lea proces (cel colectiv) care este aceasta si copie dupa sentinta de completare in cazul celor cu nume sau numere de decizii inscrise gresit;
- copii dupa cupoanele de pensii din perioada martie-iulie 2013 care atesta ca noi nu mai avem pensii diminuate in baza Legii nr. 119/2010 raportata la O.U.G. 1/2011, caz in care nu mai reprezentam obiectul Legii nr. 241/2013;
- raspunsul C.S.P la cererea noastra in care institutia a precizat (daca a raspuns) baza legala a punerii in plata  a cuantumurilor in plata la nivelul lunii decembrie 2010, insotite eventual de deciziile de pensie corespunzatoare punerii in plata a acelor cuantumuri (detalii la pct. B); 
- eventual, referintele mentionate la pct. II despre necunoasterea nr. de inregistare la contestatii, intrucat nu am niciun primit raspuns la respectivele contestatii care sa confirme existenta acelor numere de inregistrare;

Fiecare este liber sa faca ceea ce crede de cuviinta!

B. In legatura cu celelalte demersuri (mult mai importante pentru noi decat sa pierdem timpul cu un eventual raspuns la o notificarea-capcana de la pct. A si la care oricum nu suntem obligati sa raspundem) efectuate pentru determinarea M.Ap.N. sa puna in aplicare: 

- Sentinta Tribunalului in primul proces (cel individual) devenita irevocabila prin decizia Curtii de Apel (conform celor de aici)
- Sentinta Tribunalului in al 2-lea proces (cel colectiv) care este aceasta (completata cu sentinta de completare a dispozitivului in cazul celor cu nume sau numere de decizii inscrise gresit) cu aplicare in volum complet (actualizarea pensiilor in baza art. 48 din Legea nr. 164/2001 si achitarea diferentelor cuvenite pentru perioada 01.01.2011- prezent).

Dupa cum am mai precizat, o parte dintre noi au inaintat C.S.P. cereri de punere in aplicare a Sentintei Tribunalului in primul proces (cel individual) devenita irevocabila prin decizia Curtii de Apel (sentinte similare celor de aici), la care C.S.P. a raspuns laconic, invocand aparitia O.U.G. 1/2011, desi nici O.U.G. 1/2011 si nici o alta lege nu pot anula aplicarea unei sentinte irevocabile. Ulterior, am inaintat C.S.P. cereri avand ca baza acest model de cerere la care in prima faza, C.S.P. nu a raspuns deloc, depasind termenul legal. Ulterior, C.S.P. a raspuns, astfel:


Desi raspunsul are un continut evaziv, in urma acestuia se pot trage anumite concluzii:

- C.S.P. nu mai face nicio referire la faptul ca institutia nu pune in aplicare Sentinta Tribunalului in primul proces (cel individual) devenita irevocabila prin decizia Curtii de Apel (sentinte similare celor de aici), fapt pentru care nu mai aduce ca argument nici aparitia O.U.G. 1/2011, constientizand in sfarsit faptul ca nici O.U.G. 1/2011 si nici o alta lege nu pot anula aplicarea unei sentinte irevocabile (aviz colegii din Pitesti);
- C.S.P. eschiveaza sa precizeze baza legala a punerii in plata a cuantumurilor pensiilor de serviciu aflate in plata in luna decembrie 2010. Are motive: in situatia Grupului Curtea de Arges-Campulung Muscel, avem o decizie irevocabila si una pe fond si ambele prevad acelasi lucru: mentinerea in plata a pensiilor de serviciu. In cazul in care nu am castiga al 2-lea proces, prima decizie si care este favorabila, tot irevocabila ramane;
- C.S.P. admite prin omisiune ca pensiile de serviciu ne-au fost puse in plata, insa dupa o conceptie proprie: a pus in plata doar cuantumurile pensiilor la nivelul decembrie 2010, desi hotararile judecatoresti ne mentin pensiile de serviciu ca drept integral, nu doar cuantumurile acestora din decembrie 2010! Referitor la actualizarea cuantumurilor in baza art. 48 din Legea nr. 164/2001 si achitarea diferentelor cuvenite pentru perioada 01.01.2011- prezent, C.S.P. face aceeasi greseala majora ca si atunci cand a invocat O.U.G. nr. 1/2011 ca argument pentru neexecutarea deciziilor judecatoresti in volum complet. De data aceasta invoca pentru neactualizarea cuantumurilor in baza art. 48 din Legea nr. 164/2001 si neachitarea diferentelor cuvenite pentru perioada 01.01.2011- prezent, tot primordialitatea unui act normativ emis de executiv/legislativ (Legea nr. 263/2010 care abroga Legea nr. 164/2001), in fata unei decizii irevocabile a autoritatii judecatoresti care mentine in plata pensiile de serviciu in baza Legii nr. 164/2001. Ori, deciziile sau actele normative emise de oricare dintre cele 3 puteri in stat, au caracter executoriu egal pentru cetateni si institutii, C.S.P. neavand legalitatea de a opta pentru o decizie a unei puteri, ca argument pentru neaplicarea deciziei alte puteri

Si noi am facut o greseala, dar nu este majora si este si corectabila! Dupa cum stiti, incepand cu luna martie 2013, noua ni s-au pus in plata cuantumurile pensiilor de serviciu aflate in plata in luna decembrie 2010! Dar nu am primit si deciziile aferente cand se cunoaste bine ca orice modificare de cuantum, este operata avand ca baza o decizie de pensie si pe care este mentionata baza legala a modificarii cuantumului! Din diverse raspunsuri sau pe "surse", am aflat ca punerea in aplicare a respectivelor cuantumuri  este urmarea faptului ca institutia C.S.P. ne-ar fi pus in aplicare Sentinta Tribunalului 574/2013. Am mai fost asigurati verbal ca ni se recomanda sa stam linisiti pana la rectificarea bugetara cand C.S.P. va pune in aplicare integral sentinta mentionata, fapt ce include si actualizarea cuantumurilor in baza art. 48 din Legea nr. 164/2001 si achitarea diferentelor cuvenite pentru perioada 01.01.2011- prezent. In privinta asigurarilor verbale primite, acestea sunt anulate prin raspunsul de mai sus! Stim ca este real ca C.S.P. a pus in aplicare Sentinta Tribunalului 574/2013! Insa in urma sesizarilor noastre recente, C.S.P. a constientizat ca institutia trebuie sa puna in aplicare concomitent si deciziile irevocabile din prima serie de procese si care produc efecte identice precum Sentinta Tribunalului 574/2013, si ceea ce este mai important - au caracter executoriu! Ori noi neavand emise noi decizii de pensii, ci doar niste taloane de pensii cu cuantumurile in plata din luna decembrie 2010, C.S.P. poate sa jongleze cum doreste cu drepturile noastre, taloanele de pensii fiind o dovada relativa a respectarii de catre institutie a hotararilor judecatoresti. Pentru neemiterea deciziilor de pensii care sa confirme sau sa infirme respectarea deciziilor instantelor, C.S.P. mizeaza si pe o posibila confuzie in randurile noastre ce ar putea fi creata de aparitia Legii nr. 241/2013. Dupa cum se cunoaste, Legea nr. 241/2013 mentine in plata niste cuantumuri "inghetate"  la nivelul lunii decembrie 2010, insa noi am obtinut cu totul altceva in instante: drept integral la pensie de serviciu si nu la cuantumuri "inghetate"! Prin urmare, trebuie sa solicitam si sa obtinem deciziile de pensii precum si orice alt raspuns relevant (scris) care sa precizeze baza legala a punerii in plata  a cuantumurilor in plata la nivelul lunii decembrie 2010, ocazie cu care inchidem o data pentru totdeauna, cercul "fugii de responsabilitate" a C.S.P.! 

Intram intr-o etapa a detaliilor de cea mai mare finete si in care fiecare este pe cont propriu! In sprijinul tuturor, publicam anumite aspecte bazate pe consultanta juridica primita de catre unul dintre membrii grupului nostru procesual, conform careia datele devin astfel: 

-C.S.P. trebuie sa puna in aplicare concomitent, atat Sentinta Tribunalului in primul proces (cel individual) devenita irevocabila prin decizia irevocabila a Curtii de Apel (conform modelelor de aici), cat si Legea nr. 119/2010 raportata la O.U.G. nr. 1/2011, Legea nr. 241/2013, precum si Legea nr. 263/2010. C.S.P. nu are drept de optiune pentru a aplica deciziile unei puteri in stat, in defavoarea altei puteri in stat, ci trebuie sa execute pur si simplu deciziile tuturor celor 3 puteri in stat! La urma urmei, Sentinta Tribunalului in primul proces (cel individual) devenita irevocabila prin decizia irevocabila a Curtii de Apel (conform modelelor de aici) nu anuleaza si nici nu abroga efectele Legii nr. 119/2010 raportata la O.U.G. nr. 1/2011 sau la Legea nr. 241/2013 si nici ale Legii nr. 263/2010. Insa, reciproca este perfect valabila: nici Legea nr. 119/2010 raportata la O.U.G. nr. 1/2011, la Legea nr. 241/2013 sau la Legea nr. 263/2010, nu anuleaza si nu abroga si nici au legalitatea sa anuleze sau sa abroge aplicarea unei sentinte irevocabile pronuntate de autoritatea judecatoreasca. Caz in care, C.S.P. pentru a intra in deplina legalitate, trebuie sa ne achite concomitent 2 pensii: una de serviciu in baza Legii nr. 164/2001 - respectand astfel decizia judecatoreasca irevocabila si o alta in baza Legii nr. 119/2010 raportata la O.U.G. nr. 1/2011, la Legea nr. 241/2013 sau la Legea nr. 263/2010. Functionarii C.S.P. se afla pe un teren care le este complet nefavorabil, iar acestia cunosc ca orice eroare se poate intoarce contra lor. Nu avem nimic de impartit cu un functionar sau altul - in fond statul a cauzat aceasta situatie si nu simplii executanti, intelegem temerile si timorarea functionarilor C.S.P., insa si noi suntem dupa aproape 3 de ani de procese, timp in care nimeni nu ne-a facut nicio concesie, ci dimpotriva;

- C.S.P. trebuie sa puna in aplicare concomitent si Sentinta Tribunalului nr. 574/2013. Fiind urmare a unui dosar independent, aceasta nu are nicio o influenta asupra Sentintei Tribunalului in primul proces (cel individual) devenita irevocabila prin decizia irevocabila a Curtii de Apel (conform documentelor similare de aici). Mai exact, in cazul Sentintei Tribunalului nr. 574/2013 si sa existe un recurs pronuntat nefavorabil grupului Curtea de Arges-Campulung Muscel (sau sa ramana in recurs o sentinta nefavorabila pentru grupul Pitesti), Sentinta Tribunalului in primul proces (cel individual) devenita irevocabila prin decizie a Curtii de Apel (conform modelelor de aici), are tot caracter executoriu;

- Situatia poate fi descongestionata in mod natural in urma unei viitoare aparitii a legii a pensiilor militare. Avand sentinte irevocabile, acestea au caracter imprescriptibil care persista cat timp se mentine temeiul juridic in baza carora au fost formulate (Legea nr. 119/2010 si celelelate acte care s-au raportat la Legea nr. 119/2010). Pe fondul aparitiei noii legi a pensiilor militare, noi nu vom mai ramane tot in situatia de aplicare simultana a unei legi si a unei hotarari judecatoresti irevocabile, intrucat noua lege a pensiilor militare va abroga cu certitudine prevederile contrare din Legea nr. 119/2010 si actele normative care au aplicat-o, disparand astfel si temeiul juridic al deciziilor irevocabile! Nu dispar insa si creantele statului fata de noi care ne-a pus in plata doar cuantumurile pensiilor de serviciu, fara a ne actualiza pensiile in baza art. 48 din Legea nr. 164/2001 - incepand cu data de 01.01.2011 si care nu ne-a returnat nici diferentele aferente. Caz in care o varianta de luat in seama este aceea de a intra in legatura cu initiatorii legii si cu decidentii politici, astfel incat sa negociem o formula care sa conduca la descongestionarea situatiei, atat pentru noi, cat si pentru stat. Se subintelege ca in cazul unor eventuale negocieri, nu trebuie sa renuntam in niciun caz la avantajele esentiale obtinute in instante si care obliga statul nu doar la mentinerea in plata a cuantumului pensiei de serviciu la valoarea din decembrie 2010, ci si la actualizarea pensiilor in baza art. 48 din Legea nr. 164/2001 - incepand cu data de 01.01.2011, precum si la returnarea diferentelor aferente. Acest element ar trebui introdus intr-o forma sau alta in noua lege a pensiilor militare. Odata indeplinite conditiile noastre printr-o prevedere distincta in noua lege si care nu reprezinta altceva decat consecinta normala a aplicarii de catre stat a unor decizii judecatoresti in integralitatea lor, s-ar stopa de la sine orice conflict juridic intre stat si noi, in avantajul ambelor parti. La o scara mai larga, conducerile organizatiilor principale de rezervisti (A.N.C.M.R.R. si S.C.M.D.) ar putea sa incerce ceva similar pentru toti rezervistii cu pensii diminuate. Dupa sustinerea acordata Legii nr. 241/2013 si care dupa cum se stie este o lege fals-reparatorie,  este de asteptat insa ca respectivele conduceri vor ramane in continuare dezinteresate complet de o reparatie reala in sprijinul celor cu pensii diminuate. Poate fi chiar anticipat si faptul ca singurele demersuri pe care le vor face respectivele conduceri vor fi acelea de a nu le fi "inghetate" cuantumurile propriilor pensii stabilite in baza Legii nr. 119/2010 in cazul cand acestea sunt mai mari decat cele ce vor fi puse in plata de noua lege, neconvenindu-le sa li se aplice si lor principiul "inghetarii" pe care l-au sustinut doar in cazul celor cu pensii diminuate prin sustinerea Legii nr. 241/2013.

Asadar, am ajuns la nivelul la care fiecare din Grupul de la Arges avem toti asii in mana, insa neatentia si individualizarea juridica a situatiei fiecaruia, pot determina evolutii diferite pentru fiecare dintre noi! C.S.P. nu se lasa usor, dar avand "sabia penala" deasupra capului pentru neexecutarea deciziilor judecatoresti, nici nu pulseaza decisiv! Posibil sa lase "la inaintare" si sa sacrifice cativa functionari pasibili de sanctiuni pentru neexecutarea deciziilor judecatoresti cum este cazul celui care a semnat raspunsul de mai sus si care opteaza pentru recunosterea puterii legislative, in defavoarea celei judecatoresti, desi nu are acest drept de optiune! Probabil ca C.S.P. se  mai bazeaza si pe faptul ca o urmatoare etapa (executare silita, instanta penala, actiunea contra statului la CEDO pentru neexecutarea deciziilor judecatoresti) este tot de durata si necesita si alte costuri individuale, elemente in fata carora unii dintre noi vor abandona finalul.

Mai multe amanunte nici ca pot fi date! Se adevereste ceea ce am discutat intre noi in urma cu ceva timp! Statul incearca sa ne izoleze si sa ne execute individual! Este un nivel de la care fiecare dintre noi fie merge mai departe si isi castiga in volum complet dreptul la pensie de serviciu, fie ramane in stare de incertitudine si cu un cuantum "inghetat" la fel precum cei carora li vor aplica prevederile Legii nr. 241/2013! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest blog nu este destinat pentru rating, ci sustinerii drepturilor militarilor de cariera, activi si in rezerva. Fiind vorba de o categorie profesionala ignorata si persecutata atat legislativ, cat si politic - in mod continuu incepand cu anul 2011, comentariile indecente nu isi au rostul! Rugam a nu lua in seama comentariile unor useri precum Cezar sau Adrian (Bontas), intrucat au probleme grave la mansarda!